duminică, 3 august 2014

REGASIRILE KARMICE




De-a lungul zecilor si sutelor de vieti pe care le avem, sufletul uman are ocazia de a intalni si de a regasi alte suflete cu care a avut legaturi in alte vieti. Marea majoritate a relatiile pe care le avem in aceasta viata sunt de natura karmica. Atunci cand ma refer la relatii, fac referire la toate genurile de relatii pe care le avem in decursul unei vieti: pot fi relatiile cu membrii familiei, cu prietenii, cu colegii de serviciu, relatiile amicale, relatiile parinte/copil etc. In aceste situatii, vorbim despre ,,regasiri karmice”, adica doua persoane care tocmai s-au intalnit, care se cunosteau, de fapt, din alte existente si au experimentat deja alte tipuri de relatii, impreuna. Cele care sunt mai curand pozitive se traduc prin simpatie spontana pentru un (o) necunoscut(a), inca de la primul contact sau prima intalnire. Rezulta de aici o prietenie sau o dragoste care se dezvolta foarte rapid. Regasirile sau intilnirile karmice – indiferent de natura lor – exista pentru a ne ajuta sa evoluam din punct de vedere spiritual, rezolvand anumite probleme emotionale sau relationale.

In acest sens, nu exista intamplari sau coincidente. Fiecare relatie pe care o legam are o anumita semnificatie, un anumit sens, iar daca reusim sa ne raspundem la intrebarea: “Oare de ce persoana X a aparut in viata mea?”, vom vedea ca marea majoritate a raspunsurilor se inscriu in urmatoarele categorii:
– pentru a ne plati o datorie karmica
– pentru a-i plati o datorie karmica
– pentru a indrepta o greseala comisa altadata
– pentru a invata o lectie
– pentru evolutia sufletului
– din cauza unei morti premature, intr-o viata anterioara
– pentru a completa sau a duce ceva la bun sfirsit
– pentru a ajuta un alt suflet
– din dragoste



A plati o datorie
Rascumpararea este unul dintre principalele motive pentru care stabilim legaturi cu persoane din trecutul nostru. Sufletele noastre simt nevoia de a indrepta lucrurile fata de alte suflete carora le datoram ceva. Aceste datorii karmice se pot acumula pe parcursul mai multor vieti, iar rolurile jucate de noi sau locul de desfasurare se schimba in permanenta.
Nu exista reguli care sa stabileasca perioada de timp in care trebuie sa platita o datorie karmica. Acesta decizie este stabilita de comun acord, intre spiritul nostru si cel al persoanelor fata de care am acumulat datorii karmice. De obicei, sufletul doreste intotdeauna sa echilibreze situatia, intr-un mod pozitiv. Daca ceva nu ni se pare corect intr-o relatie sau intr-o situatie, ar trebui sa meditam asupra acestui fapt, intrebandu-ne sinele superior ce ar trebui sa invatam sau sa rascumparam. Subconstientul este un mecanism mult mai inteligent decat suntem tentati a crede, iar ratiunile lui sunt de multe ori diferite fata de ceea ce percepem cu mintea constienta.


A primi plata unei datorii
Uneori ne reincarnam si stabilim legaturi cu o alta persoana, pentru a-i oferi acesteia ocazia de a achita o datorie karmica fata de noi sau putem alege sa facem parte din viata altor persoane, pentru a contribui la evolutia sufletelor lor. Aceste relatii marcate de datorii apar adesea in cadrul unui cuplu sau al unei familii.


A indrepta un rau sau a invata o lectie
Probabil ca multi dintre noi am avut relatii pe care pur si simplu nu am putut sa le facem sa functioneze. Indiferent cat ne-am fi straduit, relatia era vesnic agitata, presarata de despartiri si impacari. Desi doriti sa fiti impreuna, nu va puteti pune de acord in nici o privinta. In cele mai multe situatii, ego-ul intervine ca un obstacol major in acest tip de relatii. Problemele nerezolvate in aceasta viata, se transfera urmatoarei, iar lectiile inimii sunt adesea mult mai greu de invatat mai tirziu.
Uneori, in spatele acestui scenariu de viata se afla invatarea lectiei rabdarii, a tolerantei sau a increderii, a nu lasa ego-ul sa distruga o astfel de legatura. Unele dintre dificultatile cu care ne confruntam de-a lungul vietii pot fi, de fapt, binecuvantari, pentru ca ne dau ocazia de a evolua ca suflete. Cele mai dificile lectii ale vietii ne fac, de cele mai multe ori, mult mai puternici.


A ajuta alte suflete in evolutia lor
La prima vedere, o astfel de misiune aleasa de catre sufletul nostru poate fi impovaratoare, pentru ca ascunde o mare responsabilitate spirituala fata de cei de langa noi. Aceasta misiune poate avea un cadru mai larg (fata de o comunitate) sau se poate referi doar la o relatie punctuala.
De exemplu, o persoana care isi dedica intreaga viata altei persoane – probabil partenerul de viata sau copilul. Viata celui care primeste se schimba radical datorita influentei acestui suflet. Un exemplu in acest sens ar fi un suflet care se incarneaza pentru a fi mama unui copil cu handicap. Nevoile copiilor ajuta sufletele in drumul lor prin viata. Am putea rasturna situatia, sugerand ca si copilul, la randul sau, isi ajuta mama. Un suflet se intoarce intr-un trup incomod, oferindu-i mamei oportunitatea de a evolua din punct de vedere spiritual si de a da dovada de empatie, compasiune, rabdare, dedicandu-si viata acestui copil care are atat de multa nevoie de ea.


Despartirea din cauza unei morti premature intr-o viata anterioara
Un alt tip de legatura este cea creata in cazul in care viata unei persoane este curmata de o moarte prematura, iar celalalt ramane in viata cu inima franta de durere; nu accepta despartirea, iar suferinta continua. Adesea, din nefericire, persoana ramasa in viata refuza sa isi refaca viata si se blocheaza intr-un fel de bucla temporala. Durerea generata de pierderea suferita este atat de profunda, incat da nastere unei firi rigide, neinduplecate. Unele persoane nu mai pot iubi din nou sau jura sa nu mai iubeasca. Cand are loc o reincarnare, sufletele sunt atrase de aceasta energie si simt dorinta puternica de a fi din nou impreuna.
Problema care apare in aceasta viata este ca una dintre persoane se teme atat de mult si devine aproape paranoica de frica de a nu fi parasit de celalalt, incat isi sufoca partenerul/partenera sau traieste constant cu teama ca se va intampla ceva rau, in cadrul relatiei respective. De cele mai multe ori, aceste temeri sunt nefondate si sunt preluate la nivel subconstient, dintr-o viata anterioara. Sunt amintiri pastrate la nivelul sufletului nostru. Unele imagini se refera, poate, la bucurii, lectii sau suferinte din vietile anterioare. Desi vietile anterioare sunt sterse din memoria noastra constienta, atunci cand ne nastem din nou, sufletul inca mai pastreaza amprente energetice ale acelei existente. Daca le ignoram sau le intelegem in mod gresit, aceste amintiri din vietile trecute ne urmaresc, bantuind noile noastre relatii, neintelegand de unde ni se trag anumite tipare relationale, pe care le repetam, iar si iar.
Cand acest tip de trecut karmic apare intr-o relatie mama-copil, mama poate fi superprotectoare, pana intr-atat incat aceasta atitudine devine nesanatoasa la nivel spiritual pentru copil.
Intr-o relatie de dragoste, vedem semnele geloziei, fobiilor nefondate sau nesigurantei. Aceste fobii pot avea sens, daca sunt privite din perspectiva vietilor anterioare. Secole de-a randul, vietile a milioane de oameni au fost distruse din cauza razboaielor, foametei si a altor circumstante. Oamenii mureau pe neasteptate, in fiecare zi, din cauza unor accidente sau crime fara sens. Sufletele celor morti s-au simtit inselate, pentru ca cei dragi nu au avut ocazia sa-si ia ramas bun de la ele sau nu si-au putut indeplini karma alaturi de alte suflete. Sufletele celor care au parasit viata sunt nerabdatoare sa se intoarca pe Pamant, pentru a fi din nou impreuna cu persoanele iubite pe care le-au avut alaturi in alte existente si pentru a duce la bun sfarsit ceea ce au inceput intr-o alta existenta.



A completa sau a duce ceva la bun sfarsit
Inclusiv la nivel de suflet, se poate vorbi de chestiuni ramase nerezolvate. In multe vieti anterioare, anumite lectii au ramas nerezolvate sau neinvatate, unele indatoriri au ramas neindeplinite, anumite relatii nu au fost consumate, iar sufletul simte nevoia acuta de a duce ceva la bun sfarsit. Uneori, nimeni nu intelege de ce puneti atata pasiune si daruire intr-o anumita profesie, cauza sau un anumit hobby. Daca aveti sentimentul ca trebuie sa terminati ceva ori sa puneti capat unei situatii sau unei relatii cu cineva, atunci este probabil ca numite usi din trecut nu au fost inchise foarte bine. Tot ce ni se intimpla face parte dintr-un puzzle, iar piesele trebuie privite in ansamblu, nu separat.


Pentru evolutia sufletului nostru
Un alt motiv – si adesea cel mai important – pentru care alegem sa ne reincarnam este evolutia sufletelor noastre. In timpul trecerii prin fiecare viata, invatam lectii noi, indeplinim indatoriri, dezvoltam talente si avansam spre niveluri superioare de iluminare spirituala. Ne putem imagina evolutia sufletului, in felul urmator: ne facem studiile spirituale incepand de la gradinita si pana la facultate. Exista diferite clase, diferiti profesori si teste, la toate nivelurile. In perioada dintre doua vieti, sufletul nostru alege singur ceea ce doreste cu ardoare si are nevoie sa invete; ne alegem, astfel, situatiile prin care trebuie sa trecem, oamenii-cheie care ne vor aparea in cale si care ne vor ajuta sa ne ducem la bun sfarsit asimilarea lectiilor si invataturilor. Uneori ne putem bloca la clasa intai si trebuie sa urmam un curs de compasiune. Sau poate ca sufletul nostru nu este multumit de nota la empatie si alege sa mai ramana putin in urma, pentru a invata cu adevarat tot ce trebuie sa stie pentru a primi un 10.
Sufletele noastre evolueaza cel mai mult, prin ceea ce facem in cadrul celor mai personale relatii ale noastre. Invatam cel mai mult si evoluam cel mai bine prin dificultati, suferinta si durere si poate de aceea se si spune ca in spatele unui aparent rau se ascunde intotdeauna un bine. Multi dintre noi isi aduc aminte de momentele fericite, pline de bucurie, dar la fel de multe dintre astfel de momente se sterg din memorie. Totusi, nu uitam niciodata crizele prin care trecem, pentru ca ele ne schimba in profunzime. Daca viata voastra pare a fi marcata de o succesiune de astfel de crize, incercati sa intelegeti ca atunci cand va confruntati cu astfel de dificultati, sufletul vostru a ales sa avanseze spre un nivel superior sau a ales sa se purifice.



Din dragoste
Multe suflete fac intelegeri cu sufletele pe care le iubesc, pentru a se reincarna din nou impreuna, doar pentru ca dragostea lor este atat de puternica si intensa. Nu pot suporta gandul de a fi despartite si, adesea, continua sa aleaga sa fie impreuna sau sa se casatoreasca in fiecare viata. O astfel de iubire este atat de puternica, incat energia pe care o creeaza tine oamenii impreuna, pe durata mai multor vieti. Este un tip de iubire care rupe lanturile conventionalului, care extinde constiinta celor doi, spre nivele superioare de intelegere si relationare.
Apoi mai este si legatura mama-copil. Este o legatura atat de puternica, incat poate transcede, de asemenea, mai multe vieti. Iubirea reala a unei mame este, poate, cea mai puternica dintre toate, pentru ca este neconditionata. Multe mame doresc sa fie din nou impreuna cu copiii lor, pentru ca ii iubesc foarte mult. Daca un suflet simte o astfel de necesitate, va gasi o cale de a se intoarce pe Pamant, pentru a face parte din viata copiilor, jucand, eventual, un rol diferit.


In loc de incheiere
Trebuie stiut ca intalnirile karmice importante pentru evolutia noastra sunt planificate de noi insine in universul spiritual, in perioada dintre doua vieti. Putem alege intre a le suporta in mod inconstient sau, dimpotriva, a incerca sa intelegem ratiunea spirituala de a fi, a fiecarei relatii. Indiferent de rolurile pe care le-am jucat unii in viata altora, relatiile in care suntem implicati ne vorbesc, uneori mai soptit sau cifrat, despre ceea ce avem de scos la lumina din noi, pentru a ne intelege, a ne echilibra, armoniza si pentru a pasi in continuare pe calea desavarsirii spirituale.
sursa – http://www.totulpentrunoi.com


http://astrodeva.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu