duminică, 3 februarie 2013

RUGACIUNE TAMADUITOARE



Stăpâne atotţiitorule, Împărate sfinte, Cel ce pedepseşti şi nu omori, Care întăreşti pe cei neputincioşi şi ridici pe cei căzuţi, Cel ce îndreptezi chinurile trupeşti ale oamenilor, rugămu-ne Ţie, Dumnezeul nostru: În milostivirea Ta, cercetează pe robul tău (roaba ta) şi-i iartă lui (ei) orice a greşit cu voie sau fără de voie. Doamne, Dumnezeul nostru, trimite din cer puterea Ta cea tămăduitoare, atinge-Te de trup, potoleşte-i fierbinţeala, uşurează-i suferinţele şi izgoneşte toată boala cea ascunsă. Fii tămăduitorul robului Tău acesta (roabei Tale aceasta), ridică-l pe dânsul (dânsa) din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Dăruieşte-l(o) pe dânsul sănătos şi întreg Bisericii Tale ca să fie bineplăcut Ţie şi să facă voia Ta. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 

Atotputernicule Doamne, Tamaduitor al sufletelor si trupurilor, care cobori pe oameni si tot Tu ii ridici, care pedepsesti si vindeci din nou, ai mila de (numele), pentru ca este bolnav (bolnava). 
Intinde-Ti bratul Tau tamaduitor, si vindeca pe el (ea), si ridica-l (o) din patul de suferinta. Goneste duhul de slabiciune din el (ea) si indeparteaza de la el (ea) durerea, ranile, febra si slabiciunile. 
Daca are pacate si greseli, iarta-i-le, din dragostea Ta pentru oameni. 
Dumnezeule ai mila de ceea ce a creat mana Ta, intru Iisus Cristos, impreuna cu care esti binecuvantat si cu bunul si de viata datatorul Sfantul Duh, acum si in vecii vecilor. 
Amin. 

Sursa: sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.ro

Un comentariu:

  1. Aveți nevoie de un împrumut de afaceri pentru a vă extinde afacerea? Aveți credit rău pe care doriți să-l rezolvați? Aplicați acum pentru un împrumut cu noi și obțineți aprobarea instantanee. Oferim un împrumut celor care se află în stres financiar, precum și pentru expansiunea afacerilor. Contactați-ne astăzi și obțineți aprobarea. Oferim tot felul de împrumuturi, cum ar fi împrumuturi personale, împrumuturi de afaceri, împrumut de credit rău, împrumut de acasă și împrumut auto. Contactați-ne oficial la adresa de e-mail de mai jos (consumerloanfirm@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere