sâmbătă, 23 iulie 2011

Top 10 mari enigme ale Cosmosului

Top 10 mari enigme ale Cosmosului Foto (11)
Candva, pe cand oamenii credeau ca Pamantul e plat, aceiasi oameni credeau ca bolta cereasca e cu adevarat o “bolta” – o cupola solida, tintuita cu stele, dincolo de care se gaseste… ma rog, ce-si imaginau ei ca se gaseste a variat in cursul timpului, de la o cultura la alta, si asa s-au nascut religiile, filosofia…Astazi, datorita unor mai nou-aparute stiinte precum astronomia, astrofizica si altele, stim ca “bolta” nu exista: ceea ce se intinde deasupra si dedesubtul Pamantului (despre care, intre timp, am aflat ca e rotund, sau aproape) e Universul – ceva imens, coplesitor, o alternanta de enorme portiuni de vid cu mult mai mici portiuni de materie, solida, gazoasa, lichida ori plasmatica, organizata sub forma unui numar colosal de corpuri ceresti, totul intinzandu-se pana… Pana unde? Nu stim.
Nu stim cu exactitate daca Universul e finit sau infinit, iar ideea unui Univers care nu se termina niciunde ne ravaseste si ne ameteste, pe noi, care, in lumea noastra mica, suntem obisnuiti ca orice lucru sa aiba margini si sfarsit. Si acesta e, poate, cea mai tulburatoare intrebare pe care ne-o punem despre lume.

Dar nu e singura. De cand omul a capatat constiinta, s-a tot intrebat, probabil, ce sunt acele puncte luminoase presarate pe cerul noptii si ce se afla dincolo de ele. Iar raspunsurile au adus dupa ele si mai multe intrebari. Dupa milioane de ani de privit cerul, milenii de religie si secole de cercetari stiintifice, Universul are inca atat de multe taine, incat stradania omeneasca de a le deslusi pare asemeni celei de a numara firele de nisip dintr-un desert sau picaturile de apa din mare.

Dar, dintre multele mistere pe care ni le pune in fata Lumea, iata 10 care, de multa vreme, ne bantuie cel mai tare intelectul si ne rascolesc imaginatia: mistere despre timp, despre spatiu, despre materie, despre fenomene naturale si despre formele de viata (inclusiv omul) care populeaza acest straniu si neinteles Univers.


10. Inteligenta extraterestra
Intrebarea e una simpla: exista si alte fiinte inteligente in univers, altele decat oamenii si altunde decat pe Pamant? Raspunsul, in schimb, nu-i deloc usor de dat. Precum poanta unui banc (nepotrivit pentru a fi scris integral aici): unii zic ca da, altii zic ca nu.


Mai toata lumea tinde sa creada ca exista forme de viata pe alte corpuri ceresti din Univers, si cum e in firea noastra sa dorim ce-i mai bun si, in antropocentrismul nostru, consideram ca omul e cel mai bun produs din gama formelor de viata de pe Terra, pare firesc sa vrem sa gasim, in primul rand, niste fiinte asemenea noua, macar ca nivel al inteligentei.

Dar sa vedem ce zic niste reprezentanti ai comunitatii stiintifice, savanti seriosi care chiar au reflectat profund asupra problemei.
  • Carl Sagan: din moment ce exista deja o forma de viata inteligenta (omul), atunci, indiferent cat de rar ar aparea asa ceva in lume, ar trebui totusi sa mai gasim ceva asemanator, avand in vedere cat de urias e Universul.
  • Francis Drake: se pot calcula sansele de a gasi viata inteligenta pe alta planete, cu ajutorul unei ecuatii (complicate rau); Drake a estimat ca - iarasi, data fiind vastitatea Universului - chiar daca numai o planeta dintr-un miliard ar gazdui o forma de viata dotata cu inteligenta, tot ar putea exista inca 6 miliarde de planete cu asemenea specii.
  • Enrico Fermi: daca e asa de probabil sa existe fiinte inteligente pe alte planete, cum se face, totusi, ca n-am detectat pana acum nici un semn care sa indice existenta lor? (Or avea motivele lor sa se fereasca de noi…)
  • Stephen Hawking: ideea existentei extraterestrilor este perfect rationala, insa intalnirea cu ei s-ar putea dovedi devastatoare pentru specia umana, asa ca poate n-ar trebui sa ne straduim atata sa intram in contact cu ei.
Intre timp, vastul program SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) si ufologii amatori cerceteaza de zor cerurile, in speranta de a recepta, candva, mult-asteptatul salut de bun-gasit din partea extraterestrilor.


9. Antimateria
Teoretic, antimateria exista. Practic, nimeni nu se poate lauda ca a gasit-o in spatiu.

Ceva mai detaliat (dar nu mult): in teorie, unul si acelasi eveniment creeaza, concomitent, atat materie, cat si antimaterie. E un fel de teorie yin-yang aplicata la fizica particulelor: de pilda, unui barion - o particula compusa din trei particule elementare numite quarci - ii corespunde un antibarion, format din trei anti-quarci. (Cele mai cunoscute tipuri de barioni sunt protonii si neutronii, din care sunt alcatuite nucleele atomilor. Parca-parca va mai amintiti ceva, de la fizica din liceu, nu-i asa?)


Se presupune, logic, ca Big Bang, evenimentul cosmic care a dat nastere Universului, ar fi creat in numar egal particule si antiparticule.

Ca Universul e plin de materie si materia e alcatuita din particule, asta vedem. Dar unde e cantitatea aceea egala de antimaterie, care ar trebui sa coexiste cu materia? Mister total: Universul e plin de barioni, dar antibarionii nu sunt nici pe departe cati ar trebui sa fie. Si nu avem o teorie care sa explice asta in mod satisfacator.


8. Constiinta


Mintea omeneasca… ce miracol! Dincolo de metafora, s-ar putea ca "miracol" sa fie totusi un termen potrivit pentru a caracteriza mintea umana, caci inainte de toate, e ceva inexplicabil. Sau, poate, doar neexplicat inca, pe deplin.

Problema preocupa omenirea de multa vreme si, in ciuda progreselor facute in neurologie, tot nu stim cum e posibil ca dintr-o masa de celule care secreta niste substante chimice si transmit impulsuri electrice sa ia nastere ganduri.


Sa fie vorba doar despre niste raspunsuri conditionate, cum sustin unele teorii ale savantilor behavioristi?

Sa fie un efect secundar al modului in care functioneaza creierul? Pai atunci, se intreaba unii, oare intr-o buna zi nu vor vrea si calculatoarele sau robotii - ajunsi la un anumit grad de inteligenta artificiala - sa fie considerate persoane si sa li se recunoasca niste drepturi?

Dar, de fapt, chiar exista o constiinta umana sau, in simularea in care traim, suntem facuti sa credem ca exista? (Ati constatat ca aici vorbesc adeptii acelei teorii a conspiratiei conform careia viata noastra, viata omenirii, nu-i decat o uriasa simulare, un proiect de realitate virtuala, iar noi nu suntem constienti ca suntem doar personajele unui joc pe computer, la scara planetara.)

Oare constiinta e independenta de "gazda", supravietuieste ea mortii corpului fizic in al carui creier s-a adapostit pentru o vreme? (In "Primul val", un serial americano-canadian de fictiune, constiintele unor fiinte extraterestre inteligente - si invadatoare - , numite Gua, erau tinute in niste mici sfere argintii, ce calatoreau spre Terra prin gaurile de vierme - un fel de scurtaturi ale spatiului -, pentru a fi implantate in trupuri special proiectate, cu aspect uman, dar cu puteri speciale, conferite de AND-ul extraterestru adaugat la fabricare. Ce imaginatie au unii!)

Mintea umana, e, deci, un mister maret si ametitor. Mai e mult pana sa ne dam seama ce este, cum ia nastere, cum si daca moare. Asta daca nu inchide cineva simularea si atunci n-o sa ne mai batem capul.


7. Materia neagra/Energia neagra
Studiem Universul din ce in ce mai profund, cu instrumente tot mai performante, deslusim tot mai bine infatisarile materiei existente in el, dar, dupa cat se pare, ceea ce vedem (sau ne dam seama ca exista, fiindca isi semnaleaza prezenta intr-un fel) reprezinta doar vreo 4% din ceea ce se afla acolo. Restul e… materie neagra.


Nu se vede, nu se simte… dar e acolo, spun savantii. Mai mult, acestei materii negre ii este asociat si un tip special de energie pe care, de asemenea, nu-l putem percepe/inregistra direct. Energie neagra, i s-a spus; un nume potrivit, caci negrul simbolizeaza necunoscutul. Noi, oamenii, fiinte vizuale prin excelenta (vazul e, pentru om, simtul prevalent, 80% din informatia despre lumea din o jur o primim pe cale vizuala) nu putem vedea in intuneric, deci ceea ce e negru, intunecat, ramane pentru noi misterios si ascuns.


6. Timpul
Incercati sa dati o definitie a timpului fara sa folositi nici un termen care sa se refere la timp! Puteti? Nu-i cazul sa va simtiti jenati, practic, nimeni nu poate. O definitie a timpului e una dintre marile pietre de incercare pentru savantii si filosofii de acum si dintotdeauna.


Timpul, e, oare, o dimensiune (precum dimensiunile spatiului) ? E o insusire a materiei? E o iluzie? E adevarat ca timpul nu exista daca nu-l masoara cineva? Si alte intrebari dintr-astea, spargatoare de capete. Mister total.


5. Inceputul Universului
Aici avem, e drept, o teorie larg cunoscuta - chiar destul de larg acceptata - cea a Big Bang-ului, o brusca si masiva imprastiere exploziva a intregii materii si energii existente azi in Univers, pornind dintr-un singur punct (in care era condensat totul), imprastiere care continua si azi si e numita expansiunea Universului. Big Bang a generat spatiul, materia si timpul. Asta s-a intamplat, dupa spusele multor specialisti, acum 13,7 miliarde de ani.


Si aici incep nelamuririle: cum e posibil sa apara "ceva" si mai ales ceva asa de mare ca Universul - din "nimic"? Daca Universul cuprinde totul, adica si timpul, cum putem vorbi despre "inainte" de Big Bang si "dupa"? Ce a declansat Big Bang-ul?

Cred ca fiecare savant pozitivist are momente cand ii invidiaza pe adeptii creationismului: aceia nu-si mai bat capul, spun si cred ca Dumnezeu a facut totul si cu asta basta. Macar de-ar fi asa de simplu…


4. Sfarsitul Universului
Orice lucru care are un inceput trebuie sa aiba si un sfarsit, nu? Asa gandim, noi oamenii, conditionati de durata limitata a vietii noastre si obisnuiti sa impartim timpul (dar ce este Timpul?) in perioade care incep si se termina: atatia ani de gradinita, atatia de scoala, atatia pana la pensie…

Evident, oamenii au ajuns sa-si puna intrebarea cand va disparea Universul si cum se va petrece sfarsitul sau. Intrebarea, insa, nu primeste, in prezent, decat un raspuns cu totul nesatisfacator: nu se stie cand va inceta sa existe Universul. Despre anumite galaxii, sisteme solare sau stele se pot face predictii, dar despre Univers, in totalitatea sa… Modelele de predictie s-au bazat, intotdeauna, pe tendintele trecute si prezente; or, de vreme ce nu stim limpede nici ce intampla in prezent prin tot Universul, cum am putea prevedea ceea se va intampla?


Oricum, ca sa nu ramanem chiar asa, fara nimic, iata cateva teorii privind modul in care se va sfarsi Universul.
  • Expansiunea va continua la nesfarsit, pana cand, din multimea de planete, comete, stele si alte corpuri ceresti nu va mai ramane decat un nor de materie difuza, un masa uniforma de pulbere de stele…
  • Gravitatia va pune stapanire, in cele din urma, pe intreg Universul, va coplesi totul, facand ca totul sa-si incetineasca rotirea, pana cand Universul va recadea in sine, reducandu-se la un singur punct… de unde, candva, dupa cine stie cat timp (ce-i aia Timp?) ar putea aparea, printr-un nou Big Bang, un nou Univers.
  • Particulele barionice - care, sa reamintim, sunt particule compuse, deci susceptibile sa se desfaca in elementele componente - s-a putea dezintegra, rand pe rand, iar Universul s-ar stinge incetisor, asemeni unei lumini care paleste, pana cand n-ar mai ramane decat Marele Nimic…
Oribil. Bine ca mai e mult pana atunci.


3. Universurile multiple
Autorii SF au visat intotdeauna la calatorii in universuri paralele, dar pana acum asemenea voiajuri n-au fost decat imaginare.

In lumina descoperirilor fizicii cuantice, unii dintre savanti intrevad, totusi, posibilitatatea existentei mai multor universuri, fiecare avand o istorie proprie, poate functionand dupa propriile legi ale fizicii, altele decat cele pe care le cunoastem noi. Toate aceste universuri ar exista simultan, interactiunile lor fiind insa limitate.


Teoriile acestea sunt, deocamdata, prea vagi pentru a fi bine intelese, chiar si de catre oamenii din bransa, cat despre aplicarea lor in practica… deocamdata suntem tot la faza imaginatiei. Dar, cum totul incepe cu o idee, cine stie daca, intr-o buna zi, nu vom putea calatori intr-un alt Univers, ca sa gasim acolo ceva ce n-am gasit intr-al nostru?


2. Forma Universului
Pai, de vreme ce nu-i vedem marginile, cine poate sti ce forma are? Ar putea fi oricum. Insa chestiunea e de mare insemnatate. Printre altele, felul in care se va sfarsi Universul depinde si de forma lui, asa ca ar fi important de stiut cum arata. Dar, daca nu se poate, nu se poate. Deocamdata.


Oricum, sa nu va imaginati ca oamenii de stiinta s-au resemnat, pur si simplu, sa ofteze si sa spuna ca n-avem cum sa aflam ce forma are Universul. Exista teorii asupra acestei chestiuni si au fost propuse cateva modele.
  • Aproximatic plat: un model realizat pe baza unor masuratori precise ale temperaturii radiatiei de fond, de catre WMAP (Wilkinson Microwave Anisotropy Probe - sonda spatiala lansata in 2001) aduce in prim plan ideea unui Univers cu o geometrie plata (curbura spatiului, chiar daca exista, e asa de mica incat poti zice ca e plat); NASA sustine ca, in conformitate cu rezultatele obtinute de WMAP, aceste model e corect cu o marja de eroare de doar 2%.
  • Aproximativ sferic: mai corect spus, acest model - propus in 2003 - descrie geometria globala a Universului drept un "spatiu dodecaedric Poincaré". Un dodecaedru este un poliedru cu 12 fete pentagonale plate, iar un spatiu dodecaedric Poincaré - sau sfera Poincaré - ar fi un spatiu de forma dodecaedrica, ale carui fete, in loc sa fie plate, ar fi usor curbate in sus (convexe). Mai simplu spus (desi e cam prea simplu), seamana cu mingea de fotbal, facuta din petice poligonale usor curbate (sub presiunea aerului din interior) care, unite, formeaza un corp sferic.
  • Palnie: pe baza studiului radiatiei cosmice de fond, numita si fond cosmic de microunde (o radiatie remanenta, foarte veche, datand din stadiile timpurii ale dezvoltarii Universului; e un fel de amintire, de urma, de ecou al Big Bang-ului, ceea ce a mai ramas din radiatia produsa de acel eveniment de proportii cosmice) a fost elaborat asa-numitul model Picard, al unui Univers de forma palniei unei trompete (publicat in 2004).


1. Teoria Totului


O mare teorie care sa explice TOTUL, sa descrie absolut toate fenomenele fizice cunoscute (si inca necunoscute), sa includa orice fel de interactiune fundamentala care are loc in natura, la orice nivel, sa imbine armonios, fara nici o fisura, fizica clasica, cea relativista (aplicabila la scara foarte mare; in speta, la scara astronomica) si fizica cuantica (ce desrie interactiunile la scara foarte mica, la nivel de particule)… asa ceva e un fel de piatra filosofala a fizicii, echivalentul descoperirii Panaceului, medicamentul-miracol in stare sa vindece ORICE boala, TOATE bolile, de la guturai pana la cancer.

Ei, cum n-avem (inca) Panaceul, asa n-avem nici o Teorie a Totului (TOE - Theory of Everything, in engleza) unanim acceptata, desavarsit confirmata experimental, care sa adune la un loc, in pace si buna intelegere, toate tipurile de interactiuni fundamentale care au loc in natura.


Interactiunile fundamentale, sau fortele interactive, sunt modurile prin care particulele elementare din Univers interactioneaza unele cu altele. O interactiune e numita fundamentala atunci cand nu poate fi descrisa cu ajutorul altor tipuri de interactiuni. (Da, stiu ca e greu. Daca fizica ar fi fost usoara, am fi fost cu totii fizicieni.)

Pana acum, cunoastem patru astfel de interactiuni fundamantale: gravitatia, electromagnetismul, forta nucleara slaba si forta nucleara tare.

De-a lungul vremii, au fost elaborate teorii tot mai cuprinzatoare, ce au adunat doua, apoi trei dintre forte sub umbrele tot mai largi (precum teoria corzilor), explicand, cu ajutorul unor ecuatii tot mai complexe, modul in care materia si energia din Univers se comporta la nivel macro si microcosmic.

Dar nimeni nu le-a putut cladi tuturor celor patru un acoperis comun, unificand teoriile asociate lor intr-o singura, totala, perfecta, de neclintit Teorie a Totului.
................................................................................................................

Autor: Mihaela Stanescu
Sursa: descopera.ro

De ce a murit Iisus? Un om de ştiinţă oferă un nou răspuns

De ce a murit Iisus? Un om de ştiinţă oferă un nou răspuns
La două milenii distanţă de la moartea lui Iisus din Nazaret, oamenii de ştiinţă continuă să caute un diagnostic exact al mecanismelor fiziologice ce au dus la moartea sa. Acum, un doctor american susţine că a rezolvat acest mister, oferind o nouă ipoteză referitoare la moartea pe cruce a lui Iisus.
Joseph Bergeron, un medic din Terre Haute, Indiana, a început să fie intrigat de acest subiect atunci când a fost nevoit să ţină un discurs în faţa unui grup de tineri creştini, studenţi la medicină. Căutând un subiect pe care aceştia să-l considere interesant, Bergeron a descoperit că, de-a lungul timpului, mai mulţi specialişti în medicină au încercat să explice motivele exacte ale morţii lui Iisus.
Există cel puţin 6 ipoteze în ceea ce priveşte moartea lui Iisus, relatează Bergeron în lucrarea sa, publicată în Journal of Forensic and Legal Medicine. Una dintre ele susţine că bătăile suferite de acesta şi stresul asociat crucificării ar fi putut provoca apariţia unui cheag într-unul din vasele de sânge din plămân, ducând la moartea prin embolism pulmonar. Printre alte variante enunţate de cercetători se numără cea conform căreia Iisus nu a mai putut respira din cauza poziţiei, murind sufocat, sau că a intrat într-o stare de şoc letală - aceste două idei fiind susţinute de studiile efectuate recent asupra cauzelor morţii persoanelor ce au fost torturate. Deşi în Biblie, în Evanghelia lui Ioan, se relatează că soldaţii romani au descoperit că Iisus era mort atunci când a fost dat jos de pe cruce, anumiţi cercetători sugerează că de fapt acesta era viu, fiind omorât atunci când a fost împuns în coastă cu suliţa. În Biblie este scris că, după ce a fost dat jos de pe cruce, "unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă", iar cei ce susţin că Iisus era în continuare viu în acel moment se bazează pe presupunerea că dintr-un cadavru, sângele nu poate curge.
Niciuna dintre aceste teorii nu par suficiente pentru a explica moartea relativ rapidă lui Iisus, la doar 6 ore după ce a fost crucificat, susţine Bergeron. De aceea, el susţine o nouă ipoteză pentru a explica ceea ce s-a petrecut atunci când Iisus a murit. Doctorul consideră că un rol cheie a fost jucat de "coagulopatia indusă de traumă", nume dat de el unei combinaţii letale de factori.
În ultimii 10 ani, medicii din camerele de gardă au descoperit această combinaţie de factori ce apar la 25% dintre pacienţii ce au suferit traume, factori ce facilitează decesul rapid. "Triada letală" este formată din scăderea rapidă a temperaturii corpului (hipotermie), pierderea capacităţii de coagulare a sângelui (lucru ce provoacă sângerări necontrolate) şi o aciditate anormală a sângelui, care provoacă dereglări serioase asupra unui număr mare de reacţii biochimice. "Nici cele mai bune spitale din lume nu reuşesc să controleze această cascadă letală de evenimente", spune Bergeron.
Bergeron a încercat să explice cum ar fi fost ucis Iisus de această "triadă letală". Astfel, hipotermia ar fi putut fi provocată de temperaturile scăzute înregistrate la începutul lunii aprilie, atunci când ar fi fost crucificat Iisus (conform documentelor religioase). Apoi, coagulopatia ar oferi o explicaţie atât pentru moartea rapidă a lui Iisus, cât şi pentru faptul că din corpul său a putut curge sânge după moarte, deoarece aceasta provoacă acumularea de lichide în corp.
Totuşi, ipoteza lui Bergeron este contestată de un alt cercetător ce a studiat moartea lui Iisus. Piers Mitchell, un antropolog de la Universitatea Cambridge, s-a declarat dezamăgit că articolului lui Bergeron a fost acceptat spre publicare, "deoarece ipoteza privind coagulopatia nu este una nouă". Acesta a mai spus că nu există suficiente date pentru a verifica ipotezele privind moartea lui Iisus, deoarece "crucificările efectuate de romani nu lăsau dovezi fizice pe care să le putem descoperi, deoarece, de cele mai multe ori, cadavrele erau lăsate alături de gunoaie, pentru a fi mâncate de câini sălbatici şi de către hiene".
Sursa: Science

Mersul biped a apărut cu două milioane de ani mai devreme decât se credea

Mersul biped a apărut cu două milioane de ani mai devreme decât se credea
Cercetătorii de la Universitatea din Liverpool consideră că urmele străvechi de paşi din Laetoli (Tanzania) demonstrează faptul că mersul biped a apărut mult mai devreme decât se credea.
Cele mai multe studii anterioare au concluzionat că abilitatea de a se ridica împingând cu degetul mare în pământ şi mersul biped în poziţie perfect verticală au apărut pentru prima oară acum 1,9 milioane de ani la genul Homo. Acum, însă, o echipă de cercetători de la universităţile din Liverpool, Manchester şi Bournemouth demonstrează că mersul biped al unui strămoş care a trăit acum 3,7 milioane de ani seamănă mai mult cu mersul omului modern decât cu cel al urangutanilor, cimpanzeilor şi gorilelor.
Situl arheologic de la Laetoli conţine cele mai vechi urme de paşi umani, din care 11 urme individuale se păstrează în stare foarte bună. Studiile anterioare s-au bazat pe situri cu o singură urmă, care de cele mai multe ori era afectată de factori de mediu precum eroziunea care diminuau autenticitatea amprentei. Tocmai de aceea au existat multe discuţii cu privire la caracteristicile exacte ale mersului biped al strămoşilor noştri.
Echipa de cercetători a utilizat o tehnică nouă, bazată pe metode ale imagisticii cerebrale funcţionale, pentru a obţine o medie a caracteristicilor tridimensionale ale celor 11 urme de la Laetoli. Aceste rezultate au fost comparate cu cele obţinute din studiile realizate asupra mersului oamenilor şi al antropoidelor din ziua de azi.
Simulările computerizate le-au permis cercetătorilor să compare variante de urme de paşi care ar putea proveni de la reprezentanţi ai speciei Australopithecus afarensis, care a trăit acum 3-4 milioane de ani.
Profesorul Robin Crompton de la Universitatea din Liverpool a declarat că "se credea că Australopithecus afarensis mergea chircit şi mai apăsat spre exteriorul tălpii, împingând mai tare în partea mediană a tălpii, aşa cum fac maimuţele antropoide din ziua de azi. Cu toate acestea, noi am descoperit Australopithecus afarensis mergea biped în poziţie verticală şi mai apăsat pe partea din faţă a tălpii, în special pe degetul mare, la fel ca oamenii de azi. Această decoperire este foarte importantă, deoarece dezvoltarea funcţiei locomotorii a oamenilor le-a permis strămoşilor noştri să se extindă în afara continentului african. Silueta noastră cu picioare lungi şi corp scund ne permite să mergem şi să alergăm pe distanţe lungi, chiar şi atunci când cărăm greutăţi. Australopithecus afarensis avea constituţia total opusă: picioarele scurte şi corpul lung, ceea ce înseamnă că el putea merge eficient doar pe distanţe scurte. Acum trebuie să mai aflăm doar când anume au reuşit strămoşii noştri să se deplaseze pe distanţele lugi care ne-au permis să populăm lumea".
Sursa: Eurekalert
Sursa:  descopera.ro

22 iulie: Sfanta MARIA MAGDALENA

Icoana preluata de pe
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie22.htm
Maria Magdalena
În luna iulie, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfintei mironosite si întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.
Magdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pâna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savârsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistând la minunea inmultirii pâinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mântuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice.
Izbavita din aceasta incercare, ea renunta la bunurile sale si la orice atasament la lume pentru a-l urma pe Iisus in toate periplurile sale, impreuna cu Apostolii, Maica Domnului si alte femei pioase care se pusesera in serviciul Lui dupa ce au fost vindecate de el din diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza ; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : “ Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! ”( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena.  Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pâna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lânga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).
Totul fiind de-acum indeplinit si sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curati pamântul, Maria isi invinse durerea si lua initiativa ingroparii Lui. Stiind ca nobilul sfatuitor Iosif din Arimateea (cf. 31 iulie) sapase nu departe un mormânt nou in stânca, ea se duse sa il gaseasca si il convinse sa ii cedeze acel mormânt pentru a-l ingropa pe cel omorât pe Cruce. Incurajat de credinta hotarâta a acestei femei, Iosif obtinu din partea lui Pilat autorizarea in acest sens si impreuna cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol in ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce si il infasura intr-un giulgiu pentru a-l depune in mormânt. Maria Magdalena si Maica Domnului asistau la aceasta scena si au cântat atunci un imn de inmormântare, insotit de lacrimi, in care stralucea totusi nadejdea lor in Inviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari). Dupa ce mormântul a fost inchis cu o piatra mare ce fusese rostogolita pâna la intrare, Iosif si Nicodim se retrasera dar cele doua femei Sfinte ramasera asezate, in lacrimi in fata mormântului, pâna târziu in noapte. Parasind locul, ele se hotarâra ca imediat dupa ce se termina odihna Sabbatului sa vina inapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai imbalsama o data trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).
Dupa ce au tinut odihna dupa lege, la cântatul cocosului, in timp ce prima zi a saptamânii abia incepea sa se zareasca, Maria Magdalena si “ cealalta Marie ” (Dupa Sfântul Roman Melodicul si Sfântul Grigore Palama, “ cealalta Marie ” nu putea fi decât Maica Domnului, caci se cadea ca ea sa fie prima care sa se bucure de Invierea fiului Sau. Pentru majoritatea Parintilor insa, Maria Magdalena e cea care l-ar fi vazut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), “ cealalta Marie ” fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziasti au incercat sa concilieze in moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosite.) venira la mormânt. Un Inger stralucitor li se arata, insotit de o cutremurare a pamântului si le vesti ca Iisus nu se mai afla inauntru, si ca inviase  (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu privira macar mormântul si alergara sa duca Apostolilor vestea. Domnul inviat li se arata pe cale si le saluta zicând : “ Bucurati-va ! ”. Trebuia intr-adevar ca El sa anunte unei femei eliberarea de natura noastra, cazuta si condamnata la suferinta ca urmare a greselii Evei.
Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut ca ele delirau. Petru insa alerga pâna la mormânt si, aplecându-se vazu numai niste fâsii de giulgiu ce se mai gaseau inauntru si se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fata locului pentru a doua oara  pentru a se convinge ca nu fusese vreo vedenie. Constatând ca mormântul era intr-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru si Ioan sa ii anunte, care alergara si ei la locul cu pricina. Dupa plecarea celor doi discipoli, ea ramase singura lânga mormânt intrebându-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri invesmântati in alb se aratara atunci pe locul unde fusesera capul si picioarele Domnului si o intrebara de ce plângea. In timp ce le raspundea, Ingerii se ridicara dintr-odata, cu respect. Maria se intoarse si il vazu pe Iisus care ii puse aceeasi intrebare. Luându-l drept gradinarul locurilor, ea intreba daca El era cel care scosese trupul afara. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele sau : “Maria”, recunoscând glasul prea-iubitului sau Domn, ea striga : “ Rabbuni ! (Invatatorule) ! ” si voi sa i Se arunce la picioare pentru a le saruta. Voind sa o aduca la o intelegere mai profunda a starii in care se gasea Trupul lui dupa Inviere, Iisus ii spuse : “ Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am urcat la Tatal ! ”. Si o trimise sa vesteasca “ fratilor ” Sai ceea ce vazuse.
Devenita pentru a treia oara “ apostol al Apostolilor ”, Maria Magdalena ramase cu discipolii si cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei. Ea era probabil prezenta si pe Muntele Maslinilor, la Inaltare, precum si in foisor, in ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coborâ in forma de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).
Se povesteste ca Sfânta a parasit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma si a cere acolo dreptate imparatului Tiberiu pentru condamnarea nedreapta pronuntata de Pilat. – Aceasta istorisire despre razbunarea impotriva lui Pilat si despre moartea sa nu se gaseste decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influenta Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune in scena pe Sfânta Veronica. In anul 36, Pilat fu destituit din functie si trimis inapoi la Roma pentru a da seama de proasta sa administratie, in timpul careia se inregistrasera din plin provocari, violente si executii arbitrare. Dupa Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastica II, 7) sau a fost poate executat. Diferite traditii apocrife au incercat sa il reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar ca el s-ar fi convertit, si ele arunca asupra iudeilor toata responsabilitatea Patimilor. Prezentându-se in fata imparatului cu un ou in mâna, ea ii spuse ca dupa ce a suferit Patimile, Hristos inviase, aducând tuturor oamenilor fagaduinta invierii ; iar oul se colora atunci in rosu (de aici vin traditia oualor rosii de Pasti). Suveranul ii asculta cererea si il convoca pe Pilat, precum si pe marii preoti Ana si Caiafa. Caiafa muri pe drum, in Creta ; iar Ana, fu torturat fiind inchis intr-o piele de bivol. Pilat, prezentându-se la tribunalul imparatului, incerca sa se justifice prin presiunile iudeilor si riscul de revolta impotriva autoritatii de la Roma. Dar Cezar ramase insensibil la apologia lui si porunci sa fie aruncat in inchisoare. Se relateaza ca, urmarind un cerb in timpul unei partide de vânatoare, organizata de prietenii lui Pilat nu departe de inchisoare, imparatul arunca din arc o sageata care se infipse drept in inima lui Pilat.
Revenita la Ierusalim, Maria Magdalena urma invatatura Sfântului Petru. Patru ani trecusera de la Inviere, Apostolii se imprastiasera  in diverse regiuni ale lumii, Maria Magdalena impreuna cu Sfântul Maxim, unul din cei 70 de discipoli, se duse sa predice Vestea cea Buna. Fura arestati la scurt timp de catre iudei si parasiti, cu alti Crestini, in mijlocul marii, fara hrana, pe o corabie fara pânze si fara vâsle. Ambarcatiunea fu insa condusa de Hristos, Pilotul Mântuirii noastre, pâna la Marsilia, in Galia (Franta). Debarcând vii si nevatamati, Sfintii Apostoli suferira foamete, sete si dispret din partea locuitorilor locului, pagâni care nu ii ajutau in nici un fel. Intr-o zi in care acestia erau adunati pentru unul din sacrificiile lor idolicesti, Sfânta Maria Magdalena se amesteca plina de curaj in adunare  si ii incuraja sa recunoasca pe singur Dumnezeu, Facatorul ceurului si al pamântului. Minunati de forta ei si de iluminarea fetei sale, pagânii o ascultara. Ea repeta discursul si in fata guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, care venise impreuna cu sotia sa sa aduca jertfa idolilor, pentru ca sa aiba un copil. Mai intâi reticent, Ipatie, dupa trei aparitii ale Sfintei, o primi pe Maria si pe cei care o insoteau in palatul sau si ceru sa fie invatat in invatatura lor. Prin mijlocirea Mariei, el obtinu un copil dar sotia lui muri când il aduse pe lume. Dupa un scurt sejur la Roma, Ipatie facu un pelerinaj la Ierusalim ; dar razgândindu-se deodata, se hotarâ sa se intoarca in locul in care isi ingropase sotia si pruncul. Mare ii fu mirarea când ii gasi vii si afla ca ei supravietuisera prin rugaciunile si grijile Sfintei Maria Magdalena ! Aducând rugaciune de multumire lui Dumnezeu, magistratul si toata casa lui se botezara atunci si devenira ferventi proclamatori ai Adevarului.
Parasind Galia, Sfânta Maria Magdalena isi continua periplurile misionare in Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia si alte locuri, raspândind peste tot buna mireasma a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi pleca la Efes unde il regasi pe Sfântul Ioan Teologul, impartasind cu el aceleasi incercari si bucurându-se de invataturile sale de inspiratie dumnezeiasca.
Indeplinindu-si misiunea pe care i-o incredintase Domnul, ea isi dadu sufletul lui Dumnezeu, dupa o scurta boala, si fu ingropata la intrarea pesterii, unde adormira apoi cei Sapte Copii (cf. 4 august). Numeroase miracole s-au produs in acest loc pâna in ziua in care, aproape zece secole mai târziu (899), piosul imparat Leon VI cel Intelept porunci sa fie mutate la Constantinopol Moastele Sfintei Celei-Intocmai-Cu-Apostolii. El le facu o primire evlavioasa, in prezenta intregului popor si purtându-le pe umerii sai, ajutat de fratele sau Alexandru, el se duse sa le depuna in partea stânga a Altarului manastirii Sfântul Lazar, pe care o ctitorise.
Supravietuind peripetiilor istoriei, mâna stânga a Sfintei Mironosite, care emana o aroma dulce, e si astazi cinstita cu inchinare la Manastirea atonita din Simonos Petra, care o cinsteste pe Sfânta Maria Magdalena ca a doua sa fondatoare.
Traditia occidentala, de la Grigorie cel Mare incoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu pacatoasa caita ce a venit sa unga picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) si chiar cu Maria sora lui Lazar. Dar nimic in Evanghelie nu permite aceasta identificare, respinsa de majoritatea Parintilor Rasariteni. Intr-adevar, a fi fost posedat de demon nu insemna o viata de dezmat. Sfântul Simion Metafrastul interpreteaza in mod alegoric “ cei sapte demoni ” ca fiind cele sapte pacate ce se opun virtutii ; dar el nu este urmat de ceilalti Parinti.
Cititi va rog si:
http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1311307200
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog