marți, 17 mai 2011

GENOCIDUL ROMANILOR

Lovitura de stat din 1989 a adus Romania intr-un stadiu uimitor: dintr-un stat puternic, cu o economie bine structurata si o societate sanatoasa, activa si viguroasa din toate punctele de vedere, intr-o tara care isi mai pastreza numele dar si-a pierdut aproape complet identitatea.
Ce a contribuit la aceasta pierdere de identitate? Incerc sa fac o succinta recapitulare ce nu are alt scop decat a puncta o schita a genocidului cu intentie la care este supus poporul roman de peste 21 de ani, in speranta ca vom reusi sa tinem viu focul dorintei de adevar si dreptate in ceea ce priveste existenta romanilor si a patrei lor:
 - prin asasinarea lui Nicolae Ceausescu de catre o clica de minoritari condusa de “prostul suprem””, Silviu Brucan, s-a semnalat ca romanii pot fi manipulati si, in consecinta, se pot experimenta pe ei planuri din cele mai marsave, elaborate de catre papusarii mai inainte amintitelor minoritati (etnice, imorale, vicioase, infractionale);
 - odata cu disolutia puternicului stat national romanesc a inceput desfasurarea unui premeditat jaf economic si financiar, fara precedent in multimilenara noastra istorie, jaf care a condus la deposedarea romanilor de aproape toate bogatiile naturale sau tezaurizate sub diverse forme (patrimoniala, financiara, funciara, spirituala, culturala, sportiva, organizatorica sau de orice alta natura sistematizata);
 - totodata s-a lansat lunga si insidioasa campanie de denigrare a romanilor (care continua si acum) prin prezentarea lor ca barbari (amintiti-va numai cazul lui Mihai Cofar din martie 1990, la Targu Mures), incapabili sa se conduca singuri (si-au asasinat conducatorul), tiganizati (schimbarea denumirii de tigan in cea de rom facandu-se deliberat pentru a servi acestui scop), needucati (fiind de fapt expusi, tot deliberat, la o subcultura virulenta si o degradare continua a sistemului educational), inapoiati din punct de vedere spiritual in comparatie cu minoritatile (pretext sub care s-a erodat constitutia si s-a introdus dublul standard, cel superior aplicandu-se numai minoritarilor, pe criteriul asa-zisei discrimari positive), iresponsabili (exemplu: cazurile prezentarii denaturate a orfelinatelor, in timp ce din Romania erau tranzactionati mii de copii carora li s-a pierdut urma, ceea ce justifica intrebarea daca nu cumva au fost “ädoptati” pentru a se masca un inuman trafic de organe), dependenti de investitiile straine si de imprumuturile externe (in realitate alte moduri de marire a gradului de spoliere si indatorare artificiala a romanilor care deja i-a adus pe acestia pe un palier de saracie de neimaginat);
 - in acelasi timp a inceput razboiul camuflat impotriva fibrei biologice a poporului roman prin decimarea sistemului sanitar atat la propriu, cat si la figurat, precum si prin lipsa de control asupra alimentelor si medicamentelor importate, concomitent cu distrugerea, printre multe altele, a agriculturii si industriilor alimentare si farmaceutice romanesti;
Desigur ca sunt cu mult mai numeroase aspectele de luat in consideratie si de analizat pentru a concluziona cine se face vinovat si in ce scop de acest calvar pe care poporul roman il poarta nemeritat de peste 21 de ani.
De ce trebuie sa clarificam originea evenimentelor derulate dar si identitatea papusarilor si a executantilor punerii in scena? Simplu, pentru ca toti acestia trebuie trasi la raspundere si, in solidar, sa suporte sarcina despagubirilor pentru pagubele materiale si traumele morale create poporului roman.
Ceea ce s-a intamplat in vremuri tulburi, de razboi, cu alte natii paleste in fata celor patimite de poporul roman in cei peste 21 de ani de genocid la care a fost supus, nu numai prin lungimea duratei in timp in care s-a practicat acest genocid, dar si prin cruzimea cu care a fost aplicat si sa nu uitam: pe timp de pace.
Sursa: Dulce Romanie

POTOPUL LUI NOE A AVUT LOC IN MAREA NEAGRA

Putini stiu ca Marea Neagra este o mare foarte tanara. Pe vremuri, in locul ei era un lac cu apa dulce, cu o intindere mult mai mica. Intr-o buna zi, Mediterana a rupt istmul care o separa de acest lac si apele ei au navalit cu o forta nemaipomenita, inundand foarte repede sute de kilometri de asezari. S-a iscat un exod urias, oamenii au fugit departe de mare, raspandindu-si limbile, traditiile si povestile in Europa si Asia. Intre aceste povesti se afla si cea a unui mare potop, ramasa in Biblie sub numele de “Potopul lui Noe”
Urgia
A fost odata ca niciodata, in vremea cand, in Moldova, preafrumoasele de la Cucuteni zugraveau spirale ametitoare alb-rosii, pe oalele de lut, incifrand in ele taina vietii, a mortii si a intregului univers. Pe atunci, mai spre miazazi, stramosii nostri inca mai strabateau campia presarata de dune ce lega Dobrogea de Crimea, prin luncile Nistrului, ale Bugului si ale Niprului, care in vremea aceea se varsau in Dunare. Dunarea insasi serpuia departe, spre rasarit, catre sudul Rusiei actuale, iar Insula Serpilor era un deal, probabil pe malul Nistrului. Pamanturile acestea erau fertile si au fost populate intens, iar oamenii acestor locuri au ajuns la un nivel ridicat de civilizatie. Inainte fusese o perioada foarte aspra de glaciatiune, dar acum viata inflorea din nou, mai cu seama in aceasta gradina a Raiului. Vremea se incalzise mult si devenise umeda, vegetatia si toate resursele vietii erau din belsug. Ghetarii se topeau, iar nivelul oceanului planetar se ridica pe nesimtite. Mediterana inghitea si ea apele ghetarilor, intr-un ritm mult mai rapid decat acest lac – stramosul Marii Negre. Diferenta de nivel dintre cele doua ajunsese deja la 150 de metri.
Intr-o buna zi, limba de pamant care despartea Mediterana de lacul pontic a cedat, iar apele au navalit cu o forta de neimaginat. Mai intai s-a auzit un muget din departari, care se apropia cu repeziciune. Zgomotul devenea atat de puternic, incat parea ca vuieste intreg cerul, iar pamantul se scutura din tatanile sale. Vuietul se auzea de la 200 de kilometri departare, ceva cumplit, ce nu mai pomenise nimeni, niciodata, din mosi-stramosi. Nu putea fi, in conceptia acelor oameni, decat pedeapsa zeilor. Apoi au venit apele, prabusindu-se in lac cu puterea a 200 de cascade Niagara, dupa ce au sapat in acea limba de pamant, spulberand-o si transformand-o in stramtoare. Cei care erau in preajma nu au apucat sa se dumireasca.
Au disparut sub ape mii, poate zeci de mii de oameni. Potopul a inaintat repede, inghitind pamanturi, asezari, paduri, cursuri de apa. Segmente intregi de rauri si fluvii au disparut pe fundul viitoarei mari. Cei ce se aflau mai departe, auzind vuietul ingrozitor, si poate apucand sa si primeasca vesti de la vreun mesager ingrozit, care reusise sa scape de urgie, au apucat sa impacheteze repede cate ceva din putinul lor si sa fuga cat mai departe de mare, fie pe uscat, fie cu luntrile, pe cursurile raurilor, in sus. Apele cresteau cu 15 cm pe zi, asa incat exodul a fost aproape spontan. Vestea s-a raspandit departe, tot mai departe, iar cei la care apele nu ajunsesera inca isi faceau si ei bagajele. Au plecat sate intregi, popoare intregi, populand Europa, Asia si ajungand, poate, pana in Africa. Revarsarea a durat aproape doi ani, iar in final au fost inghitite de ape o suta de mii de km patrati de pamanturi. Generatia potopului si urmatoarele generatii au trait cu trauma acestei cumplite pedepse divine, asa cum a fost interpretat cataclismul. Multa vreme, nimeni nu s-a incumetat sa treaca dintr-o parte in alta prin stramtorile nou aparute, Bosfor si Dardanele. Va trece mult timp pana ce grecii vor avea curajul sa patrunda in aceasta mare intunecata, “neprimitoare”, plina de mister si de povesti fantastice. Argonautii vor fi cei dintai, porniti in cautarea bogatiilor fabuloase ale Colchidei. Dupa ei au venit negustorii, care au impanzit tarmurile Marii Negre cu colonii. Acestia se vor aventura si mai departe, intrand in nou-formatul Bosfor Cimerian si Marea de Azov, care tocmai luase nastere, dupa ce acoperise cu totul apele Donului. Iar de aici inainte pasim in istorie, pe un pamant statornic, pe care zeii nu il vor mai rascoli cu asemenea cumplite catastrofe.
Doi americani in Marea Neagra
Teoria revarsarii bruste a Mediteranei in Marea Neagra a fost lansata de doi cercetatori americani oceanologi, William Ryan si Walter Pitman. Cercetarile lor au inceput in anii ‘60, dar puzzle-ul era prea complicat, si abia prin 1990 incepuse sa se dezlege cu adevarat. Echipa lor a cules mostre de sedimente de pe fundul Marii Negre, care incifrasera in ele o istorie plina de surprize. Zonele care au fost inundate au oferit sedimente care apartineau evident unui tinut uscat, inundat brusc de o apa sarata. S-au gasit apoi sedimente specifice apelor dulci, care au fost acoperite brusc de un strat de sedimente aduse de ape sarate, fara nici o tranzitie. Marea fusese inainte un lac de apa dulce si era clar ca acele ape venisera dintr-o data, nu se scursesera treptat, milenii la rand.
Potopul lui Noe a avut loc in Marea NeagraWalter Pitman si William Ryan
Apa sarata, fiind mai grea, s-a lasat la fund, ducand la crearea “zonei moarte”, lipsita de oxigen. La suprafata au ramas apele dulci, alimentate de numeroasele rauri care se varsa in mare. Marea Neagra este asadar o mare vie, pana la adancimea de cca 200 m, iar mai jos de atat, absenta oxigenului impiedica viata sa se manifeste. Dar, in acelasi timp, se conserva tot ce se gaseste pe fundul marii, caci in absenta oxigenului, materiile organice nu se descompun. Asa incat fundul marii este un adevarat muzeu de asezari si epave foarte bine conservate.
Martorii acestui teribil potop au pastrat in amintirea lor evenimentul, pe care il regasim in Biblie ca “Potopul lui Noe”. In Vechiul Testament, potopul are insa loc mai tarziu, in vreme ce datarile celor doi cercetatori plaseaza catastrofa acum cca 7600-7500 de ani, deci pe la 5500 i.Hr. Nu poate fi o simpla coincidenta faptul ca Facerea Lumii e plasata, de traditie, tot cam atunci, mai precis in anul 5508! Prapadul a avut dimensiuni apocaliptice, iar dupa incetarea lui se nastea, intr-adevar, o lume noua. In 1998, William Ryan si Walter Pitman au scris impreuna o carte pasionanta, “Potopul lui Noe”, aparuta recent si in limba romana, in traducerea Patriciei Serbac, la Editura Dacica. BBC a facut un documentar pe baza acestei carti, iar teoria lor a fost preluata si dezbatuta de lumea stiintifica. Intre cei care i-au sustinut pe cei doi, se numara si Robert Ballard, descoperitorul Titanicului, care in anul 2000 a plecat in cautarea asezarilor neolitice aflate pe fundul marii. Ballard a gasit unelte si resturile unei asezari umane, la 95 m adancime, insa analizele nu au fost suficient de concludente pentru a clasa aceste vestigii drept antediluviene. S-au detectat apoi constructii rectangulare de piatra, la 150 m adancime, cu siguranta facute de mana omului, s-au analizat moluste extrase din aceste asezari, care s-au dovedit a fi de apa dulce, iar cercetarile continua.
Cercetatorii romani: pro si contra
E general acceptat de catre toti cercetatorii faptul ca Marea Neagra si-a extins mult suprafata in perioada post-glaciara. Ceea ce insa nu e acceptat de toti este daca inundarea marii s-a produse treptat, de-a lungul mileniilor, sau brusc, in urma unei catastrofe.
La noi, biologul Sergiu Haimovici a subscris teoriei lui Ryan si Pitman, aratand ca aparitia speciilor acvatice mediteraneene Spondilus Gaederopus si Sparus Aurata pe litoralul romanesc al Marii Negre nu se poate explica decat prin acest eveniment al revarsarii bruste a Mediteranei. Geologul N. Panin si-a manifestat retinerea in fata teoriei lui Ryan si Pitman, fara insa a o contesta. Cel care a contestat-o insa puternic, cu ecouri in cercurile stiintifice straine, a fost geologul Liviu Giosan, de la “Woods Hole Oceanographic Institution” din Massachusetts. El a facut cercetari in Delta Dunarii si a ajuns la concluzia ca, daca a avut loc un asemenea eveniment, acesta a fost de proportii mult mai mici, nivelul Marii Negre ridicandu-se cu doar 10 metri. Din pacate, istoricii si arheologii nu au luat in seama dezbaterile cu privire la modificarea conturului Marii Negre, desi efectele unei astfel de catastrofe, de proportii mai mici sau mai mari, sunt fundamentale pentru a intelege deplasarea de populatii, aparitia unor culturi noi si disparitia brusca a altora.
Inundarea Marii Negre nu este o descoperire recenta. Recenta este doar teoria revarsarii catastrofice. La inceputul secolului XX, marina tarista ce sonda fundul Marii Negre in NV a descoperit in adanc o vale scufundata, ce porneste din dreptul actualului brat Sf. Gheorghe si se intinde spre est, spre Crimea. Aceasta era vechea albie a Dunarii, prin care fluviul se varsa in mare, mult mai departe decat astazi. La noi, inca de la inceputul secolului XX, se stia ca Marea Neagra fusese un lac cu suprafata mult mai mica si ca raurile care se varsa acum in mare isi aveau gurile de varsare mult mai in interior. Ihtiologul A. A. Brauner arata, la inceputul secolului trecut, ca raurile Nistru, Nipru si Bug aveau, si ele, vaile lor, acum scufundate, care se indreptau spre SE, deci erau afluenti ai Dunarii, iar Insula Serpilor este un rest din vechiul mal al Dunarii. In 1924, T. Poruciuc arata ca grindurile submarine nu sunt altceva decat malurile fostelor albii ale raurilor inundate, iar acum, marea se afla cu mai mult de 50 de metri mai sus decat fostul lac. Insula Serpilor era un deal pe malul Dunarii si pe coasta dreapta a Nistrului. Pe baza sondajelor facute de marina britanica in 1919, C. Bratescu a aratat in 1927 ca fenomenul trebuie sa fie general pe toata coasta de vest si de nord a Marii Negre. Cu alte cuvinte, la un moment dat, marea a fost inundata, nivelul ei crescand enorm, iar malurile locuite au disparut sub ape, pe distante de multi kilometri. In 1936, Gh. Nastase, profesor la Facultatea de Geografie din Iasi si fost cadet in armata tarista, a alcatuit o lucrare pe baza sondajelor facute de rusi, in care descria vaile submerse ale Dunarii, Cogalnicului, Nistrului si Niprului, aratand ca fostul lac era mai jos decat marea actuala cu cel putin 50 m. Alti cercetatori sustineau ca e vorba de o diferenta de nivel de cel putin 100 m, iar vechiul lac avea malurile cu cca 100 km mai la est decat actuala mare. Deci, cercetatorii nostri stiau foarte bine ca Marea Neagra arata cu totul altfel, acum ceva vreme. A fost insa nevoie de tehnologia si fondurile americane ca sa se poata face sondaje, scanari, analize si a se ajunge la concluziile la care au ajuns Ryan si Pitman.
De la legenda la istorie
Povestea unui mare potop este mult mai veche decat Biblia si exista in traditia a numeroase populatii.
Potopul lui Noe a avut loc in Marea Neagra
Cercetatorii s-au intrebat daca a existat candva un potop universal sau e vorba de catastrofe locale, in diferite parti ale lumii. Se pare ca cea de-a doua ipoteza este mai vrednica de crezare. Revarsarea Mediteranei in Marea Neagra a lasat marturii in texte vechi, anterioare Bibliei, la populatii care au trait nu foarte departe de locul catastrofei. Mesopotamienii au o asemenea poveste, foarte asemanatoare cu cea a lui Noe din Vechiul Testament, insa inregistrata cu 3-4000 mii de ani inainte de Hristos si transmisa ulterior in documente. E posibil ca evreii sa fi luat povestea potopului dintr-o sursa comuna cu mesopotamienii, sau sa o fi luat direct de la acestia. Grecii aveau si ei mai multe legende legate de potop, dintre care cea mai interesanta e consemnata de Diodor din Sicilia, in insula Samos. Acesta vorbeste de un potop produs de revarsarea apelor Marii Negre in Mediterana, peste Bosfor si Dardanele, fapt ce a dus si la inundarea partiala a Samosului. Ipoteza a fost sustinuta stiintific de unii geologi, care au aratat ca din pricina topirii ghetarilor, in perioada post-glaciara, nivelul Marii Negre a crescut treptat, ajungand acum 12000 de ani mai sus decat cel al Mediteranei. Un curent puternic de apa dulce a trecut din Marea Neagra peste Bosfor in Mediterana, alimentand-o, pana cand nivelele celor doua mari s-au egalizat. Asta s-ar fi intamplat acum 7500 de ani. Apoi a inceput schimbul de apa si in sens invers, Marea Neagra primind apa sarata din Mediterana. Insa cei doi cercetatori americani pomeniti mai sus au demonstrat ca apa sarata a intrat brusc in Marea Neagra, nu treptat.
Interesant este faptul ca egiptenii nu au nici o legenda care sa pomeneasca despre un potop. Dar acest lucru este explicabil, caci potopul a fost perceput in toate culturile ca o pedeapsa, ceea ce nu putea fi valabil pentru egipteni, care traiau din inundatiile periodice ale Nilului: pentru ei inundatia insemna belsug si viata, nu pedeapsa. In folclorul nostru exista referiri la potop, dar sunt de sorginte biblica. E posibil sa existe insa si la noi povesti precrestine care sa fi inregistrat teribilul eveniment, pe care specialistii in folclor le-ar putea identifica.
Potopul lui Noe a avut loc in Marea Neagra
Inainte de inundare, pe tarmurile lacului si ale raurilor care se varsau in el, locuiau populatii cu un nivel de civilizatie avansat. Sudul Dobrogei era unit cu Crimea, Donul se varsa direct in lac, caci Marea de Azov nu exista si nici stramtoarea Kerci (vechea delta a Donului a fost descoperita pe fundul marii), Nistrul, Niprul si Bugul se varsau in Dunare care, la randul ei, se varsa in lac la mare distanta de actualul tarm. Oamenii ce locuiau in acele locuri au fugit ingroziti din fata prapadului, ducand cu ei limbile, culturile si povestile lor stramosesti. Intre cei ce au fugit de urgia apelor s-au aflat si stramosii nostri, ce locuiau pe tarmurile fostului lac. Ei erau probabil strans inruditi, daca nu cumva acelasi neam, cu cei ce locuiau in nord-vestul si in nordul lacului, in Ucraina si sudul Rusiei actuale. Lucru straniu, dar arheologii si istoricii nu au luat pana acum in considerare aceasta uriasa descoperire din domeniul geologiei, care ar fi trebuit sa influenteze major cercetarile istorice. Cum catastrofa s-a petrecut destul de recent, la inceputul neoliticului, efectele ei trebuie sa fie vizibile in arheologie. In 1978, Alexandra Bolomey, specialista in arheozoologie, se intreba de ce in Dobrogea lipseste cu totul cultura Cris, raspandita in restul Romaniei, dar si in nordul Bulgariei, Serbiei si Ungariei, iar in Dobrogea, neoliticul incepe doar cu cultura Hamangia, din neoliticul terminal. Ea si-a pus problema daca in Dobrogea nu a existat un fel de potop, datorat, la un moment dat, fie revarsarii Dunarii, fie impreuna cu ea, si a altor ape curgatoare din regiune. Insa o astfel de revarsare nu avea cum sa duca la un hiatus de civilizatie, doar o catastrofa de proportii putea produce asa ceva. Istoricii insa nu au fost receptivi la aceste intrebari.
Incotro au fugit acesti stramosi ai nostri? Spre Europa si Asia, presupun, in mod logic, Ryan si Pitman. Probabil pe cursul Dunarii in amonte, spre centrul Europei, ducand la nasterea culturii Vincea. Apoi, spre nordul si apusul Europei, punand bazele culturii ceramicii lineare. O alta ramura a format cultura Hamangia. O a patra a plecat pe Nipru in amonte, intemeind poate una din ramurile proto-indoeuropene. Apoi spre Asia, o alta ramura a proto-indoeuropenilor s-a intins spre nord-est, pana in Urali, pe langa Marea Caspica. Toharii se vor fi desprins din aceeasi ramura, inaintand pana spre actualul desert Takla Makan, din vestul Chinei. Spre sud-est, fugarii au ajuns in Levant, Egipt si Mesopotamia. Ubaizii si semitii ar putea fi ramuri ale aceluiasi exod post-diluvian, la fel si egiptenii predinastici. Unitatea exceptionala a culturii Vincea, pe o suprafata foarte mare, precum si cea a ceramicii lineare, arata ca e vorba de o raspandire aproape instantanee.
Potopul lui Noe a avut loc in Marea Neagra
Asa s-ar explica, in opinia celor doi specialisti americani, aparitia aproape simultana a culturilor Hamangia, Vincea si cea a ceramicii liniare.
Istoricii nostri au o relatie mai speciala cu timpul, in sensul ca nu reusesc sa tina pasul cu el. Daca ipotezele lansate dincolo de ocean nu au ajuns pana la urechile lor si nici luarile de pozitie ale biologilor si geologilor romani, speram ca aparitia cartii in limba romana o sa determine o reactie din partea lor. Istoria noastra se poate rescrie in urma acestor descoperiri, la fel ca istoria intregii Europe. Ca sa nu gandim mai departe, pana in Levant si Egipt. Misterioasa explozie a indo-europenilor ce s-au imprastiat in Europa si Asia ar putea capata un sens, iar cei ce au trait candva pe malurile fostui lac – in mare masura stramosi ai nostri – trebuie readusi in istorie, cu toate consecintele care decurg dintr-o astfel de luminare a trecutului.
Cartea “Potopul lui Noe”, de William Ryan si Walter Pitman, poate fi comandata la Editura Dacica (www.dacica.ro, tel. 021-312.13.42).AURORA PETAN
N.A. Apreciem ca ce se pune cap la cap pe acest blog de peste un an de zile si-a gasit o forma atat de frumoasa intr-un articol al unui istoric respectat in Romania.
Sursa: ROMANIA-DACIA

Explozia solara din 2012

Am citit in ziare ca NASA a confirmat ca in 2012 va avea loc o explozie solara foarte puternica care ar putea sa produca efectul Carrington.
Carrington este un nene care a observat si documentat cea mai mare expliozie solara din istorie.
Ea a avut loc in 1859:
“In zori de zi a doua zi, peste tot, cerul era roşu, verde şi violet. Aurore atât de strălucitoare incat ziarele ar putea fi citit la fel de uşor ca în lumina zilei. Într-adevăr, uimitoare aurore au aparut chiar la latitudini tropicale peste Cuba, Bahamas, Jamaica, El Salvador, şi Hawaii.
Sistemele de telegraf la nivel mondial functionau defectuos. Operatorii de telegraf au suferit socuri electrice si hartii au luat foc. Chiar şi atunci când telegraful era deconectat functiona alimentat de la linii, curenţi electrici indusi de aurore în fire încă permiteau să se transmit mesaje.”
Acum, dupa 150 de ani efectul va fi altul. Pe vremea aceea lumea nu depindea asa de mult de tehnologie.
Acest fenomen genereaza niste campuri electromagnetice foarte puternice ceea ce va genera curent electric in toate metalele conducatoare de electricitate.
Noi folosim curent in felul urmator: pentru motoare avem nevoie de curent puternic, cu cat e mai puternic motorul cu atit avem nevoie de mai mult curent electric, iar pentru circuitele electronice avem nevoie de curent foarte mic,
De exemplu, in computerul vostru, cel mai mult consuma motorasul de la Hard-Disk, ventilatorul de aerisire si display-ul. circuitele in sine consuma foarte putin.
In telefonul mobil cel mai mult consuma receptorul-transmitatorul radio apoi display-ul.
De ce este important ? pentru ca in cazul unui eveniment de acest gen, toate aceste circuite se vor arde. TOATE, in afare de cele protejate, adica cele care sunt intr-o cusca faraday.
In 1859 nu existau microcircuite iar economia nu depindea de tehnologie.
Oamenii inca nu isi dau seama cat de dramatic s-ar schimba viata noastra intr-o secunda.
Daca ai o masina foarte veche (dacia 1300) s-ar arde probabil doar alternatorul si bobina de inductie, dar daca ai o masina noua, s-ar arde toate sistemele electronice. Masina se va opri imediat, nu vei mai putea sa deschizi geamul si posibil nici usile.
Nu vor functiona telefoane, radio, tv, internet, niciun mijloc de transport, reteaua de curent electric, cea de apa si gaze.
Ne vom trezi in mijlocul unui drum, fara posibilitate de comunicare, fara posibilitate de transport si fara acces la conturile din banca, doar cu cache-ul din buzunar. Toate informatiile electronice care nu vor fi stocate pe suport neelectronic (CD/DVD) se vor pierde, economiile vor pica instantaneu, job-urile care au vrei legatura cu munca la calculator isi vor pierde sensul.
RFID-ul functioneaza asemanator, cand un cip rfid se afla intr-un camp electromagnetic, converteste campul in curent electric si transmite prin radio informtiile stocate.
Asa functioneaza de exemplu cartelele de acces in cladiri.
In cazul unei explozii solare foarte puternice si aceste cipuri se vor arde, campul electromagnetic va fi extrem de puternic iar curentul electric generat in interior va fi prea mare.
P.S. O explozie ceva ma mica a avut loc in 1989 cand a picat curentul in Canada si alta in 2003 cand a picat curentul in nordul US si Canada (cand au crezut initial ca a fost atac terorist).
sursa: http://ecoul.blogspot.com/2009/03/explozia-solara-din-2012.html
Sursa: Miscarea Zeitgeist Romania. Informatii pe care nu ar trebui sa le stii.

Razboiul americano-chinez incepe pe Interne

Pentru Statele Unite, cel mai mare dusman care-i bareaza calea de acaparare planetara nu mai e nici Rusia, nu mai pare sa fie nici Lumea Araba, iar cu Iranul se pregateste o revolutie in toata regula. Adversarul redutabil a devenit China. Iar semnalul de alarma a fost tras inca de acum zece ani. China a ajuns intre timp a doua putere economica mondiala, intrecand Japonia, iar despre populatie n-are sens sa mai vorbim, in raport cu SUA. Astfel ca, intre cele doua puteri se poarta un razboi surd de acaparare economica si politica, pe toate fronturile. Armele sunt criza economica, preturile de dumping, investitii in tari sarace, atacul FMI si Banca Mondiala, dezechilibrul financiar, provocarea de revolte si interventii armate pe teritorii straine. Unul din mijloacele de propaganda si dezinformare, de provocare a revoltelor e Internetul. Cu ajutorul lui, mecanismul declansat de serviciile americane au scos in strada revolutionarii in Lumea Araba. Este motivul pentru care primul lucru pe care l-au facut dictaturile locale a fost sa taie conexunile le Net ale populatiei revoltate.
Acum, americanii lucreaza prin Internet si cu ajotorul retelelor de socializare sa scoata lumea in strada in China, sa produca un soi de “revolutie a iasomiei”, ca-n Egipt. Reteaua a izbutit sa stranga deocamdata cateva sute de mii de adepti, cei mai multi totusi in afara Chinei, care vor sa darame regimul comunist de la Beijing. In replica, puterea comunista se foloseste de hackeri si ataca sistemele informatice americane, paralizeaza reteleale concernelor mondiale, sterg baze de date si, ceea ce e cel mai grav, fura bani din conturile marilor banci prin mijloace electronice.
Dupa ce a cucerit extremul Orient, China a trecut la deschiderea de colonii economice, nu numai in SUA, Canada, Europa, dar in special in Africa. A trecut vremea cand China se ocupa cu “chinezarii” ieftine. Asta a fost doar un pas. Conducerea de tip comunist cu economia de tip capitalist a adus Chinei acel avantaj pe care SUA abia acum incearca sa-l obtina, provocand in tara o dictatura de tip “democratic” sub spectrul terorismului, iar idiocratia americana inghite din plin acest fapt.
SUA si-a impus, pana la 11 septembrie 2001, dictaura economica universala, la fel si politico-militara. De forta. In teritoriul SUA erau problemele, insa. Cu democratia instaurata de cateva mii de ani. problema si-a gasit rezolvarea cu atentatele de la World Trade Center. Chiar americanii au cerut, de frica teroristilor sa se inaspreasca masurile de control si restrangerea libertatilor fundamentale. Ce nu s-a reusit prin forta, prin razboaiele din Afganistan, Irak s-a reusit prin criza economica mondiala, provocata de SUA. Criza care a lovit pretutindeni in lume, dar mai ales pe teritoriul american.
Asa ca populatia accepta o asemenea idocratie, sau mai degraba o “dictatura de tip democratic”. Daca i-ai fi zis unui american acest lucru in urma cu zece ani ar fi spus ca e imposibil ca un comunism mascat sa vina la putere in SUA. Si ca intre dictatura si democratie e o contradictie de termeni. Casa Alba si concernele financiare din spatele presedintilor SUA ne demonstreaza acum ca se poate.
Criza mondiala insa a dus in avantaj China. SUA avea dictatura mondiala atat politica cat si economica, dar acasa avea democratie si capitalism. China a ajuns sa aiba dictatura acasa si democratie si capitalism pe plan mondial. Acum lupta se duce pe aceste fronturi, pentru prima putere care va reusi sa aiba dictatura politico-economica pretutindeni. China investeste peste tot in lume devenind un pericol imens pentru SUA.  Vrea sa preia extremul Orient, zona India, Indochina, Pakistan, precum centrul si sudul Africii.
Sursa : Agentia.org
Sursa: Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

Calatoria in timp

De multe ori, atunci cand gresim, ne-am dori sa “putem da timpul inapoi” pentru a ne indrepta viata. In alte imprejurari, ne-ar placea sa aruncam o privire catre viitor, pentru a sti ce decizii sa luam in anumite privinte. Fie inapoi, fie inainte, fiecare dintre noi a visat cu ardoare, cel putin o data, sa calatoreasca in timp. Unii sustin chiar ca ar fi reusit, dovada stand numeroasele marturii ale acestui fenomen, dintre care unele sunt foarte greu de contestat. Cu adevarat surprinzator, insa, este tocmai faptul ca la ora actuala, stiinta insasi valideaza posibilitatea acestor translatii temporale.
Liniaritate – Simultaneitate
Natura timpului este un subiect care i-a preocupat deopotriva pe oamenii de stiinta si pe filosofi. Fiecare comunitate a cautat prin mijloace specifice sa inteleaga si sa dezlege aceasta enigma. In esenta, stiinta admite doua teorii fundamentale care incearca sa clarifice natura timpului. Prima il privesteca pe un fenomen liniar, in care doar momentul “acum” exista cu adevarat si poate fi experimentat. Trecutul s-a incheiat si nu mai poate fi “vizitat” decat, poate, in imaginatie, iar viitorul nu exista inca si atunci cand il traim deja a devenit prezent. Ipoteza timpului liniar este cu usurinta adoptata de cei mai multi dintre noi, intrucat avem nevoie de o anumita cronologie a evenimentelor, avem nevoie de calendar si de ceas pentru a ne raporta activitatile la un sistem de referinta. Daca aceasta ipoteza este corecta, atunci calatoria temporala devine imposibila. Totusi, timpul obiectiv se lupta pentru a scapa acestei constrangeri impuse de mintea umana.
In cea de-a doua teorie, toate dimensiunile timpului, asa cum sunt ele catalogate de om, exista in simultaneitate. Trecut, prezent si viitor devin simpli termeni relativi ce depind de momentul de timp la care noi ne raportam. Prin anii 1920, J.W. Dunne a scris lucrarea Un experiment asupra timpului, ce contine analiza viselor sale pe o lunga perioada. Adesea, acestea erau precognitive, prezicand evenimente din viata personala a lui Dunne sau de interes general. El considera constiinta drept un factor important in intelegerea notiunii de timp. Visele sale erau un amestec de evenimente trecute, prezente si viitoare, ceea ce l-a condus la ideea coexistentei tuturor momentelor de timp in simultaneitate. Aceasta a doua ipoteza poate parea de domeniul fantasticului, dar exista deja numeroase dovezi care o sprijina, precum si un cadru teoretic in fizica relativista.
Albert Einstein a demonstrat, in cadrul teoriei relativitatii, ca pentru un observator ce se deplaseaza cu o viteza apropiata de viteza luminii se petrece un fenomen straniu. Un astfel de observator, daca pleaca intr-o calatorie in spatiul extraterestru timp de 20 de ani, cu o viteza egala cu 90% din viteza luminii, la intoarcerea pe Pamant va descoperi ca aici au trecut deja 45 de ani! Marind viteza la 99,9% din viteza luminii, o calatorie de 20 de ani in spatiul cosmic ar insemna trecerea a aproape 450 de ani terestri… de fapt, el ar ajunge astfel sa calatoreasca in viitor. Inseamna ca timpul isi incetineste scurgerea pentru un observator ce calatoreste cu viteze apropiate de viteza luminii. Numai intre masa de la micul dejun si cea de la pranz a presupusului nostru calator prin spatiu ar trece decenii, raportat la masurarea pamanteana a timpului!
“Masina timpului”
Revenind la experientele de “alunecare” in timp pe care le-au avut in mod spontan diverse persoane, vom constata ca ipoteza benzii lui Möbius explica existenta unor discontinuitati (sau falii spatio-temporale, cum li se mai spune), adevarate “porti energetice” ce fac legatura intre doua momente distantate din punct de vedere al cronologiei liniare si uneori chiar intre doua locuri diferite.
Charlotte Warburton, o pensionara care traia impreuna cu sotul ei langa Tunbridge Wells in Kent, sustine ca ar fi intreprins o calatorie inapoi in timp, intr-o zi de marti, 18 iunie 1968. Cei doi soti fusesera in oras la cumparaturi, apoi s-au despartit si urmau sa se reintalneasca mai tarziu, la o cafea. Doamna Warburton si-a facut cumparaturile ca de obicei si apoi a cautat turta dulce in cateva magazine. La un moment dat a intrat intr-o micuta autoservire care nu-i era cunoscuta. Nu aveau nici acolo turta dulce, dar in timp ce se uita prin magazin, a observat o intrare in peretele din stanga si curiozitatea a impins-o sa o cerceteze. Era intrarea intr-o camera cu labirinturi de mahon, care contrasta puternic cu peretii de culoare crem ai magazinului. “Nu avea ferestre, dar era iluminat de cateva becuri. Am vazut doua cupluri imbracate in haine din anii ‛50 si imi amintesc foarte clar vestimentatia uneia dintre femei. Avea o palarie bej de fetru, cu boruri inclinate. Paltonul ei era de asemenea bej si fusese la moda intr-o perioada destul de indepartata de 1968.”
Ea a mai observat cativa barbati in costume demodate si o casa de bani cu geam de sticla. Oamenii beau cafea si discutau, ceea ce nu ar fi parut deplasat, avand in vedere ca era deja jumatatea diminetii. Oricum, parea ciudat ca ea nu stia despre existenta acelei cafenele, iar mai tarziu si-a dat seama ca nu simtise nici un miros de cafea. Cand s-a intalnit cu sotul ei, doamna Warburton i-a spus despre descoperirea facuta si i-a propus sa mearga la noua cafenea martea viitoare.
O saptamana mai tarziu, dupa ce si-au facut cumparaturile ca de obicei, sotii Warburton au intrat in micul magazin si s-au indreptat spre locul unde era intrarea in cafenea. Dar, uimire, in locul acelei intrari era acum o vitrina frigorifica, asezata langa perete. Gandindu-se ca au gresit magazinul, cei doi soti au mai cautat cafeneaua in doua alte magazine asemanatoare, dar fara nici un rezultat. Experienta ei era insa atat de vie, incat s-a gandit ca poate a fost o “alunecare” temporala intr-o perioada in care lambriurile de mahon erau la moda. De aceea Charlotte Warburton a intreprins cercetari pentru a se lamuri.
A contactat o femeie cu calitati extrasenzoriale, i-a descris cladirea si a intrebat-o daca isi aminteste de asa ceva. I s-a spus ca, pana nu demult fusese acolo, langa acel magazin, o sala de cinema. Deasupra acesteia, in stanga magazinului, se gasea Clubul “Constitutional” din Tunbridge Wells. Femeia vizitase acel club in perioada celui de-al doilea razboi mondial si isi amintea de peretii cu lambriuri de mahon.
Mai departe, doamna Warburton a cautat locatia actuala a clubului si l-a contactat pe administrator, care ocupa aceasta functie din 1919. Acesta i-a spus ca intrarea in vechia cladire a clubului se facea printr-o usa care dadea direct in strada si cateva trepte, prin stanga magazinului. La etajul al doilea se afla un bufet care corespundea exact descrierii doamnei Warburton.
Inainte
In 1974, scriitorul Andrew Thomas a publicat o carte numita Dincolo de bariera timpului. Aici el vorbea despre posibilitatea existentei unei “televiziuni a timpului” – prin care imagini din viitor ar putea fi captate pe ecranele televizoarelor. In acelasi an al publicarii cartii, in mod sincron s-a produs un eveniment care a demonstrat ca un astfel de fenomen este perfect posibil. La 1 iunie 1974, intr-o zi de sambata, la combinatul chimic din Flixborough (Anglia) s-a produs o explozie devastatoare. In acest accident cea mai mare parte din combinat a fost distrusa si 29 de oameni au murit. Imprejurimile au fost evacuate in timp ce uriasi nori negri continand gaze toxice acopereau cerul. Si totusi, o femeie, Leslie Castleton, a auzit de aceasta tragedie cu 6 ore inainte ca ea sa aiba loc.
“Sambata dimineata ma uitam la televizor la un film”, povesteste doamna Castleton, “cand, brusc acesta a fost intrerupt de o transmisie de stiri. O voce de barbat dadea detalii despre o teribila explozie la Flixborough. A spus cate persoane au murit si au fost ranite, precum si numele substantei chimice din cauza careia avusese loc explozia. Dupa aceasta interventie rapida, filmul a continuat.”
Doamna Castleton a relatat apoi, la pranz, unor prieteni veniti in vizita, despre tragicul eveniment. Dar la stirile de seara, ora anuntata a producerii exploziei a fost 16:30, astfel ca ea s-a gandit ca reporterii au gresit. Citind editia de duminica a ziarului local, in care ora de producere a accidentului (16:30) era confirmata, doamna Castleton a realizat ca ceva nu este in regula. Ea a telefonat prietenilor ei care au asigurat-o ca ea intr-adevar le spusese de explozie la ora pranzului, in acea zi de sambata. “Mi s-a facut frig dintr-o data. Am inteles ca vazusem ceva inainte de a se petrece efectiv.”
Sa fie aceste transmisii din viitor percepute printr-o bresa temporala? Daca e asa, de ce a fost captat tocmai acest eveniment si de ce nu a aparut pe televizoarele din intreaga lume? Sa fie oare o premonitie care a aparut sub forma unei transmisii TV, tocmai pentru a putea fi acceptata de cineva ca doamna Castleton?
Nici timpul nu este absolut
In inimile lor, oamenii au simtit intotdeauna ca valul ce acopera viitorul ajunge sa fie uneori foarte transparent, astfel incat evenimentele ce urmeaza sa se produca devin mai mult niste umbre abia intrezarite. De ce cred unii oameni cu abnegatie acest lucru, ramane un mister in sine. Aceasta credinta a fost baza existentei a mii de generatii de prooroci. Cel mai adesea ei nu erau decat niste simpli escroci si in acest caz singurul lor echipament necesar a fost o roba, un turban si o aversiune imensa fata de munca fizica. Dar au existat totusi unii, desi foarte rar, care au avut intr-adevar puterea de a se juca cu lucrul pe care noi il numim Timp.
Conceptia despre un timp unic, absolut, aflat intr-o directie continua catre viitor si venind dinspre trecut, a fost subiectul a numeroase polemici pe parcursul secolelor XIX si XX. Aceasta viziune nu mai are acum nici pe departe un caracter atat de categoric. Si nici prea multi sustinatori. Albert Einstein a redus timpul la conditia unei “simple” dimensiuni, care poate fi manipulata in functie de diversi factori. De atunci, in numeroase lucrari stiintifice, fizicienii trateaza timpul ca pe ceva relativ si variabil. Prin urmare, nu este exclus ca in viitorul apropiat calatoria in timp sa iasa cu totul de sub umbrela fenomenelor paranormale si sa fie acceptata si studiata precum orice experiment stiintific.
sursa: descopera.ro
Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

S-a micsorat intervalul zilei? Voi ce simtiti?

Eu asa consider. Si i-am mai intrebat si pe altii si multi simt la fel. Nu toti insa. N-am abordat subiectul pana acum caci tot de la o vreme s-au bagat in seama tot soiul de autori new age care „explicau stiintific” ca ziua s-a scurtat, dar veneau cu argumentele lor ratacite. Asa ca preferam sa accept la eventual ca doar mi se pare …
Iata insa ce spune ucenicul cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac in Video – EXCEPTIONAL INTERVIU cu Ieromonahul Isaac, UCENICUL CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL: „Daca luam buletin sau pasaport sau orice altceva are legătură cu pecetluirea, s-a terminat. Imparatia lui Dumnezeu nu o mai vedem …”:
„… dar Dumnezeu nu ne va lăsa, ne va ajuta. Va micşora zilele, va micşora intervalul zilei.”
Parintele nu vorbeste de un oarece viitor indepartat …
Voi ce parere aveti?
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

COMENTARIU PROPRIU:
Cred ca si voi ca si mine cunoasteti Teoria spiralei timpului. Este logica si se simte pe zi ce trece.
Pot sa va spun ca in cateva mesaje pe care le-am primit de la Arhanghelul Mihail, acesta a facut referire foarte clar la momentul "cand timpul se va fi oprit". Aceste este un punct de referinta, intrucat, este cunoscut faptul ca timpul nostru difera de timpul divin.
Tot intr-un mesaj de la Arhanghelul Mihail, mi s-a spus ca Dumnezeu va face ca zilele de dinainte de oprirea timpului, " sa treaca ca o clipita", pentru a ni se usura suferinta.
Atunci poate  nu am patruns foarte bine intelesul acestui mesaj. Acum, cand am simtit ce inseamna suferinta, credeti-ma pe cuvant,  tot ceea ce imi doresc  este ca timpul sa treaca cat mai repede, pentru a se instala obisnuinta si poate intelegerea.
Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi daca o zi ar fi la fel de lunga ca in copilarie, cand ajungeam sa ma plictisesc in vacanta de vara.( cred ca si voi va amintiti, cei mai "copti")
Sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne ajute si sa ne dea puterea de a depasi toate dificultatile timpului ce va sa vina.

Sfatuitoarea

Poarta spre cer

Fenomenul misterios pe cerul Moscovei, a fost suprins si in mai multe localitati din România.
Singura diferenta intre aparitiile de Romania si cea din Moscova  este de natura cromatica.
Imaginile cu aparitia surprinzatoare din Rusia au fost dezbatute intens pe internet si au ajuns chiar in jurnalele de stiri.
Cei care au incercat sa explice fenomenul au vorbit despre prezente extraterestre, porti spre alte lumi sau banguri sonice. S-a ajuns insa si la scenarii apocaliptice si s-au adus in discutie semnele divine.







Cartea care va aduce Sfârşitul

Necronomicon ete o carte foarte puţin cunoscută de publicul larg pentru că o mână de oameni au avut grijă să ţină secrete textele cărţii. Există foarte multe speculaţii care susţin că guvernul american a încheiat un pact cu entităţile malefice din astral.
Întotdeauna s-a făcut o legătură între apariţia extratereştrilor în cazul Roswell şi misterioasă carte.
O altă teorie susţine că societatea secretă Thuleha a reuşit să găsească incantaţiile magice din Necronomicon iar foarte mulţi membri ai societăţii au ajuns să deţină funcţii importante în diferitele guverne ale ţărilor din lume. 
Necronomicon este una dintre cele mai controversate cărţi ce face parte din cultura globală a omenirii. Această carte a fost scrisă de Abdul Al-Hazred sau “arabul nebun” după cum a fost supranumit imediat după ce a scris cartea blestemată. Foarte mulţi dintre cei care au avut tangenţe cu Necronomicon cred că simplă posesie a cărţii oferă puteri ieşite din comun. În traducere liberă Necronomicon semnifica “cartea numelor moarte” iar prima sa traducere s-a efectuat în secolul al VII-lea iar traducătorii săi au fost arşi pe rug din motive religioase.
Conceptul dualist bine-rau
Ideea principală care învăluie în mister această carte este legendă unor fiinţe, denumite de autor “cei vechi”, care au populat Pământul cu mult înainte ca omul să-şi facă apariţia. Aceste entităţi malefice încă mai există şi în prezent dar au fost izgonite în altă dimensiune. Se mai spune că blestemele ancestrale, ce stau bine ascunse în spatele cuvintelor şi al frazelor scrise cu mare atenţie de autor, pot invoca oricând aceste spirite malefice ca să pună stăpânire din nou pe Terra. Entităţile evocate în textul Necronomicon sunt în realitate divinităţi decăzute aparţinând spectrului obscur al creaţiei inferioare. În acelaşi timp, trebuie precizat că binele şi răul sunt o noţiune relativă! În planul evoluţiei universale relaţia duala de bine-rau este vitală dar de-a lungul timpului omul prin prisma religiilor a reuşit, voit sau nu, să deformeze aceasta relaţie. În general entităţile malefice descrise în această carte nu sunt decât nişte divinităţi decăzute.
Pentru a demonstra relaţia dintre bine şi rău şi acceptarea sa de către divinitate este suficient să menţionăm implicarea lui Iuda în ceea ce a însemnat încununarea lui Iisus ca fiu al lui Dumnezeu. Dacă Iuda nu există, atunci nici Iisus nu mai era denunţat, arestat şi nici crucificat. Cu toate că Iisus a fost tot timpul conştient de destinul ce avea să-l urmeze nicio secundă nu a încercat să-l schimbe. De aici putem să deducem că Dumnezeu accepta această relaţie duala între bine şi rău iar niciuna dintre cele două principii nu poate să existe fără celălalt. Deformarea acestei relaţii a fost făcută cu bună ştiinţă de biserica doar pentru simplul fapt de a speria şi implicit manipula masele. Probabil din această cauză Iisus nu a dorit niciodată să fondeze o religie dogmatică şi nici să construiască o biserică în care relaţia de bine-rau să fie deformată sub forma actuală.
“Cei vechi” se pot întoarce
Aleister Crowley, un scriitor britanic, a publicat o lucrare referitoare la Necronomicon în care susţine că unul dintre blestemele originare se intitulează „Blestemul Creaţiei Originare” şi este scris de însuşi Dumnezeu. Foarte mulţi s-au întrebat de ce a putut să scrie Dumnezeu un blestem cu care să distrugă omenirea? Probabil pentru simplul fapt ca să distrugă într-o clipă omul sau poate că i-a părut rău de rezultatul creaţiei sale. “Arabul dement” s-a folosit de droguri dar şi de magia neagră pentru a afla viitorul în care descrie un război mondial din care “raul” iese victorios şi pune stăpânire pe ce a mai rămas din Pământ.
Aceste fiinţe care trăiesc într-un plan astral sunt şi au fost din clipa în care au fost izgonite de pe Pământ într-o lume paralelă cu a noastră. Această lume spirituală în care trăiesc aceste fiinţe le-a făcut că modul de gândire să fie cu mult diferit de al nostru, în primul rând pentru simplul fapt că nu au corp material deci nici sentimente. Necronomicon poate produce un “pod” între cele două lumi şi în acea clipă fiinţele din astral ar putea invada Pământul.
Se presupune că înaintea existenţei Universului material, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, a existat un alt spaţiu mai puţin material care susţinea în viaţa anumite fiinţe aproximativ similare cu omul. În timp acest plan imaterial a început să se solidifice iar fiinţele au trebuit să emigreze către o altă lume, ajungând în acest fel în astral. Aceste entităţi sunt dotate cu o inteligenţă ascuţită şi pot să intre uşor în mintea umană. Nu însă în ale tuturor oamenilor, iată principala lor problema.
Teoretic, timpul lor de evoluţie trebuia să se termine înainte de apariţia omului pe Terra. Aceste creaturi nu au fost create de divin, ci de un demiurg (un zeu inferior). Monstruozitatea lor provine din aparenta lor vâscoasă şi tentaculara, însă şi din mărimea lor gigantică şi înspăimântătoare, hidoasă.
Necronomicon ete o carte foarte puţin cunoscută de publicul larg pentru că o mână de oameni au avut grijă să ţină secrete textele cărţii. Există foarte multe speculaţii care susţin că guvernul american a încheiat un pact cu entităţile malefice din astral. Întotdeauna s-a făcut o legătură între apariţia extratereştrilor în cazul Roswell şi misterioasă carte. O altă teorie susţine că societatea secretă Thuleha a reuşit să găsească incantaţiile magice din Necronomicon iar foarte mulţi membri ai societăţii au ajuns să deţină funcţii importante în diferitele guverne ale ţărilor din lume. 
Sursa: Necronomicon

“Când vom ajunge în faţa lui Hristos, vom afla toţi ce puţin puteam face pentru a ne mântui.”

Bancherul care s-a călugărit
Fost director de bancă, Dan Ion spune că monahismul înseamnă în primul rând renunţare totală de sine
Directorul de bancă Dan Ion a devenit părintele Ilarion de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Crucea, judeţul Tulcea. Părintele Ilarion din Tulcea povesteşte despre sine că a „gustat pe lumea aceasta tot ce se putea gusta“. Acum, duce o luptă grea, cea cu sine însuşi.
La 55 de ani, directorul de bancă Ion Dan a ales să-şi pună costumul scump de manager în cui şi să îmbrace austera haină monahală. Îşi pierduse soţia, avea doi copii mari şi de 17 ani era în fruntea unor filiale de bănci ca Bancorex, Banca Turco-Română sau OTP Bank. Ion Dan a absolvit, în 1980, Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale la ASE Bucureşti. Primul loc de muncă a fost la ONT Litoral Mamaia, apoi a urmat Direcţia Generală a Vămilor. În 1990 a intrat în mediul bancar: Bancorex, Banca Turco-Română, OTP Bank.
„Mi-a plăcut ce-am făcut. M-am implicat chiar mai mult decât ar fi trebuit. Este un sector unde îţi asumi riscuri. Eram voluntar, nu-mi era frică. Am avut şi de suportat, dar nu-mi pare rău. Învăţăm din erori, mai rău este când le repeţi. Eu am ales o cale în care nu mai pot face erori”, este de părere monahul.
Cu acordul copiilor
Iniţial, nu a fost un gând foarte clar. Recunoaşte că în ceea ce-l priveşte a avut o înclinaţie pentru monahism de tânăr. Îşi aminteşte că la 34 de ani a simţit atracţia pentru viaţa de călugăr. Copiii, fata şi băiatul, erau atunci foarte mici, nici nu se punea problema să-i lase fără el. Trebuia să-i crească. Ar fi trebuit să se bucure de viaţă când viaţa l-a încercat greu: soţia lui a încetat din viaţă, după o suferinţă.
A fost declicul care l-a făcut să ia o decizie definitivă în ceea ce-l priveşte. „Soţia mea a decedat în 1999 şi abia atunci am început să mă gândesc mai serios la Biserică şi la monahism. Eu am căutat nişte răspunsuri: cine sunt, de unde vin şi unde mă duc? Fiecare se întreabă asta dacă este conştient de sine. Intervin acele lucruri şi aspecte din viaţa fiecăruia, lucruri prin care treci aşa cum mi s-a întâmplat mie cu pierderea soţiei”, mărturiseşte părintele Ilarion Dan.
A fost sprijinul pentru copiii săi în durerea ce cuprinsese familia. Spune că i-a lăsat mereu să aleagă în viaţă, cu grija să nu o ia pe calea greşită. Când ei au trecut de adolescenţă, a simţit nevoia să le ceară permisiunea pentru pasul care avea să-l facă. „Copiii ştiau, oarecum, preocupările mele. Când le-am spus intenţia mea erau deja mari. Puteau să judece. Au fost puţin tulburaţi. Mi-au cerut timp să se obişnuiască cu ideea. În final, am primit cel mai frumos răspuns: «Tata ne-a lăsat pe noi să facem ce vrem, este dreptul lui să-l lăsăm să facă ce vrea el», a spus fiica mea, care locuieşte în Bucureşti. Băiatul meu este la Paris, studiază Artele”, zâmbeşte părintele.
Marea trecere
În 2008 a făcut pasul spre monahism. În februarie 2009 a intrat în călugărie. A devenit fratele Ilarion, iar două luni mai târziu a fost hirotonisit la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Crucea. Trecerea a fost treptată. „Am avut timp să mă gândesc! Eram familiarizat cu viaţa monahală, cu părintele Iustin de la Mănăstirea Ioan Casian. Nu a fost un şoc de acomodare, dar este totuşi o trecere să-ţi asumi lucrurile altfel. Am avut posibilitatea să fac ce mi-am dorit, fără să fiu constrâns în vreun fel. Cu adevărat, sunt liber abia acum!”, spune părintele Ilarion.
Îi place să se refugieze la schitul românesc de la Muntele Athos şi se simte foarte apropiat de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. „O iei de la început, asta este clar! Şi trebuie să ţi-o asumi ca pe o renunţare de sine totală. Dacă nu pleci cu gândul acesta, este aproape imposibil să reuşeşti. În primul rând, este vorba despre lupta cu sine, care nu este una tocmai confortabilă”, mărturiseşte părintele Ilarion.
„Am fost în vârf, dar nu am nostalgii”
După 1990 a existat o întoarcere a românilor spre religie, chiar o atracţie în rândul tinerilor pentru ortodoxie. Cu timpul s-au atenuat aceste porniri. „Tinerii nu sunt conştienţi de valoarea lor. Văd o lipsă de înţelegere a esenţei persoanei umane, fără un interes pentru lucrurile profunde. Materialismul usucă sufletul. Omul se mulţumeşte cu o viaţă. «Enjoy», «Savurează», este lozinca din ziua de azi. Ori aici unde mai are loc sufletul?”, se întreabă părintele.
Spune că nu i se face deloc dor de viaţa pe care a dus-o înainte. Încă păstrează legătura cu foştii colegi de serviciu. „Am crescut pe malul mării şi sunt înnebunit după mare. Nu mai vreau să conduc maşina. Astfel am timp să privesc. Când merg în oraş mă simt alienat, deşi cunosc fiecare străduţă. Mă simt de parcă aş fi din alt spaţiu. Nu le simt aproape”, îşi explică el trăirile. Dacă îi lipseşte ceva? „Nu am nostalgii. Am fost în vârf, am condus Bancorex, Banca Turco-Română, am trecut şi prin falimente, am trăit toate lucrurile din plin. Acum, singurul loc de care mă simt apropiat este Muntele Athos din Grecia”, se confesează părintele Ilarion.
Pelerinaje de la muntele Athos
Vocea părintelui Ilarion e blândă, iar când vorbeşte despre Muntele Athos ai impresia că asculţi o poveste din altă lume. „E linişte acolo, foarte multă linişte”, şopteşte părintele. Pentru el, pelerinajul la Muntele Athos este o călătorie în afara timpului. „Nu este vorba despre geografia locului, unde găseşti doar munte şi mare. Este o linişte deosebită. Călătoreşti în afara timpului”, spune părintele, iar dacă ai închide ochii, ai porni cu el într-o călătorie imaginară. Aproape că poţi vedea muntele, iar marea e parcă la picioarele tale. „Muntele este un muzeu al ortodoxiei. Unul în aer liber”, susţine părintele. Rememorează cu ochii minţii fiecare dintre cele cinci pelerinaje pe care le-a făcut pe munte, începând cu anul 1999. Pentru că Athos are un statut juridic aparte în Constituţia Greciei, cei care vor să ajungă la lăcaşele de cult trebuie să obţină un permis special.
Muntele şi duhul lumii
Permisul este eliberat doar după ce un birou special, format din reprezentanţii celor 20 de mănăstiri de la Athos, se întruneşte şi hotărăşte cine poate urca pe munte. Formalităţile cărora a trebuit să se supună sunt nesemnificative, în comparaţie cu sentimentele greu de descris pe care le-a trăit pe munte, atât de diferită de tumultul pe care l-a simţit zi de zi în anii în care a fost director de bancă. „Toată viaţa morală din Sfântul Athos se bucură de o anumită izolare. Acolo se poate păstra o viaţă mănăstirească mai puţin atinsă de duhul lumii”, este de părere părintele. El spune că, din păcate, chiar şi în Athos, mondenităţile încep să-şi facă apariţia pe Muntele Sfânt.
Pelerinajul la Muntele atinge ceva din sufletul fiecărui om care urcă pe munte. În călătoria imaginară, părintele te poartă şi la prima mănăstire construită pe Munte, în secolul X. „Cea mai veche şi ce mai sfântă”, dă asigurări părintele Ilarion. Fostul director de bancă a mers pe Munte însoţit de prieteni şi vechi cunoştinţe. „Oameni care nu erau foarte apropiaţi de Dumnezeu s-au simţit minunat. Este extraordinar!”, exclamă părintele Ilarion, şi vocea lui răzbate până la cerul care veghează Mănăstirea Sfânta Cruce.
“Nu mai vreau să conduc maşina. Astfel am timp să privesc. Când merg în oraş mă simt alienat, deşi cunosc fiecare străduţă. Mă simt de parcă aş fi din alt spaţiu.”
Ilarion
călugăr, fost bancher
Românii nu au uitat de Dumnezeu
Grija zilei de mâine îi apasă şi în jur văd doar disperare, însă românii nu şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu. „Credinţa românilor nu este constantă. Poporul se apropie şi se depărtează de Dumnezeu”, este de părere părintele.
Trei întrebări pentru mântuire
În primii ani după Revoluţie, mulţi tineri au ales să trăiască în mănăstiri. „În ultimii 10-15 ani, fluxul s-a redus, aproape a încetat. Viaţa de zi cu zi este un obstacol în calea spre Dumnezeu. Suntem invadaţi de informaţii şi pseudocultură”, crede fostul director de bancă. Timp de 17 ani, a luptat zi de zi cu problemele vieţii lumeşti, cu responsabilităţile uriaşe pe care le avea ca director al unor unităţi bancare cu renume. S-a retras la mănăstire şi încearcă să răspundă celor trei întrebări pe care, spune părintele, ar trebui să şi le pună omul: Cine sunt? De unde sunt? Unde mă duc? „Omul este prea ocupat să fugă după plăceri, să recupereze lipsurile materiale pe care le-a îndurat din cauza regimului comunist”, spune părintele şi oftează.
Mărturisirea pe care urmează să o facă îi sugrumă glasul, însă continuă: „Am un prieten foarte bun. Locuieşte de foarte mulţi ani în Olanda. Are cancer”, spune monahul. „Este un om de afaceri de succes, a beneficiat de toate avantajele vieţii moderne. Dar nu poate avea capacitatea de a înţelege că dincolo de lumea asta este şi altceva, că viaţa nu se sfârşeşte aici”, opinează părintele Ilarion.
Răspunsuri
El spune că răspunsul la întrebări poate fi găsit, chiar şi în lumea haotică de astăzi. „Singurul răspuns este Hristos, o susţin cu toată tăria. Cine mă aude, ori mă crede, ori încearcă să descopere singur. Când vom ajunge în faţa lui Hristos, vom afla toţi ce puţin puteam face pentru a ne mântui”, explică monahul.
Îşi aminteşte de prietenul său. „Tehnologia medicală este uluitoare, însă toată tehnica din lume nu-l mai poate vindeca acum. Suntem călători pe acest pământ, patria noastră este cerul.”
Când vom ajunge în faţa lui Hristos, vom afla toţi ce puţin puteam face pentru a ne mântui.”


Ilarion
călugăr, fost bancher
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE