joi, 28 martie 2013

Planul de salvare care ne va ucide


UE şi FMI au căzut de acord asupra unui ajutor financiar de 10 miliarde de euro pentru băncile cipriote, dar preţul pentru această operaţiune de salvare este taxarea tuturor depozitelor. Această condiţie a uimit naţiunea mediteraneană, Cyprus Mail acuzându-l pe noul preşedinte şi alte state membre că au trădat insula.

Chiar dacă taxarea depozitelor bancare s-a aflat pe agenda UE de mai bine de o lună, figurând în memoriile Comisiei şi fiind discutată în mod deschis de politicienii europeni – mulţi dintre ei refuzând să excludă această opţiune – puţini oameni au crezut că Eurogrupul o va pune în aplicare. Majoritatea considerau că este doar o ameninţare latentă, pentru a forţa privatizarea SGO-urilor [organizaţii semi-guvernamentale] şi creşterea taxelor pe societăţi.

Însuşi preşedintele Anastasiades a declarat în mod emfatic, în discursul său de preluare a funcţiei, că “nicio referinţă la prelevări din datoria publică sau din depozite nu va fi tolerată”, adăugând că “un astfel de subiect este în afara discuţiei”. Ministrul de Finanţe, Michalis Sarris, a făcut aceleaşi declaraţii menite să dea asigurări, susţinând că ar fi o nebunie ca UE să impună o astfel de măsură pentru că ar constitui o ameninţare pentru întregul sistem euro.

Sub constrângere

Germania şi liderii Eurogrupului au optat pentru această nebunie, calculând că Cipru este prea mic şi neimportant pentru ca o tăiere din depozitele bancare să cauzeze contagierea zonei euro [o taxă de 6,75% va fi impusă pe depozitele sub 100 000 de euro, şi de 9,9% pe depozitele peste această limită].
Bineînţeles, pieţele ar putea vedea decizia diferit, poate nu încă de la deschidere, luni, dar peste câteva săptămâni, devenind evident că nici măcar depozitele din băncile europene nu sunt scutite de raidurile Eurogrupului.
Este clar din declaraţiile făcute că Anastasiades a fost şantajat pentru această“contribuţie solidară”, după cum a fost numită în mod eufemistic. Dacă el nu ar acceptat-o, Banca Centrală Europeană nu ar oferi Emergency Liquidity Assistance [ajutorare prin injectare de lichidităţi] pentru băncile cipriote, după termenul limită din 21 martie (a fost extins cu două luni în ianuarie) şi băncile ar fi intrat în colaps în aceeaşi zi, cu oamenii pierzând părţi mult mai importante din depozitele lor decât cele 10% care vor fi luate acum.

Alternativa ar fi fost colapsul

Ce alternativă ar fi avut Anastasiades? Este greu de spus, având în vedere presiunea exercitată pentru a se ajunge la o înţelegere politică până vinerea trecută. Toate indiciile arată că partenerii UE au luat decizia în prealabil, şi de aceea au programat vineri noaptea întâlnirea Eurogrup pentru a discuta planul de salvare. Băncile cipriote sunt închise timp de trei zile [este sărbătoare, luni, 18 martie], în timpul cărora toate măsurile vizând depozitele ar putea fi luate, iar băncile ar putea redeschide normal marţi.
Un deputat s-a întrebat sâmbătă [16 martie] dacă ar fi mai bine să permită celor două bănci care au cerut injectare de lichidități de la BCE să intre în faliment decât să accepte aceste tăieri. Dar problema nu s-ar limita la aceste două bănci pentru că există o inter-dependenţă printre bănci şi panica bancară s-ar răspândi la toate.
Acesta este principalul argument al lui Anastasiades pentru a explica de ce a acceptat să se ia din depozite. Alternativa ar fi fost colapsul băncilor, falimentarea statului şi ieşirea din zona euro.
În aceste circumstanţe preşedintele a optat pentru cel mai mic rău, chiar dacă ne îndoim că mulţi oameni îl vor aprecia pentru asta. Într-adevăr, UE a oferit “un pachet de salvare” care este proiectat mai degrabă să distrugă decât să salveze ce a mai rămas din economia Ciprului.
sursa: CYPRUS MAIL
http://gandeste.org

MONSENIORUL GHYKA BEATIFICAT DE PAPA FRANCISC


Papa Francisc înscrie un român în calendarul sfinţilor Bisericii Romano-Catolice
Papa Francisc înscrie un român în calendarul sfinţilor Bisericii Romano-Catolice 
 
Papa Francisc înscrie un român în calendarul sfinţilor Bisericii Romano-Catolice
Papa Francisc înscrie un român în calendarul sfinţilor Bisericii Romano-Catolice
"Părintele Papa Francisc a semnat miercuri, 27 martie 2013, decretul prin care recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan; născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință la Bucureşti (România) la 16 mai 1954". 

Astfel, Vladimir Ghika, preot catolic și principe român, va fi ridicat curând la cinstea altarelor și înscris în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice", informează Arhiedieceza Romano-Catolică de Bucureşti

Monseniorul Vladimir Ghika, preot romano-catolic, la 18 noiembrie 1952, în plină prigoană a regimului comunist împotriva Bisericii Catolice, a fost arestat pe o stradă din Bucureşti în timp ce ieşea din casa unei bolnave căreia îi administrase Sfintele Taine. După un an de anchete şi torturi, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Avea 80 de ani. Slăbit, înfometat şi suferind, a încetat din viaţă în închisoarea din Jilava doi ani mai târziu, la 16 mai 1954.

„Este un dar deosebit nu numai pentru Arhidieceza noastră, dar pentru întreaga Biserică Catolică din România, pentru țara și poporul nostru din care s-a născut această mare personalitate, Vladimir Ghika, preot martir. Frumos semnal trimis de Sfântul Părinte Francisc Bisericii și țării noastre, prin semnarea decretului de recunoaștere a martiriului acestui fiu al Bisericii și al neamului nostru!", a declarat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de București.

„Credincioșii și preoții Arhidiecezei Romano-Catolice de București au avut mereu convingerea fermă că Monseniorul Vladimir Ghika şi-a dat viaţa ca martir pentru credinţă și de aceea, încă din 1991, ÎPS Ioan Robu a adresat Sfântului Scaun cererea pentru începerea Procesului în Cauza de beatificare și canonizare a monseniorului. 

Existau deja dovezi și multe mărturii despre viaţa de credință a monseniorului și moartea lui martirică. Ne bucură nespus vestea confirmării martiriului monseniorului Vladimir Ghika, pe care putem să-l numim de acum venerabil. Este primul martir al Bisericii locale care va fi declarat fericit", a explicat Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare și canonizare a monseniorului Vladimir Ghika.


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
http://cybershamans.blogspot.ro

EVENIMENTE ! - COMFIRMAREA PROFETIILOR - 28 martie 2013 (2)


28 martie 2013 

Joi dimineaţa, în Romania băncile au primit cereri de la populaţie pentru extrageri de numerar din conturile de depozite, a anunţat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 



CIPRU, Ora 9:00 - Retragerile de bani din băncile cipriote sunt limitate la numai 300 EUR / zi / persoană / bancă. Banca Centrală Europeană a trimis miercuri noaptea camioane pline cu bancnote Euro în Cipru, pentru a face faţă retragerilor de bani preconizate a începe astăzi odată cu deschiderea băncilor care vor funcţiona azi doar între orele 12:00 - 18:00 (ora locală). Este interzis transportul de bancnote EUR peste suma de 3.000 1.000 euro de persoană, conform unui ordin al Ministerului de Finanţe din Cipru. Aceste restricţii sunt valabile 7 zile. 

ROMÂNIA: Adriean Videanu a declarat, miercuri, că Sorin Frunzăverde are dreptate când face afirmaţiile privind banii pentru pensii şi salarii. "Vreau să vă spun că Sorin Frunzăverde are dreptate, o să vedeti în iunie - iulie ce se va întâmpla cu România", a precizat Adriean Videanu. 


Sursa: roaim.de.vu

Inginerie genetică: China creează bebeluşi genii


În timp ce civilizaţia occidentală se îneacă în propria lăcomie, China continuă să cumpere din datoria americană şi să proiecteze strategii care să le asigure poziţia de centru cultural al umanităţii. Acum, chinezi au dezvoltat şi un proiect de inginerie genetică finanţat de stat, relatează Vice.com.
La BGI Shenzen, oamenii de ştiinţă au colectat mostre de ADN de la 2000 dintre cei mai inteligenţi oameni de pe Pământ şi secvenţionează întregul genom al acestora,în încercarea de a identifica alelele care determină inteligenţa umană.
Din câte se pare, cercetătorii nu se află foarte departe de îndeplinirea acestui obiectiv, iar atunci când vor ajunge în acest punct, screening-ul embrionar va permite părinţilor să aleagă cei mai inteligenţi zigoţi şi să stimuleze inteligenţa fiecărei generaţii cu aproximativ 5-15 puncte ale coeficientului de inteligenţă. În decursul a câtorva generaţii, concurenţa cu chinezii la un nivel intelectual va deveni ceva imposibil.
Geoffrey Miller, un psiholog evoluţionist, şi lector la Universitatea New York, este unul din cei 2000 de oamenii care au contribuit cu propriul ADN la acest proiect. Alks Eror, de la Vice.com, a vorbit cu acesta despre proiectul de inginerie genetică al chinezilor şi ce ar putea însemna acesta pentru viitorul copiilor asiatici.

- China are o istorie în eugenie?
Miller: Imediat ce Deng Xiaoping a preluat puterea la sfârşitul anilor ’70, acesta a îndreptat toată atenţia guvernului chinez spre încercarea de a gestiona calitatea şi cantitatea oamenilor. În anii ’90, aceştia au început să facă testări prenatale cu ultrasunete, la scară largă, pentru a identifica eventualele defecte la naştere şi, mai recent, au cheltuit foarte mulţi bani pe cercetarea geneticii umane, pentru a înţelege care gene îi face pe oameni mai inteligenţi.

- Ce ştiţi despre BGI Shenzen?
Miller: Este cel mai mare centru de cercetare genetică din China şi cred că este şi cel mai mare din lume. În cadrul centrului, specialiştii nu se ocupă doar de genetică umană. Cei de la BGI lucrează şi în genetică vegetală, animală, orice este relevant din punct de vedere economic sau interesant din punct de vedere ştiinţific.

- Păstraţi legătura cu ei?
Miller: Tocmai am primit un email de la ei, în urmă cu câteva zile, în care mi-au spus că aproape au terminat secvenţionarea pentru Proiectul BGI pentru Genetică Cognitivă, cel pentru care am contribuit cu propriul ADN, şi că rezultatele vor fi disponibile în curând.

- Ce criterii au stat la baza procesului lor de selecţie?
Miller: Aceştia par interesaţi de persoanele cu descendenţă chineză şi europeană. Trebuie să dovedeşti că eşti inteligent, nu doar să spui că eşti. Trebuie să trimiţi un CV complet, publicaţii pe care le-ai realizat, punctaje obţinute la teste standardizate, ce facultate ai urmat etc.

- Cum va fi aplicată cercetarea?
Miller: Odată ce ai obţinut informaţiile şi un ovul fecundat care este împărţit în câteva celule, poţi prelua o mostră din acestea pentru a identifica nivelul de inteligenţă preconizat, în cazul în care respectivul ovul este implantat şi se dezvoltă într-o persoană.
- Ce înseamnă aceasta, într-un limbaj mai clar?
Miller: Orice cuplu poate avea mai multe ovule fecundate în laborator, cu materialul seminal al tatălui şi cu ovulele mamei. Apoi, se pot testa mai mulţi embrioni şi analiza care dintre aceştia vor fi cei mai inteligenţi. Acel copil va aparţine cuplului ca şi când l-ar fi născut în mod natural, dar va fi cel mai inteligent copil pe care cei doi părinţi l-ar putea aduce pe lume. Nu este vorba de inginerie genetică sau adăugarea de noi gene, ci despre genele pe care cuplurile le au deja.

- Şi de-a lungul mai multor generaţii, se urmăreşte multiplicarea într-un mod exponenţial a inteligenţei populaţiei.
Miller: Exact. Chiar dacă se îmbunătăţeşte coeficientul de inteligenţă al copilului obişnuit doar cu cinci puncte, acest lucru va face o diferenţă uriaşă în ceea ce priveşteproductivitatea economică, competitivitatea, cât de multe brevete va obţine, cum vor funcţiona afacerile şi cât de inovativă va fi economia.

- Tehnica analizei embrionului ar putea fi implantată la o scară mai largă?
Miller: Cercetarea deschide uşa către ingineria genetică a viitorului, însă este nevoie de mult mai mult timp pentru a deveni o tehnologie practică.
Utilizarea efectivă a tehnologiei de screening embrionar ar putea dura între cinci şi zece ani, dar ar putea fi vorba şi doar de câţiva ani. Totul depinde de cât de motivaţi sunt cei care fac parte din acest proiect.

- Acest întreg proces ar putea fi repetat şi cu alte caracteristici, cum ar fi aspectul fizic?
Miller: Absolut. De fapt, aproape orice trăsătură, în afară de cea a inteligenţei, ar fi mult mai uşor de proiectat în acest sens. Ştim că inteligenţa depinde de o mulţime de gene, în timp ce trăsăturile fizice, cum ar fi culoarea părului şi a ochilor, depind doar de câteva gene. Forma corpului ar fi mult mai uşor de proiectat, şi chiar trăsăturile personalităţii ar putea fi puţin mai simple de dezvoltat decât inteligenţa (cât de muncitor este cineva, cât de impulsiv, cât de liberal este din punct de vedere politic – toate acestea ar fi mai simple).

-  Care este diferenţa între cercetarea genetică occidentală şi cea din China?
Miller: Aş spune că cei din Occident sunt în urmă. Au aceleaşi capacităţi tehnice şi statistice pentru a analiza datele, dar chinezii colectează informaţiile la o scară mult mai largă şi par să fie capabili să transforme mult mai uşor descoperirile ştiinţifice în politică guvernamentală şi în testare genetică. Din punct de vedere tehnic şi ştiinţific, cercetătorii occidentali ar putea face aceste lucruri, însă nu le fac.

- De ce nu?
Miller: În Occident, aceste aspecte sunt privite cu mai multă rezervă, respectându-se acel fir ideologic care spune „nu ar trebui să intervenim în natură, nu ar trebui să intervenim în munca lui Dumnezeu”. Am fost recent la o dezbatere în New York, unde s-a discutat despre ingineria genetică la bebeluşi, iar publicul a avut păreri împărţite. În China, 95% din cei prezenţi ar spune “Evident că ar trebui să facem, din punct de vedere genetic, bebeluşi mai inteligenţi!” Există o diferenţă culturală majoră.

- Ce altceva mai face China, iar Occidentul nu?
Miller: Ei bine, aceştia investesc o sumă uriaşă de bani în educaţie, proiectează noi sisteme de universităţi care se concentrează asupra unor abordări mai creative ale studiului şi îşi trimit sute de mii de studenţi în America şi Europa pentru a vedea cum funcţionează sistemele lor de învăţământ, astfel încât să poată ajunge la un moment dat să depăşească standardele occidentale.

- Până la urmă, această ţară urmăreşte dominaţia globală?
Miller: Partidul Comunist Chinez spune că aceste acţiuni urmăresc să readucă statul chinez în locul istoric de drept, şi anume acela de centru cultural al umanităţii. Nu cred că au ambiţii imperiale de a extinde graniţele Chinei (nu vor acţiona ca Germania nazistă sau ca America în secolul 20), dar vor respect şi influenţă şi nu au încredere nici în SUA şi nici în Europa în poziţia de lideri mondiali, mai ales în ceea ce priveşte problemele actuale, cum ar fi încălzirea globală sau stabilitatea economică.
Sursa: www.financiarul.ro

Se naşte Republica Sovietică a Ciprului?


“Gestionarea confuză a dosarului cipriot a crescut presiunile asupra ţărilor din zona euro datorită ameninţărilor de retrogradare a ratingului suveran şi subliniază supraevaluarea capacitaţii liderilor din regiune de a stopa criza” consemna într-un raport agenţia de rating Moody’s.
 Dănuţ Dudu

Modalitatea de salvare a Ciprului a doborât tabuul protecţiei proprietăţii private(respectiv a depozitelor bancare) şi a relansat un nou model de acţiune în care victimele colaterale ale planurilor de salvare vor fi cei sacrificaţi pe altarului zeului euro.
Mai mult, acesta a legiferat ingerinţa politicului în zona economică sau, ca să fim mai precişi, ingerinţa conducerii Uniunii în problemele interne ale oricărui stat membru.Practic, “decidenţii politici s-au arătat extrem de încrezători că situaţia pieţelor este suficient de benignă şi că au la dispoziţie instrumentele care le permit evitarea unei contagiuni la nivelul altor economii periferice şi a sistemului lor bancar”, sublinia Bart Oosterveld, directorul diviziei de risc suveran al agenţiei Moody’s.
Numai că ceea ce se întâmplă acum în Cipru demonstrează contrariul. După 10 zile în care conturile le-au fost blocate, ciprioţii se pregătesc să-şi retragă din banii pe care îi mai au.
Fenomenul cunoscut sub denumirea de bank-run (retragere masivă şi rapidă a depunerilor bancare) este extrem de grav nu prin amploarea, ci prin consecinţele sale.
Aflată într-o astfel de situaţie, nici o bancă din lume nu rezistă şi intră rapid în falimentfără sprijinul băncii centrale. Cum banca centrală a Ciprului este într-o situaţie mai mult decât delicată, sprijinul nu poate veni şi…
În aceste condiţii, nu este exclus ca panica din sectorul bancar cipriot să se extindă rapid la nivel european cu atât mai mult cu cât Uniunea a pus ochii pe alte două minuscule insule fiscal europene: Luxemburg şi Malta.
Ţinând cont că deţinătorii de conturi cu valoare mai mare de 100.000 euro aflate la Laiki Banck (una dintre cele două bănci care vor restructurate – a se citi: falimentate)vor înregistra pierderi de minimum 80%, este de aşteptat ca mulţi dintre deponenţii care au conturi şi în alte paradise fiscale să se gândească serios să-şi salveze banii.
Asta ar însemna un bank-run european greu de controlat şi de stăvilit a cărui finalitate este imposibil de previzionat. Mai mult decât atât: instabilitatea politică generată în zonă este de rău augur pentru întreaga Europă.
Aşa după cum era de aşteptat, Rusia nu a acceptat prea uşor înfrângerea şi se pregăteşte de o bătălie decisivă care să le permită să transforme Cipru într-un satelit extrem de valoros în actuala conjunctură.
Prima reacţie, chiar dacă nu a fost asumată direct de Rusia, a venit din parteabisericii ortodoxe cipriote, al cărei mesaj a fost extrem de clar: “Fraţilor, pregătiţi-vă să revenim la lira cipriotă!”.
Un mesaj care este cu atât mai puternic cu cât biserica Ciprului este instituţia cu cea mai mare credibilitate şi forţă din Cipru. Mai mult, biserica şi-a pus la dispoziţie întreg patrimonial pentru a compensa criza financiară traversată de Cipru şi pentru a permite astfel retragerea din Uniunea Europeană fără prea multe costuri. Or, dacă ţinem cont de strânsa legătură dintre biserică ortodoxă cipriotă şi cea rusă, mesajul transmis este cu atât mai puternic.
Cea de a doua reacţie ţine de pregătirile pe care le fac intens cercurile politice şi financiare ale Moscovei pentru a-şi păstra banii pe care nu au reuşit încă să-i recupereze din conturile cipriote.
Chiar dacă liderul bisericii ortodoxe făcea apel la comunitatea rusă să nu devalizeze Ciprul, totul se rezumă, în ultimă instanţă, la afaceri. Suntem convinşi că pe anumite canale o mare parte dintre banii pe care oligarhii ruşi îi aveau în conturile cipriote se află în siguranţă (acesta să fie oare adevăratul motiv al demiterii directorului de la Laiki Banck?). Numai că au mai rămas destui şi mama Rusia nu este dispusă să facă Europei nici un cadou.
În consecinţă, se pregăteşte de un atac susţinut împrotiva deciziei comune ciprioto-europene de a naţionaliza depozitele ce depăşesc 100.000 de euro.
Cele două variante de atac vizează acţiuni juridice atât în Cipru, cât şi la nivel internaţional, menite a bloca demersul iniţiat de Cipru cu binecuvântarea Uniunii. Numai că şi în acest caz, există o mică problemă: varianta discutată de Cipru este nu de a taxa depozitele, ci de a oferi deponenţilor în contrapartida banilor naţionalizaţi,acţiuni la cele două bănci falimentare.
O naţionalizare mascată (greu de contracarat juridic), dar care are aceeaşi finalitate: falimentul băncilor respective va face că valoarea acţiunilor să fie infimă în raport cu depozitele iniţiale. (Asta în eventualitatea în care ruşii nu vor cumpăra la preţ de tarabă băncile respective folosindu-le, ca şi până acum, ca plăci turnante pentru albirea banilor).
Dincolo de aceste considerente, trebuie subliniat că actuala confruntare este mascată de ajutorul financiar “dezinteresat” oferit Ciprului de cele două forţe: UE şi Rusia. Dacă Rusia va câştiga războiul, o să putem vorbi de o nouă republică sovietică, chiar dacă aceasta nu se va numi, Republica Sovietică Cipru, fapt care va destabiliza definitiv echilibrul fragil al întregii zone.
Dănuţ Dudu

P.S. Oare este pură coincidenţă faptul că ţările membre BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) au decis înfiinţarea unei noi bănci, găzduită în Africa de Sudşi care va avea un capital de pornire de 50 de miliarde de dolari? Aceasta ar trebui să permită finanţarea proiectelor de infrastructură, în special în Africa, un continent unde China este deja foarte prezentă. De asemenea, BRICS doresc să utilizeze o parte din fabuloasele rezerve de valută – 4.400 miliarde de dolari, potrivit Pretoria, din care două treimi sunt deţinute de Beijing – pentru a se ajuta în caz de şoc conjunctural. Cipru este oare un astfel de şoc conjectural?
Sursa: www.financiarul.ro

Ce ascunde ETICHETA: sucul din fructe BRAVO multivitamin


Sucurile din fructe si legume nu au facut parte din dieta omului decat incepand cu secolul 20. Credinta generala este ca sucurile, fiind derivate din fructe si legume, care sunt socotite alimente sanatoase, trebuie sa aiba aceleasi caracteristici nutritionale. Nimic mai departe de adevar!

Daca analizam una din etichetele unor sucuri din comert cum este BRAVO multivitamin 12 fructe/9 vitamine , fabricat de RAUCH Austria, vom avea “surpriza” sa constatam ca este o diferenta foarte mare intre alimentul din Natura – luat din copac sau pamant, si ceea ce este continut in recipientul vandut ca “suc natural”.
 Un pahar de suc din comert contine o cantitate enorma de zahar, atat din fructoza fructelor, cat si din adaosuri artificiale; acestea se metabolizeaza rapid in ficat si se transforma in exces de grasimi, care duc la obezitate, diabet si boli cardiovasculare, cat si la acumularea de toxine in corp.
In mod natural, pe langa fructoza, un fruct contine si fibre, antioxidanti si alti nutrienti vitali care lucreaza armonios si sinergistic intre ei, si care se asimileaza fara consecinte negative de catre organism. Sucul din comert contine insa o concentratie uriasa de fructoza, in lipsa celorlalti nutrient benefici.
O analiza mai amanuntita a etichetei pune in lumina puterea marketing-ului in acest caz, in detrimentul calitatii nutritionale ale produsului:

Nectar cu multivitamine.
Nectar de fructe cu adaos de indulcitori. Continut de fruct: minim 50% suc de fructe din sucuri de fructe/piureuri concentrate si piure de guava cu 8 vitamine si 1 provitamina.

Ingrediente: 
- apa
– suc de fructe concentrat  (mere, portocale, mandarine, ananas, lamai, pere, struguri, fructul pasiunii)
– piureuri de fructe concentrate (banane, mere, piersici, mango, caise)
– piure de guava
– acidifiant: acid citric
– indulcitori: aspartan, acesulfan K,
– vitamine (B1, B2, B6, C, E, biotina, Ca pantotenat, niacina) si provitamina A.
Contine o sursa de fenilanalina. Produs pasteurizat. A se agita inainte de deschidere. Dupa deschidere a se pastra la rece si a se consuma in termen de 3 zile de la deschidere.


          1.   Suc de fructe concentrate si piureuri de fructe concentrate
Acest tip de “suc” a fost deshidratat in mare parte prin procese de filtrare, extractie si evaporare. Evaporarea inseamna incalzirea sucului la temperaturi inalte iar extractia presupune adaugarea unor chimicale pentru a obtine un produs mai condensat.Chiar si sucul concentrat din fructe integrale poate contine aditivi pentru a pastra culoarea si gustul si a se incadra intr-un panel nutritional.
 Concentratele sunt de regula importate de la producatori din diverse tari si reconstituite ulterior cu apa. Originea exacta a fructelor nu este stiuta de catre consumator iar calitatea este de multe ori inferioara – aspect foarte comun in cadrul sistemului industrial de productie la scara larga. De asemenea, acest proces de reconstituire genereaza distrugerea multor nutrienti pretiosi.

           2.      Acidifiant -acid citric
Acidul citric care se obtine in laborator este produs prin fermentarea glucidelor. Initial a fost obtinut din sucul citricelor, dar acest lucru a devenit prea costisitor pentru marile corporatii, asa ca in ziua de azi se extrage in mare parte din porumb. In timpul procesarii, proteinele existente sunt hidrolizate, generand cantitati de acid glutamic liber (glutamat monosodic -MSG). Glutamatul monosodic este foarte nociv pentru organism; acesta genereaza supra-stimularea celulelor nervoase, pana la moartea acestora.
In plus, porumbul este unul din cele mai raspandite alimente modificate genetic. Atat glutamatul monosodic, cat si alimentele modificate genetic nu sunt “recunoscute” si metabolizate de catre organismul uman asa cum se intampla cu hrana obisnuita. In schimb, se transforma in material toxic care se acumuleaza in tesuturi. Problemele de sanatate incep cu   dereglari ale sistemului gastrointestinal, imunitate scazuta si in final dezvoltarea de tumori si cancer.

          3.   Indulcitori: aspartam, acesulfam K
Aspartamul este unul din cele mai periculoase substante care se adauga in alimente procesate, care genereaza o rata foarte ridicata de reactii adverse (migrene, ameteli, stari de rau, spasme musculare, palpitatii, dificultati de respirare, atacuri de anxietate, etc)
Potrivit cercetarilor si medicilor care studiaza efectele adverse ale aspartamului, urmatoarele afectiuni pot fi declansate sau inrautatite prin consumul acestuia: tumori ale creierului, scleroza multipla, epilepsie, sindromul oboselii cronice, Parkinson, Alzheimer, retardare mentala, limfoma, defecte de nastere, diabet, fibromialgia.
Acesulfamul K este alt indulcitor artificial care a fost corelat cu tumori renale, migrene, depresii, si toxicitate a ficatului. Testele de toxicitate ale acestuia au fost foarte putine si irelevante, dar cu toate acestea a fost aprobat in America pentru consumul populatiei.

          4.      Fenilanalina
Aspartamul este produs din combinatia a trei chimicale: acid aspartic, fenilanalina, si metanol.
Consumul de fenilanalina poate duce la acumularea in exces a acestei substante in creier, care duce la scaderea nivelului de serotonina si astfel la dezechilibre emotionale serioase cum sunt depresia, violenta si schizofrenia. Este de asemenea periculos pentru fetus si copiii mici.

          5.    Vitamine sintetice
Corpul uman este construit astfel incat sa poata asimila si metaboliza elemente naturale care se regasesc in natura. Cele mai multe vitamine si nutrienti sintetici sunt compusi chimici care nu se regasesc in natura, deci corpul nu le poate recunoaste si asimila. Mai mult decat atat, multe dintre aceste “vitamine sintetice” se pot acumula in cantitati toxice in corp. (Vitaminele liposolubile – A, D, E si K sunt cele mai susceptibile de acest lucru, deoarece se acumuleaza in tesuturile adipoase si in ficat.)
De asemenea, o vitamina sintetica poate stimula metabolismul unei celule, dar nu o poate imbogati cu elemente de calitate (cum sunt cele naturale). Rezultatul este o celula degradata. In mod natural, vitaminele sunt “grupate” si lucreaza in mod sinergistic pentru o absorbtie de succes. Adaugand doar cateva vitamine la intamplare (in cazul acesta C, E, Ca si vitamine B sintetice, care de obicei se produc din petrochimicale) va determina corpul sa reactioneze la acestea asa cum ar reactiona la toxine.

           6.    Pasteurizarea
Pasteurizarea inseamna incalzirea unui aliment la temperaturi inalte si apoi racirea rapida. Este menit sa asigure distrugerea posibilelor bacterii aflate in alimente crude. Acest procedeu insa distruge si valoarea nutritiva a alimentului lipsindu-l in primul rand de pretioasele enzime, contribuind in acest sens la o deficienta serioasa si foarte comuna in societatea moderna. In general productiile la scara mai mica scad foarte mult riscul de contaminari, caz in care pasteurizarea nu mai este necesara.

  • Alternative sanatoase:
 Ideal:  suc din legume si fructe proaspete facut in casa, la storcator. Cantitatea mai mare trebuie sa fie data de legume, nu de fructe. Incercati sa folosti si pulpa ramasa, adaugand-o in aluaturi, salate sau iaurturi.
Bun:  sucuri din legume si fructe naturale, NU din concentrate, fara adaosuri de zaharcoloranti, conservanti si chimicale ca cele mentionate mai sus. Acestea sunt de asemenea ambalate in sticla sau in recipiente reciclabile. Exista producatori romani locali care folosesc tehnici sustenabile si traditionale de productie a acestor sucuri, cateodata chiar si fara pasteurizare. Un aliment local este intotdeauna de preferat celui de import, din punct de vedere nutritional, cat si sustenabil si economic.
 De evitat:  o regula generala buna este evitarea sucurilor care au prea multe ingrediente listate pe eticheta; cu cat mai putine, cu atat mai bine. De asemenea, chimicale si substante sintetice ca cele prezentate mai sus trebuie evitate.

Raluca Schachter
Clinical Nutritionist - Certified Metabolic Typing Advisor ®


Resurse:
Dr. Russell L. Blaylock – Excitotoxins: The Taste That Kills
“Dictionary of Food Science and Technology
http://www.naturalnews.com/027853_fruit_juice_sugars.html
http://www.stopkillingmykids.com/acesulfame-k-such-sweet-poison/
http://www.financiarul.ro

CE ascunde eticheta: Pâinea cu secară Vel Pitar este “colorată”?


Poate mulţi dintre noi îşi mai amintesc de mirosul şi gustul inconfundabil al pâinii de casă din cuptorul bunicii. Acel minunat ritual de a coace o pâine cu mare grijă şi dragoste, din cele mai bune şi nealterate ingrediente autohtone… Este interesant cum într-o ţară cu o veche şi valoroasă tradiţie în coacerea pâinii, “imitaţiile de pâine” din supermarket se mai pot încă vinde! Nu este vorba despre un gust superior sau un preţ mai bun. Iar calitatea lasă de dorit de cele mai multe ori. Este vorba de convenienţă şi de rutina procurării alimentelor de bază pe fugă, pentru a face loc altor activităţi în viaţă.
Raluca Schachter

Astfel, oamenii acceptă şi consumă pâinea produsă în masă, devitalizată şi deficientă din punct de vedere nutriţional. Copiii nu mai au ocazia să guste din pâinea adevarată de casă, iar prima lor îmbucătură este din pâinea de supermarket. Desigur, acest lucru îi poate obişnui pe viaţă cu gustul artificial, care va trece drept “normalitate”.
Ce este de fapt alimentul denumit “pâine” de pe rafturile magazinelor? Este unprodus dependent de conservanţi chimici, care permit transportul pe distanţe lungi şi un termen de expirare îndelungat, fără a-şi schimba aspectul şi fără a folosi refrigerarea.
Azi, un număr record de persoane au devenit complet intolerante şi chiar alergice la cereale, datorită modului de “maltratare” a acestora: epuizarea solului prin folosirea îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor, iradierea, măcinarea la temperaturi ridicate, rafinarea şi extruziunea, care toate denaturează nutrienţii şi uleiurile, şi aşa în număr redus comparativ cu cerealele din trecut.
Acidul fitic prezent în toate cerealele (inclusiv cele integrale) este cel mai puţin cunoscut element pentru consumatori. Dar acesta este cel care determină probleme de sănătate prin reducerea absorbţiei mineralelor. Din această perspectivă, singura modalitate sănătoasă de a prepara şi consuma cerealele este prin înmuierea acestora în starea lor integrală, într-un mediu acid, la temperaturi calde şi permitereagerminării (încolţirii). Încolţirea, cât şi fermentarea (prezentă în maiaua tradiţională), activează fitaza (o enzimă ce anihilează acidul fitic).
Speciile de cereale pe care oamenii le consumă în zilele noastre nu mai sunt aceleaşi cu cele consumate de strămoşii noştri în urmă cu sute şi chiar mii de ani. Agricultura modernă şi procesele intensive de hibridizare au schimbat compoziţia cerealelor şi au redus în mod drastic atât calitatea, cât şi varietatea speciilor, de la zeci de mii de soiuri la doar câteva varietăţi în întreaga lume!
Să analizăm însă mai în amănunt eticheta unei astfel de “pâini” de larg consum:
 Pâine cu secară Vel Pitar
De 5 ori mai multe fibre
Cu 9% mai puţine glucide 

Ingrediente:
- făină neagră
- apă
- făină de secară 9%
- drojdie
- sare iodată
- făină de malţ prăjită
- gluten
- emulgator (esteri mono şi diglicerici ai acidului diacetil tartric)
- conservant (propionat de calciu)
- antioxidant (acid ascorbic)
Conţine: gluten

 1. Făina neagră
Se obţine prin măcinarea bobului de grâu cu tot cu coajă, unde se păstrează fibrele, vitaminele şi mineralele. Făina neagră este dificil de conservat pe termen lung (intră în fermentaţie), aluatul preparat din ea creşte mai greu, şi astfel se recurge des la alte “adaosuri” pentru a obţine un produs stabil, mai ales în sistemul industrial.
Din fericire pentru producător, regulile foarte lejere de listare a ingredientelor pe etichetă permite acestuia să nu divulge “secretul” făinii negre: din ce fel de cereale este obţinută, şi dacă este obţinută în mod natural, prin măcinarea bobului cu tot cu coajă sau este o făină rafinată (sau parţial rafinată) care a fost ulterior “colorată”? Se pare că soluţia producătorului a fost dată de utilizarea făinii de malţ prăjite, pentru a “colora” un produs inferior, dar care trebuie să pară “sănătos”.
 2. Făina de malţ
Se obţine din cereale, în special orz, are culoare închisă şi un miros puternic. Se foloseşte în aluat ca sursă de zaharuri care contribuie la formarea culorii cojii, la aroma pâinii şi la păstrarea calităţilor acesteia. Faptul că este prăjită determină deja un produs denaturat, iar prezenţa acesteia întăreşte suspiciunea că “făina neagră” nu este de fapt făină integrală.
 3. Făina de secară
Nu se specifică dacă este integrală, deci putem bănui că este rafinată. Procentul de 9% este mult prea mic în comparaţie cu celelalte ingrediente pentru a specifica pe etichetă “pâine cu secară”. Un procent de 50% ar fi fost mai onest din acest punct de vedere.
 4. Drojdie
Folosirea drojdiei comerciale este o metodă rapidă de dospire, dar şi inferioară din punct de vedere nutriţional. În urma fermentării acesteia va rezulta alcool, valoarea nutritivă a cerealelor folosite va scădea şi pâinea va fi greu de digerat. În trecut, pâinea se cocea cu maia – un proces mai lent de fermentare care necesita câteva zile de preparare, dar care activa enzima care neutralizează acidul fitic, oferea o calitate superioară pâinii, asigura un panel nutriţional benefic, un gust deosebit, şi mai multe specii de lactobacili benefici sistemului digestiv.
 5. Sare iodată
Sarea comercială la care se adaugă iod este dăunătoare sănătăţii din cauza aditivilor (aluminium, silicon dioxid, dextroza şi chiar fluor!), a procesării la temperaturi înalte şi a lipsei de minerale (fiind compusă doar din clor şi sodiu) şi enzime. Sarea naturală cum este sarea gema autohtonă, sau cea grunjoasă extrasă din ocne (care se foloseşte la murături) sunt variantele sănătoase. Sarea comercială suprasolicită metabolismul şi organele de excreţie. În schimb, sarea pură, naturală, este sănătoasă şi vitală.
6. Gluten
Glutenul este o proteină care, în combinaţie cu apa, devine lipicioasă. Multe persoane în ziua de azi raportează frecvente şi diverse probleme de sănătate legate de intoleranţă şi sensibilitatea la gluten, care implică sistemul digestiv şi cel imunitar. Glutenul conţinut în mod normal în anumite cereale este folosit şi de industrie în alimentele procesate ca stabilizator, emulgator şi agent de îngroşare.
 7. Emulgator(esteri mono şi diglicerici ai acidului diacetil tartric)
Emulgatorii din alimentele procesate sunt o combinaţie de apă şi ulei (de provenienţă dubioasă) şi sunt folosiţi în industria alimentară pentru a face produsul să pară mai aspectuos, având un mare efect asupra structurii şi texturii acestuia. Fără emulgatori, un astfel de produs ar deveni uscat, nu ar avea volum, s-ar strica repede, iar ingredientele s-ar separa – lucruri care împiedică plasarea acestuia pe rafturile magazinelor pe perioade îndelungate.
 8. Conservant (propionat de calciu) 
Acidul propionic este utilizat drept conservant, în special împotriva mucegaiurilor.
Atat emulgatorii, cât şi conservanţii nu fac parte dintr-o dietă sănătoasă, contribuind la “bagajul toxic” care se acumulează în organism, şi care se va traduce în timp într-un sistem imunitar deficitar, un sistem gastrointestinal disfuncţional, alergii şi dezvoltarea de boli degenerative.

  • ALTERNATIVE SĂNĂTOASE DE CONSUMARE A CEREALELOR ŞI A PÂINII
 Ideal: pâinea făcută în casă, folosind făinuri măcinate la piatră, nefiind denaturată de temperaturile înalte şi rafinare, din cereale autohtone, ecologice. Pentru a evita efectele negative ale acidului fitic şi malabsorbţia de minerale, pâinea trebuie făcută cu maia sau cerealele trebuie să fie încolţite şi deshidratate înainte de a fi măcinate. (Există deja producători de pâine care oferă spre vânzare maia tradiţională pentru coacerea pâinii.)
Pentru persoanele cu sensibilitate la gluten şi nu numai, experimentarea cu cereale antice cum sunt hrişca, amarantul, quinoa, meiul va oferi un plus de nutrienţi şi alternative sănătoase la pâinea obişnuită.
De asemenea, se pot coace şi alte varietăţi de pâine gen lipii, din cereale încolţite, fără făină.
Bun: Pâinea comercială din făină integrală, ecologică, cu cât mai puţini aditivi şi termen scurt de expirare. Se recomandă moderaţie cu acest tip de pâine, datorită acidului fitic şi a digestibilităţii reduse.
 De evitat: Pâinea comercială din făină rafinată, albă, sau “colorată”, cu o varietate de adivitivi. Acest tip de pâine este un aliment procesat dăunator sănătăţii şi nu-si are locul într-o dietă echilibrată.

Raluca Schachter
Clinical Nutritionist - Certified Metabolic Typing Advisor ®

Resurse:
http://www.westonaprice.org/food-features/living-with-phytic-acid
http://www.financiarul.ro