sâmbătă, 19 ianuarie 2013


Surpriză de proporții: ”Hotnews” face propagandă comunistă! Contra cost. Cine plătește



Faptul că propaganda companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), care intenționează să exploateze cu cianuri aurul de la Roșaia Montană, folosește mesaje de stânga pentru a promova interese pur corporatiste nu reprezintă o surpriză. Astfel, nu e de mirare (chiar dacă va rămâne memorabil) că, în disperare de cauză, au ajuns să invoce economia de tip comunist pentru a justifica așa-zisa necesitate a proiectului lor. Surpriza de proporții ține de faptul că astfel de articole (cărora li se dă o aparentă structură jurnalistică) au ajuns să fie publicate pe ”Hotnews”, un site cunoscut mai degrabă pentru promovarea ideilor și principiilor de dreapta.

Astfel, marți 15 ianuarie 2013, a apărut materialul ”Mineritul în România – de la declin la renaștere”. După primul paragraf apare o notă: ”Acest material face parte dintr-un ciclu de 4 articole despre mineritul non-energetic în lume, susținute de RMGC”. Ceea ce poate însemna foarte multe lucruri – de la faptul că e vorba de un articol publicitar până la faptul că RMGC a pus la dispoziție, în mod voluntar, diferite informații. Faptul că articolul este semnat (Constantin Barbu – semnătură care apare și la alte articole publicate pe ”Hotnews”) arată că, oricare ar fi sensul notei citate, este asumat de către redacție.
Să fiu în locul lui Dan Voiculescu ori Sorin Ovidiu Vântu, personaje criticate frecvent (și în cea mai mare parte a cazurilor, pe bună dreptate) de către ”Hotnews”, m-aș folosi de acest precedent. Mi-aș trimite avocatul ori o firmă de publicitate angajată să cumpere spațiu publicitar (la prețurile din oferta ”Hotnews”) în care să fie promovate informații favorabile (de genul: câte locuri de muncă au creat prin investițiile și afacerile lor, câte lucruri bune fac fundațiile pe care le conduc – în cazul lui Voiculescu etc.). Cum ar veni, spălare de imagine. În mod normal și legal, ”Hotnews” ar fi obligat să publice aceste materiale, desigur cu mențiunile legate de faptul că au fost plătite/susținute de persoanele în cauză. În caz contrar, ar putea fi acuzați de faptul că refuză, în mod discriminatoriu, efectuarea unui serviciu pe care îl oferă/prestează oricui altcuiva (inclusiv celor de la RMGC, prin SmileMedia). Ceea ce ar încălca legile scrise și regulile nescrise ale economiei de piață (dreptul de selectare a clienților e, de fapt, un mit – în mod normal, ca instituție media poți refuza difuzarea unei reclame doar dacă apreciezi și, la nevoie, în cadrul unui eventual proces, dovedești că are un conținut mincinos, discriminator, rasist etc., așadar, în raport cu conținutul, nu cu persoana care plătește).
Culmea e că ”Hotnews” s-ar putea să refuze, riscând un proces pe care mai mult ca sigur l-ar pierde (dacă informațiile din acele materiale ar fi adevărate și verificabile), să publice materiale publicitare în care s-ar vorbi despre locurile de muncă create de Dan Voiculescu ori despre acțiunile fundației lui. ”Hotnews” nu are însă vreo problemă să publice un articol (asumat redacțional sub o semnătură care a mai apărut pe site, la alte articole) în care, așa cum voi arăta în continuare, se minte atât în mod direct (verificabil), cât și prin omisiune. Și chiar dacă mesajul materialului în discuție – care glorifică economia planificată comunistă – vine în contradicție flagrantă cu principiile și valorile asumate și promovate în mod constant de ”Hotnews”.
***
Și acum articolul. Intro:
”Inainte de 1989, in Romania sectorul minier dadea locuri de munca, direct si indirect, pentru mai mult de un milion de oameni. In cele 14 regiuni miniere din tara, peste 150 de localitati depindeau de minerit, iar mineritul non-energetic angaja peste 65.000 de persoane. In prezent, in acest sector mai lucreaza doar 2000 de persoane, dar potentialul inca ramane important.”
În graficul următor se arată că 350.000 de persoane erau angajate în mod direct, iar 700.000 erau angajați indirect, ca urmare a activității miniere.
Problemă de formă – minciună prin omisiune: Dezvoltarea pe verticală
Ce nu spune articolul în mod explicit e câți mineri erau angajați strict în extragerea aurului și, mai ales, câte locuri de muncă indirecte se creau din extragerea aurului. Pentru că între extragerea fierului (de exemplu) și cea a aurului sunt diferențe mai mult decât semnificative. Pe verticală, în sus, de extragerea fierului depindea activitatea unor mari combinate (oțelării – Galați, Hunedoara, Reșița etc.). De producția de fier și oțel depindea activitatea fabricilor de mașini (Pitești, Câmpulung, Brașov), trenuri (Arad) ori vapoare (Constanța). Dar mașinile, trenurile, vapoarele nu au nevoie doar de fier și de oțel, ci și de alte componente care creau alte dezvoltări pe verticală, în jos. Nimic din toate acestea nu se aplică aurului – turnarea în lingouri se face încă din fabrica care prelucrează minereul și mai crează, eventual, câteva locuri de muncă la ștanțare. Prelucrarea în bijuterii a existat în România la nivel cel mult artizanal și reprezintă, de asemenea, o dezvoltare limitată. În fine, nici industrii de înaltă tehnologie care să utilizeze aurul n-am avut și e mai mult ca improbabil să avem în România (cu mențiunea că, oricum, la nivel mondial, se manifestă tot mai accentuat tendința de a înlocui aurul în aceste industrii cu alte metale cu proprietăți asemănătoare, din cauza evoluțiilor speculative ale prețului acestuia, care le crează mari probleme). Așadar, să compari dezvoltările pe verticală ale exploatării fierului cu cele ale exploatării aurului este absolut manipulatorie. De fapt, o astfel de comparație nu face decât să scoată în evidență cât de mare e minciuna legată de dezvoltările pe care le-ar ”genera” extragerea aurului.
Problemă de fond 1 – minciună prin omisiune: Eșecul sistemului planificat comunist
Marea problemă pe care o omite însă articolul în discuție e legată de necesitatea și eficiența sistemului care a generat cifrele de mai sus. Eficiența industrializării planificate de tip comunist a fost o mare minciună. În fapt, o mare parte a ei a fost falimentară. La nivel național, acest faliment era acoperit de un uriaș furt – al muncii țăranilor. După ce li s-a luat pământul și mijloacele de producție, rezultatul muncii lor era ”impozitat” în proporție de aproape 90% (țăranii cooperatori primeau niște sume derizorii pentru ”normele” prestate cu ziua la CAP-uri (cooperative agricole de producție – pentru cei mai tineri) și aveau dreptul la o cotă de 10% din produsele obținute. În zonele de deal și de munte unde s-a aplicat sistemul cotelor (predarea unei cote din produsele obținute pe terenurile ne-cooperativizate), aberațiile erau maxime: au fost nenumărate cazuri în care cotele stabilite pe hârtie au fost mai mari decât producția propriu-zisă care se putea obține pe acele terenuri. Existau și angajați cu carte de muncă la IAS-uri (întreprinderi agricole de stat) dar numărul acestora era nesemnificativ în raport cu țăranii cooperatori și cei cărora li se aplica sistemul cotelor). Suportarea uriașelor pierderi din industria comunistă planificată a fost posibilă datorită imensei mase de țărani a căror muncă era recompensată derizoriu – adică aproape jumătate din populația țării. Și aici intrau și copii și persoane aflate, în mod normal, la vârsta pensionării (nimeni nu-și făcea probleme legate de exploatarea copiilor ori a persoanelor în vârstă – oficial, ”copiii învățau cum e cu munca”, iar persoanele în vârstă ”erau utile societății”). Mai mult, s-a inventat ”voluntariatul” elevilor, studenților, soldaților. Firește, fără nicio recompensare a muncii lor.
Produsele agricole au fost în cea mai mare parte exportate (în aprozare și magazine ajungeau doar rebuturile ”refuzate la export” și și acestea în proporții insuficiente; țăranii aduceau în piețe alimente din acel procent de 10% pe care îl primeau, ce le mai rămânea după ce dădeau cotele ori ce mai obțineau din cultivarea celor câțiva ari de teren la care aveau dreptul în intravilan). Din aceste exporturi alimentare a fost finanțată cea mai mare parte a industrializării și/ori s-au plătit cea mai mare parte a creditelor externe contractate în acest sens. Și s-au suportat o mare parte a costurilor sociale ale industrializării comuniste.
Chiar și în aceste condiții, România și românii nu au putut evita sărăcia. Raționalizarea alimentelor, lipsa căldurii în apartamente iarna, ”economiile” de curent etc. au contat mai mult decât abuzurile legate de încălcarea drepturilor democratice în revoltele din 1989. Oricât de gravă și de reală a fost și problema din urmă și oricât s-ar amăgi și ar susține contrariul unii intelectuali. E drept, există o nostalgie tot mai pronunțată, în special în mediul urban, după locurile de muncă ”asigurate” de sistemul planificat comunist. Pentru că nu s-au obosit prea mulți să le explice nostalgicilor că o mare parte a acelor locuri de muncă aveau la bază o uriașă injustiție care li se făcea țăranilor.
(o mențiune: în comunism, marea inechitate care li s-a făcut țăranilor prin însușirea abuzivă a rezultatelor muncii lor avea și o față, hai să-i spunem, umană – de ea profitau/beneficiau mase mari de angajați din industriile falimentare, iar aceste beneficii se aflau și ele la limita supraviețurii; acest lucru nu justifică, ci, cel mult, oferă o oarecare circumstanță atenuantă sistemului; avantajele, privilegiile nomenclaturii, ștăbimii, securiștilor erau mari raportându-le la media generală, dar incomparabil mai mici decât cele ale ”privilegiaților” sistemului corporatist, în care o parte absolut infimă câștigă pe seama sărăcirii unor categorii uriașe de populație).
Problemă de fond 2 – minciună prin omisiune: Mascarea/ignorarea costurilor sociale și de mediu
O altă mare omisiune a materialului discutat e cea legată de uriașele costuri sociale și de mediu ale dezvoltării mineritului (și industriei, în general) în perioada comunistă. Un miner încadrat în grupa I cu muncă de subteran ieșea la pensie la 40-45 de ani, după 20-25 de ani de muncă, putând să beneficieze de pensie alți 10, 20, 30, 40 de ani. Cum le-a fi fost soarta. Un beneficiu just, raportat strict la greutatea/specificitatea/riscurile muncii lor, dar injust la nivel social, în raport cu alte categorii de muncitori (cu cel puțin 20 de ani de muncă în plus, implicit cu mai puțin de 20 de ani de încasare a pensiei). E greu de crezut că cineva poate contribui în mod real la fondul de pensii timp de 20 de ani într-o asemenea măsură încât să beneficieze de o pensie decentă alți 40 de ani. Se crea în mod evident un deficit care era suportat de toți contributorii (pensii mai mici pentru toată lumea, pentru a acoperi deficitul).
Problemele de sănătate ale minerilor sunt de notorietate. Suportarea costurilor de sănătate era mascată în bugetul public. Nu știu dacă există date și/sau a calculat cineva aceste costuri publice de sănătate generate de sectorul minier.
Costurile de mediu nu au existat pentru economia planificată de tip comunist. Fie au fost minimizate la un nivel derizoriu, fie, pur și simplu, au fost ignorate. Acestea costuri nu au existat din simplul motiv că statul comunist nu a cheltuit bani în acest sens. Factura o plătim acum, fie că e vorba de costuri de sănătate generate de nerezolvarea distrugerilor de mediu, fie suportând din bugetul public ecologizările, fie ambele. De altfel, modul de suportare a acestor costuri e extrem de divers.
În cazul privatizărilor, într-o primă situație, statul își asumă suportarea acestor costuri: chiar dacă ele sunt efectuate de către companiile care investesc, există prevederi contractuale exprese prin care statul se obligă să le deconteze, situație în care se află privatizarea OMV-Petrom, o clauză similară fiind prevăzută și în contractul de societate al RMGC. OMV-Petrom revendică în acest sens costuri de ecologizare evaluate la 511 milioane de euro (peste trei sferturi din suma încasată la privatizare). Într-o altă situație, tot în cazul privatizărilor, statul nu-și asumă costurile ecologizării, dar acceptă din start o sumă mult mai mică din vânzare (echivalentă cu cât ar costa ecologizarea). Deși, după cum s-a văzut într-o primă privatizare a Cuprumin (Roșia Poieni), cel care a achiziționat exploatarea a obținut un preț bun tocmai pentru că și-a asumat aceste costuri pe care, ulterior, nu le-a efectuat. ”Investitorul” a intrat în insolvență, obligând statul să suporte costurile de mediu, ba și costuri suplimentare (legate de plata salariilor neachitate muncitorilor de către investitor). Implicit suma pe care statul o va încasa dintr-o eventuală nouă privatizare a Cuprumin va fi și mai mult diminuată din cauza creșterii acestor costuri.
În cazul Roșia Montană, minciuna e dublă. Pe de o parte, așa-zisa suportare de către investitor a distrugerilor de mediu generate de fosta exploatare de stat a fost un pretext/justificare propagandistică a reducerii participației la profit a părții române. În contractul de societate al RMGC se prevede însă expres, negru pe alb, că aceste costuri vor fi suportate de partea română. Așadar, România a acceptat atât o diminuare a teoreticei participații la profit și va suporta oricum costurile, care vor fi deduse din teoretica participație la profit!
În nenumărate cazuri, în care fostele combinate, mine, fabrici comuniste nu s-au privatizat, ci, pur și simplu, s-au închis, cheltuielile trebuie efectuate direct de către statul român (într-un final, situația e aceeași și în cazul privatizărilor/înstrăinărilor, și în cazul închiderilor: costurile de mediu sunt și vor fi suportate de stat; singura diferență e că în cazul privatizărilor/înstrăinărilor, în unele situații, ecologizările sunt efectuate de investitor și, ulterior, decontate de stat).
Costurile reale de mediu se ridică la miliarde de euro (doar în cazul Petrom au fost evaluate la peste jumătate de miliard). Desigur, există și opțiunea ca, la fel ca în sistemul comunist, să ignorăm aceste costuri în continuare. Și să ne mirăm apoi de insuficiența fondurilor pentru sănătate.
Problemă de fond 3 – minciună pur și simplu: Numărul real al locurilor de muncă
Despre asta am scris și am prezentat documentele aferente de mai multe ori. Studiile de prefezabilitate și fezabilitate efectuate de institute internaționale de audit minier (Independent Mining, Tucson, respectiv Washington Group) pentru RMGC, studii pe care le-am găsit chiar pe site-ul oficial al Gabriel Resources (compania care deține 80,69% din RMGC) arată că necesarul de locuri de muncă directe și indirecte e, în medie, de aproximativ 350, iar directe și indirecte în jur de 650. În perioada de construcție a minei (aproximativ 3 ani) se ”ridică” la aproximativ 1.100. Aceste cifre au fost prezentate și într-un document realizat de RMGC chiar pe site-ul Primăriei Roșia Montană. La minele din Waihi (Noua Zeelandă), date ca exemplu de RMGC, lucrează aproximativ 300 de angajați (cu mențiunea că la Waihi există atât o exploatare de suprafață, cât și una de subteran – în cazul celei de-a doua cu un necesar de forță de muncă mai mare; la Roșia Montană ar urma să fie doar exploatare de suprafață).
Cele 3.500 de locuri de muncă directe și indirecte, respectiv 6.000 directe și indirecte în perioada de construcție sunt burtologie publicitară. Și nimic altceva.
Problemă de fond 4 – minciună prin omisiune: Câte locuri de muncă blochează/distruge mineritul
”Blestemul resurselor” sau ”boala olandeză” sunt fenomene constate de către economiști peste tot în lume, atât la nivel macro-, cât și micro-. La nivel macro-, în cadrul unei economii bazate pe exploatarea resurselor, se valorizează artificial și pe termen relativ scurt moneda națională, blocând dezvoltarea sau ducând la dispariția sectoarelor economice care produc pentru export. La nivel local, mineritul distruge resursele altor dezvoltări, cum ar fi în cazul Roșiei Montana, agricultura (creșterea animalelor, în special), turismul și prelucrarea lemnului. Pentru câteva sute de locuri de muncă pe termen scurt și foarte scurt (3 ani pentru cei care lucrează la construcția minei și barajului, mai puțin de 20 pentru ceilalți) se distrug resursele pentru mii de locuri de muncă pe perioadă nedeterminată. Deloc întâmplător, orașul Câmpeni, aflat în aceeași zonă și beneficiind de aceleași condiții și resurse, mai puțin zăcămintele, este mai dezvoltat economic decât Abrud, Zlatna sau Baia de Arieș care s-au bazat pe minerit. Viața locuitorilor din Câmpeni a fost mai bună decât cea a celor din localitățile similare din zonă și în perioada comunistă pe care o glorifică propaganda RMGC, iar ulterior diferențele s-au accentuat. De ce ai face mine (oricâte zăcăminte minerale ar exista) dacă acestea reprezintă o problemă atât la nivel macro-economic, cât și la nivel local? Sau altfel spus, de ce ai distruge resursele unor dezvoltări alternative, când experiența îți arată (la modul vizibil) că acestea asigură o bunăstare locală mai mare decât cea creată (temporar) de minerit?
***
Nota bene: De pus în ramă
La nivelul întregii campanii propagandistice a RMGC (și a propagandei în favoarea exploatărilor miniere corporatiste din întreaga lume) acest material e de pus în ramă. O companie minieră privată (care are printre acționari câțiva dintre marii miliardari ai lumii, care au speculat și au câștigat enorm de pe urma dereglementărilor pieței libere) invocă în favoarea intereselor proprii cifrele, argumentele și sistemul economiei centralizate și super-controlate din statele comuniste! Desigur, trecând sub tăcere minciunile și eșecul acestui sistem. Concurență pentru locul 1 al aberațiilor ideologizante ale campaniei RMGC și a susținătorilor ei ar avea doar fi partea lui Traian Băsescu, cel care i-a calificat pe localnicii din Roșia Montană care invocau dreptul de proprietate împotriva exproprierilor în interes privat că ar fi ”bolșevici”.
La nivelul micii istorii post-decembriste a presei românești, rămâne cel puțin anecdotică decizia unei instituții media, care promovează în mod curent principii și valori de dreapta, de a-și asuma un material care glorifică sistemul economic comunist. Dar, până la urmă, asta e tot o regulă a pieței libere: dacă s-a plătit…
***
P.S.: Locuri de muncă ”induse”
S-ar putea spune că, susținând publicarea materialului analizat și provocând astfel comentariul meu, RMGC mi-a dat de lucru. Este adevărat. Asta nu înseamnă că au creat un loc de muncă. Pe o piață liberă, au rămas alte subiecte în așteptare (scandalul legat de modificările din domeniul sănătății, proiectul de lege care vizează noi imunități și privilegii ale parlamentarilor români – pentru a da doar două exemple). Sau aș fi avut timp să scriu despre cele mai recente cărți/filme citite/văzute. La fel, o fabrică de îmbrăcăminte care ar face salopete pentru angajații RMGC și-ar putea compensa ”pierderea” cu salopete pentru muncitorii din fabricile de mobilă ori pentru agricultori. Ori/și cu tricouri destinate comercializării în zone turistice. Transportatorii ar avea mai mult de câștigat din transportul turiștilor cel puțin la nivel inter-județean, decât din trasportul local de muncitori ori a produselor alimentare. Și așa mai departe. Asta dacă e să ne referim la locurile de muncă ”induse”.
Sau, dintr-o altă perspectivă, citând o prietenă: calculați câte locuri de muncă ”induceți” în fiecare zi. Începând de dimineața, cu spălatul pe dinți (locuri de muncă la fabrica de pastă de dinți, la cea de periuțe de dinți și la distribuitorul de apă). Săpunul, chiuveta, prosopul, dușul, colacul de pe WC, hârtia igienică, curentul, faianța/mocheta/parchetul pe care călcați… Aplicați această ”inducere” pentru absolut orice activitate pe care o desfășurați și orice obiect pe care îl folosiți, direct sau indirect în respectiva activitate. O să ajungeți la o concluzie absolut uluitoare legată de ce beneficii uriașe aduceți economiei naționale și mondiale (prin ”crearea” a sute și mii de locuri de muncă). După ce, măcar pentru un scurt moment, vă iluzionați că cineva vă va plăti pentru acest aport substanțial la susținerea economiei, reveniți cu picioarele pe pământ. Tocmai v-ați dat seama cât de mare e gogoașa cu așa-zisele locuri de muncă ”induse”.
autor: Mihai Goţiu
sursa: voxpublica.realitatea.net
          gandeste.org

Mama Divina 17 Ianuarie 2013


Eu sunt Mama Divină.
Preaiubitilor, dorim să vă urăm bun venit în lumea noua , acum că ați avut o săptămână sau două să simtiti noile energii.
Deși, încă nu poate fi evident pentru mulți oameni că ceva sa întâmplat în timpul Trecerii, putem să vă asiguram că, într-adevăr mult sa întâmplat.
Ati fost asistati de mii,care in prezent sunt intrupati pe planeta printre voi,structura sustinuta anterior de dimensiunea 3 a fost eliminata de acele fiinte.
Lumea voastra si tot ce este pe ea a fost mutata in dimensiunea 4 si va veti muta acum treptat in dimensiunea 5,mai multe persoane incep sa simta energiile inimii bazate pe feminin,care acum sunt disponibile pentru oricine.
Activitatea desfasurata de catre Lucratorii in Lumina de pe planeta a fost extraordinara,v-ati aratat devotamentul vostru pentru o cauza exemplara.
Acum intreg Universul va beneficia de activitatea voastra,precum si acea parte de populatie a Pamantului care sunt adormiti inca,dar care ale caror Sine Superioare,doresc pentru ca ei sa urce,de asemenea.
Va multumim pentru generozitatea voastra uimitoare de spirit, iubitilor.
Pentru aceia dintre voi care sunt încă nemulțumiți de rezultatul Trecerii, ne cerem scuze pentru orice neînțelegeri sau așteptări care nu au fost îndeplinite.
O parte din neînțelegeri daca au existat, provine de la semantica, folosirea unui limbaj și capacitatea mesagerilor noastri de a transmite mesajele noastre cu precizie.
O altă parte a "problemei", în cazul în care acesta există, este că, uneori, mintea umană (și ego-ul) are dificultăți în a înțelege că lucrăm la un interval de timp diferit.
Noi nu lucrăm la date, lucram la niveluri de energie. Și există întotdeauna o schimbare de planuri.
Cu toate acestea, perioada de timp de până la 12/12/12 si 12/23/12 a fost destul de extraordinara.
Datorită așteptărilor foarte mari, speranțele și dorințele celor care se concentrează asupra potențialității de ascensiune, eforturile voastre combinate au permis legiunilor Cerului sa ridice planeta și umanitatea intr-o vibratie mai ușoare din planul densitatii mai mici.
Așa cum am menționat mai devreme, o transformare a lumii tale a avut loc, doar ca nu in modul așteptat de unii.
Aceasta va dura ceva timp, în termenii tăi, pentru ca modificările sa apara în fizică. Cu toate acestea, aceia dintre voi care sunt deosebit de sensibili, s-au confruntat deja cu o diferență notabilă în energii.
Cei care au darul și capacitatea de clarviziune au asistat la o schimbare în lumina ,care radiază de la planetă și intunericul care înconjoară si care a invadat dimensiunile inferioare ale lumii a plecat.
Tot ce anterior a sprijinit continuarea structurii rigide a treia-dimensionale de viață este acum plecat.
Toate structurile care au fost create în 3D, sunt acum fără sprijin interior, ca o clădire din care suporturile primare au fost retrase, aceasta se va prabusi.
Cu toate acestea, este necesară răbdare pentru cei care se uita sa vada schimbari exterioare.
Va reamintim sa va uitati in primul rand si sa vedeti schimbarea lumii voastre.
Sunteti co-creatori,gandurile voastre ca un colectiv creati lumea in care traiti.
Desi exista cronologii multiple de timp si se intrepatrund,focalizarea colectiva va crea ceea ce va veni ca experienta.
Vă încurajăm să părăsiti structurile energetice vechi pentru a cădea în descompunere pe cont propriu. Orice plasare a concentrarii asura lor le vor face sa reziste si da putere structurii pentru o perioada scurta de timp.
Concentrati-va pe calatoria launtrica.
Ati facut toate lucrarile,indiferent daca a fost in constiinta deplina sau nu.La un anumit nivel fiinta voastra multidimensionala a fost implicata in Trecere,una prezisa de mult timp de toate culturile de pe tot globul
În Rai, vom lucra cu cicluri lungi. Această schimbare era asteptata de o lungă perioadă de timp si a venit sfârșitul unei lumi și începutul alteia.
Cu toate acestea, cu toate schimbările, există o relaxare incrucisata cu obligatii vechi si moduri de gandire,care trebuie sa fie facuta in calitate de noi modalitati de viata si gandire,sa devina mai fecvente cu trecerea timpului.
Voi,iubitii nostri muncitori in lumina ,sunteti necesari aici pe planeta pentru a continua sa detineti lumina si sa fiti exemple ale modului de a trai in noile energii.Va incurajam sa va jucati cu energiile si sa vedeti diferentele.
Unii Lucratori in Lumina,desi foarte treji,costienti si capabili inca nu au exploatat abilitatile lor mai mari(clarauzul,clarviziune,clarsimtirea si altele)
Nu va agitati sau sa fiti deranjati daca reiese aceasta lipsa.Tensiunea si stresul atribuit vechilor energii incepe sa paraseasca corpurile voastre si veti incepe sa va deschideti natural la sentimentul de a vedea cu ochii lucruri noi.
Alte abilitati de asemenea,se vor manifesta, ca sa incepeti sa fuzionati cu Sinele voastre Superiore si sa ancorati in corpul vostru fizic.
Lucrati si invatati cum sa echilibrati in calm corpul vostru emotional,deoarece este unul din organele sensibile, care absoarbe o multime de informatii,dar care este blocat atunci cand sunteti suparati,furiosi ,anxiosi sau tematori.
Stergerea corpului emotional de teama va va permite sa accesati functiile superioare ale intuitiei.
Invatati sa va luati momente pentru a petrece timpul in locuri linistite,astfel incat sa puteti asculta,pur si simplu vocea linistititi.
Daca simtiti ca vorbiti singur in capul vostru,este bine.Ceea ce va raspunde vocea este alta problema.
In cazul in care ego-ul incearca sa domine conversatia,mesajul este control negativ in modul sau de redactare.
In schimb,vocea Sinelui vostru Superior va fi blanda,calma si uneori chiar amuzanta.
Este mult de invatat si amintiti-va sa va deschideti pana la a realiza ca sunteti fiinte multidimensionale,existente pe planuri diferite.Corpurile voastre Superioare comunica cu extensiile de suflet si alti membrii ai familiei manodei si comunica si cu fiinte mai mari ale caror”organisme” cuprind planete,stele sau chiar universuri.
Nu va spunem aceste lucruri sa va intimidam,dar va incurajam sa explorati lumea noua,pas cu pas,intr-o maniera care nu va va coplesi.
Maturati de lumina,lucratorii va ofera asistenta,daca este necesar de-a lungul dimensiunii 3 si pentru dimensiunea cinci puteti apela la noi,Tatal-Mama Dumnezeu,Arhanghelii,Ingerii si Maestrii Ascensionati,precum si la fratii vostri galactici.
Pentru moment aceasta asistenta va fi in cea mai mare parte pe nivel energetic,dar in momentul cand mai multi dintre voi va veti simti mai bine in ajustare,asistenta noastra va deveni mai evidenta din punct de vedere fizic.
Date particulare si predictii nu va dam ca va duce la asteptari si dezamagiri.
Pentru a accelera propria ascensiune,va incurajam sa va uitati la surse care sa va invete meditatia si tehnici de relaxare.
Fiti in legatura cu acele lucruri si exploratile.In cazul in care corpul vostru incepe sa sa se simta stresat sau anxios,atunci acea explorare nu este pentru voi.
Sunteti responsabili pentru ascensiunea voastra.
Aceasta este un proces,dar poate fi accelerata in functie de cat de mult lucrati”la locul de munca”.
Acolo vor fi unii care plutesc in mod natural impreuna cu energiile .
Cu toate acestea sa fiti constienti ca multi lucratori au avut lumina intruchipata in karma sau nu au avut-o deloc si au atins deja ascensiunea in alte lumi si planuri de mai multe ori.
Ei sunt aici cu voi pentru a ancora un coeficient de lumina ,pentru a mentine nivelul de energie al populatiei generale suficient de mare pentru a continua procesul de ascensiune pentru toti.
In acest sens ei contribuie la lucrarea sacra ,la intreaga creatie si intreg Universul este afectat de munca care se face aici.
Suntem incantati de ceea ce sa plasat pe Pamnat.Din cea mai intunecata planeta,planeta cea mai densa din dimensiunea 3,ea a fost literalmente transformata.
Si ea din nou isi va relua locul de drept ca fiind una dintre cele mai frumoase planete existente in acest Univers.
Speram ca multi dintre voi nu veti alege sa leneviti pe voi si sa ridicati vibratiile ca sa devina frumoasa ca o stea.
Mai este mult de facut pentru a vindeca corpul fizic,dar de asemenea,este mult potential pentru utilizarea energiilor creative si de a ajuta aceasta lucrare din Noua Era.
Daca va conftuntati in continuare cu dezamagire si tristete chemati-ne.Energiile noastre cultiva femininul si aduce relaxare si eliberare a tot ce va deranjeaza.
Este posibil,de asemenea ,sa fie necesar sa lucrati cu un jurnal si sa faceti lucrarea interioara in etape,acest lucru va va aduce vindecare.
In procesul vietii de zi cu zi 3D,ati cazut foarte jos,ati functionat in mod restrictiv,asa cumera necesar in 3D.
Desi niciodata nu a fost menita sa fie atat de restrictiva,ea a devenit atat de traumatizanta si a rezultat suparari care inca sunt stocate in tesuturi si celule in corpul fizic si se manifesta ca durere,caldura sau frig.
Invocati ingerii vindecarii si Arcturienii,pentru a va ajuta in aceste vindecari.
Va incurajam sa eliberati acum toata judecata a celor care au participat in cele mai intunecate episoade( si intr-o oarecare masura mai persista) ,ale lumii vechi,ei vor trebui sa se supuna vietii inainte de a parasi aceasta lume.
Noi putem sa va asiguram ca auto-judecata,este mult mai severa decat orice.
Acestia vor suferi remuscari si chiar disperare fata de ceea ce au facut cand au avut corpurile lor.Pedeapsa si razbunarea este lege naturala.
Eliberati sentimentul de auto-judecata,care il luati ca rezultat ca traiti in mediu constrictiv,cu multe legi si asteptari,cele mai multe dintre ele false,de neatins,sau destinate sa controleze si sa intimideze populatia.
In ochii nostri voi sunteti perfecti.Dupa ce va extindeti sentimentul de sine,veti incepe sa experimentati minunile fiintei voastre.
Sunteti toti fiinte frumoase de lumina,a caror lumina starluceste prin aura masiva a planetei voastre.
Ne place de voi si admiram determinarea voastra sustinuta prin multe vieti,in ciuda tuturor rezistentelor,durerii si traumei pe care ati indurat-o.
Va veni o vreme cand veti fi capabili sa revizuiti o mare parte din ce a venit aici,pentru a vedea si experimenta o parte din istoria voastra in prezent suprimata sau ingropata de controlorii de odinioara.
Multe va fi dezvaluite.Multe va vor uimi.Ati muncit din greu si va deveni mai usor sa va mutati in noile energii.Fiti deschisi la ceea ce vine.
Vor fi multe schimbari si multe ocazii care vor veni,pentru cei care sunt capabili sa se concentreze pe intentia lor si pe visele lor,este o lume minunata noua pe care o introduceti.
Un sentiment de copil care se minuneaza,abilitatea voastra de a da posibilitatilor o determinare si de a face fata provocarilor care vor veni si vor da un sens nou de a fi viu.
Folositi-va puterile creative pentru a crea o lume in care vreti sa traiti.
Aduceti-o in manifestare si descoperiti minunile multidimensionalitatii voastre,precum si oportunitatile nelimitate de bucurie si minuni care se vor derula pentru cei care merg mai departe cu ochii deschisi si simturile treze.
Preaiubitilor,noi va iubim foarte mult.Va dam binecuvantarile noastre.
Va dorim numai bine in calatoria voastra de descoperiri.Namaste
Traducere Maria
Cititi, analizati, concluzionati, cu toti suntem Co-creatori in acest univers!
           armadaa.blogspot.ro

NASA testeaza un modul spaţial gonflabil

NASA a anunţat, miercuri, că va testa timp de doi ani un modul spaţial gonflabil produs de compania americană Bigelow Aerospace, conceput pentru a putea să se conecteze la Staţia Spaţială Internaţională, începând din anul 2015, informează AFP, potrivit Mediafax.
Pentru acest proiect, agenţia spaţială americană a încheiat un contract de 17,8 milioane de dolari cu compania Bigelow Aerospace, considerată un veritabil “pionier” în această tehnologie spaţială.
Modulul gonflabil, denumit “Bigelow Expendable Activity Module” (“BEAM”), va ajunge în spaţiu în timpul unei misiuni de reaprovizionare a ISS, ce va fi realizată de capsula Dragon, produsă de compania SpaceX.


Pentru a conecta modulul BEAM la ISS, astronauţii de la bordul staţiei vor utiliza un braţ robotizat. Modulul BEAM va avea o lungime de 3,96 metri şi o lăţime de 3,2 metri.

După conectarea la staţie a modulului BEAM, astronauţii vor activa un sistem de presurizare pentru a umfla această structură, folosind aerul stocat în interiorul modulului gonflabil.

În timpul perioadei de testare de doi ani, echipajul staţiei şi tehnicienii de la sol vor culege date despre funcţionarea BEAM, inclusiv despre integritatea lui structurală şi nivelul scurgerilor de aer.

Instrumentele integrate în structura modulului vor măsura diversele reacţii ale acestuia faţă de mediul în care se află.

Un eventual succes al acestor teste va deschide drumul spre viitoare misiuni cu echipaj uman în astfel de module, pe care compania Bigelow Aerospace intenţionează să le închirieze unor firme care vor să efectueze cercetări în condiţii de microgravitaţie, dar şi unor persoane private bogate, pasionate de vacanţe în spaţiu.

Compania Bigelow Aerospace a investit până în prezent aproximativ 250 de milioane de dolari în astfel de structuri spaţiale gonflabile.


Firma americană a încheiat deja contracte preliminare cu mai multe agenţii spaţiale şi de cercetare din afara Statelor Unite, precum cele din Olanda, Singapore, Japonia şi Suedia.

Înfiinţată în 1999 de proprietarul lanţului hotelier Budget Suite of America, Robert Bigelow, compania Bigelow Aerospace, cu sediul la Las Vegas, a plasat deja pe orbită două module gonflabile experimentale – cu dimensiunea de 4,4 metri x 2,54 metri -, denumite Genesis 1 şi Genesis 2, în 2006 respectiv în 2007.

Modulul BEAM este fabricat dintr-un strat de Vectran ce are o grosime de 15 centimetri.

Vectranul este un poliester cu performanţe înalte, de două ori mai solid decât celebrul Kevlar, un material care este la rândul său la fel de rezistent ca oţelul, dar care are o rigiditate de cinci ori mai mare.


Sursa: www.2012en.ro

AURA UMANA


Centri si corpuri subtile
Posedăm un corp fizic care e compus din organe. Chiar şi copiii ştiu asta: întrebaţi-i unde le sunt ochii, ei vă vor arăta; şi gura, urechile, nasul, picioarele vi le vor arăta, de asemenea. Mai târziu, la şcoală, ei vor învăţa că omul are cinci simţuri (vederea, mirosul, auzul, gustul şi simţul tactil), având fiecare funcţii bine determinate: funcţiile senzaţiilor tactile nu sunt cele ale gustului sau ale vederii, etc.  
Toate raporturile omului cu lumea sunt bazate pe cele cinci simţuri, de aceea el încearcă să profite la maxim de posibilităţile lor şi, deasemenea, să-şi multiplice senzaţiile pe care le furnizează ochii, urechile, pielea, etc… Printre senzaţii, unele sunt mai mult sau mai puţin necesare şi mai mult sau mai puţin intense. De exemplu, gustul: cine ar nega bogăţia, varietatea senzaţiilor produse de gust, mai ales la o masă suculentă? Sau simţul tactil… Se spune că plăcerea sexuală dă cele mai puternice senzaţii, ceea ce este destul de îndoielnic. În general, da, e adevărat, dar nu pentru toată lumea: anumiţi artişti, înzestraţi cu o mare sensibilitate a vederii sau auzului, trăiesc cele mai puternice impresii graţie culorilor şi sunetelor, mai intense decât cele din cazul actului sexual, care adesea îi lasă indiferenţi şi reci.  
Majoritatea oamenilor nu e încă aşa de evoluată, putem spune că simţul tactil (în care includem şi sexualitatea) şi gustul sunt, pe moment, cele două simţuri care guvernează lumea. Vederea, auzul şi mirosul ocupă un loc secundar; sunt oameni pe care parfumurile, sunetele şi culorile îi lasă indiferenţi, cu excepţia cazului când este în joc interesul lor, ca în cazul animalelor, unde mirosul, auzul şi văzul sunt extraordinar de dezvoltate, pentru că au nevoie de aceste simţuri pentru a se proteja şi a-şi căuta hrana.  
Observaţi oamenii: ei au posibilitatea de a vedea totul, de a gusta şi atinge totul, de a cumpăra totul, şi totuşi le lipseşte ceva. De ce? Pentru că ei nu ştiu că, pentru a cunoaşte plenitudinea, a descoperi senzaţii de o putere şi bogăţie într-adevăr excepţionale, trebuie să începă prin a nu mai conta exclusiv pe cele cinci simţuri. În acest domeniu orientalii sunt capabili de a face experienţe absolut de neconceput pentru occidentali. În India sau în Tibet, de exemplu, anumiţi yoghini locuiesc în găuri scobite în pământ. În această obscuritate, în linişte absolută, nu există nici un fel de hrană pentru cele cinci simţuri, pe care yoghinul reuşeşte să le amorţească prin meditaţie. Iar când simţurile se opresc din funcţiune, ele nu mai absorb energia psihică destinată centrilor subtili: atunci, aceştia se trezesc şi yoghinul începe să vadă, să audă şi să simtă, să atingă elementele fluidice din regiunile superioare.  
Când oamenii vor stăpâni şi domina materia graţie celor cinci simţuri, ei vor începe să se avânte spre înălţimi pentru a-şi dezvolta simţurile spirituale. Deci, cei care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei, să înceapă să reducă din senzaţiile pe care le încearcă prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum înainte în ei înşişi. Înăuntru e vastitate, bogăţie… trebuie numai să căutăm!

AURA
Tot ceea ce există, oamenii, animalele, plantele, şi chiar pietrele, emit particule, produc emanaţii, şi această atmosferă fluidică, subtilă, care înconjoară orice lucru, o numim aură. Evident, ea nu este vizibilă, cu excepţia clarvăzătorilor, multă lume nici nu ştie că există. Aura este deci acest fel de halou care înconjoară fiecare fiinţă umană, cu diferenţa că la unii este vastă, luminoasă, puternică, posedă vibraţii intense, în timp ce la alţii, din contră, e mică, ştearsă, urâtă.

Prin intermediul aurei noastre se produce un schimb neîntrerupt între noi şi forţele naturii. Toate influenţele cosmice, planetare şi zodiacale care se deversează constant în spaţiu, vin până la noi, şi după calitatea aurei noastre, după sensibilitatea sa, puritatea şi culorile sale primim o anume forţă sau nu. Aura reprezintă, deci, antenele noastre, e un aparat care captează mesaje, unde, forţe care ne vin din univers. Să presupunem acum că există în lume anumite influenţe nefaste. Dacă aveţi o aură foarte puternică, foarte luminoasă, aceste forţe nu pot trece şi ajunge la conştiinţa voastră pentru a vă atinge, a vă zdruncina, a vă vătăma. De ce? Pentru că, înainte de a vă atinge, ele trebuie, mai întâi, să întâlnească aura voastră. Aceasta este o o barieră, un zid, sau ca o vamă la frontieră, şi la această vamă se găsesc angajaţi care nu lasă să treacă nimeni, fără să verifice ce are în bagaje, în maşini. Aceşti vameşi acţionează în exteriorul conştiinţei noastre, dar ei pot să ne avertizeze. Diferenţiem funcţiile aurei, dar în realitate ele sunt legate: sensibilitatea, schimbul şi protecţia, toate se fac în acelaşi timp.

Aura este constituită din emanaţii, dar nu numai ale corpului fizic, pentru că acestea nu sunt suficiente pentru a forma aura. Aura, e mai complexă, e o combinaţie a tuturor emanaţiilor a tuturor corpurilor subtile, şi fiecare dintre ele, prin emanaţiile sale, adaugă noi nuanţe. Corpul eteric al omului formează o aură care penetrează aura corpului fizic şi această aură a corpului fizic şi eteric ne arată sănătatea şi vigoarea sa. Corpurile astral şi mental, prin activitatea lor – sau inerţia lor -, calităţile – sau defectele – lor, adaugă alte emanaţii, alte culori la aura de mai sus, dezvăluind astfel natura sentimentelor şi gândurilor omului. Şi dacă corpurile cauzal, budhic şi atmic sunt trezite, ele adaugă alte culori, mai luminoase, alte vibraţii, mai puternice. Emanaţiile celor trei corpuri superioare formează corpul de slavă, care ca şi aura, este o emanaţie a fiinţei umane, dar în timp ce aura exprimă totalitatea fiinţei – defectele ca şi calităţile – corpul de slavă este expresia vieţii spirituale cele maiintense. De aceea, corpul de slavă se manifestă numai la mari Maeştrii.  
La plante, corpul eteric adaugă vitalitatea, nevoia de a creşte şi conferă o aură mai intensă, de vitalitate mai mare decât cea a mineralelor. La animale, aura e şi mai bogată pentru că ele au deja un corp astral, corpul dorinţelor. În general, ele nu au început să-şi dezvolte corpul mental, în timp ce la unele animale, cum ar fi câinele, calul, elefantul, maimuţa… biologii găsesc un început al facultăţii de a gândi. E o gândire rudimentară, desigur, dar în vecinătatea oamenilor, corpul lor mental începe să se dezvolte, pentru că oamenii, ocupându-se de animale, iubindu-le, îngrijindu-le, contribuie mult la evoluţia lor. Cât despre oameni, ei dezvoltă corpul lor mental într-un mod prodigios; ei nu o fac tot timpul în sensul favorabil, dar cei ce ştiu să se conducă şi să-şi desăvârşească gândirea, îşi întăresc enorm aura.

Pentru ce s-au reprezentat sfinţii cu o aureolă în jurul capului? În trecut, exista o întreagă ştiinţă a culorilor care a explicat că fiecare virtute se exprimă prin intermediul unei culori particulare şi aura e formată din culorile produse de aceste virtuţi. Sfinţii au fost fiinţe de o mare puritate, care voiau să se apropie de Dumnezeu, să se topească în El pentru a-L cunoaşte şi a deveni asemenea Lui, şi în această dorinţă de cunoaştere, ei ajungeau la o anume penetrare, o anume înţelepciune şi o culoare galbenă de aur tâşnea din profunzimea fiinţei lor, învăluindu-i. Există tot felul de nuanţe de galben, de la galbenul cel fin, delicat, până la galben de aur.
Particulele emanate de un mare Maestru sunt dătătoare de viaţă, intense, luminoase, puternice. Penetrând aura noastră, aceste particule intră în structura noastră şi transformă fiinţa noastră. 
Aceia care au primit cu dragoste aceste emanaţii, vor începe, într-o zi, să gândească ca şi maestrul lor, să se poarte ca el, să devină liberi ca el. Desigur, aceasta nu se întâmplă decât după ani de zile, dar se întâmplă. Din păcate, oamenii nu se opresc niciodată asupra acestei părţi invizibile. Ei nu se bazează decât pe ceea ce le putem arăta, sau pe ceea ce pot atinge. Partea invizibilă o neglijează. Şi totuşi, e atât de importantă! Deci, decideţi-vă să lucraţi asupra aurei şi veţi înţelege multe lucruri. Când sunteţi furioşi sunteţi înconjuraţi de culoarea roşie ca focul, dar un roşu întunecos, murdar, foarte diferit de roşul trandafiriu ce corespunde dragostei. Şi dacă nu aveţi credinţă, pace, albastrul aurei voastre este şters, urât; pe măsură ce credinţa voastră creşte, culoarea albastră din aură seamănă cu albastrul cerului. 

Una din funcţiile aurei este de a asigura schimburile între astrele exterioare şi astrele care sunt în noi. Dacă aura noastră e impură, întunecată, nu numai că nu poate sesiza curenţii benefici, dar ea îi captează pe cei malefici. Spunem că există planete benefice şi planete malefice. Dar atunci, de ce aceeaşi planetă acţionează favorabil asupra unora şi defavorabil asupra altora? E simplu: acela care nu primeşte decât influenţele proaste nu e pregătit să le capteze pe cele bune. În realitate, toate planetele sunt benefice, dar acţiunea lor asupra omului depinde de aura sa. Dacă în aură se găsesc elemente care nu permit ca influenţele benefice ale unei planete să intre în om, curenţii pe care această planetă îi trimit se alterează, se sparg şi produc efecte nocive. În schimb, dacă aura sa e pură, puternică, toate influenţele, chiar şi cele proaste, devin bune pentru el.  
Calitatea aurei noastre este cea care atrage virtuţile lui Saturn (răbdarea, stabilitatea, dorinţa de a cunoaşte) sau defectele sale (tristeţea, încăpăţânarea, acrimea), virtuţile lui Jupiter (grandoarea, generozitatea, bunătatea, clemenţa) sau defectele sale (ambiţia, vanitatea, dorinţa de a domina pe alţii, de a-i strivi chiar). Deci, problema care se pune pentru discipol este de a şti să lucreze asupra aurei sale pentru a primi numai influenţele favorabile ale planetelor. 

Pentru că, contrar opiniei majorităţii astrologilor, influenţele bune sau rele ale planetelor asupra unei fiinţe umane nu depind exclusiv de semnul şi de casa în care ele se află, nici de aspectele care există între ele; după gradul de evoluţie a persoanei, aceste influenţe se vor manifesta diferit. De aceea se spune: “astrele predispun, dar nu dispun”.
Starea aurei, puritatea sa, limpezimea sa, depind de felul în care trăieşte omul. Dacă el se lasă pradă trândăviei interioare, dezordinii, vicilor, aura sa începe să se asemene cu o mlaştină care emană tot felul de miasme vătămătoare pe care alţii le simt. Chiar dacă nu văd nimic – mai puţin clarvăzătorii – e dificil de văzut aura oamenilor, ei simt o atmosferă apăsătoare, obscură, ca în apropierea unei mlaştini. 
În timp ce un Iniţiat, un Maestru, care timp de secole, milenii a muncit să dezvolte în el dragostea, înţelepciunea, puritatea, dezinteresul, posedă o aură imensă, în care creaturile vin să se scalde şi unde se simt hrănite, liniştite, reînprospătate, antrenate într-o direcţie divină. De aceea, discipolii pot primi multe binecuvântări din partea aurei Maestrului, dar cu condiţia să fie conştienţi, pentru că dacă nu sunt conştienţi, orice ar face Maestrul lor, ei rămân închişi influenţei lui.

O aură pură aduce, mai întâi, ameliorări în voi înşivă, dar ea transformă, de asemenea, şi ambianţa din jurul vostru, de aceea unii încep să vă iubească: fără a şti pentru ce, ei se simt bine în apropierea voastră. În realitate, ei simt prezenţa fiinţelor luminoase pe care aura voastră le atrage. Entităţile celeste iubesc culorile pure, şi când zăresc o fiinţă înconjurată de această lumină şi aceste culori, ele fug spre ea, aşa cum entităţile tenebroase merg după oamenii vicioşi şi răi şi îi fac respingători pentru anturajul lor. Dar oamenii sunt atât de inconştienţi, nu ştiu nici de ce, nici cum atrag lucrurile bune sau rele.

PLEXUL SOLAR 
Sistemul nervos simpatic e compus din centrii care se etajază de la creier până la baza măduvei spinării şi dintr-o parte periferică, constituită dintr-un ansamblu de nervi şi ganglioni uniţi între ei printr-o reţea de fibre nervoase numit plexuri. Plexul solar, situat la nivelul stomacului,este unul dintre ele. Ganglionii sistemului simpatic se repartizează astfel: - 3 perechi de ganglioni intracranieni amplasaţi pe traseul nervului trigemen. - 3 perechi de ganglioni cervicali în relaţie cu inima. - 12 perechi de ganglioni dorsali în relaţie cu plămânii şi plexul solar - 4 perechi de ganglioni lombari în relaţie cu plexul solar şi, prin plexul solar, cu stomacul, intestinul subţire, ficatul, pancreasul, rinichii. - 4 perechi de ganglioni sacrali în relaţie cu rectul, organele genitale şi vezica. 
Aceştia fac în total 26 de perechi. Acest număr, 26, nu este un număr oarecare. Un kabalist vă va spune că este numărul celor 4 litere ale numelui lui Dumnezeu: E extraordinar să constatăm că numele lui Dumnezeu e construit după aceleaşi legi ce conduc structura sistemului simpatic! 
Cele două grupe de 3 perechi de ganglioni intracranieni şi cervicali sunt în legătură cu lumea divină, ei corespund părţii psihologice ale naturii. Cei 12 perechi de ganglioni dorsali sunt în legătură cu lumea spirituală; ei corespund părţii fiziologice ale naturii. Cele două grupe de 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali sunt în legătură cu lumea fizică; ei corespun părţii anatomice ale naturii. Să studiem fiecare dintre aceste grupe mai în detaliu:2 ori 3 perechi de ganglioni intracranieni: 3 este numărul Divinităţii. Este numărul Kabbalei, pentru că Kabbala ne relevă factorii, principiile care acţionează în univers. Kabbala răspunde la întrebarea “cine”: cine a creat? cine acţionează? 12 perechi de ganglioni dorsali: 12 este numărul Naturii condusă de aştri; este numărul astrologiei (cele 12 constelaţii zodiacale), care studiază influenţele corpurilor celeste, funcţiile organelor corpului cosmic. Astrologia este în legătură cu circulaţia şi respiraţia. Punctul vernal, de exemplu, retrogradează un grad la fiecare 72 de ani; ori, 72 este de asemenea numărul bătăilor inimii pe minut. Pentru respiraţie, norma este de 18 mişcări pe minut, şi 18 este un sfert din 72. Astrologia răspunde la întrebarea “când”? 2 ori 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali: 4 este numărul alchimiei, pentru că reprezintă cele 4 stări ale materiei: pământ, apă, aer şi foc. Alchimia răspunde la întrebarea “ce”? Cele 26 de perechi de ganglioni ale sistemului simpatic sunt deci divizaţi în 5 grupe. Aceste 5 grupe de ganglioni sunt legate de 5 virtuţi reprezentate de pentagramă: puritate, dreptate, dragoste, înţelepciune şi adevăr. - Puritatea este legată de cele 4 perechi de ganglioni sacrali ce constitue baza lanţului de ganglioni, pentru că puritatea este baza, fundamentul. - Justiţia corespunde celor 4 perechi de ganglioni lombari (situaţi în regiunea rinichilor, la care e legată Balanţa , simbolul echilibrului), în relaţie cu toate organele nutriţiei: stomac, ficat, intestin, etc… Din cauză că omul nu se ştie hrăni cum trebuie, echilibrul este rupt, platanele balanţei sunt dereglate şi necazurile ce urmează revelează că justiţia trebuie să intervină pentru a restabili ordinea. - Dragostea este legată de cele 12 perechi de ganglioni dorsali. Dragostea este o forţă care ne dilată (şi această dilatare se regăseşte în mişcările respiraţiei), care ne leagă de toate fiinţele, de tot universul, rezumat de cele 12 constelaţii ale zodiacului. - Înţelepciunea este legată de cele 3 perechi de ganglioni cervicali care prin intermediul nervilor cardiaci sunt în relaţie cu inima, pentru că adevărata înţelepciune vine din inimă. - Adevărul este legat celor 3 perechi de ganglioni intracranieni, pentru că adevărul este în vârf, este scopul de atins, este deasupra tuturor.
  Adevărul, înţelepciunea, dragostea, dreptatea şi puritatea ne pot pune în contact cu toate forţele armonioase din univers de la care primim binecuvântări. Fiecare virtute ameliorează funcţionarea ganglionilor şi organelor de care e legată, în acelaşi fel în care fiecare greşeală împotriva acestor virtuţi deranjază funcţionarea lor. 

Există o legătură între stările psihice şi stările fizice. Tristeţea, de exemplu, acţionează asupra căilor simpatice, care, având un rol vasoconstrictor, începe să contracte sistemul arterial. Această contracţie produsă de tristeţe, împiedică deci circulaţia sângelui, şi, prin urmare, de asemenea, şi digestia, respiraţia, etc… Ne simţim, deci, comprimaţi, sărăciţi, abandonaţi. Nu e chiar aşa, dar e o impresie ce rămâne. 
Pentru a pune în acţiune, în sens invers, nervii care dilată, trebuie să apelăm la bucurie, dragoste, şi, în fiecare dimineaţă, la trezire, în loc să ne gândim: “Nu mai am bani, iubita mea mă înşeală, n-am primit scrisorile pe care le aşteptam…” trebuie, din contră, să ne străduim să avem o gândire pozitivă. În fiecare dimineaţă, trezindu-se, un adevărat discipol gândeşte aşa: “Domnule Dumnezeu, Creatorul nostru, Îţi mulţumesc că mam trezit în viaţă, sănătos, putând să respir, să merg, să cânt, să privesc, să aud… pentru că acestea sunt comori inestimabile.” Trebuie să ne sculăm bucuroşi, mulţumind Domnului. Dacă oamenii îmbătrânesc atât de repede, este din cauză că nu ştiu cum să cheme în fiecare zi bucuria. 

Ceea ce perturbă mai mult plexul solar sunt manifestările dezordonate ale corpului astral: frica, furia, gelozia, dragostea pasională. Şi cum plexul solar e un rezervor de forţe, consecinţaacestor dizarmonii e o demagnetizare totală. Când simţiţi un frison sau un şoc, imediat veţi fi golit de forţe, picioarele nu vă mai susţin, mâinile vă tremură, capul vă este vid. Aceasta semnifică că plexul vostru solar şi-a epuizat forţele sale. Plexul solar poate să se golească, dar poate să se şi umple, este chiar ceea ce discipolul trebuie să înveţe: cum să-şi umple plexul solar. Vă voi da câteva metode. Fiecare arbore e un rezervor de forţe născute din soare şi pământ, şi putem sorbi aceste forţe. Alegeţi un arbore mare, aşezaţi-vă cu spatele la el puneţi mâna stângă la spate, cu palma pe trunchiul arborelui; în acelaşi timp puneţi palma mâinii dreapte pe plexul solar. Concentraţi-vă asupra arborelui cerându-i să vă dea o parte din energiile sale: le veţi primi prin palma stângă şi le veţi ceda prin palma dreaptă în plexul vostru solar. E un fel de transfuzie de energie.

Când trăiţi un sentiment, când simţiţi în voi teama, îngrijorarea, dragostea, nu le simţiţi în creier, nici în inima fizică, ci în plexul solar. Deci, plasând inima în plexul solar, Iniţiaţii arătau că ei cunoşteau mult mai bine adevărata anatomie şi fiziologie umană decât biologii care nu văd decât ce e fizic şi material. Ei suprimă adevărata realitate a fiinţei umane, în timp ce Iniţiaţii sunt interesaţi mai întâi de această parte invizibilă şi subtilă. Aceştia din urmă posedau o ştiinţă prodigioasă, dar ţineau multe lucruri ascunse, pentru că revelarea lor ar fi fost periculoasă; atunci nu spuneau numai unele lucruri şi toţi ceilalţi trebuiau să le descopere pe celelalte.

CENTRUL HARA
Veţi fi, poate, miraţi să vedeţi în India că anumiţi sadu, anumiţi yoghini au regiunea pântecului foarte dezvoltată, cu toată că nu mănâncă aproape de loc!… Şi majoritatea 

statuilor îl reprezintă pe Budha şi alţi înţelepţi cu un pântec proeminent. De ce? Pentru că, la Iniţiaţi, un pântec foarte dezvoltat dezvăluie puterea, forţa, rezervele spirituale acumulate graţie exerciţilor de respiraţie. Pentru că exerciţiile de respiraţie prelungite duc la dezvoltarea acestei părţi a corpului unde se adună elemente care permit vindecarea, dezagregarea a tot ce e nociv.  

Pântecul poate fi rezultatul materialismului omului sau spiritualităţii sale. Dacă faţa sa arată că el nu se gândeşte decât la a mânca, a bea şi a dormi, evident, opulenţa sa reprezintă ceva rău: el este o fiinţă grosieră, materialistă, senzuală. Dar dacă el are calităţi ca puritatea, clarviziunea, inteligenţa, pântecul său demonstrează că el are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve vindecându-i pe alţii şi făcând multe lucruri pe care cei plăpânzi, slabi nu ar putea să le facă, pentru că nu au aceste resurse. Priviţi, de altfel, japonezii. 
Unii au un pântec enorm, dar în acelaşi timp, o mare supleţe, forţă şi inteligenţă. Aceasta, deoarece ei lucrează să-şi dezvolte ceea ce ei numesc centrul Hara. Aceste centru e situat la 4 centimetri sub buric. Hara înseamnă “pântec” în japoneză, şi de aici vine expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide deschizându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi, centrul Hara este centrul vieţii, al echilibrului, centrul universal. Şi când omul se concentrează pe el şi ajunge să-l dezvolte, devine neobosit, invincibil. Toţi acei care lucrează asupra centrului Hara se disting în viaţă printr-un echilibru extraordinar.

Cele trei divinităţi mai importante ale panteonului hindus sunt Brahma, Vishnu şi Shiva, şi se spune în Cărţile sacre că Brahma e situat în pântec, Vishnu în regiunea inimii şi a plămânilor, şi Shiva în creier. De ce tocmai Brahma, creatorul, e situat în pântec? Dacă pântecul este o regiune cu adevărat de dispreţuit, şi creierul, din contră, aşa de nobilă, Brahma ar fi trebuit plasat în creier. Ei nu, în creier e plasat Shiva, care e identificat cu distrugerea. Da, Brahma este creatorul, Vishnu, reparatorul, conservatorul, cel care susţine, menţine, hrăneşte, în timp ce Shiva este distrugătorul. Şi dacă Shiva corespunde tocmai creierului, aceasta e deoarece creierul, mentalul inferior, divizează, disecă, dezagregă, este distrugătorul realităţii. El este cel care îi desparte pe oamenii şi îi induce în eroare.

FORTA KUNDALINI
Forţa Kundalini doarme la baza măduvei spinării, ea este mama care a creat universul, “cea mai puternică dintre forţe” cum o numea Hermes Trismegistul. O dată trezită, ea se 

poate dirija în sus, sau în jos. Dacă ea se dirijează în sus, fiinţa va beneficia de o mare dezvoltare spirituală, dar dacă ea se dirijează în jos, aceasta poate să antreneze rezultate foarte supărătoare. Acel care, fără a fi pur şi stăpân pe el, trezeşte forţa Kundalini, devine pradă unei pasiuni sexuale dezlănţuite, care-l antrenează cu o viteză vertiginoasă spre abis, şi unei ambiţii nemăsurate care îl face să se opună lumii întregi. De aceea este de sfătuit discipolii să nu fie tentaţi să trezească forţa Kundalini înainte de a fi lucrat asupra purităţii şi smereniei. 
Pentru că această forţă, cea mai puternică dintre toate, poate la fel de bine să distrugă decât să creeze. În realitate, Kundalini poate fi trezită la mai multe nivele: putem să o trezim de şapte ori pentru că ea doarme şapte somnuri, ea e ascunsă sub şapte învelişuri ale materiei. 

Urcarea forţei Kundalini se face prin canalul Sushuma situat în interiorul măduvei spinării. De o parte şi de alta a canalului Sushuma, cele două canale Ida (polarizat negativ şi legat la Lună) şi Pingala (polarizat pozitiv şi legat de soare) se ridică într-o mişcare de spirale întretăiate. Curentul Ida ajunge la nara stângă şi curentul Pingala la nara dreaptă. 
De aceea, exerciţiile de respiraţie sunt considerate ca cele mai eficiente pentru a provoca trezirea forţei Kundalini. Pentru că, astupând nara dreaptă, aspiraţi aer prin nara stângă, produceţi astfel un curent care trece prin canalul Ida. Acest curent traversează şi centrul unde doarme Kundalini, centrul Muladhara, şi produce vibraţii uşoare care tind să o trezească un pic. Astupând nara stângă, aspiraţi aer prin nara dreaptă, curentul va trece prin canalul Pingala, şi el, de asemenea, va da câteva impulsuri forţei Kundalini. Şi aşa mai departe… Deci, practicând în fiecare dimineaţă exerciţiile noastre de respiraţie, puteţi, încet, să treziţi forţa Kundalini. Dar nu trebuie prelungite aceste exerciţii. 

Înţelepţii Indiei spun că înainte de trezirea şarpelui Kundalini yoghinul trebuie să-şi elibereze canalul central, Sushuma. Printr-o viaţă pură, prin exerciţii potrivite, el curăţă acest canal. Această curăţire e necesară pentru că, odată cu trezirea şarpelui Kundalini, el începe să activeze întreaga viaţă psihică a omului; este un foc aşa de intens, care arde tot. De aceea drumul său trebuie să fie eliberat de toate impurităţile şi obstacolele, pentru ca el să poată trece rapid, fără stricăciuni pentru om şi să atingă centrul coronal, chakra Sahasrara.


CHAKRELE
De unde vine obiceiul de a reprezenta îngerii cu aripi?… Ajunge să vedem o pictură sau o sculptură care prezintă o 
 fiinţă înaripată pentru a şti că este un înger. De ce aceste aripi? Care e sensul lor? Îngerii au cu adevărat aripi? Nu, dar acest fel de a-i reprezenta provine dintr-o ştiinţă foarte veche privind fiinţa umană şi centrii săisubtili. Marii Iniţiaţi ai trecutului ştiau că pe spate, la nivelul umerilor, fiinţa umană posedă doi centri foarte puternici. 

Aceşti centri situaţi în corpurile eteric şi astral sunt capabili să producă turbioane care permit celui care a ştiut să-i dezvolte a se deplasa în spaţiu. În tradiţia greacă, zeul Hermes e reprezentat cu aripi, dar la călcâie, pentru că şi călcâiul posedă un centru foarte important care e de asemenea în legătură cu puterea de a se deplasa în spaţiu.
În realitate, aceşti centri subtili sunt într-un mare număr în corpul nostru. De exemplu, în timp ce contemplaţi răsăritul soarelui, absorbiţi lumina sa printr-un centru care e situat deasupra splinei. 
Soarele ne trimite energia sa care soseşte la noi sub formă de mici sfere luminoase. Acest centru absoarbe deci lumina solară şi o împarte în şapte culori ca cele ale prismei. Apoi trimite aceste şapte raze în organism, repartizându-le astfel: roşul şi oranjul spre organele sexuale, galbenul spre inimă şi plămâni, verdele spre stomac, ficat, intestine, rinichi; albastrul spre gât şi nas; violetul spre cap. 
Roşul poate reîmprospăta şi sistemul nervos. Unei persoane obosite îi lipseşte roşul şi ea poate să-şi amelioreze starea concentrându-se pe această culoare. 

Funcţia fiziologică a splinei este, o ştiţi, de a forma globulele roşii ale sângelui. Nu e de mirare, deci, că centrul eteric al vitalităţii e plasat chiar deasupra ei. Pentru a capta particolele de vitalitate care vin de la soare, trebuie ca dimineaţa să vă gândiţi la acest centru pentru a-l activa, a-l face mai receptiv, şi a absorbi astfel mai bine lumina soarelui pentru a ameliora sănătatea şi vigoarea voastră.

Chakrele (în sanscrită înseamnă “roată”) sau lotuşi, sunt, de jos in sus: - la baza coloanei vertebrale: Muladhara, lotusul cu patru petale. - deasupra organelor genitale:Svadhishana, lotusul cu şase petale - în regiunea buricului şi al plexului solar: Manipura, lotusul cu zece petale - în regiunea inimii: Anahata, lotusul cu doisprezece petale - în partea din faţa gâtului: Vishuda, lotusul cu şaisprezece petale - între cele două sprâncene: Ajna, cu două petale mari, divizate în 48 de petale fiecare: în total 96 petale - în creştetul capului:Sahasrara, lotusul cu o mie de petale. În realitate el are 960 petale, iar în mijloc are o corolă de 12 petale, în total are 972 petale. Cele 12 petale din mijloc sunt galben aurii, cele 960 sunt violete, iar cele două corole se învârt în sens invers.

Nu se pot găsi urme ale acestor centri spirituali în corpul fizic, pentru că ei sunt situaţi în corpul eteric. Organele corpului nostru sunt subordonate influenţei lor. Aceşti centri subtili sunt inactivi la aproape toţi oamenii. Pentru a-i stimula, un yoghin trebuie să-şi trezească forţa Kundalini care doarme la baza coloanei vertebrale, şi să o facă să urce străbătând chakrele unde ea declanşează şi eliberează puterile pe care le conţin. Forţa Kundalini e reprezentată ca un şarpe înfăşurat de trei ori în jurul său în interiorul unei figuri triunghiulare, în centrul ceakrei Muladhara. 
Când se trezeşte, e ca o flamă, un foc care începe să urce în spirală în lungul coloanei vertebrale, şi în urcare ea întâlneşte şi stimulează celelalte chakre. 
Cu limba sa, spune tradiţia, şarpele Kundalini acţionează asupra fiecărei chakre pentru a suda şi a lega diferite elemente care îi permit să se învârtă. 

O chakră e un sistem foarte delicat cu un angrenaj de o extremă fineţe şi numai şarpele Kundalini poate regla aceste roţi şi a le pune în funcţiune. În momentul când chakra începe să se rotească, se manifestă facultăţile şi puterile care sunt legate de ea. 
Chakrele se deosebesc unele de altele prin culoarea lor, numărul de petale, adică numărul şi intensitatea vibraţilor lor, divinităţile care locuiesc în ele, şi mai ales prin virtuţile şi puterile pe care trezirea lor le conferă omului: Muladhara îi dă energie vitală; Svadhishana îi dă forţa creatoare; Manipura îi dă conştiinţa colectivă; Anahata îi dă iubirea universală; Vishuda îi dă înţelepciune; Ajna îi dă clarviziune; Sahasrara îi dă atotputernicia şi libertatea. 
Se spune că o divinitate sau Shakti locuieşte în fiecare chakră. Numele lor, începând de jos, sunt: Dakini Shakti, Rakini Shakti, Lakini Shakti, Kakini Shakti, Shakini Shakti şi Hakini Shakti. Ajunsă la sfârşitul călătoriei sale, forţa Kundalini atinge Shiva, principiul masculin. Reunirea celor două principii masculin şi feminin, capul şi coada şarpelui, se face într-o lumină orbitoare. Din acel moment, yoghinul, ajuns pe culme, e liber de orice constrângere. 
Hinduşii dau chakrelor o reprezentare foarte detaliată. Ar dura prea mult să ne oprim asupra fiecăreia, şi mă voi opri numai asupra Chakrei inimii: Anahata. E foarte important pentru dezvoltarea voastră spirituală să purtaţi în inimă imaginea acestei chakre, care este centrul iubirii universale, pentru că acesta reprezintă această dragoste dezinteresată, atât de vastă, care trezeşte în voi inteligenţa adevărată, intuiţia. 
Cât despre cele trei chakre ale capului, iniţiatul le dezvoltă în ultima fază a evoluţiei sale, când totul în el este gata, şi toată fiinţa sa e dezvoltată armonios. Dacă vreţi o imagine pentru a înţelege mai bine aceste trei chakre, putem spune că ele seamnă cu acele aparate pe care le utilizează submarinele: un periscop, un ochi care vede deasupra apei; un radar, care informează despre prezenţa altor vapoare din jur; şi un radio, graţie căruia se pot capta şi emite mesaje, apeluri… Ei bine, fiinţa umană e dotată cu aceleaşi aparate, cu aceleaşi antene. 

Putem compara chakra Ajna cu un ochi, cu o bulă de cristal, cu o oglindă magică. Ea are o virtute pasivă, feminină: pe această oglindă se reflectă toate evenimentele universului. Graţie ei, puteţi vedea totul, dar nu puteţi acţiona cum vreţi, nu vi se dă posibilitatea. Ea vă dă viziunea, primiţi imagini, dar nu puteţi schimba cursul evenimentelor sau forţelor. Pentru aceasta, trebuiesă ajungeţi la ultima chakră, Sahasrara, care este emisivă, dinamică, masculină, şi care vă dă puterea de a acţiona. 
Când forţa Kundalini atinge chakra Ajna, Iniţiatul are viziunea clară asupra lucrurilor, dar nu e atotputernic: rămâne încă vulnerabil, expus forţelor contrare, pendulând între bine şi rău. Iată de ce ea trebuie să meargă până sus la Sahasrara. 

Când intrăm în templele hinduse, găsim aproape peste tot simbolul lingamului. Lingamul nu e altceva decât o piatră orizontală pe care se ridică o piatră verticală. Piatra orizontală reprezintă principiul feminin, în timp ce piatra ridicată vertical reprezintă principiul masculin. Toţi adepţii, bărbaţi, femei, băieţi, fete se roagă şi se înclină cu veneraţie în faţa acestui simbol pe care îl ornează cu ghirlande de flori, pentru că e reprezentarea generării, a fertilităţi oamenilor şi a zeilor. Lingamul e un simbol de o mare profunzime. El arată că principiile masculin şi feminin nu trebuie să fie separate ci unite. Ori, la oameni, ele sunt separate. Bărbaţii, femeile nu ştiu să găsească celălalt principiu în ei înşişi, de aceea îl caută în exterior şi se frământă pentru că nu îl găsesc, sau dacă îl găsesc, nu le aduce plenitudinea. 
Bărbaţii şi femeile nu pot găsi plenitudinea căutând în exterior, ci unind cele două principii în ei înşişi, fiind femeie şi bărbat în acelaşi timp. În acel moment, ei nu mai au nevoie de a se uni exterior cu o fiinţă complementară, sunt compleţi: ei au înţelepciunea, forţa, puterea bărbatului şi au tandreţea, delicateţea, puritatea, sensibilitatea femeii; sunt ei înşişi simbolul lingamului, nu le lipseşte nimic, totul li se supune, pentru că ştiu să fie în acelaşi timp emisivi şi receptivi.  
Regăsim această polaritate, masculin şi feminin, în chakrele Ajna şi Sahasrara. Piatra orizontală, principiul feminin, este chakra Ajna, chakra care recepţionează, captează, care reflectă. Iar cealaltă, piatra verticală, e principiul masculin, e chakra activă, dinamică, cea care creează, proiectează: Sahasrara. 
Şi când Iniţiatul ajunge să unească Ajna şi Sahasrara, devine perfect, atotputernic, e ca şi Shiva, posedă lingamul viu. OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV


SURSA: http://carlakia.wordpress.com
 ascensiuneaspiritului.blogspot.ro