duminică, 13 octombrie 2013

Sonde spaţiale extraterestre ar fi vizitat Sistemul Solar înainte de apariţia omului pe Terra

flotă de sonde spaţiale extraterestre

O flotă de sonde spaţiale extraterestre ar fi vizitat Sistemul Solar cu mult timp înainte de apariţia omului pe Terra, potrivit unui studiu recent, informează zeenews.india.com
Aceiaşi cercetători de la Universitatea din Edinburgh consideră că o astfel de flotă interstelară de sonde spaţiale, care ar călători prin spaţiu cu o viteză echivalentă cu 10 procente din viteza luminii, ar putea realiza o monitorizare completă a galaxiei Calea Lactee într-un interval de 10 milioane de ani, scrie Mediafax.
Simulările computerizate realizate de cercetătorii Arwen Nicholson şi Duncan Forgan au demonstrat faptul că astfel de sonde spaţiale ar putea beneficia de un impuls "turbo" şi ar putea economisi combustibil, în urma unui "efect de tip praştie", viteza lor crescând atunci când sondele trec pe lângă câmpurile gravitaţionale ale stelelor.
În studiul lor, savanţii scoţieni au explorat trei scenarii referitoate la comportamentul unei astfel de sonde spaţiale. Primul scenariu se referea la o sondă cu un sistem de propulsie standard, al doilea scenariu se referea la o sondă care foloseşte tehnica de propulsie gravitaţională "de tip praştie" în jurul stelelor, iar al treilea scenariu a vizat sondele cu o propulsia de tip "săritură de la o stea la alta", care accelerează viteza sondei pe o traiectorie de tip "praştie".
Simulările cercetătorilor scoţieni au sugerat faptul că Sistemul Solar ar fi putut fi vizitat - probabil de mai multe ori - de astfel de sonde extraterestre, cu mult timp înainte de apariţia omului pe Terra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu