marți, 27 august 2013

Intervenţia militară în Siria s-ar putea declanşa joi


Intervenţia militară în Siria s-ar putea declanşa joi
România, îngrijorată de situaţie, va continua consultările constante cu partenerii şi aliaţii europeni şi euroatlantici
Atacurile cu rachete contra Siriei ar putea fi lansate “chiar de joi”, au afirmat oficiali cu rang înalt din Statele Unite, în timp ce Casa Albă îşi intensifică eforturile în vederea obţinerii unui răspuns internaţional la presupusa utilizare a regimului de la Damasc a armelor chimice împotriva populaţiei civile.
Informaţia este difuzată de mai multe mijloace de informare americane, precum CNBC.com, NBC News, dar şi de agenţia Reuters.

Trei zile de atacuri
Ar fi vorba, potrivit surselor citate, despre trei zile de atacuri aeriene, care să fie limitate ca arie (''lovituri chirurgicale'') şi ca timp,cu scopul de a transmite un mesaj regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, au precizat sursele citate.
La rândul ei, agenţia Reuters anunţă că puterile occidentale i-au spus opoziţiei siriene să se aştepte la o lovitură împotriva forţelor preşedintelui Bashar al-Assad în următoarele zile, potrivit unor surse care au participat la o întâlnire între trimişi ai occidentalilor şi Coaliţia Naţională Siriană, luni, la Istanbul. “Opoziţiei i s-a spus, în termeni clari, că o acţiune pentru a descuraja utilizarea în continuare a armelor chimice de către regimului lui Assad ar putea veni în următoarele câteva zile, însă ar trebui să se pregătească totuşi pentru negocieri de pace la Geneva'', a afirmat una dintre surse, prezentă la întâlnirea de luni, pentru agenţia de presă britanică.

Forţele americane sunt pregătite
Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat pentru BBC că forţele armate americane ''sunt pregătite'' pentru o acţiune militară în Siria, în cazul în care preşedintele Barack Obama o aprobă, acuzând Damascul că a folosit arme chimice. "Am poziţionat elemente pentru a fi capabili să răspundem oricărei opţiuni a preşedintelui", a declarat Hagel. El a adăugat că Statele Unite vor prezenta în curând probe ale folsirii de arme chimice de către regimul sirian al lui Bashar al-Assad. "Siria a utilizat arme chimice împotriva poporului său", a afirmat Hagel.
După ce a discutat cu omologii săi britanic şi francez marţi, anterior, Hagel a spus că "majoritatea ţărilor" sunt de părere că regimul sirian se află la originea atacului comis în apropiere de Damasc pe 21 august care soldat, potrivit opoziţiei, cu peste 1.300 de morţi.

Preocupare la Bucureşti
La Bucureşti, ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat că România este îngrijorată de deteriorarea situaţiei din Siria. Corlăţean a afirmat, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române care se desfăşoară la Bucureşti, că este important ca misiunea ONU aflată în această ţară să poată finaliza cât mai rapid investigaţiile privind posibilitatea folosirii armelor chimice.
"În aşteptarea rezultatelor cât mai rapide ale anchetei ONU şi a dezbaterilor din forurile abilitate, şi am în vedere Naţiunile Unite în primul rând, România va continua consultările constante cu partenerii şi aliaţii noştri europeni şi euroatlantici", a arătat ministrul, potrivit agerpres.ro.

Sprijin pentru românii din Siria, “pe cât posibil”
El a menţionat că MAE face tot ce îi stă în putinţă pentru a acorda sprijin cetăţenilor români care se mai află în Siria.
"În acelaşi timp, suntem cu atât mai îngrijoraţi cu cât în Siria, după cum se cunoaşte, se află în continuare un număr important de cetăţeni români. MAE urmăreşte în permanenţă evoluţiile care pot avea repercusiuni asupra siguranţei comunităţii româneşti şi face tot ce îi stă în putinţă, împreună cu alte instituţii ale statului, pentru acordarea de sprijin şi protecţie consulară", a mai afirmat Corlăţean.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, referitor la susţinerea de către ţara noastră a unei intervenţii în Siria a unei coaliţii internaţionale fără acordul ONU, că România se va poziţiona în acest sens după ce va afla rezultatul inspecţiei ONU privind utilizarea armelor chimice împotriva civililor, relatează Mediafax. "Sigur că nici noi nu putem accepta utilizarea gazelor toxice împotriva oricărei părţi, de orice parte", a afirmat Băsescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.
Ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem, a avertizat, marţi, că ţara sa dispune de mijloace de apărare care “vor surprinde lumea”. “Să ataci Siria nu e un lucru uşor. Dispunem de mijloace de apărare care îi vor surprinde pe alţii”, a dat el asigurări în cadrul unei conferinţe de presă în care s-a adresat SUA şi aliaţilor lor, care iau în calcul o eventuală intervenţie militară în ţara sa.
“Avem două opţiuni: ori de a ne preda, ori de a ne apăra cu mijloacele de care dispunem. A doua alternativă este cea mai bună: ne vom apăra”, a declarat acesta. “Auzim tobele războiului în jurul nostru. Dacă vor să lanseze o agresiune la adresa Siriei, cred că alibiul armelor chimice nu este deloc potrivit. Îi provoc să arate ce au, ca dovadă”, a subliniat ministrul sirian. El a dat asigurări că un atac asupra Siriei nu va afecta campania militară dusă de autorităţile siriene contra rebelilor, de doi ani încoace deja, în special în zona Damascului. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu