marți, 5 martie 2013

“Norvegia nu a simtit criza economica din anul 2008, de aceea credem in modelul nostru” – Tanya Samuelsen


“In Europa a avut loc o criza economica puternica in 2008; noi nu am simtit-o in Norvegia. Am avut unele provocari, mai ales in sectorul bancar, dar le-am rezolvat. Partenerii sociali au in Norvegia au un nivel ridicat de loialitate, iar acest lucru este foarte important. Trebuie sa credem in acest sistem.”, a declarat Tanya Samuelsen, special adviser pentru dialog tripartit in Ministerul Norvegian al Muncii.
Norvegia sprijina dialogul tripartit in Romania prin intermediul Fondului pentru Munca Decenta si Dialog Tripartit, parte a Granturilor Norvegiene. Pana in 2014, statul norvegian va sprijini in Romania 5 proiecte prin acest fond, cu o valoare cumulata de aproximativ 1 milion de euro. Prin intermediul Granturilor EEA si a Granturilor Norvegiene, Romania va beneficia in intervalul 2009-2014 de finantare in valoare totala de 306 milioane de euro (dintre care 115 milioane oferite de Norvegia), pentru proiecte ce includ protectia mediului, energia regenerabila, dialogul social si dezvoltarea socitatii civile. Puteti citi mai multe despre Granturile EEA si Granturile Norvegiene pe paginile web oficiale.

Reporter: Cum functioneaza dialogul tripartit in Norvegia?
Mona Sandersen: Bine ati venit la Ministerul Muncii. In Norvegia, avem un model al vietii de lucru in care sunt implicate organizatii foarte puternice, fondate in urma cu aproape 110 de ani. Parte a modelului norvegian este si bunastarea generala si dialogul tripartit. Intr-un fel, premisele rezultatelor bune sunt tocmai aceste idealuri de colaborare intre actorii sociali. Pornim de la reguli clare pentru mediul de lucru, de la dorinta de a avea o rata a somajului cat mai mica si de la o productivitate ridicata. Cooperarea intre actorii implicati in piata muncii are o traditie foarte lunga si include o serie de intelegeri intre actorii sociali si guvern, care guverneaza modul in care functioneaza piata muncii, care garanteaza “pacea” si o dezvoltare care sa fie benefica pentru toata lumea. Intotdeauna exista conflicte si intrebari dificile, dar sunt relativ minore si se mentin in regulile existente. In acelasi timp, guvernul asculta intotdeauna ce au de spus partenerii sociali.

Tanya Samuelsen: Pentru dialog, exista in primul rand canale oficiale de comunicare, la un nivel foarte inalt. Avem Comitetul de Contact, care se intalneste de cateva ori pe an si este condus de primul-ministru, in care se discuta situatia economica, iar organizatiile sindicale si patronale isi fac cunoscute opiniile legate de diferite probleme importante ale momentului. Apoi, exista un grup care face o raportare tehnica a negocierilor pentru stabilirea salariilor. Acesta este un grup care supravegheaza si face rapoarte anuale despre modul in care evolueaza salariile, competitivitatea si asa mai departe, iar aceste rapoarte sunt apoi folosite ca baza pentru negocieri. Astfel, partile implicate stiu situatia inainte de a incepe negocierile si isi pot folosi timpul pentru a gasi solutii, nu pentru a se contrazice pe date.
Exista un consiliu care supravegheaza somajul si politicile de pensionare; acest consiliu este condus de ministrul muncii, iar printe membri se numara reprezentanti ai partenerilor sociali, atat din partea angajatilor, cat si din partea angajatorilor. In acest consiliu se discuta cele mai importante probleme legate de piata muncii. Acest consiliu este foarte important pentru toate organizatiile implicate, pentru ca este la un nivel foarte inalt.
Mona Sandersen: Codul muncii si legislatia sunt de asemenea responsabilitati ale statului. Organizatiile contribuie in mod real la elaborarea acestei legislatii, iar guvernul asculta cu atentie care sunt problemele partenerilor sociali. Guvernul nu face nimic fara acordul partenerilor sociali; in mod legitim, sindicatele si patronatele sunt de parere ca legea este a lor, iar guvernul asculta cu mare atentie care sunt cerintele fiecarui grup atunci cand actualizeaza legislatia. Autoritatile trebuie sa fie foarte atente in a echilibra, in a media dialogul, in asa fel incat la final toti actorii implicati sa fie multumiti. De exemplu, in Norvegia nu exista prin lege un nivel minim al salariilor, dar intelegerile colective creaza un nivel care este respectat de majoritatea companiilor, fara sa fie o obligatie legala.
Pentru dispute exista un mediator de stat, care intra in scena atunci cand partile nu ajung la o concluzie dupa o negociere. Inainte de a porni un conflict de munca, organizatiile sindicale si patronale sunt obligate sa apeleze la medierea autoritatilor. Statul ofera aceasta mediere, dar nu poate sa forteze niciuna dintre parti sa aleaga o cale de actiune. Conflictele pot aparea in continuare, dar statul incearca sa faca lucrurile sa mearga cat mai bine. Daca nu se ajunge la o concluzie, exista posibilitatea de a apela la o curte de arbitrare care sa ajute, dar acest lucru se intampla extrem de rar.
Ministerul muncii se implica uneori prin stoparea conflictelor de munca, mai ales atunci cand ar putea fi consecinte grave in urma unor astfel de evenimente. Totusi, implicarea de acest tip este foarte rara, dar uneori este necesara. Am fost criticati de Consiliul European si de Organizatia Internationala a Muncii pentru acest tip de interventie, dar credem ca este un instrument legal, care uneori trebuie folosit.
Tanya Samuelsen: Colaborarea este foarte importanta atunci cand vine vorba de elaborarea legilor care guverneaza piata muncii. Exista institutii care monitorizeaza permanent ce se intampla, care supravegheaza toate evolutiile de pe piata muncii. Exista consilii, forumuri, in care organizatiile si autoritatile discuta cu statul problemele pe care le au, de la salarii la decizii strategice, cu impact pe termen lung.
Exista si institutii organizate ad-hoc, mai ales atunci cand apar probleme speciale. Acestea sunt create mai ales pentru a stabili care este situatia si pentru a da sugestii punctuale. Si aici dialogul tripartit este foarte important pentru a ajunge la cele mai bune solutii. Inainte ca legile sa fie votate in parlament, au loc dezbateri in care organizatiile pot sa isi spuna punctul de vedere.
In ultimii 10 ani, cea mai importanta problema care a fost discutata tripartit a fost incluziunea pe piata muncii. Dorim sa reducem perioadele de inactivitate din motive medicale, de exemplu, care sunt o problema importanta in Norvegia. Dorim de asemenea ca oamenii cu varsta de peste 50 de ani sa doreasca sa lucreze mai mult timp, deoarece avem probleme cu lipsa fortei de munca. Dorim ca persoanele cu dizabilitati sa fie mai implicate pe piata muncii, iar toate aceste lucruri au reprezentat probleme dificile. Totusi, in ultimii ani am inregistrat progrese: de exemplu, perioadele de inactivitate din motive medicale au scazut, multumita activitatii tuturor partenerilor sociali. Dialogul este activ, iar partenerii chiar lucreaza impreuna pentru a rezolva problemele pe care le avem. Avem de asemenea programe de cooperare cu partenerii sociali la nivelul diferitelor sectoare economice, incepand cu anul 2011.
Nu avem multe probleme, dar trebuie sa ne concentram pe sectoarele economice unde acestea exista. Ne concentram pe zone critice si facem acest lucru prin dialog. Trebuie sa lucram ca o echipa pentru a avea rezultate bune, iar partenerii nostri sociali trebuie sa fie convinsi ca efortul lor conteaza, ca sunt o parte a solutiei. Credem ca acesta este cel mai bun mod de a face lucrurile.
De exemplu, pe problema “social dumping”-ului, am elaborat una dintre cele mai apreciate analize din Europa. Exista o temere ca lucratori din alte tari, mai ales din tarile din Europa de Est vor veni in Norvegia si vor fi dispusi sa lucreze pentru semnificativ mai putini bani. Am elaborat un plan cu multe puncte pentru a contracara efectele acestui fenomen, am pornit de la reguli clare si supravegherea aplicarii lor, iar acum incercam sa le extindem la nivelul intregii piete a muncii. Este dificil daca pe o piata unii competitori nu respecta regulile si incalca legea, pentru ca este imposibil sa concurezi cu ei.
Reporter: Cum poate fi creat un sistem in care somajul este foarte mic, salariile sunt la un nivel ridicat, diferentele intre venituri sunt mici si totusi companiile fac profit?
Mona Sandersen: Incercam sa ajungem la acete rezultate in fiecare zi. Totusi, piata muncii din Norvegia este impartita in doua: sectorul petrolier si industria conventionala. Sectorul petrolier functioneaza foarte, foarte bine, iar banii castigati sunt depusi intr-un fond de pensii. Il numim un fond de pensii pentru ca va fi folosit atunci cand in viitor vom avea o populatie imbatranita. Apoi exista industriile conventionale, celelalte parti ale pietei muncii, care incearca sa se adapteze; avem oameni extrem de competenti, dar unele industrii nu pot prospera in Norvegia din cauza costurilor mari ale fortei de munca. Industria a fost automatizata foarte mult, ca o consecinta a fortei de munca scumpe.

Reporter: Credeti ca sistemul norvegian este sustenabil pe termen lung?
Tanya Samuelsen: In Europa a avut loc o criza economica puternica in 2008; noi nu am simtit-o in Norvegia. Am avut unele provocari, mai ales in sectorul bancar, dar le-am rezolvat. Acum sunt probleme in SAS (Scandinavian Airlines, n.r.), dar cred ca putem sa le rezolvam. Vor mai aparea probleme, am avut o criza bancara in 1992, dar de atunci nu am mai avut nici o criza importanta. Totusi, avem rezerve financiare importante, care permit guvernului sa intervina in situatii dificile. Apoi, in anii ’90, cand au existat probleme, am avut asa-numita “alternativa a solidaritatii”, in care am demonstrat importanta colaborarii tripartite, in care organizatiile si-au dovedit preocuparea reala pentru dialog si pentru rezolvarea problemelor tarii. Partenerii sociali au un nivel ridicat de loialitate, iar acest lucru este foarte important. Trebuie sa credem in acest sistem. 

Sursa : hotnews.ro
            2blackjack1.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu