sâmbătă, 12 ianuarie 2013

A fost descoperit un T-Rex al mărilor


Cercetătorii au făcut publice noi date despre descoperirea unui ichtiosaur feroce. Denumit Thalattoarchon saurophagis, acesta este considerat un monstru preistoric al mărilor, trăind în triasic, la începutul erei mezozoice. Analizând fosilele descoperite în Nevada, în anul 2008, cercetătorii au ajuns la concluzia că avea 8,6 metri lungime și seamănă foarte mult la formă cu delfinii de astăzi. Avea dinți lungi de 12 centimetri, în formă de diamante, cu două perechi de zimți. 
 „Dintre toate reptilele marine, această specie se adaptase cel mai bine la viața în apă. De asemenea, trebuie precizat și că năștea pui vii. Noul ichtiosaur descoperit era un prădător de top, la fel cum sunt balenele ucigașe sau felinele mari de astăzi”, precizează Martin Sander, specialist în biologia evolutivă la Universitatea din Bonn, Germania. Din câte se pare, adulții nu aveau dușmani naturali. 
Inchtiosaurii au dispărut în urmă cu 90 de milioane de ani, cu 25 de milioane înainte de exctinția dinozaurilor. Ieșeau la suprafață pentru a respira, la fel ca balenele sau delfinii din zilele noastre. De asemenea, cercetătorii cred că vânau în apele adânci pentru că aveau ochi foarte mari și un contur puternic al oaselor. Deocamdată nu este foarte clar motivul dispariției.
(Autor: Ionuț Fantaziu)
Sursa: ro.stiri.yahoo.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu