marți, 27 noiembrie 2012

Gata de Apocalipsa

Sursa: 2blackjack1.wordpress.com
www.youtube.com

Pe cine şi ce ascund falşii directori ai companiilor offshore


De la oligarhi rusi care fug de extradare, companii implicate in trafic de arme si pana la companii din industria pornografiei, cu toţii beneficiaza de serviciile a catorva mii de cetateni din Vanuatu, Nevis sau Dubai. “Pagubele pe care le producem altor ţări prin regimul nostru atractiv, dar imoral, ne face vulnerabili în faţa acuzaţiilor de ipocrizie sau chiar mai rău”, spune un diplomat britanic.

Imnul Insulelor Virgine Britanice, un mic arhipelag, este God Save the Queen, însă braţul legii britanice poate cu greu interveni în acest microstat, scrie The Guardian, într-o anchetă realizata împreună cu BBC şi cu Consortium of Investigative Journalists din Washington in Insulele Virgine.

Începând din 1980, avocaţii britanici au observat că pot face bani frumoşi transferându-şi secretele financiare aici, după ce Margaret Thatcher a eliminat controalele financiare şi a permis libera circulaţie a capitalului britanic.
Insulele Virgine au devenit un mare paradis fiscal luând locul statului Panama, după invazia americană din 1990. Acum există aici peste un milion de companii. Arhipelagul a devenit cel mai mare furnizor de offshore-uri din lume şi aceasta pentru că guvernul din Insulele Vigine nu face nimic pentru a afla cine deţine companiile care îşi au sediu acolo şi nu plătesc taxe. Singura informaţie care poate fi obţinută este numele agentului companiei-de regulă o firma din Insulele Virgine, care aranjează transferul banilor şi se ocupă de plata unei taxe infime.

Aceşti agenţi nu pot fi fortaţi să divulge ce ştiu decât dacă firma respectivă a fost implicată în activităţi infractionale dovedite, însă aici rareori este inclusă evaziunea fiscală. Surpriza este că, de fiecare dată, ceea ce agenţii oferă ca informaţie este numele unui director fals al companiei, care se află fie în Vanuatu, fie în Dubai, acolo unde justiţia britanică este neputincioasă. Agenţii îşi susţin nevinovăţia, spunând că deţin informaţiile la mâna a doua, preluate de la firme din Cipru şi Panama. Toate aceste tergiversări le dau adevarăţilor deţinători ai conturilor timpul necesar pentru a-şi transfera banii şi pentru a-şi şterge urmele.
Cotidianul britanic a identificat 21.500 de companii care se folosesc de un grup de 28 de aşa-numiţi directori, care au rolul de a păstra secretul a sute de mii de tranzacţii comerciale. Ei fac asta vânzându-şi practic numele şi adresele obscure, pentru a fi folosite în documentele oficiale ale companiilor. Nu este un fapt ilegal din perspectiva legislaţiei britanice să foloseşti asemenea directori, însă cel mai adesea ei doar pretind că deţin controlul companiei în scriptele căreia figurează.
Astfel, un cuplu din Marea Britanie, stabilit in Nevis, o insulă din Caraibe, şi-a oferit serviciile pentru 2.000 de companii, al caror obiect de activitate merge de la achiziţii de proprietăţi de lux în Rusia şi până la pornografie.
Iata şi câţiva dintre afaceriştii care încearcă sa se ascundă în Insulele Virgine.
Vladimir Antonov, un miliardar rus stabilit la Londra şi care a cumpărat echipa de fotbal Portsmouth FC. El se luptă acum pentru a scăpa de extrădarea în Lituania, unde a deţinut o bancă.
Yair Spitzer, un inginer IT din Londra, care a cumpărat mai multe apartamente aici. Hackmey, o bogată familie din Israel, care a cumpărat în acest mod un bloc de birouri din Londra, cu 26 de milioane de lire sterline. Şi nu în ultimul rând compania SP Trading, cu legături cu un afacerist kazah şi traficul de arme în Iran. Directorii SP Trading se află în Vanuatu şi spun că nu ştiu nimic despre adevăratele activităţi ale companiei.
The Guardian a vorbit cu unul dintre directorii firmelor care se ocupa cu plasarea banilor în acest paradis fiscal. Este vorba despre un avocat olandez (nu cel la care a apelat Dan Diaconescu în transferul banilor în saci pentru Oltchim), care se ocupă de clienţi belgieni, olandezi şi rusi. Pe site-ul său scrie citeţ “Vreau sa fiu invizibil.”
Injecţiile de capital offshore au devenit un drog de care Insulele Virgine sunt dependente. Teritoriul condus de un guvernator britanic a obţinut, în 2011, 180 de milioane de dolari din taxele de înregistrare ale companiilor, adica 60% din venituri.
Guvernul britanic refuză însă să întreprindă vreo reformă în Insulele Virgine. Explicaţia a fost dată de un fost şef al Autorităţii Serviciilor Financiare, în 2009, într-un document intern al executivului: “Ar duce cel mai probabil la o pierdere a afacerilor.”
Diplomatul britanic Sir Edward Clay susţine că sistemul din Insulele Virgine scuteşte Londra de finanţarea teritoriilor de peste mări. “Pagubele pe care le producem altor ţări prin regimul nostru atractiv, dar imoral, ne face vulnerabili în faţa acuzaţiilor de ipocrizie sau chiar mai rău”, spune Sir Edward Clay.
autor: Călin Marchievici
sursa: cotidianul.ro
         gandeste.org/politica

Despre trairea in Acum – interviu cu Eckhart Tolle


" Ni se cere si sa ne adunam impreuna, astfel incat sa ne putem sprijini unii pe ceilalti si lumea intreaga, in vindecarea ce are loc."
Mary O’Malley   

Traim timpuri incredibile, timpuri in care tot mai multi oameni se trezesc la viata, accesand acel camp al Prezentei Divine, care ne este pus la dispozitie in momentul prezent. In acest proces de trezire a constiintei, noi suntem pregatiti sa renuntam la autodefinirea pe baza continutului gandirii noastre si sa descoperim ca suntem ceva mult mai amplu si mai maret, decat ceea ce gandim despre noi insine. 

Eckhart Tolle: Da. De mii si mii de ani, am trait identificandu-ne cu mintea conditionata, din care a rezultat un simt limitat si iluzoriu al sinelui, un eu infim, care se lupta in permanenta, fiind vesnic temator, nelinistit si in conflict cu el insusi si cu ceilalti. Acum ne deschidem catre starea naturala a sinelui nostru, unificat cu Prezenta Divina – vastul taram al constiintei sau inteligenta universala insasi, in care mintea ganditoare este doar un mic aspect. Acesta este taramul pacii launtrice, din care iau nastere toate aspectele care fac ca viata sa merite a fi traita: creativitatea, pacea, vioiciunea, bucuria, iubirea.
Fiecare din noi ne-am trezit in mod diferit la starea de neconditionare. Experienta ta a fost o trezire spontana a constiintei. Eu am trait experienta unei treziri initiale, ce a fost urmata de o calatorie care a durat multi ani, in care a trebuit sa-mi observ mintea conditionata si sa ma detasez de ea.

Eckhart Tolle: Pentru majoritatea oamenilor, acesta este un proces gradual, asemanator 
celui pe care l-ai parcurs tu. Aceasta dimensiune apare din lumea lor launtrica, din dorinta ei de a iesi la iveala. In ceea ce ma priveste, totul s-a intamplat brusc, la varsta de 29 de ani. Eram prins in valtoarea unei depresii suicidale, cand ma gandeam cum sa-mi curm viata. Gandul ca nu mai pot trai cu mine insumi se tot repeta in mintea mea. Apoi, dintr-o data, am constientizat ciudatenia acelui gand. Daca Eu nu pot trai cu mine insumi, trebuie sa existe doi eu: Eu si acel eu insumi, cu care nu mai puteam trai. In acel moment, constiinta mea a incetat sa se identifice cu sinele meu cel nefericit, profund conditionat si atat de coplesit de frica. Aceasta detasare a fost atat de totala, incat acel sine fals, plin de suferinta s-a naruit complet, asemenea unei jucarii gonflabile, careia i s-a scos dopul. Ceea ce a ramas a fost natura mea reala, sub forma prezentei eterne EU SUNT: constiinta in starea ei pura, premergatoare identificarii cu forma. A doua zi, m-am trezit in starea de extaz, care apare si dispare. Insa, de atunci, fluxul adanc al pacii nu m-a parasit niciodata.
Dupa parerea ta, care este obstacolul major in cunoasterea constiintei neconditionate?

Eckhart Tolle: Sa nu poti inceta sa gandesti. Acesta este un chin cumplit, dar noi nu realizam acest lucru, fiindca aproape toti oamenii sufera din aceasta cauza. De aceea il considera normal. Acest zgomot mental continuu te impiedica sa descoperi acel taram al pacii interioare, care este inseparabil de Prezenta Divina. De asemenea, el creeaza un sine fals, care este produs de minte si care emite umbra fricii si a suferintei.
In cazul meu, mintea mea conditionata era plina de frica. Am incercat din rasputeri sa o pun in ordine si sa ma descotorosesc de frica. Acest demers nu a facut altceva decat sa ma inhibe si mai mult si sa ma separe de viata. Doar atunci cand am reusit sa fiu in starea de pace, m-am deschis din nou catre viata.

Eckhart Tolle: Deschiderea catre viata presupune ca tu nu mai interpretezi in niciun fel momentul prezent. Aceasta este starea de libertate. Cand ii poti permite acestui moment sa fie asa cum este, fara a simti nevoia de a-l eticheta, in dorinta de a-l face sa fie altfel decat este, descatusezi enorma putere ascunsa in momentul prezent. Ea a fost dintotdeauna acolo, dar a fost ascunsa. Aceasta descatusare nu depinde de circumstantele actuale din viata ta. De fapt, multi oameni traiesc aceasta experienta, in momente in care circumstantele exterioare sunt, dupa cum se spune, rele. Motivul este pur si simplu faptul ca i-ai permis acestui moment, sa fie asa cum este.

In cartea mea, eu descriu cu pasiune si detaliat simturile, fiindca ele sunt un portal pentru 
intoarcerea la Prezenta Divina. Odata ce oamenii se elibereaza de preocuparile vietii si isi cultiva simturile, ei se trezesc din nou la viata, capabili de a trai bucuria pura, a momentului prezent.


Eckhart Tolle: Constientizarea simturilor reprezinta o poarta de intrare in momentul prezent, in starea de prezenta. Acest lucru face ca mintea sa se linisteasca, in acel moment de constientizare profunda. Aceasta este starea de constiinta libera de gandire, iar aceasta este lucrul cel mai de pret, care ti s-a intamplat vreodata. Unii oameni traiesc aceasta experienta in mod intamplator, intr-un moment de pericol, de beatitudine sau de epuizare fizica. Acum, intelegem ca putem alege, in mod constient, sa intram in aceasta stare.
In procesul meu de trezire, unele dintre cele mai dificile probleme cu care m-am confruntat au fost deschiderea si inchiderea, reamintirea si uitarea. Experienta starii de Prezenta EU SUNT, urmata de observarea mintii conditionate, creeaza din nou o problema dureroasa.


Eckhart Tolle: Problemele fac parte din structura profunda a mintii conditionate. Pentru a supravietui si a detine controlul, mintea are nevoie de probleme. Ea nu va recunoaste niciodata acest lucru, in mod deschis. Ea va spune: „Nu vreau sa am probleme”, dar va crea, in permanenta, probleme. Cand observi ca apar probleme, un mod rapid de reactie este sa te intrebi: Care este problema in acest moment? Apoi, sa devii foarte alert fata de realitatea acestui moment si sa vezi daca problema respectiva are vreo legatura cu realitatea prezentului.

Si, de obicei, nu are nicio legatura! Acum, imi pot observa mintea zbuciumata, cu o mare 
tandrete. Cred ca o pot vedea atat de clar, pentru ca inima mea este deschisa catre ea. Am multa ingaduinta fata de aceasta minte, care vrea, cu disperare, sa ma mentina in siguranta, pana cand voi deveni suficient de constienta de faptul ca sunt in siguranta.


Eckhart Tolle:  Recunoasterea faptului ca nu exista niciodata probleme in momentul prezent este o realizare revolutionara. Uneori, mintea interpreteaza gresit acest lucru. Ea spune ca tu refuzi sa recunosti realitatea, pentru ca nu te concentrezi pe aceste probleme. Capacitatea de a gestiona provocarile, este mult mai mare atunci cand atentia este totalmente in acum si nu in starea de a opune rezistenta. Prin urmare, te poti intreba: In acest moment, oare as putea face ceva? Daca raspunsul este pozitiv, atunci treci la actiune. Sau poate nu e nimic de facut in acel moment, iar atunci, momentul respectiv trebuie acceptat asa cum este el. Aceasta abordare simplifica enorm de mult viata. Provocarile nu se mai transforma in probleme, iar greutatile dispar din viata ta.

Un alt lucru care a contribuit enorm la trezirea mea a fost faptul ca nu am opus rezistenta la ceea ce se intampla.

Eckhart Tolle: A accepta tot ceea ce apare in acest moment, este o practica spirituala esentiala. Chiar daca practici doar acest lucru, nu vei mai avea nevoie sa citesti o multime de carti sau sa inveti alte tehnici de meditatie. Acceptarea lucrurilor care apar in afara si inlauntrul tau iti ofera libertatea. Mintea conditionata iti va spune sa nu faci acest lucru, pentru ca ea crede ca opunand rezistenta, va deveni libera. Lucrurile stau exact invers. Daca opui rezistenta, te blochezi si mai mult. Cand incetezi sa crezi ceea ce iti spune mintea, realizezi ca cea mai rapida transformare poate avea loc atunci cand accepti ceea ce este, asa cum este. In acel moment, viata se poate misca liber prin tine. Mintea conditionata nu mai obstructioneaza viata.
Cand ne referim la cultivarea momentului de acum, ne este usor sa ne gandim ca reducem la tacere mintea si credintele sale despre trecut si viitor. Acest lucru nu e de loc adevarat. Mintea este un excelent instrument, cu ajutorul caruia actionam prin viata, dar pentru cei mai multi dintre noi, ea a pus stapanire pe vietile noastre.

Eckhart Tolle: Identificarea sinelui cu mintea este cea care cauzeaza suferinta. Atunci cand se intampla acest lucru, mintea capata un caracter coercitiv. Cand reusesti sa scapi de acest lucru, atunci mintea este doar un instrument minunat, care poate exprima ceea ce apare de la nivelurile cele mai profunde. In viata de zi cu zi, ai nevoie de trecut si de viitor, dar identitatea ta nu trebuie sa provina din ele. Iluzia apare atunci cand iti cauti identitatea in trecut, cand crezi ca tu esti trecutul tau. Cealalta iluzie apare cand iti cauti implinirea in viitor: Trebuie sa devin ceva anume, sa devin mai intreg; intr-o zi, voi ajunge acolo. Pana si Iluminarea poate deveni o iluzie, daca o cauti ca pe o stare viitoare. Atunci cand cultivi momentul acum, iti amintesti in continuare lucruri din trecut, dar cautarea de sine s-a detasat de aceasta reamintire. Si inca folosesti viitorul, pentru chestiuni practice. Puterea dominanta a mintii, care este reteta neimplinirii, se risipeste.
Cu cat traiesc mai mult in acum, cu atat simt mai multa bucurie. Intregul meu corp radiaza energie, pe masura ce ma linistesc si ma deschid catre viata.


Eckhart Tolle:  Eu numesc experienta pe care o traiesti tu, corp launtric. Unii oameni il numesc corp de Lumina. Este o senzatie generala de insufletire, in fiecare celula a corpului. Starea de a fi in prezent nu e o stare a mintii; intreaga fiinta participa la ea.
Vara trecuta, cand am ascultat conferinta ta, am incetat sa-ti ascult cuvintele si m-am deschis catre acest corp de Lumina.

Eckhart Tolle: Atunci cand cineva vorbeste din starea de liniste, cuvintele poarta o transmisie de energie, o vibratie. Este ca si cum cuvintele ar fi pe planul al doilea. Cunoasterea este transmisa de energia pe care o poarta cuvintele sau, mai degraba, de linistea din spatele cuvintelor.
Care ar fi mesajul tau de final al acestui interviu?

Eckhart Tolle: Oamenii spun ca e greu sa traiesti in acum, dar lucrurile stau exact invers. Calea normala este dificila si nu a trai in acum. Acceptarea prezentului este acceptarea vietii insesi, fiindca momentul de acum este inseparabil de viata. Asadar, nu va faceti un dusman din momentul de acum. Imprieteniti-va cu el. Cu alte cuvinte, acceptati fiecare moment si tot ceea contine el, ca si cand ar fi alegerea voastra. Imediat, viata va incepe sa lucreze in favoarea si nu impotriva voastra. Apoi, priviti miracolul pe care il dezvaluie viata!

Interviu realizat de Mary O’Malley – consilier si profesor de spiritualitate in Kirkland, Washington, si autor al cartii Belonging to Life: The Journey of A wakening (Sa-i apartii vietii: Calatoria trezirii).

Mary O’Malley este o persoana de inalta spiritualitate, despre care Eckhart Tolle spune: Multumesc, Mary, pentru contributia ta la evolutia constiintei umane, iar Neale Donald Walsch, autorul Conversatiilor cu Dumnezeu spune: “O consider pe Mary O’Malley ca fiind una dintre cele mai extraordinare invatatoare/maestru a timpurilor noastre.”


ECKHART TOLLE este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inspiraţi călăuzitori spi 
rituali ai timpului nostru. S-a născut în Germania, unde şi-a petrecut primii 13 ani din viaţă. După ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenitcercetător şi îndnimător la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, în urma unei transformări spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvată, şi viaţa i s-a schimbat radical. Următorii ani şi i-a dedicat înţelegerii,integrării şi aprofundării acestei transformări, care a marcat începutul unei intense călătorii interioare. 
Eckhart Tolle nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. Învăţăturile sale transmit un mesajsimplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare. În prezent, călătoreşte mult, răspândindu-şi învăţăturile în toată lumea. Din1996, locuieşte în Vancouver, Canada.


surse
Eckhart Tolle, Puterea prezentului ghid practic

Eckhart Tolle Puterea Prezentului
Sursa-adevarul2012.blogspot.ro

PRIMA LECTIE A TIMPULUI DE LA DETINATORUL TIMPULUI



Transmis de Steve Rother - noiembrie 2012 SALUTARI DE ACASA ! 

TREZIND COPILUL DIN INTERIOR 
Aceasta zi a creat o noua vibratie. Voi toti va aclimatizati intr-un nou mod, deoarece aveti oportunitati pe care nu le-ati avut inainte. Aceasta este o oportunitate pentru ca sa va schimbati perceptiile, energia si sa priviti lucrurile diferit. Voi toti pareti a fi vindecatori intr-un fel si majoritatea dintre voi i-ati ajutat pe altii sa mearga inapoi si sa gaseasca originea problemelor lor. Este foarte simplu, dragii nostri. Majoritatea experientelor voastre au avut loc mai intai in copilarie sau chiar in adolescenta si este foarte usor sa ranesti un psihic uman cand esti tanar, deoarece urmeaza sa te cunosti pe tine insuti. Multi dintre voi ati descoperit cai de a va intoarce la ceea ce a fost original intentionat pe durata acelor timpuri ale lipsei de directie. 

De ce va indrumati gresit? De ce ar face cineva asa ceva? Cu siguranta nu a fost un lucru intentionat. Lipsa de directie se intampla adesea cu cunoastere. De exemplu, vedeti o usa deschisa si clanta arata imbietor.Deci, impingeti usa, pasiti inauntru si spuneti :" E bine pana acum. Voi merge mai departe". Ei bine, umanii se adapteaza. Pasiti intr-o situatie noua si mai departe spuneti:" Ooo, nu pare sa fie bine", va adaptati si in curand va ajustati la tot ce exista in jurul vostru. Voi spuneti :" O.k, am miscat asta aici si cealalta mai incolo, acum este confortabil". 

Ceea ce nu realizati intotdeauna este ca uneori consumati o cantitate foarte mare de energie sa jucati acest joc, ceea ce il face dificil in privinta multor aspecte. Deci, ce ar trebui sa faceti pentru a va intoarce la perceptiile pe care le aveti atunci cand erati copii? Cum ar atrebui sa va reamintiti? Desigur, viata voastra s-a schimbat si voi ati evoluat foarte mult de atunci. Noi nu ne asteptam sa va intoarceti la cine erati ca si copil sau chiar sa pretindeti ca inca mai santeti. Acum aveti o oportunitate de a va reaminti care a fost perceptia voastra cand ati facut acel pas original, prima data cand ati deschis o noua usa si ati decis sa intrati. Dintr-odata va gasiti de-a lungul coridorului foarte interesati de calatoria voastra. Santeti de departe foarte interesati sa va inotarceti si sa mergeti inapoi si atunci va adaptati la tot. 

"Oh, nu asta am asteptat , deci ma voi armoniza si adapta la aceasta situatie." Ei bine, va pricepeti foarte bine la acest lucru. Acum, ce ziceti de reamintirea drumului original si despre intentia originala? Aceasta este una din piesele cheie care va va ajuta pe toti sa va intoarceti. Voi santeti cele mai marete fiinte care au umblat vreodata pe pamant. Sa nu va indoiti niciodata de acest lucru. Va puteti intoarce pentru a svedea in spatele vostru generatii care au trait inaintea voastra chiar si in propria voastra familie. Puteti vedea cum nivelele vibrationale au crescut in toata umanitatea , asa cum voi ati evoluat. Este dincolo de intelegerea voastra ca noi celebram astazi pe partea noastra de voal evolutia voastra.Sanrtem entuziasmati sa privim cum evoluati, cum ne puteti percepe acum fara cei care fac channel si ne puteti auzi in inima voastra. Acest lucru vine pentru fiecare dintre voi ...fie ca va indoiti sau nu. 

Acum as dori sa va duc putin mai departe in ceea ce numiti mecanicile cuantice sau fizicile cuantice. Fizicile cuantice reprezinta intelegerea lucrarilor interne din interiorul atomului - cele mai mici piese ale universului vostru, daca vreti. Teoria Campului Unificat precum ca toate lucrurile care actioneaza in atom actioneaza de asemenea si in univers si regulile sant de fapt aceleasi. De altfel toti stiu ca campul unificat exista, dar nimeni nu a fost capabil sa dovedeasca aceasta. Ar fi fost cea mai mare realizare a lui Einstein in care s-a blocat destul de mult, dar a plecat putin cam devreme. A fost visul lui Einstein sa dovedeasca aceasta teorie, pentru ca el stia in inima sa ca era adevarata. Da, teoria Relativitatii s-a spijinit in acea directie si a deschis usa, dar el nu si-a completat munca. Altii ii completeaza munca acum si ar fi de ajutor sa se stie ca umanitatea va dovedi ca exista campul unificat. Asadar, pentru a face acest lucru voi trebuie sa intelegeti mai mult din existenta voastra in linia timpului. Multi dintre voi inca nu intelegeti mecanicile cuantice sau cum lucreaza acestea, deci lasati-ma sa va impartasesc cu o simpla ilustrare. 

FILTRUL REALITATII 
Acum il priviti pe Steve Rother pe scena. Vedeti florile, o masa si da, ceaiul sau. Deoarece vedeti tot ceea ce percepeti in lumea voastra, deci credeti ca toti atomii sant in aranjament pentru a va da acea priveliste. Aceasta este ceea ce stiti ca reprezinta realitatea. Asadar, sant multe realitati existand in acelasi spatiu, in acelasi timp , prin care fiecare dintre voi filtrati. Voi vedeti mai putin decat a 10-a parte din miscarea energiei care este pe aceasta scena. Deci, de ce ar fi nevoie sa stiti acest lucru? Cum veti putea folosi aceasta informatie? Sa explicam. Ca si la televizor, veti gasi un program sau un canal - da, noua ne place cuvantul channel (canal).Cand Steve l-a pronuntat pentru prima data a fost infricosator, dar astazi este foarte confortabil. Steve a deschis televizorul si a gasit canalul la care a dorit sa se uite. Apoi s-a plictisit si a dorit sa schimbe canalul, spre disperarea altora care se uitau la acelasi televizor. In acel moment nu se gandea ca schimba realitatea nimanui. De fapt, voi deveniti mai degraba confortabili , incat puteti schimba realitatile foarte, foarte repede, nu-i asa? Ce proces interesant ! Acum, intreaga inventie a fost lansata in lumea voastra, astfel incat ati devenit confortabili cand schimbati realitatea voastra. Ati fost intr-o lume multidimensionala foarte mult timp ; ati trait in 12 dimensiuni, din care 11 sant, in majoritate, identice. Voi variati mai putin de 1% din voi insiva de la o dimensiune la alta. 11 din aceste dimensiuni sant active si o dimensiune, pe care o numim a 12-a sau Sinele Inalt, le leaga pe celelalte impreuna ca una si de asemenea le mentine intr-o comunicare constanta cu Acasa.

  ACTIUNILE NEOBSERVABILE ALE LUI DUMNEZEU Acelea sant cele 12 dimensiuni in care exista umanitatea. Cand un uman deschide ochii si percepe ceva, ochii sai trimit un mesaj care inseamna :" Hei, voi toti santeti priviti". In acel moment, atomii se aranjeaza singuri pentru ceea ce va asteptati sa vedeti. " Cum se poate intampla acest lucru? Cred ca eu sant Dumnezeu si toti acei atomi se aranjeaza constant doar spre beneficiul meu?" Nu, ei sant intr-o miscare constanta si voi aranjati filtrele pentru a vedea ceea ce va asteptati sa vedeti. Componentele se rearanjeaza constant singure pentru toti. Cand creati ceva impreuna, doi oameni privesc obiectele si filtreaza aceleasi lucruri, deci ei sant martori la acelasi eveniment. Acum voi v-ati validat energetic unul pe altul. Odata ce acea validare a avut loc , totul vine in ceea ce numiti realitate ; un eveniment la care a fost martora o persoana este doar pe jumatate la fel de real ca cel urmarit de doi oameni. In momentul in care puteti atinge, simti sau gusta ceva, acesta intra in lumea voastra. Iata cum ati creat in tacere lumea voastra prin corpurile voastre fizice. 

Oriunde va uitati, indiferent unde priviti insistent, acestea sant masini pentru creatii incredibile, dragii nostri. Fiti atenti unde va indreptati ochii, pentru ca ceea ce asteptati sa vedeti va aparea. Ochii vostri vor filtra si vor trimite in afara o energie care instiinteaza lucrurile ca sant privite. Apoi, dintr-data, acele elemente vor lua forma pe care asteptati sa o vedeti. Deci, acest lucru va plaseaza mai degraba intr-o pozitie precara , nu-i asa? Pentru ca va aflati fata in fata cu propriile voastre abilitati de creatie. Unde va plaseaza acestea? Ca un Dumnezeu care merge pe Pamant, cineva care poate schimba lumea la observarea unui moment mergand pe strada? Da, acest lucru exact acolo va plaseaza. Voi va traziti din vis. Incepeti sa realizati ca, chiar cu toate acestea, ati perceput ceva ca avand o ordine perfecta completa, ca intr-adevar nu poate fi departe de realitate.Aceasta este numai realitatea voastra in acel moment, deoarece voi ati chemat-o in fiintare. Daca aceasta este o realitate pe care multi dintre voi o impartasiti, atunci ea castiga putere in acea forma si mentine acea forma pentru un timp. Iata cum ati creat lumea voastra. 

Acum ca ati deblocat cate ceva din viziunile din interiorul atomului, aceasta a inceput sa aduca stiinta voastra pe tapet. De altfel, multi oameni de stiinta au accesat acest lucru din unghiuri diferite si veti afla ca spiritualitatea voastra si stiinta ating acum aceleasi adevaruri. Acum ca va avem pe toti pe aceeasi pagina, aceasta se intampla intr-un mod nou. Veti afla ca inima voastra stie calea. Ganditi-va pentru un moment ...Chiar si cuvantul "inima" declanseaza gandurile voastre. Gandurile voastre au lucrat de-a lungul planetei si aveti nevoie de acestea pentrru a supravietui si a recrea cu alte fiinte. In majoritatea timpului gandurile voastre se concentreaza pe crearea unei dorinte a inimii si acesta este cel mai ciudat lucru pe care il privim de aici. Npoi privim umanii cum cresc, cu devin constienti si incep sa se imbunatateasca. Toata aceasta auto-imbunatatire, atunci cand mergeti la scoala, are de a face cu capul. Multi dintre voi nici macar nu va dechideti inima pana la varsta de 30-40 de ani si pana atunci o foarte mica structura este in lucru pentru a va antrena cum sa o folositi.Deci, acesta este echilibrul dintre inima si capul vostru care incepe acum sa apara in treburile voastre zilnice. Cum imi concentrez energia inimii mele? Cum pot crea exact directia pe care intentionez sa merg , in loc sa ma gandesc unde merg? Trebuie sa ma opresc, sa ma gandesc si sa planuiesc? Da, puteti face asta pentru ca santeti creatori. Puteti crea in multe feluri diferite. Este necesar? Nu, nu este. 

Claritatea emotiilor voastre creaza totul pentru voi, pentru ca acestea reprezinta cu exactitate inima voastra. 14% Multi dintre voi cresteti si descoperiti ceva ce va place sa faceti. Acesta este unul din lucrurile pe care abia asteptati sa-l faceti, necontand ce este ...a picta, a canta, a scrie sau indiferent ce. Va concentrati pe pasiunea voastra si va jucati cu asta. Mergeti la scoala si invatati cum sa cititi, sa scieti, sa adunati, sa scadeti si tot restul. Acestea lucreaza pentru najoritatea dintre voi ; cam 86% dintre umanii de pe Pamant pot invata acum prin intermediul scolii. Altii invata pur si simplu prin metode diferite si se adapteaza. Voi incepeti sa-i intelegeti pe studentii spatiali, despre care ganditi ca reprezinta o alta rasa de oameni. Dar ei sant de fapt batrani, nu noi. Am tot felul de glume despre timp, pentru ca eu sant Detinatorul Timpului. Eu sant cel care face asta si voi glumi despre timp asa cum va place, dar credeti-ma cand spun ca le-am auzit pe toate. Deci, ce este timpul? Ce vi se intampla ca umani este ca va concentrati si apoi deveniti seriosi in privinta vietii. Mergeti la scoala, canstigati cunostinte, grade si diplome si va construiti increderea. Apoi iesiti afara in lume si incepeti sa va creati viata, cu scopul de a gasi fericirea. Ca parte a unui proces normal, gasiti de asemenea si nefericirea , confuzia si tot restul. Tot timpul uitati care a fost concentrarea voastra ca si copil si acesta este motivul pentru care copilul trebuie sa se intoarca. La inceputul vietii voastre de uman, copilul a fost cel care a mentinut concentrarea drumului pe care mergeati, inainte sa incepeti sa accesati aceste usi de serviciu pe care le-ati creat in mod magic pentru voi insiva. Foarte bine ati facut, dragii nostri, foarte bine. 

MAREA INTREBARE 
Deci, unde santeti acum? Ei bine, majoritatea santeti la 12 cladiri in urma. Ati lucrat pe calea voastra plina de succese foarte bine, dar santeti fericiti? Aceasta este marea intrebare, nu-i asa? Daca nu santeti fericiti, de ce se intampla acest lucru? Pentru ca aceasta este marea intrebare. Toata calatoria voastra trebuia sa va aduca fericirea inimii. Noi va spunem ca in vibratia joasa a planetei Pamant a fost foarte comun ca voi sa deveniti secundari. Asta nu este o problema deoarece chiar si o mica analiza a pasiunii voastre putea dura foarte, foarte mult timp. Ati fost capabili sa o faceti foarte bine pretinzand ca santeti umani. Buna treaba. Acum totul s-a schimbat pentru ca v-ati inaltat deja si asteptati acest val de energie care vine pe 12-12-12. Santeti chiar in mijlocul sau acum ; acesta soseste cu o viteza incredibila si deja simtiti schimbarea. Ati aterizat pe Noul Pamant. Este timpul sa incepeti sa va construiti creatiile, dorintele inimii, planul locului unde ati dori sa fiti cu adevarat, asa cum un creator constient armonizeaza capul si inima. Aceasta este partea dificila. 

DOUA CONCEPTE IMPORTANTE PENTRU NOUA LUME : TIMPUL CIRCULAR SI AMPRENTA TIMPULUI
 Acum, de cand sant Detinatorul Timpului, as dori sa vorbesc cu voi, pentru un moment, despre iluziile voastre legate de timp ; ce sant acestea si cum puteti lucra cu ele intr-un mod complet diferit. Ce inseamna acest lucru mai exact, cum poate timpul sa existe in cerc? Ei bine, puteti pur si simplu sa il extindeti pentru pentru a-l vedea dintr-o perspectiva mai larga. Poate vi s-a intamplat ceva si l-ati ascuns de voi insiva - vom numi acest lucru cicatrice. Poate fi o experienta emotionala sau altceva, dar de fapt vopi aveti aceasta cicatrice pe care nu o acceptati si o ascundeti fata de voi insiva. Voi spuneti :" Aceasta va disparea si va inceta sa ma mai supere vreodata. Nu este o problema reala, deci voi pretinde ca nu exista acolo si imi voi continua viata". Acest lucru se intampla tuturor umanilor si ceea ce are loc este ca voi ati construit un spatiu intre voi si inima voastra pentru a va acomoda mai bine in societate. Deci, va voi da o idee, o conectie foarte simpla. Timpul cu care lucrati in interior, ceea ce numiti viitorul vostru, poate fi controlat complet rezolvandu-va trecutul. Cand spun sa il controlati nu inseamna sa il predeterminati. Inseamna ca puteti crea un drum clar inainte pentru alegerile voastre . Acesta este un cerc, deci pana cand nu curatati si reconciliati lucrurile care s-au intamplat in trecutul vostru, acestea se intorc pentru a deveni constructia viitorului vostru. Creand aceleasi greseli iar si iar - v-ati surprins facand asta? Este natura umana care creaza aceleasi greseli iar si iar ,deoarece voi calcati pe aceeasi fundatie pe care nu ati curatat-o cand ati avut o problema. 

Deci, acesta se numeste timpul circular. Este foarte usor sa va reamintiti; a ne reaminti ca noi toti ne putem uita la trecutul nostru si cunoaste intr-o secunda ce este clar si ce nu. Numai voi puteti face asta pentru voi insiva , nimeni altcineva.Inseamna ca trebuie sa mergeti inapoi si sa reconciliati complet cu fiecare persoana implicata? Nu, inseamna doar ca trebuie sa va reconciliati cu voi insiva , pentru ca acea cale trebuie sa fie clara. Daca exista o durere in inima voastra datorita unui eveniment din trecutul vostru , atunci santeti destinati sa il repetati. Acesta este viitorul vostru, este ceea ce exista in fata voastra la acest moment, deci curatati-l. Amprenta de timp este una din ariile de studiu prin care am inceput sa conduc oamenii . As spune pur si simplu ca amprenta timpului se desfasoara acum. Daca va considerati a fi o sfera - sa zicem o sfera de cristal - si santeti aici pentru a avea o calatorie fantastica pentru o perioada de timp in timp ce pretindeti ca santeti finiti - voi veti pretinde ca santeti umani intr-o sfera fizica a biologiei. Veniti aici si faceti o amprenta cu esenta voastra in constructia a ceea ce numiti timp. Aceasta amprenta poate fi hranita si perfectionata , apoi aceasta va va da obiceiurile noii energii de a reconcilia toate evenimentele din momentul in care s-au intamplat. Imaginati-va pe voi insiva afara in zapada. Zapada este foarte adanca , purtati cizme si ati mers un drum lung. Acum va intoarceti , priviti inapoi si puteti vedea ca, cateva din urmele cizmelor voastre sant perfecte. In timp ce ii vedeti pe altii aratandu-va ca incepeti sa va pierdeti echilibrul, asa exista si putina imperfectiune in jurul catorva din urmele voastre din zapada. Acestea sant similare cu amprenta timpului, exceptand faptul ca amprenta timpului este doar in acum. 

Umanii au impartit timpul in 3 parti care nu exista : trecut, prezent si viitor. Doar una dintre acestea este reala - prezentul. Viitorul este doar un potential si trecutul doar o amintire. Voi aveti doar ce exista acum si aceasta este amprenta timpului. Cum este amprenta timpului vostru astazi? Va veni un timp cand va veti atinge unul pe altul, strangandu-va mainile. :" Ce mai faci?" Si voi spuneti :" Sant bine." Si va veni un timp cand va veti intalni unul cu altul :" Cum este amprenta timpului tau astazi? Te pot ajuta intr-un fel? Veti gasi cai de a lucra cu amprenta timpului vostru. De ce este atat de important? Deoarece este tot ceea ce aveti. este ceea ce stapaniti chiar acum, este dreptul vostru chiar in acest moment. Deci, adesea faceti lucruri pentru a prelungi momentul ...beti, fumati si faceti tot felul de lucruri pentru a va expanda constiinta. Acestea doar au tendinta de a va aseza mai mult in acum, nu-i asa? Doriti sa va spunem unul din cele mai mari lucruri pe care-l fac toti umanii, care ii aseaza in acum si are tendinta de a dura ceva timp? Se numeste orgasm si amjoritatea dintre voi l-ati avut. Noi speram ca voi toti l-ati avut macar de cateva ori si daca nu, jucati-va cu el. Este amuzant. Dar intreaga idee este ca in acel moment nu va ganditi la viitor, nu-i asa? Nu va ganditi la trecut, nu va ingrijorati de nimic. Santeti in acum si amprenta timpului vostru este perfecta.

 Asta va rugam sa faceti, incepeti sa deveniti constienti de noile voastre energii. In loc sa va ingrijorati despre cum aratati in fiecare zi sau daca santeti perfecti pentru societate, intrebati-va cum este amprenta timpului vostru? Cum va bucurati de viata? Ce puteti face pentru a avea urma perfecta in zapada? Aceasta este ideea. Noi va spunem dragii nostri, ca santeti mult mai iubiti decat ati putea sti vreodata. Voi santeti cativa din cei mai mareti ingeri care au trait vreodata oriunde. Ati fost chemati din tot universul si ati calatorit departe. Aceasta chemare a sosit acum 800 de ani pentru ca acum sa fiti aici. A trebuit sa traiti vieti, sa aveti experiente pe Pamant si esecurile voastre, asa cum le numiti voi. Dar voi santeti aici acum si exista o noua amprenta a timpului care are loc. Aceasta nu este doar responsabilitatea fiecaruia individual, deoarece voi cuprindeti de asemenea si amprentele timpului colectivului . Noi va spunem ca fiecare inima din aceasta camera bate in armonie chiar acum. Mentineti acest sentiment in voi si purtati-l pe fata voastra sub forma unui zambet pentru tot restul zilei, pentru ca voi stiti cine santeti. V-ati reamintit de unde veniti si noi speram ca v-am reamintit de proprile voastre inimi ca si copii. Jucati-va frumos, dragii nostri si mai presus de toate, bucurati-va de calatorie. Aceasta este dincolo de intelegerea voastra , dar noi santem incredibil de recunoscatori ca santeti in acest loc pentru a face aceasta tranzitie. Cu cea mai mare onoare va reamintim sa va tratati unii pe altii cu respect. Hraniti-va unii pe altii cu fiecare oportunitate si jucati-va frumos impreuna. 
Eu Sant ...Detinatorul Timpului. Espavo. 
Sursa :www.lightworker.com/beacons  si Aici

dei-matei.blogspot.ro

Posibilitatea de a scurtcircuita karma, o adevărată ”mană cerească”


Saul

Mesaj de la Saul 

(21 nov. 2012; channeler John Smallman) 

Noi am vorbit deseori despre dragoste și totuși, semnificația acestui cuvânt este într-adevăr nu numai foarte dificil de înțeles, pentru voi, dar aproape imposibilă. Am afirmat că ea este forța de viață, intenție creatoare divină, energia fără de care întreaga creație n-ar putea exista. A încerca să-i dai definiția înseamnă a-i limita semnificația. Veți înțelege aceasta abia atunci când vă veți afla în dimensiuni superioare. Dar, până atunci, ar putea fi util să vă gândiți la definiția Iubirii din care au fost create și în care există toate galaxiile cuprinse în universul cunoscut, împreună cu tot ceea ce este invizibil și incomensurabil, de la nivelul actual de spiritualitate și cunoaștere științifică. Aici, în tărâmurile superioare, avem o înțelegere și o percepție mai corectă a noțiunii de iubire, dar și noi ne aflăm departe de adevărul ultim, care stă numai în puterea lui Dumnezeu. 

El ne arată în mod constant că suntem iubiți, prețuiți ca pe niște valori încomensurabile, din moment ce El nu ne părăsește niciodată și orice am face ne este, până la urmă, iertat. Mereu, dragostea Lui se manifestă în fel și chip, chiar dacă noi ne dăm seama rareori despre aceasta. Atunci când cu credință invocăm prezența și ocrotirea lui Dumnezeu, simțim o bucurie inefabilă, o fericire sublimă, care nu pot fi exprimate în cuvinte ci doar trăite. Așa cum afirmă Biblia, "Înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt" . Mulți și-au dedicat întreaga lor viață pentru a-l înțelege pe Dumnezeu, dar nu au făcut decât să se adâncească și mai mult în necunoaștere. Este însă adevărat că această sacră preocupare i-a făcut să simtă și mai mult îmbrățișareaTatălui și căldura iubirii Sale. 

Acum, când totul este în schimbare pentru a crea cale liberă dragostei ca să vă pătrundă ființa, se produce și creșterea gradului de conștientizare că omenirea a ales să trăiască de-a lungul mileniilor soluția dezintegrării sale, a dezastrului, preferând alegeri egoiste și lipsite de iubire. Omul a crezut că soluția obținerii fericirii este impunerea voinței sale împotriva voinței celorlalți. Și această atitudine nu se putea acomoda cu sentimentul iubirii ci al frondei, al dișmăniei.
Creșterea gradului de conștientizare indică etapele inițiale ale trezirii, și aceasta este în regulă. 

Voi nu sunteți singuri în timp ce treceți prin acest proces de conștientizare. Acum înțelegeți mai bine că trebuie să vă deschideți inimile, dacă vreți să vă treziți și pentru aceasta, ființele iubitoare ale universului vă însoțesc permanent și vă ajută de fiecare dată când vă exprimați dorința. 

Adevărat, nu există decât o singură cale directă de revenire ACASA, dar fiecare dintre voi a ales traseul care i s-a părut mai convenabil. Pe o singură cale ați fi putut merge fără a fi nevoie să aveți bagaje sau greutăți. Pe toate celelalte ați întâlnit provocări, dificultăți, ceea ce v-a făcut să vă înarmați cu tot felul de mijloace care să vă facă înaintarea mai ușoară. Puțini ați ales să mergeți în grup, majoritatea dintre voi crezând că drumul său este cel mai scurt și mai ușor. 

De acolo de unde fiecare se află, există o singură cale pe care el ar trebui să înainteze, pentru a scurta la maximum distanța față de destinația către care a crezut mereu că se îndreaptă. Pe calea lui dreaptă, pe ”scurtătură”, fiecare poate și trebuie să meargă fără ”bagaje”, fără încărcătura karmică, altfel, mereu va trebui să facă popasuri pentru a se odihni și pentru a mai căpăta experiență. 

Dar pentru a se descotorosi de povara care-l apasă, el trebuie să descarce bucată cu bucată tot ceea ce duce în spate. Fiecare ”pachețel” are un anumit destinatar care poate să-l primească, altfel ”cărăușul” nu se eliberează. Aceste pachețele cuprind datoria pe care o aveți față de toți cei în relația cu care v-ați creat karma. Evoluția voastră spirituală depinde de lichidarea acestor datorii. 

Se poate întâmpla ca de-a lungul iluziei vieții, voi să aveți doar această preocupare, dacă încărcătura este importantă: eliberarea de karmă. Perioada în care vă aflați este singura oportunitate care vi s-a creat de a ”scurtcircuita” roata karmică, într-un timp extrem de scurt, ceea ce înseamnă că numai în acest sfârșit de ciclu puteți face în așa fel încât să întrerupeți ciclul nașterii și al morții, adică să vă asigurați continuitatea existențială la modul conștient, scoțând din formula ADN implacabilul termen al morții. 
Creatorul v-a oferit viața ca pe un întreg, voi fiind cei care ați porționat-o în secvențe mai lungi sau mai scurte. Eliberându-vă acum, în totalitate, de karmă și ridicându-vă suficient nivelul vibrației, vă puteți asigura revenirea la caracterisica inițială de ființe nemuritoare.(Nota C.M.: Aceasta nu înseamnă că nu vom mai evolua sau că nu ne vom putea modifica forma, ori nu ne vom putea stabili un alt loc în care să existăm. Important va fi faptul că asupra noastră nu va mai lucra Legea Uitării totale care se aplică între două vieți, în cazul dimensiunii 3D)

Sarcina voastră, pentru această scurtă perioadă care a mai rămas, se referă la schimbarea unor atitudini și 
John
comportamente, debarasarea de vechile obiceiuri (între care frica este cea mai importantă), modificarea registrului vostru emoțional, acceptarea și deschiderea către adevărul universal, renunțarea la preocupări și atitudini meschine (invidie, ură, minciună, dorința de a acumula bunuri materiale). Fiți iubitori față de voi și față de ceilalți, fiți primii care întindeți mâna împăcării, nu păstrați resentimente față de nimeni. Practicați relaxarea, destinderea în natură, meditația și contemplarea. Vă mai puteți schimba radical chiar și în această scurtă perioadă care a rămas. 

Saul 

Sursa: http://johnsmallman.wordpress.com 
(C.M.)

Sursa: http://ascensiuneaspiritului.blogspot.ro

RELATIILE KARMICE - relatiile la limita dintre Iubire, Suferinta si Karma

Relatiile karmice sunt relatii complicate. Cei doi fie se ajuta unul pe altul in a alege drumul corect in viata, fie din contra, il abat pe celalalt de la drumul cel adevarat, crescand astfel datoria karmica intr-o viata viitoare.

“Iubirea este precum o vioara. Muzica se poate opri cand si cand, insa corzile raman pentru totdeauna”. (June Masters Bacher)

Un 'ceva' karmic se leaga intre noi... Despre Relatiile Karmice

Pe scena mare a universului in care fiecare isi are rostul sau, se duc nu lupte, ci reechilibrari karmice De-a lungul experientelor lor pe acest pamant, intre unele suflete raman relatii si chestiuni neterminate, incomplete, nerezolvate. Emotia si sentimentele au cel mai puternic impact asupra unui suflet. Atat de puternic incat un suflet trebuie sa treaca prin mai multe vieti pentru a si le echlibra si a ajunge la un consens cu ele...
karma
Poate ca in existenta anterioara ai ales modul in care iti vei invata lectia actuala de iubire. Iar acum universul, in infinitele sale posibilitati, se asigura ca persoanele care sunt datoare sa contribuie la echilibrarea noastra karmica vor aparea in realitatea fiecaruia dintre noi. Trebuie sa intelegem inainte de toate un principiu esential: karma nu pedepseste pe nimeni. Karma este o forta care ECHILIBREAZA.
De-a lungul experientelor noastre pe acest pamant, apar personaje care ne permit, sub o forma sau alta (convenabila sau deloc confortabila) sa invatam, sa crestem si sa ne dezvoltam, sa evoluam prin intermediul lor. Dincolo de vointa noastra, chiar daca din cauza liberului arbitru esuam sa ne ducem la bun sfarsit rolul si misiunea karmica, la un moment dat in viata vom stabili anumite conexiuni karmice cu aceste suflete.
Fie ca ne convine, fie nu, relatiile cu aceste persoane nu par intotdeauna facile, placute, armonioase sau aducatoare de liniste. Din contra. Relatiile karmice sunt relatii complicate. Cei doi fie se ajuta unul pe altul in a alege drumul corect in viata, fie din contra, il abat pe celalalt de la drumul cel adevarat, crescand astfel datoria karmica intr-o viata viitoare.
Pentru ca planul lor initial este de a contribui la evolutia noastra, in multe cazuri, relatiile karmice vin insotite de neliniste, zbucium, tulburare lupta interioara si par a cauza mai multe probleme in loc de a le rezolva. Chiar daca nimic nu pare a ne incuraja sa le percepem astfel, relatiile karmice sunt daruri pretioase care ne ajuta sa evoluam pe lungul nostru drum spiritual pe care il avem de strabatut in viata.
Foto interior pagina 1: Shutterstock.com
Cand suntem implicati intr-o relatie karmica, simtim ca si cum nu am avea control asupra evenimentelor. Uneori parca nici nu suntem noi in aceasta relatie deoarece suntem confruntati cu sentimente din trecut de care suntem sau nu constienti. Exista adesea pattern de baza in aceasta relatie. Motivul pentru care aceasta relatie exista nu este clar decat atunci cand se termina. Acest pattern karmic nu este inteles cu adevarat decat atunci cand lectia a fost invatata. Cand lectia este invatata… patternul se sfarseste si el", spun expertii site-ului karmicastrology.info
Exista de obicei un ‘ceva’ in cealalta persoana. Acest ceva trebuie sa-l invatam. De la el ne putem dezvoltam (evolua). Acest ceva trebuie sa-l incorporam in constiinta noastra. Trebuie sa stim acest lucru despre noi insine pentru a ne putea ajuta sa ne intelegem problema karmica. La un moment dat in viata, atunci cand suntem gata sa intelegem, atragem ceea ce avem nevoie. Cand studentul este pregatit, apare si profesorul. – iata despre ce sunt relatiile karmice. Oricum, acest intreg proces de crestere personala (multe experiente legate de relatii, joburi esuate, prietenii etc) poate dura ani de ani”, se arata in aceeasi revista de specialitate.
relatii karmice
Se intampla rar ca o relatie karmica sa faca pe cineva fericit si acest lucru se intampla cand exista o karma pozitiva. Experienta unei relatii karmice nu este menita sa fie una durabila pentru toata viata. Relatia karmica de iubire este departe de a fi o relatie perfecta sau idealista. Cine isi doreste la nesfarsit tulburare, nefericire, resentimente sau tristete? Cine isi doreste sa se trezeasca in fiecare zi cu aceste sentimente in brate?
Relatiile karmice vin insotite de cele mai multe ori de aceste lucruri. La nivel interior, relatiile karmice aduc confuzie si indecizie. Intr-o astfel de relatie nu exista o crestere autentica si reala la un nivel interior. Atunci cand exista o astfel de karma intre voi, stii in adancul tau acest lucru, chiar daca nu vrei sa il recunosti. Stii ca este prea greu si ca nu asa ar trebui sa fie dragostea adevarata. Ceva iti spune ca esti intr-o relatie karmica si ca acest fapt nu inseamna ca ti-ai gasit sufletul pereche, oricat de mult ti-ai dori sa fie astfel. Stii in adancul tau ca nu o sa dureze… si totusi te arunci cu capul si inima inainte. Pentru ca aparent ti se pare ca nu exista o alta posibilitate si speri sa fie bine. O parte din relatiile karmice se desfasoara in perioada de tinerete atunci cand pentru prima oara te trezesti cu inima franta. Sau poate avea loc si mai tarziu, la maturitate, cand se poate transforma intr-o relatie distructiva pe termen lung si poate implica si aducerea pe lume a unui copil.
Foto interior pagina 2: Copyright curaphotography - Depositphotos

Cum recunoastem o relatie karmica. 25 de semne ale unei Relatii Karmice

Cum debuteaza o relatie karmica si cum o recunoastem? Ei bine, intre doi parteneri cu o relatie karmica, exista, inca de la inceputul relatiei, o puternica atractie si un puternic magnetism. Este ca si cum, cele doua suflete simt o chemare puternica unul inspre celalalt, dincolo de vocea instinctului care le spune ca ar putea avea de suferit, un fel de dans al imperecherii karmice.
Adesea, exista o atractie reciproca in aer, un ceva puternic ce pare ca va forteaza sa fiti impreuna si sa va cunoasteti unul pe altul. Iar atunci cand aceasta atractie intensa intalneste prilejul potrivit se poate transforma, ceea ce se intampla in mod frecvent, intr-o relatie de dragoste. De multe ori, in relatiile karmice sentimentele nu sunt reciproce. De obicei, unul dintre cei doi este cel cu sentimentele mai puternice, cel care are de castigat si de invatat lectia karmica cea mai mare prin intermediul celuilalt .
Iata pe scurt, conform site-ului www.devinemiracles.com, cateva din caracteristicile unei relatii karmice distructive:
- atractia foarte puternica (este peste puterea ta sa nu te gandesti la persoana respectiva). Uneori atractia este atat de puternica (uneori se combina si cu o respingere puternica) incat trece dincolo de atractia fizica.
-v-ati cunoscut recent, insa simtiti ca si cum va cunoasteti dintotdeauna. Exista un sentiment de familiaritate intre voi.
-intalnirea karmica poate fi indentificata dupa faptul ca cealalta persoana se simte imediat neobisnuit de familiara cu tine.
relatie karmica distructiva, relatie karmica de vindecare
- un sentiment de nervozitate cand celalalt este in preajma si dorinta puternica ca celalalt sa te iubeasca
-uneori relatiile karmice sunt legate de anumite dependente: de sex, bautura, droguri etc
-uneori, in unele relatii karmice unul din parteneri joaca rolul de ‘bad boy/ bad girl” din dorinta de a aparea puternic/a
-certuri si cuvinte dureroase ce se termina ulterior cu sex
- renuntarea la propriile interese si la ceea ce esti cu adevarat doar pentru a-i face celuilalt pe plac
-limitarea financiara (in unele cazuri, celalalt apeleaza de multe ori la tine pentru bani)
-abuzuri de toate felurile
-egoism in privinta responsabilitatii (tie isi sunt delegate majoritatea responsabilitatilor de cuplu)
- aducerea in discutie a unor chestiuni delicate din trecutul tau care te deranjeaza si te dor (spre exemplu aduce in discutie adesea pe fostul tau iubit sau pe parinti tai)
-gelozie extrema (nu ai voie sa iesi cu alte persoane, dar el da)
-furie si izbucniri de manie (pagube materiale, trantirea usii etc)
-izolare (niciun contact cu prietenii, cu munca, cu familia)
- lipsa de consideratie fata de sentimentele tale
-cresterea in greutate/ pierderea in greutate (cauze de stresul permanent)
-comportament frumos atunci cand se urmareste ceva (discutii frumoase pana cand cedezi intr-o anumita privinta)
-te suna pentru sex, apoi te ignora (doar fizic)
-minciuni din partea celuilalt (chiar si cand este prins)
-inselare (te insala, te va insela)
-agresiune sexuala (uraste atentia pe care o obtii ceea ce il irita si il determina sa inceapa o cearta)
-obsesie (te cheama non stop, te supravegheaza non-stop, iti miroase hainele, etc)
-despartiri (vrea sa se desparta de tine, iar ulterior plange sau dramatizeaza ca sa te aduca inapoi)
-depresie (simti/ simte nevoia sa doarma in permanenta, pierderea simtului realitatii, izolarea etc)

Se poate sa fie o Relatie Karmica si daca...

Pe www.destle.com se aduc in centrul atentiei alte caracteristici importante ale unei astfel de relatii. Ele nu sunt obligatorii, insa uneori pot servi drept particularitati in recunoasterea unei relatii karmice:
-uneori exista o diferenta considerabila de varsta intre un barbat si o femeie (5-10 -15 ani), iar unul isi asuma rolul de ghid, iar celalalt de persoana care se lasa ghidata.
elementul ‘surpriza’ are un cuvant considerabil de spus. Relatiile karmice se pot lega intr-un mod neasteptat, surprinzator, rapid si dintr-o data in ciuda diferentei de temperament, statut socio-economic, religie, diferenta de varsta etc. Uneori, cei doi se cunosc de mult timp, insa iau peste noapte decizia brusca de a se casatori si de a fi impreuna. Intr-o buna zi, chiar daca se cunosc de ani multi, cei doi ajung la concluzia ca nu pot trai unul fara altul.
elementul “viteza’ dicteaza uneori legarea relatiei respective. Uneori o astfel de relatie se poate forma chiar si dupa o luna sau 2 saptamani.
- se realizeaza mutarea (schimbarea domiciliului) - Odata ce s-au casatorit sau intalnit, cei doi pot decide sa se mute intr-un alt oras sau chiar intr-o alta tara. Ruperea legaturilor de familiei sau inceperea unei vieti noi departe de locul de nastere reprezinta un “semn important al conexiunii karmice”, se arata pe www.destle.com
- va confruntati cu situatii complexe - Se poate intampla destul de des ca intr-o astfel de relatie sa existe situatii complexe de genul: probleme cu alcoolul sau drogurile, probleme de sanatate legate de unul dintre parteneri (precum atunci cand partenerul se afla in scaun cu rotile, sufera de o boala mintala, este cu 40 de ani mai in varsta, decedeaza si il lasa pe celalalt intr-o situatie complicate etc)
- va confruntati cu absenta copiilor in mariaj - “Absenta copiilor in mariaj este indicatorul unei viitor inchis de generatii pentru aceste persoane. Aceste relatii karmice intre soti sunt inchise prin ele insele si servesc pentru ambii parteneri in a reflecta asupra propriilor trasaturi de personalitate. Intr-o oarecare masura, aceste relatii pot fi numite un circuit scurt. Ca o regula, cei doi ajung sa se simta goi in interior si pot initia separarea. In acest caz, karma depinde de cat de corect a fost fiecare partener in actiunile sale. Daca partenerii s-au manifestat corect in aceasta privinta (in termeni de soarta si cosmos), despre ex, nu s-au certat si nu s-au acuzat unul pe altul de infertitlitate, adoptand in schimb un copil, atunci in aceasta pereche poate aparea mai tarziu si copilul.” (vezi articolul integral pe destle.com)
Cordoanele care ne tin legati intr-o astfel de legatura karmica pot fi taiate si dizolvate. Ele nu ne pot tine captive pentru totdeauna. La un moment dat trebuie sa evoluam si sa ne gasim drumul spiritual. Ne putem desprinde de aceste relatii karmice. Uneori fara prea mult zgomot, uneori cu gratie si in mod natural, fara drama la niciun capat al firului. Alteori ne desprindem din aceste relatii karmice cu durere, suferinta, resentimente si chiar dorinta de razbunare. Uneori, daca natura relatiei respective a fost una mai blanda, poti ramane conectat la celalalt chiar daca NU MAI AI NEVOIE de el. Daca ti-ai invatat lectia, ai dizolvat karma relatiei tale. Uneori trebuie pur si simplu sa ne desprindem din orbita celuilalt si sa ne continuam drumul.

Relatie Karmica de Distrugere sau Relatie Karmica de Vindecare?

Cat dureaza relatiile karmice? Depinde de tipul de conexiune in care iti incluzi relatia karmica – de vindecare sau de distrugere. Mai jos redam un fragment din revista destle.com, fragment ce descrie relatia karmica de vindecare, o relatie frumoasa si pozitiva, aflata la polul opus relatiei karmice distructive:
O trasatura distinctiva a relatiilor vindecatoare este aceea ca cele doua suflete sunt suflete asemanatoare. Se iubesc si se respecta unul pe celalalt asa cum sunt, fara a incerca sa se schimbe unul pe celalalt. Le face placere sa fie unul cu celalalt, insa nu exista nici anxietate, nici gelozie, nici singuratate cand celalalt nu este. In aceasta privinta, trebuie sa oferi intelegere, sprijin si aprobare a celui iubit, fara sa incerci sa-i rezolvi problemele pe care le aduce din vietile anterioare. Relatiile acestea sunt pline de libertate si iubire."
Bineinteles ca exista neintelegeri uneori, insa emotiile cauzate sunt de scurta durata. Ambii parteneri sunt dispusi sa ierte, iar intre ei exista o conexiune a inimii. Ambii parteneri sunt independent emotional. El sau ea nu va umple golul din viata ta, ci din contra – va aduga ceva nou, important, vital. In relatiile de vindecare, partenerii se pot cunoaste dintr-o viata anterioara, cand si atunci s-au incurajat si sprijinit unii pe altii. Acest fapt a dus la o legatura de nedizolvat de-a lungul a catorva vieti urmatoare. Acest cuplu nu poate fi despartit si nici nu este nevoit sa treaca prin divort. Cei doi vor fi intotdeauna impreuna si vor fi fericiti unul cu altul. O casnicie cu un astfel de partener karmic poate fi o calatorie minunata si uimitoare.” (sursa: destle.com)
Ceea ce poti face atunci cand realizezi ca esti intr-o relatie karmica distructiva este ca mai intai sa-ti inveti lectia pe care o ai de invatat. Rupe-te apoi din acest lant de manie, nefericire, tristete pe care il perpetuezi in mod inconstient. Nimeni nu spune ca iubirea este suferinta si ca trebuie sa perpetuezi acest sablon de suferinta la nesfarsit. Iubirea este libertate, este fericire, este pace si armonie. Cu cat stai mai mult si nu retii ceea ce ai de retinut, cu atat datoria karmica intr-o viata viitoare creste.
Arata mila si intelegere fata de tine insati si fata de cel cu care ai impartit lectia karmica. Iarta-te pe tine si iarta-l pe celalalt. Permite-ti sa pleci si lasa-l si pe el sa plece. De ce crezi ca voi doi ati fost adusi laolalta pentru a trai aceasta experienta comunica a iubirii/ suferintei? Scopul relatilor karmice este de a invata din ele, de a accepta ca a trebuit sa treci prin aceasta experienta pentru a invata unele lucruri si pentru a te dezvolta spiritual. Apoi, zbori mai departe visand, sperand si gasind dragostea adevarata.
Foto homepage: Copyright Yakobchuk - Depositphotos
Sursa: www.garbo.ro