marți, 21 august 2012

Avionul şefului Statului Major american a fost lovit de o rachetă


Avionul şeful Statului Major al armatei americane a fost lovit de o rachetă marţi dimineaţă la baza americană Bagram, din Afganistan, un atac soldat cu doi răniţi în rândul militarilor americani, a anunţat o sursă militară.



Avionul lui Martin Dempsey a fost lovit de o rachetă
Avionul lui Martin Dempsey a fost lovit de o rachetă
Pagubele provocate avionului, care se afla la sol, l-a determinat pe generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major al armatei americane, să folosească un alt aparat pentru a părăsi Afganistanul, după o vizită de două zile, a declarat pentru AFP colonelul Dave Lapan, purtătorul său de cuvânt.

Sursa:  REALITATEA.NET

DECLARAŢIA-ŞOC:Parlamentul poate decide că demiterea preşedintelui se face cu majoritatea votanţilor


Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.

Zgonea: Sesiune extraordinară a Parlamentului CEL TÂRZIU vineri
Zgonea: Sesiune extraordinară a Parlamentului CEL TÂRZIU vineri
Senatorul PNL Ioan Ghişe a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Parlamentul va stabili, potrivit hotărârii din 6 iulie, "calea de urmat", aceasta putând fi că preşedintele este demis cu majoritatea celor prezenţi la vot, cvorumul de prezenţă nefiind obligatoriu.
Ioan Ghişe a precizat pentru MEDIAFAX că, după pronunţarea Curţii Constituţionale pe validitatea referendumului, următorul pas este procedura din articolul 3 al Hotărârii 34 a Parlamentului din 6 iulie, care spune că în situaţia în care Curtea Constituţională va constata că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de validare, urmează ca Parlamentul să decidă calea de urmat.


"Parlamentul poate decide că este aplicabil articolul 10 din legea referendumului, care spune că demiterea preşedintelui României se face cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale celor care s-au prezentat la vot, fără a mai exista obligativitatea cvorumului de prezenţă la vot a 50% plus unu din alegătorii de pe listele permanente", a mai arătat Ghişe.
Potrivit lui Ioan Ghişe, introducerea obligativităţii cvorumului nu are niciun temei constituţional.
El a arătat că Parlamentul ar putea să se reunească cel târziu săptămâna viitoare pentru a lua o decizie, în urma verdictului Curţii Constituţionale.
Ioan Ghişe a mai spus că o decizie a Parlamentului nu se va mai întoarce la Curtea Constituţională, pentru un aviz de constituţionalitate, în condiţiile în care Curtea Constituţională nu controlează hotărârile Parlamentului.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.
"A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul", a explicat Zegrean. Preşedintele Curţii Constituţionale a menţionat că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, îşi va relua în această situaţie atribuţiile de şef al statului. Surse oficiale declarau anterior că CC a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni.
Conform aceloraşi surse, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3. Şedinţa de marţi a Curţii Constituţionale a durat mai puţin de trei ore.

Sursa:  REALITATEA.NET

Jocul oglinzilor. IMAGINI reale incredibile


Mai mulţi sculptori şi artişti au gândit câteva proiecte care au avut în centru atenţiei oglinda.

Folosind bucăţi de oglindă, au reuşit să construiască statui sau să decoreze maşini şi copaci, care reflectă imagini speciale.
Hotelul Propeller Island din Germania are în interiorul său camere decorate cu oglinzi.






Sursa:  REALITATEA.NET

Ponta: Băsescu m-a sunat pe 11 iunie şi mi-a spus "Gata, de azi ies la luptă cu Guvernul şi cu USL"


Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la TVR, că a doua zi după alegerile locale a fost sunat de preşedintele Băsescu, iar acesta, pe un ton "agresiv", i-a spus că va începe lupta cu Guvernul şi USL, iar el crede că acesta a procedat aşa din cauza rezultatelor electorale bune ale USL şi slabe ale PDL.



Ponta: Băsescu m-a sunat pe 11 iunie şi mi-a spus "Gata, de azi ies la luptă cu Guvernul şi cu USL"
Ponta: Băsescu m-a sunat pe 11 iunie şi mi-a spus "Gata, de azi ies la luptă cu Guvernul şi cu USL" / FOTO: Mediafax
"Hai sa va destainui un lucru. Imi amintesc perfect. Pe 10 iunie au fost alegerile locale. Pana in data de 10 iunie, intr-adevar, presedintele Basescu a fost foarte retras, asa cum trebuie sa fie un presedinte in mod normal. Pe 10 iunie, USL a obtinut o victorie neasteptata chiar si pentru noi, au fost zone in care nu credeam ca o sa castigam... Pe 11 iunie, luni, presedintele Basescu m-a sunat, pana atunci mai vorbisem la telefon, si, pe un ton foarte agresiv, mi-a spus "Gata, s-a incheiat, de azi ies la lupta cu Guvernul si cu USL-ul". Asa ca, sa stiti, nu noi l-am ridicat din liniste, ci rezultatul de pe 10 iunie, victoria uriasa a USL si probabil rezultatul foarte slab al PDL, l-a facut pe Basescu sa-mi spuna asta si, practic, de a doua sau a treia zi a inceput batalia", a povestit Victor Ponta.


Sursa:  REALITATEA.NET

Judecătoarea CCR care a decis REFERENDUMUL: EU NU VREAU SĂ FAC PUŞCĂRIE


Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru îl atacă pe colegul ei, Ion Predescu.

Traian Băsescu şi Aspazia Cojocaru
Traian Băsescu şi Aspazia Cojocaru
“Ce Înseamna înclinarea balanţei? E total nejuridic. Dacă s-a stabilit un prag electoral şi acesta nu s-a întrunit, ce să facem acum? Să încălcăm legea? Eu nu pot să fac aşa ceva. Întrebaţi toţi studenţii mei. Unul singur dacă găsiţi să vă spună altceva, vă rog să mi-l arătaţi. Dacă nu s-a atins pragul care-i problema? Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Ce înseamnă “Am luptat şi noi cât am putut”?! Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur. Eu nu încalc legea! “, a declarat Aspazia Cojocaru, citată de Evenimentul Zilei.

Cine e Aspazia Cojocaru

Aspazia Cojocaru(65 de ani) a fost numită judecător de Camera Deputaţilor, în 2004, pentru un mandat de 9 ani, la propunerea PSD. A absolvit Facultatea de drept - Universitatea Bucureşti, promoţia 1972 şi a urmat cursurile Facultăţii Internaţionale de Drept Comparat, din Strasbourg, în 1978, 1980. Este doctor în drept şi a fost profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative - Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, profesor universitar - Facultatea de drept a Universităţii "Valahia" din Târgovişte, cercetător ştiinţific gradul I la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române. Aspazia Cojocaru a avut verdict de colaborare cu Securitatea ca poliţie politică de la CNSAS, care ulterior a fost anulat, în urma contestaţiei depuse de aceasta.


Sursa:  REALITATEA.NET

Misterele corpului uman : Amintiri care nu se sterg


Un grup de cercetători americani a descoperit 34 de persoane care au o memorie autobiografică ieşită din comun, care le permite să reproducă o mare parte a detaliilor vieţii lor curente, de zi cu zi, timp de mai mulţi ani de zile, relateazănewscientist.com.
Campioană este Jill Price, coordonator de educaţie religioasă la o sinagogă. Ea îşi poate aminti, cu precizie, tot ce s-a petrecut în viaţa sa, zi de zi, în ultimii 22 de ani. Abilitatea ei a fost descoperită în anul 2000 şi, de atunci, a fost testată şi răs-testată, confirmându-se că niciodată nu dă greş atunci când i se cere să vorbească despre evenimente verificabile, petrecute în urmă cu 10 – 20 de ani, într-o anume zi.
Memoria de lungă durată are două componente: memoria semantică şi cea autobiografică. Memoria semantică este mai valoroasă, în sensul că ne ajută să stocăm şi să reproducem informaţii complexe, concepte. Memoria autobiografică funcţionează ca o înregistrare audio-video a evenimentelor personale şi evenimentelor universale de care aflăm. Jill Price nu excelează în privinţa memoriei semantice, dar este imbatabilă în privinţa memorării calendarului evenimentelor personale şi universale.
„Memoria mi-a condus viaţa. Mi-a adus şi mari beneficii, multă bucurie, dar mă şi răscolesc continuu amintirile nefericite”. Posesorii unei memorii autobiografice ieşite din comun retrăiesc, cu aproape aceeaşi intensitate, emoţiile legate de evenimentele pe care le evocă. Marilu Henner, un actor cunoscut pentru rolul său din seria „Taxi”, este capabil să plângă sau să râdă foarte uşor, fiindcă memoria sa îi permite să retrăiască, oricând, episoade din viaţa personală care să îl aducă, instantaneu, în starea de graţie.
S-au emis mai multe ipoteze pe care grupul de cercetători le explorează, pentru a stabili, cu exactitate, mecanismele care sunt responsabile de supradimensionarea memoriei autobiografice.
Una dintre aceste ipoteze este tocmai cea legată de emoţii, de felul în care acestea ne impresionează şi se „ştanţează” în mintea noastră – mai precis, în structura neuronală numită amigdala hipocampică.
O altă ipoteză este aceea că, deşi nu sunt diagnosticaţi ca suferind de tulburare obsesiv-compulsivă (cauzată de disfuncţii sau hiperfuncţii ale nucleului caudat), toţi cei 34 de memo-campioni au comportamente de tip obsesiv sau compulsiv. De pildă, unii suferă de teama de germeni patogeni şi manifestă obsesie faţă de igiena personală.
Sursa:  www.2012en.ro 


Источник:http://www.2012en.ro/2012/08/misterele-corpului-uman-amintiri-care-nu-se-sterg/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29





Ajunge!


Sunt momente in viata cand chiar ajunge, cand atingi un punct cand nu mai suporti. Acum e acel moment in care nu mai suporti nimic din ce te inconjoara. In care oricat ai vrea sa scapi nu poti. Pentru ca debandada care a pus stapanire pe tara, si as extrapola pe lume, face in asa fel incat si calitatea ta umana sa coboare la sosete.

Nu ati constatat ca si relatiile interumane au ajuns la fundul sacului? Nu mai exista oameni de nadejde, persoane pe care sa te bazezi dincolo de o vorba, un gest aruncat in vant care in secunda doi, cand vine vorba de actiune, sa se transforme in vant si sa se faca ca ploua? (cacofonie intentionata).
M-am saturat de iluzii false care de la clasa politica si pana la oamenii de rand se face simtita. M-am saturat de lipsa de cuvant, de empatie, de omenie care exista astazi intre noi. Am primit la dezamagiri, lovituri sub centura in ultima vreme cat sa-ti ajunga o viata. Ajunge! Vrem schimbare in bine? Ce ar fi sa devenim oameni intre oameni, oameni pentru oameni? Ce tie nu-ti place altuia nu-i face? Cine mai aplica asta? Si atunci ne miram de degradarea care are loc. Daca ne degradam noi pe noi cum sa asteptam sa aiba cine sa ne reprezinte? Dintre cine? Dintre cei care nu mai stiu ce inseamna o misiune mai lunga de o zi doua, de lipsa perseverentei si a hotararii de a merge inainte? Si mai ales de a avea oameni cu aceleasi idealuri aproape? Unde sunt acei oameni? Ca eu ce am intalnit in ultima vreme e nimic altceva decat acel caine care latra si apoi fuge de mama focului. Asta daca se mai sinchiseste sa latre in vreun fel. Calitatea umana este la pamant. Si aparentele inseala. La maxim. E ca o epopeee ce prinde viteza in ultima vreme si care nu mai pare a avea fund.

Suntem in 2012. Indiferent cine ce spune de aceasta data, de aceasta cifra, e clar ca suntem la un anumit final, de un anumit final de ciclu. Asa nu se mai poate. Si Doamne Ajuta ca ceva sa se schimbe. Indiferent cum, dar sa se schimbe. Si cu cat mai radical cu atat mai bine. Ne trebuie o desteptare sanatoasa, un sut serios in fund altfel vad ca toata lumea e in letargie.

Si cu ocazia asta deschid si comentariile, asa cum demult mi s-a tot cerut, sa vedem cine mai reactioneaza la asta. Puteti scrie de acum, sa vedem cine mai doreste sa comenteze dupa mai mult de 2 ani fara comentarii online. Sa vedem cum veti primi aceasta deschidere. Cu injuraturi, cu deschidere, cu tacere? Indiferent insa de ce si cum, oameni buni, hai sa ne trezim odata si sa aplicam toate acele principii frumoase in viata noastra. Acele principii despre care toata lumea vorbeste dar aproape nimeni nu le aplica. Ajunge cu mizeria sufletului in care toti am ajuns sa ne scaldam mai mult sau mai putin. Sufletul nostru e bolnav. Ajunge!

Referendumul, invalidat. Zegrean şi compania, mai tari decât 7,4 milioane de români


Referendumul, invalidat. Zegrean şi compania, mai tari decât 7,4 milioane de româniVoinţa democratică exprimată de români la referendum a fost înfrântă. Judecătorii politici de la CCR au invalidat referendumul pe motiv că nu a fost întrunit cvorumul.

Decizia privind invalidarea referendumului a fost luată cu 6 voturi pentru şi 3 împotrivă, ceea ce înseamnă că unul dintre judecătorii numiţi de partidele care compun USL a trecut de partea lui Băsescu.

Soarta românilor s-a decis în mai puţin de trei ore. Atât a durat şedinţa CCR.

Băsescu se întoarce astfel la Cotroceni la masa verde, împotriva voinţei majorităţii românilor care s-au exprimat clar la referendum.

La auzul verdictului, câţiva dintre sutele de protestatari aflaţi în faţa sediului CCR au început să plângă. Oamenii au spus că vor merge în Piaţa Universităţii unde vor continua protestul până când Traian Băsescu va demisiona.
UPDATE Comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională. Au ignorat complet cifrele trimise de Guvern!
“În ziua de 21 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art.46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, a hotărât :
«1. Constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.
2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.
3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
4. La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului George - Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.
5. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de Preşedinte al României.
Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.»
Ioana Radu
sursa: cotidianul.ro
Sursa: gandeste.org

Bashar - A crea ceea ce Preferam




Traieste-ti visele, nu visa ca le traiesti!

Inca un videoclip excelent de la Bashar, care ne arata mecanismul crearii realitatii.

Ideea e ca ascultand materialele noi intram in acea stare in care suntem motivati sa lucram cu noi.
Sursa: salt-in-constiinta.blogspot.ro

Ascensiunea - a noua si ultima etapa a evolutiei spirituale si ascensiunii


Fazele evolutiei spirituale si ascensiunii

1. Deziluzia

2. Angajamentul de a evolua

3. Purificarea

4. Integrarea

5. Asimilarea Noilor Energii

6. Transmutatia

7. Transfigurarea

8. Resurectia

9. Ascensiunea




Discutam despre a 9-a etapa: Ascensiunea



La un moment dat, toate celulele sunt convertite in forma luminoasa cristalina pe baza de siliciu iar calatoria ascensiunii pare ca se termina aici, cel putin aceasta faza a ei. Ca fiinta deplina a celei de a 5-a dimensiuni, realizati ca exista foarte multe inaintea voastra, in aceasta calatorie infinita a sufletului.

Singura dorinta este de a servi, asadar, cel mai probabil, veti ramane in cea de a 5-a dimensiune a Pamantului, ajutand sufletele din dimensiunea dominanta 4D. Deoarece exista numai o dimensiune de constiinta intre voi, puteti inca interactiona cu ele, desi sufletele 3D vor parea ca locuiesc o alta planeta in acelasi spatiu. Oricum, la acea vreme, dimensiunea 3D a Pamantului va fi foarte putin populata deoarece aceste suflete parasesc spatiul planetar pentru lumi care sunt mai potrivite pentru nivelul lor de constiinta.





Cîntecul de lebădă al României sau cîteva gînduri despre dispariţia statului român


Despre pulsul de dinaintea morţii unei ţări

Un Stat care nu ştie şi nu e în putere să-şi numere cetăţenii nu mai poate exista sau poate că nici nu mai merită să existe. Cetăţeanul unei ţări este, de fapt, pulsul acelei ţări. Cînd Statul, puterea care conduce şi reprezintă această ţară, nu mai ştie să-şi ia propriul puls înseamnă că instituţiile sale au intrat într-o stare avansată de degradare. El se află poate chiar în moarte clinică, însă mai nimeni nu a constatat încă acest lucru. A nu putea să-ţi iei propriul puls, acest gest minimal de „biopolitică“, să vezi în ce stare este propriul tău organism socio-politic înseamnă a nu fi capabil să reflectezi şi să decizi asupra propriei tale situaţii de fapt. Într-un astfel de context, cînd organismul social şi politic nu mai poate să-şi îndeplinească funcţiile elementare, se pare că doar cineva dinafară mai poate veni să ia pulsul pentru a constata, a diagnostica situaţia corpului politic numit România. Privind atent spre corpul social-politic al Româmiei, vedem un organism intrat în convulsii care-şi anunţă moartea totală pentru că moartea cerebrală (moartea creierului) a avut loc cu ceva timp în urmă, însă diagnosticianul extern încă nu a anunţat-o. De ce?

Cine ne ia pulsul?
Cînd Statul nu mai poate să-şi ia propriul puls, adică nici măcar să-şi numere proprii cetăţeni, e nevoie de cineva dinafară s-o facă. În contextul global în care trăim întotdeauna se va găsi un doritor să se ofere pentru că, deși corpul România miroase a hoit în descompunere, orice om sau instituţie civilizată ştie că în ziua de azi şi hoitul poate deveni o marfă. Situaţia face ca astfel de instituţii să se afle chiar aici, în vecinătatea noastră, în corpul nostru social, politic şi economic, care ştie perfect să ne ia pulsul, adică să ne numere. Cele mai importante, mai exacte şi mai sigure informaţii despre noi, despre cei mai mulți cetăţeni acestei ţări se află nu la instituțiile muribunde ale statului român, ci la instituţiile economice mutinaţionale. O instituţie economică multinaţională ştie despre cetăţenii acestei ţări mult mai multe decît ar trebui să ştie o instituţie a statului român abilitată cu această funcţie. De exemplu, în România (dar aceasta e valabil mai nou în mai toate ţările, doar că la periferia capitalului se vede mai bine), banca la care te împrumuţi sau o companie de asigurări ştie despre noi nu numai totul, dar și ceva pe deasupra. Ele ştiu ce se întîmplă în acest moment cu noi şi au chiar estimări destul de exacte cu ce se va întîmpla în viitorul apropiat cu fiecare dintre noi. Nu e nici Matrix şi nici o metaforă, ci pura realitate.
Situaţia delicată nu e doar faptul că ele ştiu despre noi mai mult decît ştie Statul care este plătit din banii noştri să îndeplinească această funcţie, ci faptul că ele, mai nou, au „mîinile mai lungi“ decît ale statului, iar de multe ori, instituţiile statului le sînt subordonate (urmăriţi atent întîlnirea şefilor FMI cu şefii Statului, sau cum lobby-urile marilor corporaţii impun legi). Există însă o instituţie şi mai cinică, așa cum e FMI, care are rolul să dea ultimul diagnostic şi să ia deciziile necesare şi utile propriei instituţii ce deţine puterea asupra corpului muribund al acestei ţări: unui corp social şi politic într-o stare de boală avansată, de fapt, un corp muribund, trebuie să i se scoată la mezat ultimele organe funcţionale pentru a-i mulţumi pe cei care au ţinut sub perfuzii acest corp politic. De ce un Stat-corp aflat în moarte cerebrală este ţinut sub perfuzii şi cui foloseşte?
Cînd moare un Stat sau de ce e nevoie de transplant? Cine-l face şi cui foloseşte?
La o astfel de întrebare aş căuta un răspuns nu în tratatele de politologie şi filozofie, ci în cu totul altă direcţie. Pentru a găsi un răspuns, m-aş îndrepta mai degrabă spre domeniul medical[i]. Vă mai amintiţi cum, în anii ’60, cei mai importanți gînditori ai epocii postindustriale anunţau moartea tuturor. În aceeaşi perioadă în care omul era declarat mort, în domeniul medical aveau loc transformări radicale. În acei ani ai „generaţiei sputnik“, unii cercetători dezvoltau un domeniu nou al medicinei, precum ATI (anestezie și terapie intensivă, în alte limbi botezată „reanimatologie”), alţii căutau să analizeze diversele stadii ale morţii, iar alţii lucrau de zor la tehnicile de transplant al organelor vitale ale corpului. Despre aceste lucruri, politicienii şi politologii vremii nu ştiau mare lucru. De ce ar fi trebuit ca ei să ştie aceste probleme şi soluţii propuse de medici?
Chirurgii vremii care se ocupau de întregul mecanism de transplant al organelor unui corp uman ştiau că un organ nu poate fi luat de la un corp mort. Întrebarea lor fundamentală era: cum putem face rost de aceste organe fundamentale de la un corp „proaspăt“, încă viu? Medicina, fireşte, cunoştea de ceva vreme acest lucru: nu poţi lua un organ pentru transplant de la un corp mort, ci de la unul aflat într-o coma de passé. Se ştie: un om aflat într-o astfel de stare poate trăi numai cuplat la aparate care menţin respiraţia artificială şi circuitul sanguin (tehnica necesară acestor proceduri apare în aceaşi perioadă). Oamenii ajunşi în acest stadiu au creierul mort, însă bătăile inimii şi respiraţia le sînt întreţinute artificial. Moartea creierului rezultă din încetarea completă a fluxului sanguin cerebral, iar încetarea funcţiilor lui este ireversibilă. Tradiţional, după cum bine ştim, omul este considerat mort cînd nu mai respiră şi nu-i mai bate inima, nu mai are puls o perioadă mai lungă de timp şi cînd organele vitale au intrat deja în proces de alterare, adică a început procesul de necrozare a ţesuturilor. Însă odată cu dezvoltarea tehnicilor de reanimare, se constată că moartea este un proces care nu este legat doar de încetarea bătăii inimii (de lipsa pulsului). În acest context, pe lîngă vechiul concept de moarte biologică, apare conceptul demoarte cerebrală. Moartea cerebrală a fost definită „ca o comă ireversibilă cu abolirea reflexelor. Este un proces ireversibil datorat necrozării neuronilor, urmat de scăderea cantităţii de sînge circulant“.
Cum în aceeaşi perioadă se dezvoltă paralel şi se extind în diverse ţări tehnicile de transplant ale organelor vitale care au iscat multe polemici, comitetul Şcolii Medicale de la Harvard tranşează problema în anul 1968: alături de criteriile clasice de a constata moartea organismului, există şi o nouă metodă de constatare a acesteia – moartea integrală a creierului (whole brain death). Şimoartea cerebrală/moartea creierului, şi moartea biologică sînt constatarea aceluiaşi eveniment: moartea. Însă organismele diagnosticate şi în primul caz şi în ce de-al doilea, chiar dacă sînt moarte, au caracteristici diferite: de la cel aflat în moarte cerebrală se pot preleva organe pentru transplant, spre deosebire de cel aflat în moarte biologică, ale cărui organe nu mai sînt utile transplantului. Iar ca aceste proceduri de transplant, care au iscat numeroase polemici la vremea respectivă, să intre în „normalitate“, au apărut legile care permit, dau dreptul legal medicilor să folosească organele „mortului clinic“ pentru transplant. Înainde de acest moment, evident, nu a existat nici-o reglementare legislativa în domeniu.
Dar ce are această poveste medicală cu noi şi cu moartea Statului? Dacă ne uităm la istoria politică a ţărilor postcomuniste (dar e valabil și pentru statele-colonii), vedem o asemănare izbitoare între tehnicile medicale şi ingineriile economice, politice şi sociale aplicate pe corpul politic al ţărilor postcomuniste. Cînd în 1989 s-a constatat că întregul corp politic a intrat în convulsie prevestindu-şi moartea, moartea anunţată nu era una biologică, ci cerebrală, un soi de moarte a creierului. Cînd corpul politic comunist nu a mai fost capabil să-şi ia pulsul, a venit o putere externă care a pus diagnosticul: tranziţie, adică moarte cerebrală. Ce face medicul într-un astfel de caz? Am spus mai sus: îi menţine respiraţia şi circulaţia sîngelui, în timp ce face transfer de organe către alte corpuri politice.
FMI şi Banca Mondială & co au îndeplinit și încă mai îndeplinesc aceeaşi funcţie ca cea a mediculului transplantolog: pompează, pe de o parte, bani pentru a menţine circulaţia sanguină şi respiraţia statului mort cerebral şi, în paralel, are loc un amplu proces de transplant al tuturor organelor vitale ale corpului-stat (de la controlul asupra circuitului sanguin-bancă, la cel asupra rinichilor, ţesuturilor etc. – fabrici, uzine, sisteme energetice, căi ferate etc.) către corpurile-politice care au puterea economică și politică de control asupra acestor morţi cerebrali politici.
Vestea proastă este că acest proces de transplant politic şi economic se extinde, odată cu ultima criză, şi asupra unor state aflate într-o stare de sănătate aparent mai bună, adică la limita morţii clinice.
Marea problemă a interventioniştilor-statali-transplantologi, dacă ne uităm mai ales la cazul Greciei şi cum a fost ea tratată de către marile instituţii financiare, este cum să legalizeze, cum să construiască cadrul juridic pentru a nu cădea în categoria deja invechită  a „furtului” sau „asasinatului politic” (să nu mai facem războaie ca să cucerim state, ci le aducem, prin inginerii financiare, în moarte cerebrală). Cu alte cuvinte, acum, marea problemă şi provocare a celor care deţin puterea reală şi se ocupă de transplantologia economică e cum vor legaliza acest transfer al avuţiilor, aceste transplante de organe economice (dar şi de resurse naturale), ca totul să pară „natural“ iar „urmele crimei” să dispară. Ultima mare provocare este cum va reuşi marele capital să construiască un cimitir pentru Statele care, după ce vor fi „eliberate“ de toate organele vitale, vor fi declarate „moarte biologic“, iar cadavrele vor trebui să dispară. Cimitirul Statelor este noul proiect care va să vină.
Dar cum am ajuns aici?
În ultimii 20 de ani, am asistat la destramarea instituţiilor statului şi la o luptă fără precedent împotriva lui. Părinţii noştri, care au trăit în anii ’50-’70, construiau infrastructura acestei ţări, de la drumuri la fabrici şi uzine, de la dispensare şi şcoli la cinematografe şi stadioane. Acea generaţie (şi tot ce au constuit ei) a devenit o generaţie-donor pentru viaţa socială, politică şi economică a perioadei postcomuniste. Dincolo de ideologie, aceasta este realitatea cinică şi tragică. Ce a construit acea generaţie într-un an, noi nu am reuşit să facem în 20 de ani. Din acele resurse umane, economice şi realităţi sociale am trăit şi am consumat (după 90) pînă la epuizare, fără a pune mai nimic în loc. Ce s-a construit atunci, după anii ’90, am vîndut sau dat altora, care nu contribuiseră la aceste avuții, cu un patos nemaiîntîlnit. În locurile uzinelor şi fabricilor care produceau au apărut compexe comericiale, vapoarele s-au transformat în iahturi, iar căile ferate se vînd la fier vechi. Şcolile şi spitalele se închid din cauză că nu sînt profitabile. Singurul adevăr valabil rămas este profitul. Aceasta este convingerea şi practica cotidiană a fiecărui cetăţean ieşit din comunism. Singurul lucru real pe care l-am realizat este distrugerea coeziunii  sociale, am distrus ultima fărîmă de sensibilitate socială, lucru care a dus la dispariția sensului politic. Şi aşa am transformat totul în ghetouri: ghetouri imense şi mici ghetouri de lux, aşa cum şi populaţia acestei ţări a fost împărţită în două grupuri: unul mare, al „răilor paraziţi, necivilizaţi şi  ineficienţi“, şi unul mic, al „bunilor cetăţeni civilizaţi şi eficienţi“.
Iar visul copiilor din anii ’70 de a deveni medici, profesori, ingineri şi cosmonauţi este azi privit ca unul desuet și ridicol. Majoritatea au renunţat demult la visul lor, la meseriile pe care şi le-au însuşit cu mult efort, făcînd tot soiul de munci fantasmagorice (publicitate, PR, marketing etc.). Singurul vis al generaţiei aflate în plină maturitate astăzi e acela de a avea acces la împrumuturi pentru a-şi achiziţiona lucruri de care nu vor avea cu adevărat nevoie niciodată.
Am luptat pentru capitalism pînă nu ne-a mai rămas de vîndut decît propriile suflete. Ba mai rău, am mers mult mai departe: am luat împrumuturi pentru generaţiile care încă nu s-au născut. Cînd se vor naşte, se vor naşte înrobiţi de lanţurile datoriilor făcute de părinţii lor. Şi aşa treptat, treptat am devenit sclavii care dăm naștere unor noi sclavi nevinovați.
Prietenilor mei creştini şi conservatori va trebui să le reamintesc o poveste mai veche: împrumutul, visul devenit realitate, te scoate din cîmpul libertăţii şi din cel al politicului. Da, te poţi elibera de el, dar doar printr-un gest radical de care puţini sînt capabili, mai ales cînd contextul este total nefavorabil gesturilor radicale. Ce este salvarea dacă nu un gest eminamente politic? Cum citesc eu discursul politic al lui Hristos în povestea creditelor şi a salvării politice? Simplu. Afirmaţia cum că „e mai uşor să treacă o cămilă prin urechile acului decît să intre un om bogat în împărăţia cerului“ o tălmăcesc aşa: bogatul se poate salva la limită, căci el poate să renunţe, fie şi foarte greu, la propria avuţie tocmai pentru că el deţine puterea şi controlul asupra avuției sale. Aș continua afirmaţia interpretării poziției hristice în felul următor: e mai uşor să treacă un om bogat prin urechile acului decît un om cu credite-împrumuturi să intre în împărăţia  cerului. De ce? Fiindcă creditul este o bogăţie inversată, pe minus. Omul care are un credit are o bogăţie la care nu poate renunţa petru că nu el este stăpînul ei. El are o bogăţie care nu-i aparţine. De aici şi lipsa totală de libertate şi ieşirea din cîmpul politic, deci incapacitatea de a participa la actul salvării.
Cînd cei morţi şi cei vii îndeplinesc aceeaşi funcţie politică
Cînd cei morţi au în cadrul statului aceeaşi funcţie socială ca şi cei vii, atunci intrăm într-un spaţiu nonpolitic. Ca să înţelegem cît mai bine acest trai în comun al celor morţi cu cei vii în spaţiul politic estic, nu trebuie să citim neapărat tratate de politică şi filozofie. E suficient să citim, pentru contextul estic general, romanul-poem al lui Gogol, Suflete moarte. Ne place sau nu, noi facem parte din aceeaşi paradigmă social-politică gogoliană. Iar ca să înţelegem povestea mai bine în contextul românesc, e suficient să citim romanul lui Bram Stoker, Dracula. De la Gogol ştim un lucru foarte interesant: „sufletele moarte“ au o funcţie economică foarte importantă, la fel ca cele vii. Morţii te pot face om în sensul cel mai actual al cuvîntului. Cine este un om „adevărat”? Unul care deţine proprietate, moşii, avere din care decurge sau prin care se cumpără puterea, care, la rîndul ei, duce la îmulţirea averii. „Sufeletele moarte“, cele care nu mai sînt demult printre noi, au această putere. Toată aventura romanului este despre cum Pavel Ivanovici Cicikov procură „sufletele moarte“ ale țăranilor iobagi decedaţi, rămaşi înscrişi în registrele fiscale. În varianta română actuală: „sufletele moarte“ votează pentru a decide soarta României. De dincolo de mormînt, morţii îşi exercită o funcţie socială şi politică pe care cei vii demult nu mai vor să o îndeplinească. Culmea: „sufletele moarte“ sînt mai vii decît aleşii poporului sau chiar decît preşedintele ales și suspendat.
Stoker însă, în al său Dracula, poate una dintre cele mai bune cărţi despre România, chiar dacă el nu a fost niciodată pe aici, descoperă o chestiune foarte importantă în ceea ce ne priveşte. Totul porneşte de la cuvîntul Nosferatu, adică ne-mort, care este cheia înţelegerii trecutului şi prezentului nostru (în volumul Ultimii eretici ai Imperiului am dedicat două capitole acestei teme, iar aici voi reveni schematic asupra cîtorva dintre idei). Stoker constată că, de fapt, marea tragedie a contelui Dracula, ca şi a noastră, dealtfel, este faptul că este prins între două lumi, între „cei vii“ şi „cei morţi“, într-un cîmp nediscursiv, într-un soi de hălăduială fără sens. Un fel de „nici-nici“ care este tragedia cuiva prins între două lumi. Prima problemă majoră a acestui spaţiu al celor vii şi al celor morţi care trăiesc împreună, sau mai degrabă al celor prinşi între cei vii şi cei morţi, adică tema vampirismului, e legată – şi aici mă opresc strict la problema socială şi politică – de iraţionalitate. De un anumit tip de iraţionalitate. Vă mai amintiţi întrebarea ritualică din capitolul 9: „Voieşti, Wilhelmina, să împarţi cu mine această necunoaştere?“. Întrebarea vine în urma unei alte afirmaţii de efect: „Secretul este aici, dar eu nu doresc să-l cunosc“.
De fapt, marea dramă a contelui Dracula este drama necunoaşterii sinelui. De aici decurge şi lipsa propriului centru de comandă. Atît duşmanul, cît şi centrul de decizie sînt mereu în afara noastră. Nu-i aşa că ruşii, evreii si comuniştii sînt de vină, pe cînd noi nu avem nici-o vină  niciodată? Iar deciziile majore le luăm cu consecvenţă numai ploconindu-ne la Înalta Poartă, fie că se cheamă Istambul, Moscova, Bruxelles sau Washington? E adevărat că deciziile luate sub jurămînt la Înalta Poartă vor fi aplicate în spaţiul nostru de o manieră proprie: am vrut cum e mai bine şi a ieşit cum e mai prost (pentru societate, de obicei, nu pentru persoanele care decid). Dregătorii noştri vorbesc şi procedează asemenea lui Van Helsing din romanul Dracula: „Doresc să credeţi în lucruri în care nu aveţi putinţă a vă încrede“. Şi tot Van Helsing încheie acest tip de existenţă „nici-nici“, a celor prinşi între două lumi, în cîmpul unei discursivităţi unde politica dispare şi totul e o retorică a efectului care are rol de seducţie: „Există lucruri pe care nu le înţelegeţi, dar ele există“. Aici ne aflăm în cîmpul politic al vampirismului, dar aceasta e o temă dragă mie şi o vom discuta cu altă ocazie separat.
Insensibilitate, ne-simţire socială sau despre balena însingurată
Am dereglat, am destramat, am distrus şi vîndut aproape tot. În urma acestor procese pe care le-am înfăptuit cu un entuziasm morbid şi tîmp, a survenit o fragmentare şi o disoluţie socială fără precedent. Cînd se distruge o uzină sau o fabrică, cînd dispare o bibliotecă sau un cinema, cînd se năruie un drum sau un pod, se năruie de fapt o lume vie, reală. Este o lume vie care renunţă la tot ce are fără a mai primi nimic în loc. Acest tip de fragmentare şi năruire duce în ultima instanţă la unul dintre cele mai tragice fenomene sociale: insensibilitatea şi ne-simţirea socială care fac să nu mai existe viaţă socială şi duc, în definitiv, la o moarte politică totală.
Povestea societăţii noastre româneşti din perioada postcomunistă seamănă foarte mult cu povesteabalenei 52 de Hertzi (Hz). Este povestea cele mai singure balene din lume, pentru că nu are familie, prieteni şi nu aparţine nici unui grup de balene. Ea înoată disperată prin apele oceanelor. Înoată în singurătate căutînd o altă balenă, „cîntînd“ un set de sunete compuse din cel mult şase „ţipete“ care dureză maxim şase secunde. Este „cîntecul ei de lebădă“, căci nici o altă balenă nu o poate auzi. Ea este damnată să moară în singurătate. De ce? Pentru că este singura balenă din lume care emite sunete pe frecvenţa de 52 de Hz; toate speciile de balenă care există comunicănd între ele cu sunete emise pe frecvenţe între 12 şi 25 de Hz. Nici-un sunet emis de ea nu poate fi auzit de o altă balenă, nici-un sunet emis de ea nu poate primi răspuns. Biologii au păreri diferite: unii susţin că e o balenă hibrid, alţii că e un mutant, iar alţii că ar fi prea tînără şi are „vocea în formare“.
Speranţa noastră ar fi acest ultim argument: sîntem o societate prea tînără şi avem încă vocea vieţii sociale în formare. Dar poate că am ajuns la acest grad de singurătate, fragmentare şi insensibilitate socială pentru că fiecare dintre noi emite mesajele pe alte frecvenţe şi nu ne mai putem nici auzi, nici comunica pentru a ne organiza social şi politic. Din ce cunoaştem şi ştim din istorie şi din reflecţia politică de milenii, omul moare cel mai uşor din lipsă de viaţă socială, de aceea avem enorm de mare nevoie de sensibilitate socială, cea care creează viaţa socială şi duce la formarea vieţii politice, în lipsa căreia nu mai sîntem oameni. Întrebarea e cum ne reglăm vocile pentru a emite pe lungimi de undă care să ne permită să ne auzim?
Cum poate naşte o mamă moartă sau cum poate exista un final fericit al morţii cerebrale-tranziţie?
Iată şi istoria de final, care, în cel mai bun caz, ni se poate întîmpla şi nouă. Ea spune aşa: pe data de 19 aprilie 1993, nu departe de San Francisco, Trisha Marshall, o tînără mamă a patru copii, a intrat în casa unui pensionar ca să-i fure banii. Din nefericire, bătrînul era acasă şi în cel mai american stil, a scos puşca, i-a tras tinerei mame de 28 de ani un glonţ în frunte, după care a anunțat poliţia. Poliţia a venit, a dus trupul la spital, iar medicii au constatat că Trisha Marshall are „creierul mort“. Au mai descoperit că în sînge are urme de  alcool şi cocaină, şi surpriză, că este şi gravidă în patru luni. Cînd părinţii şi prietenii au aflat, au insistat ca medicii să găsească o soluţie de salvare a copilului. În ciuda preţului foarte ridicat al unei astfel de proceduri de menţinere a „trupului viu“, medicii s-au luptat trei luni și jumătate să ţină în viaţă corpul mamei. După mult efort, exact peste trei luni și jumătate, pe data de 3 august, s-a născut prin cezariană Daius Marshall, care a fost luat acasă de bunici. Dupa cîteva minute, mama era deconectată de la aparate şi intra în moarte biologică.
Este un happy-end, totuşi: există moarte, dar există şi naştere, există disperare, dar există şi speranţă. Cel născut din pîntecele unui mort cerebral s-ar putea să fie ultima noastră speranţă, cel care ne mai poate salva.
[i] Pe acest subiect au scris autori precum  M.Foucault, Ph. Aries sau S. Roganov (autor al cîtorva studii excelente despre  moartea ţărilor comuniste).
Vasile Ernu
Sursa: gandeste.org

Dar acum e timpul să plecăm : eu ca să mor, iar voi — ca să trăiţi. Care dintre noi se îndreaptă spre un bine mai mare, nu ştie nimeni altcineva decît Zeul.


Postat Maria
Moartea e una din două : sau e ca şi cum cel mort n-ar mai exista şi n-ar mai simţi nimic, sau, după cum se spune, înseamnă o schimbare şi o mutare a sufletului din acest loc de aici în altul. Şi dacă înseamnă lipsa oricărei simţiri şi e ca somnul cuiva caren-ar vedea nimic, nici măcar un vis, atunci moartea ar putea fi un cîştig minunat. Pentru că eu cred că dacă cineva ar trebui să aleagă o astfel de noapte în care a dormit atît de adînc încît n-a avut nici un vis, să compare cu această noapte celelalte nopţi şi zile ale vieţii sale şi, cercetînd, ar trebui să spună cîte zile şi nopţi a petrecut în viaţalui mai bine şi mai plăcut decît această noapte, cred că acela, chiar dacă n-ar fi om de rînd, ci însuşi marele rege, ar găsi că sînt foarte puţine la număr pe lîngă celelaltezile şi nopţi. Prin urmare, dacă aşa este moartea, eu spun că este un cîştig; pentru că astfel timpul întreg nu pare mai lung decît o singură noapte.Iar dacă a muri înseamnă să pleci de aci în altă parte şi dacă sînt adevărate cele ce se spun — cum că acolo se află toţi cei care au murit —, atunci ce alt bine ar putea fi mai mare decît acesta, judecători?Dacă cineva, sosind în Hades, scăpat fiind de aceşti aşa-zişi judecători, îi va găsi adevăraţii judecători despre care se spune că împartdreptatea acolo, pe Minos şi Radamanthys, pe Eac, Triptolemos şi alţi croi cîţi au fost oameni drepţi în viaţa lor, oare ar fi urîtă acea călătorie? Cu cîtă bucurie ar primi oricare dintre voi să ajungă lîngă Orfeu, sau lîngă Musaios, sau lîngă Hesiod ori Homer? în ceea ce mă priveşte, aş  Muri de bunăvoie de nenumărate ori, dacă aşa stau lucrurile, fiindcă mi-aş petrece minunat vremea acolo, întîlnidu-mă cu Palamede, şi cu Aias al lui Telamon, şi c u oricare altul dintre cei vechi care a murit de pe urmaunei judecăţi nedrepte, şi stînd să pun păţaniile mele alături de ale lor, cred că n-ar fi lucru lipsit de farmec; mai ales ar fi plăcut să-mi petrec timpul iscodindu-i pe cei deacolo, cum am făcut cu cei de aici, şi căutînd să aflu care dintre ei este înţelept şi care îşi închipuie că este, fără să lie. Cu cîtă bucurie, o, judecătorii mei, ar primi cinevasă-l cerceteze pe cel care a condus la Troia oastea cea nenumărată, sau pe Odiseu, sau pe Sisif, şi i-am putea înşira şi pe alţii, fără de număr, bărbaţi şi femei; să vorbeşti, să fii împreună cu ei acolo şi să-i iscodeşti, ar fi într-adevăr o fericire. De bună seamă că cei de acolo nu osîndesc la moarte pentru astfel de lucruri, pentru că şi în celelalte privinţe sînt mai fericiţi decît cei de aici şi sînt şi nemuritori pentru restul timpului, dacă sînt adevărate cele ce se spun.Dar şi voi trebuie să aveţi bune nădejdi în privinţa morţii, judecătorii mei, şi să vă daţi seama de acest adevăr; pentru un om bun nu există nimic rău, nici în viaţă, nici în moarte, iar Zeul are grijă de soarta lui; nici ceea ce se petrece cu mine nu e la întîmplare, ci e limpede pentru mine că e mai bine să mor şi să mă îndepărtez de toate. Deaceea semnul meu nu mi s-a împotrivit de fel iar eu nu sînt cîtuşi de puţin mîniat pe cei care au votat împotrivă-mi şi nici pe cei care m-au acuzat. Deşi nu cu acest gînd m-au acuzat şi m-au condamnat, ci crezînd că-mi fac un rău; iar acest lucru e vrednic de mustrare. Numai atît vă mai cer : pe fiii mei, cînd vor ajunge în floarea vîrstei, să-i pedepsiţi, cetăţeni, necăjindu-i la fel cum vă necăjeam şi eu pe voi, ori de cîte ori vi se va părea că se îngrijesc fie de bani, fie de altceva, mai mult decît de virtute; şi ori de cîte ori vor crede că e ceva de capul lor fără să fie nimic, să-i certaţi, cum vă certam eu, că nu-şi dau osteneala pentru ce trebuie şi îşi închipuie că sînt ceva, deşi nu sînt buni de nimic. Şi dacă veţi face aşa, va însemna că v-aţi purtat cum trebuie şi cu mine şi cufiii mei.Dar acum e timpul să plecăm : eu ca să mor, iar voi — ca să trăiţi. Care dintre noi se îndreaptă spre un bine mai mare, nu ştie nimeni altcineva decît Zeul.
Apararea lui Socrate -Platon

"Am venit – De unde ? Merg – Incotro ?" - de de Gabriele din Wurzburg


Gabriele din Wurzburg este numita, de catre Dumnezeu Tatal, profeta lui Dumnezeu pentru epoca noastra. Gabriele este in serviciul Spiritului Christosului lui Dumnezeu de peste 35 de ani.
 In aceasta perioada a dat mii de revelatii, in lumea intreaga. Nenumarate carti, brosuri, traduse si difuzate in lumea intreaga, au fost date, prin ea, de catre Christosul lui Dumnezeu. Astfel, Spiritul a revelat oamenilor, copiilor Sai, adevarul, in masura in care ei il pot intelege. In ultimii ani, Spiritul Christosului lui Dumnezeu a facut din Gabriele, ambasadoarea Sa. Pornind de la constiinta sa dezvoltata si de la experienta sa personala, ea traduce, pentru oameni, vointa Domnului. Aceasta se face prin carti, inregistrari audio, video, prin emisiuni radio sau de televiziune difuzate in intreaga lume. 
Profeta si ambasadoarea lui Dumnezeu pentru epoca noastra indeplineste vointa Domnului in multiple moduri. Actiunile sale permit Adevarului etern sa fie difuzat in lumea intreaga. 

  Cum se petrece moartea? Ce traieste sufletul cand isi paraseste trupul?
La fiecare om urmeaza, dupa terminarea timpului pentru viata sa pamanteasca, parasirea corpului de catre sufletul sau. Pentru "moarte" însa nu exista nici o norma, fiecare om moare altfel! 
Cercetarea moderna a mortii îsi obtine cunostintele din povestirile oamenilor care au fost morti clinic si care au fost readusi la viata. Acesti oameni au avut adesea o moarte mai mult sau mai putin neasteptata, fortata, care însa s-a dovedit a nu fi definitiva. 
Relatarile sunt asemanatoare: 

Prima experienta este adesea o senzatie de plutire în afara si deasupra corpului fizic.
 În aceasta stare sufletul înregistreza foarte exact împrejurimea reala si toate întamplarile, de exemplu în sala de operatie sau la locul accidentului. Adesea sufletul traieste experienta în care, în continuare, este condus printr-un tunel întunecos sau catre un punct luminos. Unii înregistreaza cum ajung într-o lumina stralucitoare si aud sunete, armonii sau un fel de muzica sferica. Aceste suflete înca nu s-au despartit în întregime de corp, astfel încat încercarile de readucere la viata au succes. 
Cu totul altfel se petrece moartea naturala, la care revocarea vietii dureaza în mod normal ani de zile: din timp în timp apar dificultati la nivelul aparatului circulator, un organ sau altul nu mai functioneaza ca si înainte, iar corpul devine tot mai slab. 

In acest timp se ofera sufletului multe posibilitati de pregatire pentru despriderea de trup. În somnul adanc al corpului, sufletul poate iesi din corp si poate exersa cu îngerul lui pazitor "libertatea de a se misca". La fel ca un om care dupa ce mult timp a fost bolnav în pat si trebuie sa învete din nou sa mearga, asa si sufletul trebuie sa învete din nou libertatea sa de miscare în domenii spirituale. 
In cele din urma, omul se culca pentru a muri. Inainte de iesirea sufletului din corp, ruleaza înca odata prin fata omului întreaga viata ca un film proiectat cu acceleratorul. Sufletul evalueaza pe deplin constient pana la ultima simtire trecutul sau, viata pamanteasca care acum s-a sfarsit. O evalueaza dupa alte criterii decat a facut-o omul. Criteriul hotarator este acum acela al iubirii dezinteresate realizate. În felul acesta sufletul devine judecatorul gandirii si activitatii propriului om. 
Daca omul s-a pregatit pentru moarte, atunci sufletul se poate desprinde relativ usor de trup. Îl ajuta fiinte spirituale, îngerul lui pazitor si sufletele unor prieteni si rude de odinioara. 
Ele saluta sufletul care paraseste materia si îl ajuta sa-si ia locul în lumea cealalta. 
Daca omul însa nu s-a pregatit pentru moartea sa, daca a trait în întregime în materie, fara nici o straduinta spirituala, fara orientare consecventa spre Dumnezeu, atunci cugetarea si nazuinta sa, întreaga sa constiinta este atat de mult fixata de conditiile omenesti pamantesti de viata, încat se tine de ele în mod convulsiv. Nu-si poate imagina o viata dincolo de existanta materiala omeneasca si se apara împotriva mortii. 
Fiintele spirituale vor sa ajute si acest suflet ca sa se poata desprinde mai usor de trup. Dar atat timp cat omul nu vrea sa primeasca moartea sa, respectiv s-o considere drept realitate, posibilitatile lor de a ajuta sunt foarte limitate. Fiintele spirituale respecta vointa libera. 

Sufletul care este orientat atat de mult spre aceasta viata pamanteasca, ramane si dupa iesirea lui din trupul pamantesc mai mult sau mai putin legat de acesta prin fluxuri de energie. Se agata oarecum de casa sa fizica, deoarece si el crede ca viata este posibila doar în corpul material. El percepe înca, ce se întampla cu trupul neînsufletit, indiferent daca este pus în mormant sau adus în crematoriu. 

Sufletul se desprinde corespunzator nivelului sau de dezvoltare 
Asa cum a trait omul, asa cum si-a orientat sufletul, la fel continua sufletul sa simta si sa traiasca! 
Ce se întampla cu un suflet, de exemplu la un accident mortal? Daca sufletul este azvarlit afara din trup printr-o influenta fortata, atunci nu se poate desprinde în mod legitim de trup. Aceasta înseamna ca el, desi a parasit trupul, mai este legat de el mai mult sau mai putin, în functie de orientarea spirituala a omului. 
La aceasta despartire fortata rar îi este posibil sufletului sa se orienteze îndata, desi pentru el intervin fiinte spirituale sau alte suflete. Din cauza socului suferit, sufletul crede ca se mai afla tot în trup, deorece persista înca mult timp sperietura si durerea momentana iar capacitatea de deosebire nu este dezvoltata. 
Poate ca medicul a constatat de mult moartea fizica, cadavrul poate fi înmormantat si sufletul tot se mai crede legat de corp. Din cauza acestui soc sufletul traieste eventual nu doar zile, ci saptamani sau luni sau si mai mult timp cu impresia, ca mai este om, poate bolnav sau vatamat din cauza accidentului, dar nu mort! 
El continua sa traiasca cu aceste impresii pe care le percepe ca imagini. În aceste imagini ale 
sufletului crede ca traieste real în corpul fizic, ca percepe, gandeste, vorbeste si actIoneaza corespunzator. Poate ca el continua sa faca munca lui anterioara, deorece tot mai crede ca este om. Se misca în circulatie pe strazi si foloseste mijloacele noastre de transport. Dar dupa parasirea trupului nu mai are simturi. Adesea rataceste mult timp pe pamant, pana cand observa ca multe lucruri sunt altfel decat era obisnuit ca om. El se duce de exemplu la prietenii sai si se întreaba: "Pe mine nimeni nu ma mai ia în seama, nici un om,locul meu de munca este ocupat de altul, eu sunt complet singur. Ce s-a întamplat cu mine?" 
Abia dupa o asemenea recunoastere, lumea spirituala poate actiona asupra sufletului. Numai cand îi este constient sufletului ca este o fiinta din materie fina si ca trupul lui este de mult îngropat, sufletul se poate trezi în urma activitatii îngerului sau pazitor si poate pomi în drumetie corespunzator nivelului sau de constiina. Un suflet primeste sfatul si se lasa condus în domeniile sufletelor, altul poate ca merge la mormant si astepta acolo reînvierea carnii, asa cum a învatat-o în "timpul vietii". 
Dupa cum s-a spus la început, sufletul înmaganizeaza tot ceea ce afla omul în cursul vietii sale,
 deci si toate învataturile religioase. Daca omul a fost educat în gandirea unei confesiuni si a acceptat aceasta învatatura ca adevar, atunci sufletul lui va ramane si dupa moarte la aceasta profesiune de credinta. Aceasta se petrece în primul rand atunci cand biserica a reusit sa-l convinga ca doar ea 
este în stare sa aduca omului fericirea, daca el accepta toate îvataturile ei. Daca sufletul acesta a parasit trupul, traieste în continuare imaginandu-si ca înca mai face parte din biserica sa. El mai crede ca-L poate gasi pe Dumnezeu doar într-o cladire a bisericii. 
Dar Dumnezeu nu este legat de un loc, fiind Spirit universal este omniprezent, chiar si în suflet! Atat timp cat un suflet nu întelege aceasta, atat timp cat se tine de învataturile pe care învatatori pamantesti le-au întiparit ca adevar în omul si sufletul lui, aceasta influenta ramane pe mai departe hotaratoare pentru suflet. Atunci se închide pentru tot ceea ce mesagerii luminosi ai adevarului etern vor sa-i faca de înteles si nu va putea gasi continuarea drumului sau în lumea cealalta ci va tinde tot mereu spre o noua încarnare. 
Cat de diferita de aceasta este trecerea în lumea cealalta a unui om, care într-adevar este unit cu 
Dumnezeu! Aici se poate vorbi de "reîntoarcere acasa" Acest om stie ca sufletul lui vine de la Dumnezeu si de la Dumnezeu obtine energia sa vitala. El stie ca în sufletul sau se afla viata sa eterna, nemuritoare. Sufletul, copilul lui Dumnezeu, este tot timpul în legatura cu Tatal sau si ar vrea sa se întoarca din nou la El. Omul stie, ca acest trup material poate fi comparat cu o haina, care, daca nu mai este necesara, poate fi scoasa. Cu ani înainte de întoarcerea sa acasa, sufletul sau primeste impulsuri cu continut de genul: desparte-te, încetul cu încetul, de corpul tau omenesc.
Vibratii speciale de lumina curg în suflet. Foarte încet, el reia fluxurile sale de viata din trupul fizic si înmaganizeaza aceste puteri. În jurul acestui om unit cu Dumnezeu se afla la trecere suflete din regiuni superioare, membrii familiei de odinioara si spiritul pazitor. Sufletul, care se mai afla în om, se simte fericit, deoarece stie ca Dumnezeu, Domnul îl cheama înapoi. 
Cand omul asteapta asa numita moarte, îi este permis sa se mai uite o data înapoi. El cuprinde cu vederea viata sa si iarta unde este ceva de iertat. Poate chiar îi este îngaduit sa vada fiinte din lumi îndepartate si percepe plenitudinea care îl înconjoara. Atunci trupul pamantesc închide ochii, respira de cateva ori puternic: omul mai vede o data fiinte spirituale sau suflete luminoase, mai dezvoltate, - apoi expira definitiv, si sufletul a parasit trupul. În acelasi moment se desfasoara aceasta formatiune flexibila, de substanta fina. Sufletul are "stabilitatea" sa si traieste constient si bucuros în domeniul spiritual de frecventa, în care a trecut. 

Sufletul este înconjurat de lumina. Spiritul pazitor sau suflete din lumi mai superioare îl lamuresc. Sufletul simte melodii, sunt vibratii ale planetei spre care tinde. 
Fiecare suflet este altfel condus conform starii sale. El poate ca vede o strada, poate un tunel, poate o pajiste foarte frumoasa. Sufletul îndreptat spre Dumnezeu se mai uita scurt în urma, cere în rugaciune ajutor pentru rudele în doliu si se duce mai departe. 
Acest suflet a realizat un progres în viata pamanteasca care s-a terminat acum. S-a apropiat simtitor de Tatal de care îi este dor, a facut cativa pasi înainte pe drumul spre casa, înapoi în lumina. 

(Extras din cartea «Am venit – De unde? Merg – Incotro?» scrisa de Gabriele din Wurzburg; Editata in limba romana de Viata Universala) 
© Viata Universala, viatauniversala.romania@yahoo.fr