luni, 23 iulie 2012

CELESTE - Turnuri şi clădirilor pe Luna (Video)


Filmul, care provoaca oricine pentru a dovedi că Luna este gri. 
Acest film dovedeşte Luna este un corp ceresc plin de culoare şi că există structuri incredibile şi turnuri construite de "cineva" care are capacitatea de a construi o structura de zece km lăţime şi şase mile de mare într-o perioadă de opt luni.
Probele sunt prezentate in acest film şi veţi fi uimit de ceea ce veti vedea.
Unele imagini luate de la video.

Lămâia te ajută să slăbeşti sănătos


 Destinată în special persoanelor cu imunitate scăzută, dar contraindicată celor care suferă de gastrită ori ulcer, dieta cu lămâie oferă rezultate eficiente dacă vrei să slăbeşti sănătos.

Principiile simple ale dietei cu lămâie:

•    O ceaşcă de apă caldă, cu o jumătate de lămâie stoarsă, băută dimineaţa pe stomacul gol ajută la eliminarea toxinelor acumulate în intestine în ziua precedentă. În acelaşi timp, vei preveni balonările, iar digestia va fi mult mai uşoară.

De ce urâm ziua de luni şi de ce suntem obosiţi până miercuri (STUDIU)



parc
 Foto: Alex Domanski / REUTERS 
Cercetătorii de la Universitatea Rush din Chicago au realizat un studiu care arată de ce ziua de luni provoacă stări de oboseală după un weekend odihnitor şi de ce lunea este o zi dificilă la locul de muncă, scrie Daily Mail.

Potrivit studiului, prea mult somn în weekend aduce un început de săptămână dificil, multe persoane fiind obosite până miercuri. Simptomele stării de lene care apare deseori luni dimineaţa după un weekend în care se doarme mai mult decât în timpul săptămânii sunt memoria slăbită şi lipsa reacţiilor.

Modificarea perioadelor de somn ar putea să creeze predispoziţie pentru îngrăşare, ţigări şi cafeină, susţin cercetătorii. 

Persoanelor care au participat la studiu li s-a cerut să apese un buton când pe un ecran apare o ţintă. Rezultatele arată că aproape toate persoanele au fost mai încete dimineaţa decât seara.

Prietenii democraţiei lui Băsescu, anchetaţi în Germania

Angela Merkel poartă povara scandalului declanşat de Stefan Mappus prin răscumpărarea acţiunilor EnBW  / Foto: Miro Kuzmanovic / REUTERS
Scandal politico-economic de proporţii în Germania, ale cărui ramificaţii ajung până la cancelarul Angela Merkel şi chiar la Nicolas Sarkozy şi Palatul Élysée. Stefan Mappus, fost ministru-preşedinte al landului Baden-Wurttemberg, al treilea ca mărime al Germaniei, este anchetat de procurori pentru naţionalizarea EnBW la un preţ mult umflat.


Gunther Krichbaum, doamna Mappus, Stefan Mappus, Dirk Notheis, în 2009, la recepţia de Anul Nou a CDU 


Mappus a plătit în 2010 suma de 4,7 miliarde de euro pentru cota de 45% deţinută de Electricite de France (EdF). Gigantul nuclear francez cumpărase pachetul de acţiuni în 1999, însă, având doar 45%, nu avea practic nici un control asupra companiei. Mai mult, aversiunea faţă de energia nucleară a nemţilor s-a simţit din plin în afacerile EnBW. Merkel a extins în septembrie 2010 durata de viaţă a centralelor nucleare, inclusiv ale celor deţinute de EnBW, însă a impus în numele crizei noi taxe care au redus profitabilitatea.

Pe acest fond, Mappus a regizat reîntoarcerea „bijuteriei“ landului la patria-mumă în plină campanie electorală. Pe 26 noiembrie 2010, EdF cade de acord asupra preţului de 40 de euro pe acţiune.

În martie 2011, după cutremurul de la Fukushima, Merkel decide închiderea treptată a reactoarelor, iar compania devine mai puţin atractivă. Procurorii încep propria anchetă şi descoperă că suma plătită a fost cu 18% peste nivelul capitalizării bursiere a EnBW, paguba rezultată la bugetul regional fiind de 840 de milioane de euro. Acum, Mappus riscă 5 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Interesele cui?
Totul s-a făcut prin Dirk Notheis, şi el membru al partidului Angelei Merkel – Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi director al Morgan Stanley Germania. Prieten din copilărie cu Mappus, Notheis a şocat scena politică germană când s-a aflat ce scria în mail-urile sale. Când EdF părea că ezită asupra tranzacţiei, în 3 decembrie 2010, Notheis a trimis un mail ameninţător, în care se spune că, „dacă e necesar, Angela a sunat Élysée“. Despre Mappus scrie să nu fie subestimat. „Controlează 30% din delegaţii partidului şi ar putea să o omoare pe Angela la congres.“ În altă parte, Notheis o alintă pe Merkel drept „Mutti“ – adică „mămica“. Bancherul l-a sfătuit pe Mappus să lucreze exclusiv cu Morgan Stanley. Avea tot interesul, căci comisionul băncii sale din vânzare a fost de 12 milioane de euro. Notheis a părăsit recent Morgan Stanley.

Problema franceză
Situaţia se complică şi mai mult pe partea franceză a afacerii. EdF este condusă de Henri Proglio, considerat un apropiat atât al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, cât şi al lui Dominiques Strauss-Kahn, fostul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI). A ajuns la conducerea gigantului energetic în 2009, cu susţinerea fostului ministru al Economiei Christine Lagarde, actuala şefă a FMI. Operaţiunile din Franţa ale Morgan Stanley sunt conduse de... Rene Proglio, fratele geamăn al şefului EdF. Într-un mail către omologul său de la Morgan Stanley Paris, Notheis recunoaşte că „fratele tău a acceptat deja un preţ de 40 de euro“ şi ştie că „preţul e mai mult decât generos“. Le Monde se întreabă interesele cui a apărat Morgan Stanley? Al cumpărătorului? Al vânzătorului? Sau al său propriu? Acela de a lua un comision mult mai mare...

Conexiunea românească ajunge lângă Macovei
Miza este imensă. Pentru Merkel situaţia e critică, căci în 2009, la nivel naţional, un votant conservator din şase a provenit din landul Baden-Wurttemberg. Astfel, la alegerile legislative din 2013, Merkel ar putea pierde puterea. Din aceeaşi organizaţie face parte şi Gunther Krichbaum, un apropiat al lui Mappus, din acelaşi oraş. Când Mappus a ajuns prim-ministru al landului, el l-a înscăunat pe Krichbaum ca preşedinte al organizaţiei locale a partidului.

Legăturile lui Gunther Krichbaum ajung până în România, de a cărei soartă acesta s-a arătat recent interesat. Preşedinte al Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, Krichbaum i-a cerut preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, declanşarea procedurii de infringement împotriva României şi suspendarea votului său în Consiliul European în urma subminării statului de drept şi democraţiei. Declaraţia lui Krichbaum trebuie pusă în legătură cu faptul că este căsătorit cu Oana Harvalia, fost consilier personal al Monicăi Macovei. Harvalia a plecat din România după ce Macovei a fost debarcată de la Ministerul Justiţiei. Ea era cunoscută şi pentru o Fundaţie de adopţii de copii, criticată de doamna Theodora Bertzi, şefa Oficiului Român pentru Adopţii. Harvalia s-a căsătorit cu politicianul german la Primăria din Sibiu, după ce divorţase anterior de Czaka Zoltan, importator de cafea din Germania.

Un asteroid a trecut foarte aproape de Terra

Un asteroid ce are un diametru de aproape o milă (1,6 kilometri) a trecut în noaptea de duminică spre luni, destul de aproape de Terra.
Asteroidul AM 31
Asteroidul AM 31
Asteroidul a trecut pe lângă Terra, la o distanţă de 14 ori mai mare decât distanţa ce separă Luna de Pământ. Cercetătorul Bob Berman, a declarat pentru revista Astronomy: "Obiectele apropiate de Terra nu mai reprezintă o «comoară» doar pentru paranoici sau pentru aceia care se roagă în secret şi din motive bizare pentru producerea unei apocalipse timpurii. Întreaga comunitate astronomică şi-a schimbat părerea despre ele în ultimele câteva decenii. În loc să trăim pe «insula Terra», cu o conexiune minimă sau chiar inexistentă cu celelalte corpuri cereşti, acum credem cu tărie că astfel de coliziuni cu comete sau asteroizi au modificat evoluţia biosferei noastre şi poate chiar au plantat pe planeta noastră seminţele vieţii, acei aminoacizi care au contribuit la apariţia vieţii cu mult timp în urmă. Cu alte cuvinte, acestea sunt entităţi importante. Fără să mai vorbim despre faptul că există şi un mic pericol în jurul lor".
NEA (near-Earth asteroid) 2002 AM31 este doar unul din cele aproximativ 9.000 de corpuri cereşti care trec prin vecinătatea Terrei. Un astfel de asteroid, denumit LZ1, a trecut în mod surprinzător foarte aproape de Terra, la jumătatea lunii iunie.
Sursa:  REALITATEA.NET

Incendiu spectaculos pe vârful Muma din munţii Lotrului



Incendiu de mari proportii pe muntele MUMA (PREJBA) circa 120 de hectare au ars in urma neglijentelor unor ciobani, ne scrie un cititor în pagina de Martor Ocular.
Vă reamintim, dacă şi dumneavoastră aţi fost martorul unui eveniment inedit care poate deveni o ştire, ne puteţi trimite imagini pe adresa martorocular@realitatea.net sau pe portalul Realitatea.NET la rubrica Martor ocular.
 
Incendiile de vegetaţie uscată şi fond forestier, care s-au declanşat pe fondul căldurii excesive şi al secetei din ultima perioadă, au afectat luni 11 judeţe din ţară unde se acţionează pentru localizarea şi lichidarea focului şi pentru supravegherea zonelor respective, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

În Masivul Făgăraş din judeţul Argeş a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată în zona golului alpin dintre Vârful Scara şi Vârful Boia pe o suprafaţă de circa două hectare.

În satul Sebeş din comuna Hârseni, judeţul Braşov continuă intervenţia pentru stingerea incendiului de vegetaţie uscată care s-a extins la litiera de conifere din golul alpin situat între Vârfurile Berevoiescu şi Ţiganu din Masivul Făgăraş, la o altitudine de 1500 de metri, pe o suprafaţă de 4 hectare.

În judeţul Hunedoara, incendiul din Munţii Vulcan de pe Vârful Drăgoi a fost lichidat, în prezent acţionându-se pentru lichidarea incendiului din Munţii Şureanu, de pe raza comuna Baru, ce a afectat circa 30 de hectare de vegetaţie uscată şi doborâturi.

Aproximativ 25 hectare vegetaţie uscată, litieră pădure foioase şi conifere, păşune alpină şi doborâturi au fost afectate de incendiile declanşate pe raza comunei Şugag, în zonele Smida Mică şi Dobra din Munţii Şureanu, judeţul Alba.

Incendiul din comuna Vâlcele, judeţul Covasna, ce a distrus 3 hectare de vegetaţie uscată şi pepinieră de foioase, a fost lichidat, în timpul nopţii trecute asigurându-se supravegherea pentru a se preveni reaprinderea suprafeţelor afectate.

De asemenea, şi incendiul de vegetaţie uscată semnalat în golul alpin din comuna Muşeteşti, judeţul Gorj a fost stins.

La incendiul din Masivul Bucegi, judeţul Prahova, între Claia Mare şi linia de telecabină Buşteni - Babele, acţionează, alături de celelalte forţe implicate, şi un elicopter ce aparţine Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI.

În continuare se acţionează pentru stingerea incendiului din zona Vârfului Muma din judeţul Sibiu, ce se manifestă la circa 7 hectare litieră.

Incendiul produs la vegetaţia uscată de pe un perete stâncos din zona Stănile a Parcului Naţional Ceahlău, judeţul Neamţ nu se mai manifestă cu flacără, existând doar câteva porţiuni care fumegă, iar zona este în continuare supravegheată.

Totodată, se asigură supravegherea pentru a se preveni reaprinderea suprafeţelor afectate în zonele Şanta - staţiunea Păltiniş, Vârfurilor Bătrâna, Arpăşelul de Sus şi Buceciu din judeţul Sibiu, zona Ocolului Silvic Brateş din comuna Tarcău, judeţul Neamţ, în comuna Stânceni din judeţul Mureş şi în apropierea Staţiunii Lacul Roşu şi localităţile Borsec, Subcetate şi Gheorgheni din judeţul Harghita. AGERPRES

Sursa: REALITATEA.NET

Studiu INCREDIBIL. Suma GIGANTICĂ ascunsă de bogaţii lumii în conturi offshore


Superbogaţii lumii au exploatat lacunele din legislaţia fiscală transfrontalieră pentru a ascunde în conturi offshore 21.000 miliarde de dolari, echivalentul PIB-urilor SUA şi Japoniei puse la un loc, potrivit unui studiu comandat de organizaţiei Tax Justice Network, relatează The Guardian.


Goldman Sachs
Goldman Sachs

Fostul economist şef al firmei de consultanţă McKinsey James Henry, expert în paradisuri fiscale, a inclus estimări detaliate referitoare la mărimea economiei offshore într-un nou raport, "The Price of Offshore Revisited", realizat exclusiv pentru The Observer.

În raport se arată că cel puţin 13.000 de miliarde de lire sterline (21.000 de miliarde de dolari) au migrat către ţări cu jurisdicţii protectoare, precum Elveţia şi Cayman Islands, cu ajutorul băncilor de investiţii private.

Cele mai mari 10 bănci de investiţii private, între care UBS şi Credit Suisse în Elveţia şi Goldman Sachs din SUA, au administrat în 2010 peste 4.000 de miliarde de lire sterline (6.250 miliarde dolari), în creştere de la 1.500 de miliarde de lire sterline (2.343 miliarde dolari) în urmă cu cinci ani.

Analiza, care foloseşte date ale Băncii pentru Reglemente Internaţionale şi ale FMI, sugerează că pentru multe state aflate în dezvoltare valoarea cumulată a capitalului care a ieşit din economiile lor după anii ’70 ar fi mai mult decât suficientă pentru a-şi plăti datoriile către restul lumii.

Averile au migrat în conturi bancare offshore în special din ţări bogate în petrol, în loc să fie investite local. De la începutul anilor 1990, din Rusia au ieşit aproape 500 de miliarde de lire sterline (781 miliarde dolari), dacă se adaugă şi câştigurile aduse de investiţiile ascunse. Din Arabia Saudită au ieşit fonduri de 197 miliarde de lire (307 miliarde dolari), iar din Nigeria 196 miliarde de lire (306 miliarde dolari).

Liderii G20 s-au angajat în repetate rânduri să închidă paradisurile fiscale, după criza din 2008, când politica secretului bancar a fost considerată un factor de amplificare a instabilităţii. Multe state încă refuză să ofere informaţii legate de conturile clienţilor străini ai băncilor, către autorităţile fiscale din ţările de origine ale acestora.


Sursa: REALITATEA.NET

REFERENDUM 2012. SCENARIUL GENIAL al lui Liiceanu


O "lucrătură" politică, una care atinge armonia unei opere de artă. Aşa interpretează scriitorul Gabriel Liiceanu evenimentele din ultimele zile de pe scena politică din România în pragul referendumului. Într-o analiză pe contributors.ro, Liiceanu identifică un scenariu cu trei personaje, dintre care două sunt victime şi al treilea - "scenaristul însuşi" - este beneficiarul scenariului.


REFERENDUM 2012. SCENARIUL GENIAL al lui Liiceanu
REFERENDUM 2012. SCENARIUL GENIAL al lui Liiceanu
"Pe măsură ce mă uit mai atent la ce ni se-ntâmplă de la o vreme, nu pot să-mi înăbuș sentimentul de admirație în fața unei „opere politice” (numite, în termeni populari, „lucrătură”) care atinge armonia unei opere de artă. Avem un scenariu cu trei personaje, dintre care două sunt victime – un președinte (victima 1) și un popor (victima 2) –, iar al treilea personaj este scenaristul însuși (USL), pe care-l vom numi beneficiarul (scenariului). De ce este genial acest scenariu? Pentru că beneficiarul își atinge ținta (lichidarea victimei 1) activând în final victima 2 pe care, în prealabil, victima 1 încercase să o salveze. Genialitatea scenariului stă în încercarea beneficiarului (având mari șanse de reușită) de a distribui unul dintre personaje într-un rol perfect contradictoriu: victima finală a beneficiarului (victima 2, poporul român) este mai întâi aliata lui. Altfel spus, genialitatea scenariului stă în încercarea beneficiarului de a convinge poporul român să-și dea cu stângul în dreptul", scrie Liiceanu, pe contributors.ro.
Trece, apoi, la demascarea celor trei personaje.

"Beneficiarul scenariului are nevoie de toate pârghiile puterii ca să anihileze autonomia unei justiții care începe să dea semne de normalizare. Trebuie înlăturat urgent autorul declanșării acestui proces. Punctul său slab: pierderea popularității în urma unor măsuri de austeritate impuse de un context de criză. Fiind în primă instanță cel care suportă aceste măsuri și amețit de propaganda beneficiarului, poporul român nu întrevede momentul în care va profita de ele. El nu poate deocamdată accepta că în felul acesta este evitat un rău ulterior mai mare. Așadar, psihologic, terenul este pregătit pentru a-l transforma – pe cel ce-ncearcă să scoată țara din impas – în dușmanul ei. Prin tehnici de manipulare mediatică și de organizare sistematică a urii, transformarea acesta îi reușește beneficiarului", scrie Liiceanu.

Președintele devine, astfel, victima 1. "Clasa politică, simțindu-se global amenințată de perspectiva normalizării justiției, îl suspendă pe președinte și îl supune unui nou referendum. Campania împotriva victimei 1 capătă alura instigării și a linșajului public (vezi mitingurile beneficiarului, limbajul violenței, panourile care umplu țara). Victima 1 își conștientizează perfect statutul de victimă", explică eseistul.

În tot acest timp, explică Liiceanu, victima 2, poporul, nu e conșientă de statutul ei de viitoare victimă a beneficiarului, ci crede că este victima victimei 1.
"În acest scenariu, beneficiarul este cinic. El sacrifică liniștea actuală și perspectiva de dezvoltare a unui întreg popor (...), de dragul slujirii intereselor câțiva. Rolul victimei 2 (al poporului) este al perdantului prin excelență. Dacă acceptă să participe la linșajul victimei 1, amenajat în detaliu de beneficiar, victima 2 își trage covorul democrației de sub picioare și își pregătește lunga excursie prin purgatoriu pe harta unei istorii incerte. Ironia infinită a situației este că, dacă va juca rolul prescris de beneficiarul cinic, poporul român va accepta să se alieze cu cel care, în chip nepatriotic, a distribuit-o în rol de victimă. Scufița Roșie se lasă înghițită de lupul urcat în pat, care și-a pus boneta bunicii după ce a ingurgitat-o pe bunică. Se va mai găsi oare atunci, prin preajma istoriei noastre, vreun pădurar care să scoată din burta lupului pe cele două victime reconciliate prea târziu?", încheie Liiceanu.


Sursa: REALITATEA.NET

USL îi pregăteşte un DOSAR PENAL lui Băsescu pentru ROŞIA MONTANĂ


Senatorul PSD Dan Şova a enumerat, duminică, într-o conferinţă de presă, o serie de cazuri în care preşedintele suspendat, Traian Băsescu, ar urma să fie anchetat dacă pierde referendumul din 29 iulie, respectiv "Flota", "Mihăileanu", dar şi "lobby-ul" pentru Roşia Montană.

"În ciuda afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu, unul dintre principalele motive pentru care domnia sa îşi doreşte cu ardoare invalidarea acestui referendum şi revenirea la Cotroceni este teama de justiţie. Am să trec în revistă numai câteva dintre dosarele penale care îl aşteaptă pe domnia sa după 29 iulie, şi o serie de alte acţiuni cu iz sau conotaţie penală, în legătură cu care după pierderea imunităţii constituţionale pe care dânsul şi-o revendică astăzi s-ar putea să-l întrebe procurorii din România", a spus Şova.
El a susţinut că Băsescu ar fi produs o pagubă de 300 de milioane de euro bugetului "prin acţiunile sale directe, documentate, în dosarul Flota". "Traian Băsescu a fost trimis în judecată în acest dosar, dar cauza s-a suspendat după ce acesta a devenit preşedintele României", a declarat Şova, precizând că acest dosar nu este închis.
Senatorul PSD a enumerat inclusiv dosarul privind casa obţinută de Băsescu în strada Mihăileanu. "Problema este că Băsescu nu avea dreptul să beneficieze de o repartiţie de la stat, repartiţie pe care după aceea a transformat-o în proprietate cu doar 20 de mii de dolari, în condiţiile în care mai primise o casă în Constanţa", a susţinut Şova, menţionând că în acest caz procurorii au decis neînceperea urmăririi penale "în urma unei simple vizite făcute de Elena Udrea la parchet".
Şova a precizat că Băsescu mai este suspectat de spălare de bani în cazul tranzacţiilor imobiliare "suspecte" pe care acesta le-ar fi făcut cu omul de afaceri Costel Căşunean. "Traian Băsescu a primit neînceperea urmăririi penale în acest dosar menţionat acum, imediat după începerea campaniei pentru referendum", a mai afirmat senatorul PSD.
El a amintit faptul că fiica cea mare a preşedintelui suspendat, Ioana Băsescu, ar fi cumpărat "sfidând criza" un apartament de 800 de mii de euro de la Puiu Popoviciu, "cu bani obţinuţi din vânzări anterioare şi cu veniturile de jurist". "Este primul preşedinte al României care a făcut lobby şi care a făcut presiuni publice asupra miniştrilor pentru interesele unei companii private. În ultimii doi ani nu există discurs al preşedintelui, poziţie publică, în care să nu fi militat şi pentru Roşia Montană Gold Corporation. (...) Prin intervenţiile sale publice preşedintele a contribuit direct la profiturile companiei, ale cărei acţiuni creşteau pe bursa din Canada cu 30% la fiecare intervenţie mai insistentă a lui Traian Băsescu", a mai afirmat Şova, acuzând "acţiuni de manipulare a bursei" din partea preşedintelui.
În plus, senatorul PSD a mai susţinut că firma deţinută de soţul Elenei Udrea, Dorin Cocoş, ar fi cumpărat cu sub 100 de mii de euro de la Primăria Capitalei condusă de Băsescu un teren în parcul Herăstrău care în acest moment valorează 4 milioane de euro. "Rolul lui Traian Băsescu, primar general pe atunci, a fost să blocheze cererea de retrocedare a moştenitorilor legali până la perfectarea tranzacţiei", a susţinut Şova.
Totodată, senatorul PSD a susţinut că Traian Băsescu, în timpul guvernării CDR, a fost cel care "a semnat privatizarea marilor companii româneşti", precum ALRO, Alprom, Sidex, Petrom, Banca Agricolă, Banca Comercială Română. "Traian Băsescu este cel care se face responsabil de faptul că fiecare român va trebui să plătească câte 1000 de euro din propriul buzunar pentru a fi returnate împrumuturile de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, împrumuturi care nu au fost folosite pentru lansarea economică. Scopul acestor împrumuturi a fost în primul rând acela de a-l ajuta pe Băsescu în campania pentru realegerea sa", mai susţinut Şova.


Totuşi, în urma întrebărilor jurnaliştilor, senatorul PSD a afirmat că reprezentanţii USL nu vor solicita procurorilor reluarea dosarelor lui Băsescu sau declanşarea unor alte dosare penale. "Noi, ca oameni politici, nu putem cere nimic, ăsta este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, adică al procurorilor şi al magistraţilor acolo unde există dosare pe rol", a explicat Şova.



Sursa:  REALITATEA.NET

Decizia surprinzătoare luată de Spania din cauza crizei


Comercianţii din Spania ar putea renunţa la siesta tradiţională de după-amiază pentru a încerca să revigoreze creşterea consumului, care a scăzut cu 23% din 2007 şi a contribuit la intrarea economiei în cea de-a doua rundă de recesiune din ultimii trei ani.



Spaniolii renunţă la siestă pentru a creşte consumul
Spaniolii renunţă la siestă pentru a creşte consumul
Pentru a stimula consumul, guvernul a aprobat recent o lege care permite magazinelor cu suprafaţa de peste 300 metri pătraţi să-şi extindă programul cu 25%. Noile reglementări ar putea încuraja comercianţii cu amănuntul să elimine siesta tradiţională dintre orele 14:00-16:00 şi să lucreze duminica sau de sărbători, potrivit Bloomberg.
Spania urmează exemplul altor state din zona euro care încearcă să liberalizeze programul retailerilor, constrâns de unele guverne din considerente religioase, pentru odihnă sau pentru a proteja comercianţii mai mici, care nu dispun de suficiente resurse pentru a plăti angajaţii să lucreze cu program prelungit.
Marea Britanie a permis magazinelor, în perioada Jocurilor Olimpice, să lucreze duminica dincolo de programul obişnuit de şase ore. În Franţa, magazinele care vând alimente pot funcţiona 13 ore pe zi, iar comercianţii din zone turistice au voie să lucreze duminica.
În Spania, retailerii au cel mai scurt program din Europa. Asociaţiile patronale din domeniu au cerut guvernului să extindă programul de lucru. Micii comercianţi contestă solicitarea, nemulţumiţi că nu şi-ar permite personalul suplimentar necesar, marile companii neavând această problemă.
Noile reglementări prelungesc programul magazinelor în medie cu 18 ore pe săptămână şi permit retailerilor să deruleze oricând campanii de reduceri de preţuri, anterior limitate la două pe an.
Măsurile ar trebui să revigoreze sectorul consumului cu amănuntul, care a generat anul trecut afaceri de 217 miliarde euro, în timpul unei crize tot mai dure, care a împins şomajul la 25%.
Numărul firmelor care au declarat falimentul în primul trimestru a urcat la 2.224, cu 22% mai multe decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, cele mai multe provenind din construcţii, imobiliare, industrie, energie şi comerţ.
Eliminarea restricţiilor pe orele de funcţionare din sectorul retailului ar crea peste 300.000 de locuri de muncă şi ar contribui cu 17,2 miliarde euro la PIB doar în acest an, potrivit unui studiu efectuat la cererea guvernului, care analizează mai multe scenarii. Conform rezultatelor studiului, noile măsuri ar putea genera aproape 50.000 de locuri de muncă în sectorul comerţului cu amănuntul.
Numărul angajaţior din retail a scăzut cu 0,3% în primul trimestru, la 1,8 milioane de persoane.
Consumul urmează de asemenea să fie afectat, de la 1 septembrie, de creşterea TVA de la 18% la 21%.


Sursa:  REALITATEA.NET

COMENTARIU SFATUITOAREA
Maine, poimaine, conducatorii nostri, indiferent care vor fi, vor lua decizia "inteleapta", ca in Romania, ziua de munca sa aiba 25 de ore, saptamana  sa aiba 8 zile lucratoare, iar luna sa aiba 32 de zile, tot lucratoare. In acest mod, sigur vom scoate tara din criza, nu credeti?

Reuşită extraordinară în medicină: vaccinul anti-cancer a fost testat cu succes!

Cercetătorii de la Universitatea Ottawa şi de la Spitalul Ottawa au conceput un vaccin care foloseşte sistemul imunitar pentru a lupta împotriva cancerului.

Vaccinul este rezultatul eforturilor depuse în ultimii ani pentru a folosi sistemul imunitar ca leac pentru cancer. Dacă terapia cu radiaţii suprimă sistemul imunitar, cercetările asupra sistemului imunitar intenţionează să îl activeze pentru a ataca toate tipurile de cancer.
Soluţia concepută de cercetătorii canadieni este compusă din celule ale tumorii ce conţin o formă modificată a stomatitei veziculoase, un virus ce provoacă oamenilor simptome similare gripei.
În experimentele realizate pe şoareci, vaccinul a stimulat cu succes sistemul imunitar, reducând şi chiar eliminând complet cancerul în anumite cazuri.
„Practic, acest vaccin «explică» sistemului imunitar contra cui să lupte”, a explicat Dr. Rebecca Auer, cercetător la The Ottawa Hospital Research Institute. „Pentru că acest virus este atât de străin şi pentru că se află în celulele canceroase, sistemul imunitar se trezeşte şi realizează că acele celule reprezintă un «inamic», distrugând nu doar virusul, ci şi celulele canceroase”, a adăugat Auer.
Cercetătorii cred că vaccinul poate fi perzonalizat pentru fiecare pacient. Auer spune că vaccinul antrenează sistemul imunitar să detecteze toate celulele canceroase infectate, ceea ce ar putea ajuta la combaterea micilor focare de cancer, greu de localizat, care în mod normal ar putea să se dezvolte din nou în corpul pacientului.
„Astfel, este vorba de un vaccin foarte personalizat. Fiecare tumoare a pacientului ar putea fi folosită pentru a crea propriul său vaccin. Este entuziasmant, pentru că se pare că funcţionează”, a declarat Auer.
Vaccinul va fi supus testelor clinice pe oameni începând cu anul viitor. Dacă acestea se vor încheia cu succes, vaccinul va fi lansat pe piaţă în următorii ani, după ce va obţine toate aprobările necesare.
Sursa: CBC News

Omul de Neanderthal, mai "uman" decât am fi crezut. VEZI DE CE

Omul de Neanderthal, despre care s-a crezut multă vreme că era exclusiv carnivor, mânca în realitate şi cereale, iar atunci când era bolnav se trata cu plante medicinale, potrivit unui studiu recent, publicat în revista Naturwissenschaften, informează lemonde.fr.


Neanderthalienii erau vînători iscusiţi. Dar se tratau şi cu cereale
Neanderthalienii erau vînători iscusiţi. Dar se tratau şi cu cereale / FOTO: io9.com
În ultimii ani, în comunitatea ştiinţifică se manifestă tot mai puternic un curent de "reabilitare" a omului de Neanderthal. Vreme îndelungată, într-adevăr, parcă pentru a-l respinge pe sălbaticul din noi şi pentru a ne glorifica prin contrast, societatea modernă a făcut din omul de Neanderthal un "bădăran", un "necrofag" lipsit de darul vorbirii, de spiritualitate, de rafinament, de aptitudini tehnice şi artistice. Toate aceste caracterizări sau aproape toate nu mai sunt valabile în prezent, scrie Le Monde. Imaginea omului de Neanderthal, simbol al unei "alte forme de umanitate", trece printr-un proces de revizuire accelerată. Omul de Neanderthal era un artizan îndemânatic, un vânător emerit, îşi îngropa morţii în morminte individuale, confecţiona obiecte de podoabă şi folosea pigmenţi, poate chiar pentru a-şi decora peşterile în care trăia.
Autorii studiului, o echipă internaţională de cercetători, au confirmat ceea ce se bănuia de ceva vreme, şi anume că acest verişor al omului, dispărut în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, integrase plantele în regimul lui alimentar. Autorii studiului merg şi mai departe de atât, prezentând o serie de argumente potrivit cărora neanderthalienii foloseau chiar şi plantele medicinale.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au lucrat pe fosile descoperite în peştera spaniolă din El Sidron, unde circa 2.000 de oase de neanderthalieni, provenind de la cel puţin 13 indivizi, au fost descoperite de-a lungul anilor. Mai precis, savanţii au analizat tartrul descoperit pe dinţii a cinci dintre indivizi şi materialele alimentare descoperite în acel depozit. Oamenii de ştiinţă au efectuat o serie de analize chimice, căutând în acelaşi timp microfosile vegetale. Nouă dintre cei 10 dinţi analizaţi conţineau urme minuscule de amidon, provenind probabil din cereale. Această descoperire a confirmat astfel faptul că omul de Neanderthal, multă vreme considerat exclusiv carnivor (mai ales datorită faptului că oamenii de ştiinţă au descoperit în acele situri multe oase de animale, care se conservă de regulă mult mai bine decât planetele), ştia să exploateze şi rezervele de glucide ale plantelor.
Autorii studiului au fost însă intrigaţi cel mai mult de un dinte care a aparţinut unei femei. Analiza tartrului a prezentat urmele unor compuşi chimici care se găsesc în plante medicinale precum muşeţel şi coada şoricelului, folosite de regulă pentru tratarea rănilor şi pentru virtuţile lor hemostatice. Potrivit aceloraşi cercetători, nimeni nu mănâncă aceste plante cu gust amar (iar neanderthalienii aveau capacitatea genetică de a detecta gustul) din întâmplare.
Dovada faptului că acei indivizi mâncau plante amare şi lipsite de valori nutritive, precum muşeţel şi coada şoricelului, reprezintă o mare surpriză", a declarat Stephen Buckley, coautor al studiului şi specialist în chimie arheologică la Universitatea York din Marea Britanie. "Am aflat deja că omul de Neanderthal ştia că acele plante erau amare şi este deci probabil ca ei să le fi mestecat în alte scopuri decât pentru gustul lor", a adăugat el.
Colega sa Karen Hardy, arheolog la Universitatea din Barcelona, spune: acest studiu sugerează că "oamenii de Neanderthal care trăiau în peştera El Sidron aveau cunoştinţe avansate despre mediul lor natural, care includeau capacitatea de a selecţiona şi utiliza anumite plante pentru calităţile lor nutritive şi de a se trata împotriva unor răni sau boli. Deşi carnea era în mod evident importantă pentru ei, studiul nostru a descoperit că ei aveau un regim alimentar mult mai complex decât bănuiam noi în trecut".
Desigur, oamenii de ştiinţă rămân prudenţi în privinţa aptitudinilor de "medic" ale omului de Neanderthal, considerând că analizele trebuie repetate şi confirmate de cele ce vor fi efectuate şi în alte situri preistorice. Cu toate acestea, comunitatea ştiinţifică este deja la curent cu faptul că alte primate, precum cimpanzeii şi gorilele, consideraţi alţi verişori ai lui Homo sapiens, se folosesc şi ei foarte bine de plantele medicinale.



Sursa: REALITATEA.NET

GATA DE RĂZBOI Avertismentul dur al SIRIEI pentru "agresorii străini"


Siria este gata să utilizeze armamentul chimic şi neconvenţional, dar o va face doar în cazul unei "agresiuni străine", a avertizat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, respingând propunerea Ligii Arabe de a media o plecare "sigură" de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, relatează AFP.

Războiul civil din Siria ar putea atrage intervenţia străină
Războiul civil din Siria ar putea atrage intervenţia străină
"Nicio armă chimică sau neconvenţională nu va fi utilizată împotriva cetăţenilor noştri (...). Aceste arme nu vor fi utilizate decât în caz de agresiune străină", a declarat Jihad Makdessi într-o conferinţă de presă la Damasc.

"Acestea nu vor fi niciodată, niciodată utilizate împotriva cetăţenilor, oricare ar fi evoluţia crizei", a adăugat acesta.
"Aceste arme diferite sunt depozitate şi securizate sub spravegherea forţelor armate şi nu vor fi utilizate decât în cazul în care Siria se va confrunta cu o agresiune externă", a repetat purtătorul de cuvânt.

"Generalii vor decide când şi cum vor fi utilizate aceste arme", a adăugat el.
Casa Albă a avertizat Damascul cu privire la arsenalul său chimic, apreciind că membrii regimului lui Bashar al-Assad vor trebui să răspundă dacă nu vor garanta securitatea acestora.
Israelul şi-a exprimat îngrijorarea şi a avertizat că nu va "accepta" ca armele chimice să ajungă în mâinile mişcării şiite Hezbollah, din Liban.
Damascul a reacţionat la rândul său faţă de propunerea enunţată duminică de Liga Arabă la Dubai, privind negocierea plecării lui Bashar al-Assad şi a familiei sale.
"Ne pare rău că Liga Arabă s-a coborât la acest nivel în raporturile cu un stat membru al acestei instituţii. Această decizie revine poporului sirian care este singurul decident al plecării sale", a precizat purtătorul de cuvânt.
În comunicatul final dat publicităţii în noaptea de duminică spre luni, miniştrii de Externe ai statelor din Liga Arabă i-au cerut lui Assad să "renunţe la putere", oferindu-i asigurări că Liga Arabă va contribui la a-i asigura lui şi familiei sale o ieşire sigură".
Această iniţiativă este menită să "pună capăt vărsării de sânge", "să păstreze unitatea Siriei" şi "garanteze o tranziţie paşnică a puterii", potrivit textului.


Sursa:  REALITATEA.NET

6 matematicieni care au schimbat lumea


Autor: Alina Musatoiu 
Poate că elevii nu vor fi de acord cu următoarea afirmaţie, însă niciun alt domeniu nu a jucat un rol mai important în schimbarea cursului istoriei decât matematica. Din păcate, în general matematicienii nu prea primesc aprecieri pentru munca lor, aşa că vom încerca să remediem acest lucru. Iată şase matematicieni care au revoluţionat lumea modernă cu descoperirile lor.



1. Blaise Pascal, inventatorul primului calculator
Blaise Pascal a fost un fizician şi matematician care a trăit în secolul 17. A explicat conceptul de presiune şi de vacuum, arată Business Insider. De asemenea, a inventat o versiune incipientă de ruletă şi a creat presa hidraulică. Lui trebuie să îi mulţumim pentru inventarea seringii şi pentru dezvoltarea teoriei probabilităţii, Pascal inventând, în acelaşi timp, şi primul calculator mecanic.

2. Charles Babbage, vizionar în domeniul computerelor
Babbage, inventator şi matematician englez, este considerat "părintele computerului", acesta inventând prima metoda computerizată de calcul. A creat conceptul de motor analitic, primul calculator din istorie, care putea fi teoretic programat cu ajutorul unor cartele perforate.

3. Ada Lovelace, primul programator IT
Contesa Ada Lovelace a lucrat împreună cu Charles Babbage, fiind considerată primul programator IT din istorie. Ada Lovelace a fost fiica poetului Byron şi l-a asistat pe Babbage în încercarea sa de a construi primul motor analitic. Se autodescria drept o "analistă", în timp ce Babbage o caracteriza drept o "zână a cifrelor". A murit la 36 de ani, iar traducerile şi notele ei sunt azi o dovadă istorică a cercetărilor făcute de Babbage.

4. Euclid din Alexandria, autorul primului manual de matematică
Euclid, un matematician grec care a trăit în perioada lui Ptolemeu I, între 323 şi 283 BC, a scris "Elemente", considerat a fi principalul manual de matematică până în secolul 19. A inventat geometria euclidiană, iar elementele de matematică primară pe care Euclid le-a creat au contribuit la era modernă aşa cum o ştim acum.

5. Issac Newton, inventatorul analizei matematice
Lista nu ar fi completă fără Sir Isaac Newton, una din personalităţile de căpătâi ale Revoluţiei Ştiinţifice. Newton a dezvoltat primele teorii în fizică, teoria gravitaţiei şi analiza matematică. A dezvoltat, de asemenea, tehnologia telescopului şi mecanica newtoniană. Legile lui Newton sunt cunoscute azi de mulţi oameni, fie că aceştia aparţin comunităţii ştiinţifice sau nu. Contribuţia sa la fizica modernă este remarcabilă.

6. Joseph Fourier, primul care a explicat efectul de seră
Joseph Fourier a rămas orfan la 8 ani, iar mai târziu s-a implicat în Comitetul Revoluţionar local, de-a lungul Revoluţiei Franceze. Fourier l-a însoţit pe Napoleon în expediţia sa în Egipt şi a ajutat la traducerea textului de pe Piatra din Rosetta. Fourier a contribuit la dezvoltarea termodinamicii şi a a analizei dimensionale. De asemenea, a creat parţial o ecuaţie diferenţială care se referă la difuzia căldurii, informaţiile fiind azi predate în cadrul cursurilor primare de fizică. În 1820, a menţionat pentru prima oară impactul pe care îl are reţinerea căldurii în atmosferă, proces cunoscut acum drept "Efectul de Seră".

 Sursa: Money.ro 

Intelectualii anti-Băsescu scriu oficialilor de la Bruxelles


Zeci de intelectuali români - scriitori, profesori universitari, cercetători, oameni de artă şi cultură - au semnat o scrisoare deschisă adresată liderilor de la Bruxelles. Mesajul se vrea un protest faţă de reacţiile externe dure privitoare la situaţia politică de la Bucureşti şi, totodată, o listă a situaţiilor în care preşedintele suspendat, Traian Băsescu, ar fi abuzat sau ignorat normele democratice europene şi principiile statului de drept. "Preşedintele Băsescu vorbeşte deschis şi liber despre rolul său de jucător, în ciuda faptului că un atare rol contravine definiţiei constituţionale a Preşedintelui României ca mediator ... Ni se repetă constant – în ecou cu declaraţiile Preşedintelui – câ idealul european al unei societăţi care garantează o viaţă decentă pentru toţi este perimat, şi ar trebui să fie înlocuit de o societate “competitivă” în care doar cei mai adaptaţi şi mai puternici să supravieţuiască".
Stelian Tănase

Stelian Tănase
Foto: inpolitics.ro
Epistola grupului de intelectuali este adresată preşedintelui Consiliului European Herman van Rompuy, preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso, vicepreşedintelui CE Viviane Reding, comisarului pentru Afaceri Interne Cecilia Malmström şi secretarului general al CE Catherin Day.
"Suntem acum profund îngrijorați de reacțiile externe la recentele evenimente politice din țara noastră. Sperăm ca această scrisoare să ajute la clarificarea oricăror concepții eronate cu privire la situația curentă și va deschide un dialog în legătură cu viitorul. Căci suntem profund preocupați de recentele acuzații care pretind că Parlamentul și Guvernul României ar fi subminat statul de drept și independența justiției în încercarea de a-l demite pe președintele Traian Basescu. E greu pentru noi să vedem că reprezentanți de seamă ai Uniunii Europene iși exprimă poziția ignorând un principiu fundamental al dreptului, audiatur et altera pars", se arată în scrisoarea al cărei text apare pe blogul lui Stelian Tănase.
Semnatarii scriu că judecătorii Curţii Constituţionale au recunoscut că preşedintele României s-a substituit Parlamentului, iar suspendarea sa a fost în conformitate cu Constituţia. Totodată, lui Traian Băsescu i se impută faptul a refuzat să-l numească pe Klaus Johannis drept prim-ministru, deşi acesta beneficia de susţinerea uni majorităţi parlamentare şi că i-a numit din proprie voinţă pe şefii serviciilor secrete, deşi aceştia ar fi trebuit să fie numiţi de către Parlament.
"Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele recente care au făcut să explodeze în iarna trecută demonstrații civice în peste 60 de orașe ale României. Referendumul din 29 iulie este expresia faptul că societatea românească refuză intoleranța și discrepanțele economice din ultimii ani.  Sperăm cu toată sinceritatea că acest referendum va dovedi că idealurile democratice au rădăcini adânci în societatea românească, sunt vibrante și pline de viață", susţine semnatarii scrisorii.
"Apreciem din toată inima timpul și preocuparea pe care le cheltuiți pentru examinarea contextului pe care l-am evocat, și care privește climatul politic al României într-un moment delicat. Sperăm că declarațiile Dvs de susținere a democrației în România vor reflecta de asemeni aceste fapte complexe, și că, împreună, putem continua să lucrăm în interesul nostru comun pentru un viitor democratic, prosper și tolerant deopotrivă pentru România și pentru Uniune Europeană", se mai arată în scrisoare.
Printre semnatarii scrisorii se regăsesc Liviu Antonesei, profesor şi scriitor, rectorul UMF Iaşi Vasile Astărăstoae, criticul literar Paul Cernat, actriţa Iarina Demian, scriitorul Şerban Foarţă, scriitorul Marius Ghilezan, profesorul Adrian Paul Iliescu, criticul literar Ion Bogdan Lefter, profesorul Vlad Nistor, Marius Oprea de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, profesorul Zoe Petre, preşedintele Pro Democraţia Cristian Pîrvulescu, rectorul Universităţii Babeş-Bolyay Ioan-Aurel Pop, scriitorul Stelian Tănase ş.a.


Sursa:  RTV.NET