Hathorii

De la HATHORI

(8 Nov.; channeler: Wes Annac)
Dragi suflete ale uneia dintre infinitele realități care formează un aspect al Pământului, noi suntem Hathorii, locuitori ai unei planete din sistemul solar comun.
Noi, împreună cu alte civilizații ale universului, veghem asupra lumii voastre permanent, pentru a asigura realizarea în cele mai bune condiții a ascensiunii voastre în planurile superioare, acțiune aflată la finalul procesului divin în care v-ați angajat de mai mult timp.
Pe foarte mulți diuntre voi îi sfătuim în activitățile lor zilnice, fără ca aceasta să fie percepută de voi mental, deoarece, ceea ce facem este la nivel intuitiv. Acest mod de relaționare se face numai cu acordul sufletului vostru, deci, cu respectarea deplină a liberului vostru arbitru. Nu dorim să vă îngrijorăm, dar multe dintre ideile care vă trec prin minte, vă sunt sugerate de ființele aflate în planurile superioare, printre care ne enumerăm și noi, deși voi considerați că vă aparțin în exclusivitate. Dealtfel, la nivel de suflet (atunci cînd corpul vostru fizic doarme), multe sunt întâlnirile noastre, fie în planul în care ne aflăm noi, fie în planul astral al Pământului.
Noi ştim şi înţelegem că unii dintre voi se intreabă: “dacă Pământul este inscris pe calea către cea de a cincea dimensiune, ce nevoie mai este de ajutorul și monitorizarea Hathorilor?” Răspunsul nostru fără echivoc este:,, noi existăm înafara limitărilor timpului, la fel ca toate sufletele ascensionate, dar, pentru că la nivel cosmic, noi toți suntem UNUL, avem datoria de a ne ajuta frații și surorile aflate în planuri inferioare, să evoluieze. Bucuria noastră fără limite este atunci când imensa creație din care facem parte crește în spirit; asta deoarece la noi nu există sentimente de separare, de invidie, de egoism.
Mulți dintre voi au auzit că, după ce Pământul va ascensiona în dimensiunea a 4-a și a 5-a, varianta Pământului aflat în 3D va înceta să mai existe. Acet lucru este parțial corect. Fiecare experiență, fiecare moment, fiecare existență trecută va rămâne și se va regăsi în marea bibliotecă Akashică, de unde orice aspect va putea fi accesat. Aceste înregistrări formează o extraordinar de cuprinzătoare bibliotecă, în care nimic din experiențele care au avut loc nu se pierde.
Mulţi dintre voi deja au urcat în 5D, Noul Pământ, dar au luat, în mod voluntar și conștient, decizia de a reveni, pentru o scurtă periodă de timp, pe vechiul tărâm, 3D, unde mai este nevoie de ajutorul lor, la trezirea celor încă adormiți în conștiință.
Numeroase pămanturi 3D există în univers și în cosmos, și multe suflete aflate acum pe Pământul 3D, cunoscut de voi, și-au petrecut sejururi (vieți) pe asemenea tărâmuri. Unele dintre sufletele de pe Pământ care nu s-au înscris în programul de ascensiune rapidă al acestui ciclu, au hotărât să revină pe aceste pământuri, pentru un număr oarecare de vieți.
Creaţia este infinită, și mai sunt destule tărâmuri 3D asemănătoare, ca frecvență de vibrație și materialitate, cu Pământul vostru. Tot ceea ce puteți gândi există undeva în Cosmos, cel puțin în câteva exemplare.
Aşa cum am precizat mai sus, mulţi dintre voi pot alege să se înalţe în planuri superioare, unii chiar în cea de a 6-a dimensiune, în care ne aflăm și noi. Dacă veți alege să veniți la noi, Hathorii, vă garantăm că veți avea multe de învățat și veți putea face multe și inedite experiențe. De fapt, și reciproca este valabilă: acum pe planeta voastră există destui Hathori care au ales să aibă o viață sau mai multe aci; aceasta pentru a putea acumula mai multă experiență și a-și îmbogăți cunoașterea. Sufletele multor Hathori au ales să „absolve cursuriele de pe Pământ”. Este un fapt obișnuit în toată Creația ca sufletele să aleagă să facă anumite și diferite experiențe în tărâmurile care le oferă cele mai favorabile condiții.
Noi suntem foarte avansați în folosirea sunetului în toate domeniile, inclusiv cel al vindecării. Sunetul are o extrem de vastă arie de aplicabilitate, practic, neeaxistând domeniu în care legile și principiile sunetului să nu-și poată gasi utilitatea. Aproape fiecare ton, fiecare sunet are importanța și rolul lui în obținerea unor rezultate foarte bune în sănatate, cercetare, industrie, agricultură, mediu etc. Undele luminoase, culorile, sunetul au fost totdeauna metode de vindecare și creștere în economie și dezvoltarea generală.
Împreună cu Maeștri vostri Ascensionați și cu alte civilizații extraterestre am stabilit un program riguros de ascensionare a umanității și de expulzare a întunecaților de pe planeta voastră. Hotărârile luate și măsurile stabilite vi se transmit și vouă la întâlnirile astrale, când ființa voastră nematerială, ajunge în astral, lasându-și corpul fizic să se odihnească. Cu mulți dintre voi am stabilit și menținem un contact telepatic permanent sau periodic. În prezent vălul care separă civilizațiile noastre s-a subțiat foarte mult și nu va trece prea mult timp până când nu numai că ne vom auzi frecvent dar ne vom putea si vedea reciproc.
Folosindu-ne abilitățile, noi vedem cum omenirea voastră începe să descopere și să înțeleagă ceea ce se întâmplă și dincolo de materialitatea lumii. Începeți să înțelegeți că voi nu sunteți doar ceea ce puteți vedea, corpul vostru fizic, și că ființa voastră totală este mult mai complexă și mai extinsă. Viața voastră în corpul fizic este doar o mică secvență din totalitatea vieții voastre fără de sfârșit. Tot mai mulți dintre voi reușesc ca la modul conștient să-și poată părăsi, pentru scurt timp, corpul material pentru a ieși în lumea nefizică. Mulți dintre voi ați reușit să intrați în contact cu Sinele vostru Inalt, ceea ce înseamnă că ați obținut un extraordinar de mare grad de libertate și de înțelegere.
Cam acestea am dorit să vi le comunicăm la această întâlnire. Noi am ajutat multe alte civilizații ale universului să progreseze spiritual și material. De fapt, nu suntem singurii care oferă ajutor altor civilizații care au nevoie să evoluieze. Extratereștrii sunt în comunicare, telepatică sau de altă natură, cu multe lumi ale universului, pe care le ajută să evite situații care altfel ar putea avea un impact devastator asupra acelor civilizații. Printre cei care au fost ajutați se numără și planeta voastră. Am făcut-o ori de cate ori ni s-a cerut, cu responsabilitatea unei civilizații conștientă de rolul său universal. Este normal ca frații să se ajute între ei. Multe potențiale, uneori iminente, dezastre au fost dezamorsate prin intervenția noastră sau a altor civilizații, chiar dacă zonele în pericol se aflau la mari distanțe de noi. Intervențiile noastre au fost foarte utile și eficiente mai cu seamă dacă se pretau folosirii unor tehnici bazate pe știința sunetului împotriva unor programe de distrugere (cum ar fi HAARP). Întregul nostru ajutor a fost acordat numai atunci când am fost solicitați, în deplin acord cu Legea Liberului Arbitru.
În perioada actuală avem un câmp mult mai larg și mai favorabil de a ne oferi asistența în planul Pământului, dat fiind faptul că programul actual de ascensionare are clauze speciale care ne simplifică munca de primire a avizelor necesare.
Cu salutări pline de prietenie și iubire.
Hathorii.
Sursa: ascensiunea spiritului
VIDEO: youtube.com