duminică, 6 noiembrie 2011

Viata la tara – Cum sa fii fericit traind fara curent

Un sătean din Ibăneşti, Mureş n-a avut niciodată electricitate, dar nici nu-i duce lipsa. Unde locuiesc Iacobu’ Sânzienii şi băiatul lui, Costică, ursul vine până aproape de curte ca să mănânce prune din pom. Casa e pe vârf de deal, fără vecini de jur-împrejur. Cât vezi cu ochii se întind grădini şi păşuni, iar în zare se văd păduri dese şi sate cocoţate pe dealuri sau pierdute-n văi. Peisajul îţi taie răsuflarea: copaci în culori tomnatice vii, dealuri care se unduiesc în orizont, depărtări azurii şi cer de un albastru crud.

Lui Iacob îi place imaginea pe care o vede-n fiecare zi peste gardul de lemn şi nu ar da-o pentru nimic în lume. Îi place singurătatea asta, unde calul îi aleargă în voie printre pomi, bea apă de la izvorul rece din curte şi nu dă seamă vecinilor. Seara stă de vorbă până târziu cu Costică la lumina lămpii. Nu a avut niciodată curent şi, la 67 de ani, nici nu-i mai vede rostul. După atâţia ani de gospodărire fără canalizare, televizor şi curent, simbolurile civilizaţiei pentru el sunt doar un moft.
Poveste de viaţă
Iacob a venit aici prin ’75 pe averea nevastei, cum se spune în această zonă. Adică, a venit în casa Zamfirei si a soacrei lui, Sânziana. Dar soacra a murit. În urmă cu 16 ani s-a dus şi Zamfira, iar el a rămas singur cu o droaie de copii.
„Am rămas singur cu cinci copii. Feciori toţi. Ăl mai mic avea patru ani şi jumătate”, îmi povesteşte aşezat în în faţa prispei. Anii au trecut şi băieţii au crescut. Unu’ e la pădure, altul e călugăr la Slobozia, unul a fugit în lume la moartea maică-si, unul stă mai în jos şi ajută un vecin la treburi şi altul e Costică.
Are o curte mare, măturată şi cosită, cu o şură mare cu pereţii acoperiţi cu şindrilă. Casa este ţărănească, dar lungă şi frumoasă, cu lemnăria modelată, aşa cum se făcea odată. Pe târnaţ (pridvor) sunt atârnaţi ştiuleţi de porumb pentru mămăligă şi cocoşi („sau floricele, cum le spun domnii”). Doar în casă se simte nevoia de mână straşnică de femeie, care să mai scuture şi deretice prin camere.
Când am urcat la Iacob, era prin curte cu Costică, dezbrăcat până la brâu, că era Sfântul Dumitru şi se spăla. Şi-a pus cămaşă curată şi-am stat de vorbă câteva ore bune. Nu-i deloc om urât, Iacob. Are ochi tare frumoşi şi trăsături regulate. Îi place vorba lungă şi să înflorească, povesteşte cu drag de muieri, şi nu doar de-a lui, îngropată lângă casă. Stomacul i-a „crăpat”, a fost operat, şi totuşi bea voiniceşte (şi nu aghiasmă), dar ştie cum să se dreagă apoi fără medicamente din farmacie. „Pui un pic de apă în cană, o ţâr’ de oţet şi sodă şi face spume. Râgâi şi odată îmi trece.”
Lampa, soba, porcul şi radioul
Omul n-are bani, are o pensie de 350 de lei care-i ajunge pentru pâine. „Dacă nu-i pită la cooperativă, mămăligă. Cu aia am crescut.” Dar are porci în tot anul, pe care-i pregăteşte ca să ţină multă vreme. N-are nevoie de frigider sau congelator pentru asta. În pod ţine afumătura, oasele şi cârnaţii, în dulapul din bucătărie, carnea e pusă la untură în borcane mari şi în bidoane stă slănina cu sare. De lampa din camera din faţă este atârnată sămânţă de praz şi borcanele de dulceaţă sunt înşirate sus, pe dulap. Găteşte pe soba cu lemne. Azi avea gulaş şi ciorbă de fasole.
Carne în untură – o reţetă din moşi-strămoşi, uitată de când au apărut congelatoarele
Apa este aproape de casă, în curte
Pe seceta de anul ăsta mulţi oameni au rămas fără apă, iar reţeaua comunală nu a făcut faţă. Dar el se „scaldă” în apa rece şi limpede a unui izvor care nu a secat niciodată. Are un puţ în care-şi ţine mâncarea ca la frigider (apa e atât de rece încât mâinile îţi amorţesc) şi o fântână plină ochi cu apă de băut. Înainte să-i taie, porcii aveau balta lor şi un jgheab mare şi gros de unde se adăpau.
Fântâna din curte, cu apă limpede şi rece
Mai încolo este o groapă, căptuşită cu pietre din vale, care va fi un bazin de păstrăvi. Afumătoarea este o coşmelie mică unde-şi ţine carnea şi slănina o zi la fum din rumeguş de fag (nu mai mult, că se amărăşte). Are lemne că pădurea-i mare, baterii pentru radio şi motorină pentru lampă. „Iau zece litri de motorină şi pân’ la primăvară când cântă cucu’, pe aia o folosesc.”
Slănina se păstrează cu sare, în butoi
În ladă are grâu, în doi saci, fasole boabe şi prin curte, pe Irina, o iapă pe care a uns-o cu ulei împotriva păduchilor şi pe care o plimbă cu şaua în spinare. O iubeşte cu asprime: o mângâie, iar peste câteva clipe îi şterge una peste bot şi trage de zăbală.
Contează ce are, nu ce n-are
Aşa trăieşte Iacob. Nu este nici filozof, nici învăţat, nu-şi pune întrebări existenţiale, dar lipsurile şi modul lui de viaţă m-au pus pe gânduri. Nu am găsit un om furios pe sărăcie şi neputincios, ci pe unul care mă plimba prin casă ca să-mi arate câte are şi cum se gospodăreşte. Nu se plângea de ce-i lipseşte, mulţumea lui Dumnezeu pentru ce avea -  mâncare, sodă ca să se vindece, lemne să se încălzească, un acoperiş, apă şi o mânză.
Irina paşte în tihnă la umbra copacilor
Nu ştiu dacă Iacob, dacă ar veni curentul în faţa casei fără să plătească, ar fi la fel de împotriva lui şi a lucrurilor care strică tineretul, ca acum. Poate că i-ar plăcea şi lui să stea în serile de iarnă la căldurică în faţă televizorului… dar până la urmă, dacă nu-l are, nu-şi otrăveşte zilele gândindu-se la el. Şi nu-i rău să stea lângă sobă, să asculte radioul şi să mai schimbe o vorbă cu Costică.
Jgheabul din care se adapă Irina, iapa tânără a lui Iacob
Învaţă să trăieşti simplu
Citeşte-l pe Henry David Thoreau: filozoful american s-a retras în sălbăticie, şi-a construit o colibă pe malul lacului Walden şi, doi ani, a trăit doar din munca şi gospodăria lui rudimentară. Experienţele lui sunt descrise în cartea „Walden”.
Citeşte „Cum am ales libertatea. Mic tratat pentru o viaţă fără griji”, volum al britanicului Tom Hodgkinson: o lectură plăcută despre cum să te retragi din capcana marilor oraşe, a vieţii subjugate unei slujbe care nu-ţi place şi despre cum să te întorci în mijlocul naturii şi la plăcerile simple.
Învaţă tot ce poţi despre permacultură: un model de agricultură ecologică. Permacultura se bazează pe modul în care se potenţează culturile şi animalele, pe felul în care interacţionează şi pe relaţiile din natură.
   Comentariu saccsiv:
Nu stiu ce-a vrut sa insinueze autoarea cu acel „bea voiniceşte (şi nu aghiasmă)”.
In rest e bine sa stim ca se poate trai si astfel. Mai simplu si mult mai sanatos. El sigur va putea rezista si fara card de sanatate cu cip, fara sa se tavaleasca in chinuri. Si nici nu-si face probleme ca fara pasaport biometric nu poate calatori. Nu se indoapa cu emulgatori si aditivi si nici nu traieste cu spaima gripei porcine.

Sursa: Saccsiv’s Weblog

Legământ: Fii impecabil cu cuvintele tale

De ce cuvintele? Cuvântul este puterea pe care tu o creezi. Cuvântul tău este darul ce vine direct de la Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan din Biblie se spune, referitor la crearea universului: «La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul.» Prin cuvânt tu îţi exprimi puterea creatoare. Prin cuvânt poţi manifesta totul.
Indiferent de limba pe care o vorbeşti, intenţia ta se manifestă prin cuvânt. Ce visezi, ce simţi şi cine eşti cu adevărat, se vor manifesta toate doar prin cuvânt.
Cuvântul nu este doar un sunet sau un simbol scris. Cuvântul este o forţă, este puterea pe care o ai de a te exprima şi comunica, de a gândi şi de a creaevenimentele din viaţa ta. Poţi vorbi. Ce alt animal de pe planetă poate vorbi?Cuvântul este cea mai puternică unealtă pe care o are omul; este unealta magiei. Dar, ca şi o spadă cu două tăişuri, cuvântul tău poate crea cel mai frumos vissau cuvântul tău poate distruge totul din jurul tău. Un tăiş îl constituie folosirea greşită a cuvântului, care creează iadul pe pământ. Celălalt tăiş îl constituieimpecabilitatea cuvântului, care creează doar frumuseţe, iubire şi raiul pe pământ. Depinzând de modul în care este folosit, cuvântul te poate e1ibera sau tepoate înlănţui mai mult decât îţi închipui. Toată magia pe care o posezi se bazează pe cuvântul tău. Cuvântul tău este pură magie, iar folosirea greşită acuvântului tău este magie neagră.
Cuvântul este atât de puternic, încât doar un cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni. Cu câţiva ani în urmă un om dinGermania, prin folosirea cuvântului, a manipulat unul dintre cele mai inteligente popoare. El i-a condus în lumea războiului prin simpla folosire a cuvântului, i-aconvins pe ceilalţi să comită cele mai atroce acte de violenţă, a activat frica oamenilor doar prin cuvânt şi ca o mare explozie s-au produs omoruri şi a fostrăzboi în toată lumea. Peste tot oamenii îi distrugeau pe ceilalţi oameni deoarece le era frică unul de celălalt. Cuvântul lui Hitler, bazat pe credinţele şi legămintelegeneratoare de frică, va fi reţinut secole la rând.
Mintea umană este ca un sol fertil în care se plantează continuu seminţe. Seminţele sunt păreri, idei şi concepte. Plantezi o sămânţă, un gând şi acestarodeşte. Cuvântul este ca o sămânţă, iar mintea umană este atât de fertilă! Singura problemă este că prea des este fertilă pentru seminţele fricii. Fiecareminte umană este fertilă, dar doar pentru acele seminţe pentru care este pregătită. Este important de observat pentru ce fel de seminţe mintea voastră estefertilă şi de a o pregăti pentru seminţele iubirii.
Luaţi exemplul lui Hitler, care a trimis în exterior toate acele seminţe ale fricii, iar ele au crescut foarte puternice şi frumoase, producând distrugeri masive.Conştientizând forţa cuvântului, putem înţelege ce putere se poate manifesta prin gura noastră. O frică sau o îndoială plantată în mintea noastră poate crea odramă fără sfârşit de evenimente. Un cuvânt este ca un blestem, iar oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii negri, blestemându-se inconştient unii peceilalţi.
Fiecare om este un magician şi poate să blesteme pe cineva cu cuvântul său sau poate elibera pe cineva de un blestem. Noi blestemăm adesea prin părerile pe care le avem. Un exemplu: văd un prieten şi îi spun o părere care tocmai mi-a venit în minte. Îi spun: „Hmmm, văd pe faţa ta acea paloare pe care o au doar oameniibolnavi de cancer.” Dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de acord cu ele, se va îmbolnăvi de cancer în mai puţin de un an. Aceasta este puterea cuvântului.
Pe perioada domesticirii noastre, părinţii şi educatorii noştri ne-au făcut să ne asimilăm din părerile lor chiar fără să se gândească la aceasta. Am crezut înaceste păreri şi am trăit în frica ce a generat-o în noi aceste păreri, ca de exemplu, că nu eşti bun la înot, la sport sau la scris. Cineva îşi dă cu părerea şispune: „Uite, această fată este urâtă.” Fata ascultă, crede că este urâtă şi creşte cu ideea că este urâtă. Nu are importanţă cât de frumoasă este; atâta timp cât ea are acest legământ, această condiţionare interioară, ea va crede că este urâtă. Acesta este blestemul sub influenţa căruia se află.
Prin fixarea atenţiei, cuvântul poate intra în mintea noastră şi schimba o întreagă credinţă în bine sau în rău. Un alt exemplu: poţi să crezi că eşti prost şi ai crezutîn acest lucru de când te ştii. Acest legământ poate fi foarte înşelător, făcând ca tu să intri în multe conjuncturi doar pentru a te asigura că eşti prost. Poţi faceceva şi să gândeşti: „Îmi doresc să fiu inteligent, dar trebuie să fiu prost sau nu aş fi făcut acest lucru.” Mintea merge în sute de direcţii şi putem să petrecem zileîntregi vrăjiţi doar de credinţa în propria noastră stupiditate.
Apoi, într-o zi, cineva ţi-a reţinut atenţia şi a folosit cuvântul şi te-a făcut să înţelegi că nu eşti prost. Ai crezut ceea ce a spus această persoană şi ai făcut unnou legământ. Drept urmare, nu te mai simţi şi nici nu mai acţionezi ca un prost. Întregul blestem s-a destrămat doar prin puterea cuvântului. Şi invers, dacă crezică eşti prost şi cineva îţi captează atenţia şi-ţi spune: „Da, eşti cu adevărat cea mai proastă persoană pe care am întâlnit-o.”, legământul va fi întărit şi va devenichiar mai puternic.
Acum, să vedem ce înseamnă cuvântul impecabilitate. Impecabilitate înseamnă: “fără păcat”. Impecabil vine din latinescul pecatus, care înseamnă „păcat”. Im dela impecabil înseamnă “fără”; aşa că impecabil înseamnă “fără păcat”. Religiile vorbesc despre păcat şi păcătoşi, dar să înţelegem ce înseamnă cu adevărat apăcătui. Un păcat este orice faci împotriva ta. Tot ceea ce simţi sau crezi împotriva ta este un păcat. Eşti împotriva ta când te judeci sau te blamezi fărămotiv. Când eşti impecabil, tu eşti responsabil pentru acţiunile tale, dar nu te judeci şi nu te blamezi. Din acest punct de vedere, întregul concept de păcat seschimbă de la ceva moral sau religios la un aspect de bun simţ. Păcatul începe cu respingerea propriei persoane. Autorespingerea este cel mai mare păcat pe care-l poţi comite. În termeni religioşi, autorespingerea (respingerea de sine) este un „păcat mortal”, care conduce la moarte. Impecabilitatea, pe de altă parte, conduce la viaţă.
A fi impecabil cu cuvintele tale înseamnă a nu folosi cuvintele împotriva ta. Dacă te văd pe stradă şi îţi spun că eşti prost, asta poate apărea ca o folosire greşită acuvântului împotriva ta, dar de fapt folosesc cuvântul împotriva mea, deoarece mă vei urî pentru aceasta, iar ura ta nu este bună pentru mine. De aceea, dacămă supăr şi prin cuvintele mele îţi trimit toată otrava mea emoţională ţie, folosesc cuvântul împotriva mea. Dacă mă iubesc, îmi voi exprima acea iubire îninteracţiunea cu tine, iar apoi voi fi impecabil cu cuvintele mele, deoarece această acţiune a mea va produce la rândul ei o reacţie. Dacă te iubesc, apoi şi tu mă veiiubi pe mine. Dacă te insult şi tu mă vei insulta. Dacă-ţi sunt recunoscător şi tu îmi vei fi recunoscător. Dacă sunt egoist şi tu vei fi egoist cu mine. Dacă folosesccuvântul şi te voi blestema şi tu la rândul tău mă vei blestema.A fi impecabil cu cuvântul tău înseamnă a-ţi folosi corect energia; înseamnă a-ţi folosi energia în direcţia adevărului şi iubirii faţă de tine. Dacă faci un legământcu tine însuţi, de a fi impecabil cu cuvintele tale în ceea ce spui, doar cu această intenţie, adevărul se va manifesta prin tine şi va curăţa toată otrava emoţionalăce există în tine. Dar a face acest legământ este dificil deoarece am învăţat să facem exact opusul. Am învăţat să minţim ca un obicei al comunicării noastre cuceilalţi, dar mai ales, chiar cu noi înşine. Nu suntem impecabili cu cuvântul.
Puterea cuvântului este folosită complet greşit în iad. Folosim cuvântul pentru a jigni, pentru a blama, pentru a găsi vinovaţi, pentru a distruge. Bineînţeles, îlfolosim şi aşa cum trebuie, dar nu prea des. Cel mai des folosim cuvântul pentru a împrăştia otrava noastră personală, pentru a exprima furia, gelozia, invidia şiura. Cuvântul este pură magie, cel mai preţios şi mai puternic dar pe care-l are umanitatea, însă noi î1 folosim împotriva noastră. Plănuim răzbunări, creămhaos cu cuvinte, folosim cuvântul pentru a crea ură între diferite rase, între diferiţi oameni, între diferite familii şi naţiuni. Folosim cuvântul greşit atât dedes, dar această folosire greşită este modul în care creăm şi perpetuăm visul iadului. Folosirea greşită a cuvântului este modul în care noi ne împingem uniipe ceilalţi în jos şi ne păstrăm, unii faţă de ceilalţi, într-o stare de frică şi de dubii. Deoarece cuvântul este magia pe care omul o posedă, folosirea cuvântuluieste magie neagră, iar noi folosim magia neagră tot timpul fără a şti deloc că magic este doar cuvântul nostru.
Era o femeie, de exemplu, care era inteligentă şi avea un suflet foarte bun. Ea avea o fiică pe care o iubea şi o adora foarte mult. Într-o noapte, ea a venit acasădupă o zi de muncă foarte dificilă, obosită, plină de tensiuni emoţionale şi cu o durere de cap teribilă. Ea dorea linişte şi multă pace, dar fata ei cânta şi săreafericită. Fiica ei nu era conştientă de modul în care se simţea mama ei; ea era în lumea ei, sărea şi cânta din ce în ce mai tare, exprimându-şi bucuria şidragostea. Cântând atât de tare, a făcut ca durerea de cap a mamei sale să se înteţească, iar la un moment dat, mama şi-a pierdut controlul. Supărată, s-auitat la frumoasa sa fetiţă şi a spus: „Taci! Ai o voce urâtă. Nu poţi să taci?”Adevărul era că toleranţa mamei sale pentru orice zgomot nu mai exista la acea oră şi nu că vocea fetei era urâtă, dar fata a crezut ceea ce i-a spus mama şi înacel moment a luat o hotărâre fată de ea însăşi. După aceasta nu a mai cântat, deoarece a crezut că vocea ei era urâtă şi că va deranja pe oricine o va auzi; adevenit ruşinoasă la şcoală şi atunci când era rugată să cânte, ea refuza. Chiar şi discuţiile cu ceilalţi deveniseră pentru ea dificile. Totul s-a schimbat pentru fetiţădin cauza acestui nou legământ pe care l-a făcut, din cauza acestei noi condiţionări. Ea credea că trebuie să-şi reprime emoţiile pentru a fi acceptată şi iubită.
De fiecare dată când auzim o părere pe care o credem, facem un nou legământ, iar acesta devine o parte a sistemului nostru de credinţe. Această fetiţă a crescut,iar chiar atunci când a realizat că avea o voce frumoasă nu a mai cântat niciodată, dezvoltându-şi un întreg complex din cauza blestemului. Acest blestema fost aruncat asupra ei de către una din persoanele pe care le iubea cel mai mult, propria sa mamă, care nu a observat ceea ce făcuse cu cuvintele sale. Eanu a observat că ea făcuse un act de magie neagră şi că a pus un blestem asupra propriei sale fiice, deoarece nu era conştientă de forţa cuvântului său, de aceeanu trebuie acuzată. Făcuse ceea ce-i făcuseră şi mama, tatăl ei şi ceilalţi, la rândul lor, de multe ori; a folosit greşit cuvântul.
De câte ori facem şi noi aceste lucruri cu copiii noştri? Le oferim tot felul de sugestii, iar copiii noştri cară această magie neagră după ei ani şi ani de zile.Oamenii care ne iubesc efectuează acte de magie neagră asupra noastră, dar nici măcar nu sunt conştienţi că fac acest lucru. De aceea trebuie să-i iertăm; ei nuştiu ce fac.
Un alt exemplu. Te trezeşti într-o dimineaţă şi te simţi foarte fericită. Te simţi minunat şi rămâi o oră sau două în faţa oglinzii pentru a te face frumoasă. Eibine, una dintre prietenele tale cele mai bune spune: „Ce s-a petrecut cu tine? Arăţi atât de urâtă. Uită-te la rochia pe care o porţi; eşti ridicolă.” Aceasta a fostsuficient pentru a te împinge jos în iad. Poate această prietenă a ta ţi-a spus asta pentru a te răni. Şi a reuşit. Ea ţi-a oferit o părere care era încărcată cu toatăforţa cuvântului său. Dacă tu accepţi părerea, aceasta va deveni un nou legământ, iar în aceasta vei pune o parte din puterea ta. Această părere va devenimagie neagră.Aceste tipuri de blesteme sunt dificil de depăşit. Singurul lucru care poate rupe un blestem este cel de a face noi legăminte bazate pe realitate. Adevărul este ceamai importantă parte a unei fiinţe impecabile în cuvintele sale. Pe de-o parte a sabiei sunt minciunile, care crează magia neagră, iar pe de altă parte a sabieieste adevărul, care are puterea de a rupe blestemul magiei negre. Doar adevărul vă va elibera.
Privind la interacţiunile umane de fiecare zi, imaginaţi-vă de câte ori aruncăm blesteme unul asupra celuilalt doar prin nişte simple cuvinte. De-a lungultimpului această interacţiune a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie şi a fost numită bârfă.
Bârfa este magie neagră şi este foarte rea, deoarece este pură otravă. Am învăţat cum să bârfim prin înţelegere. Când eram copii, îi auzeam pe adulţii din jurulnostru bârfind tot timpul, în mod deschis, exprimându-şi părerea despre alte persoane. Ei exprimau păreri chiar şi despre persoane pe care nu le cunoşteau.Otrava emoţională era transferată odată cu acele păreri, iar noi învăţam că aceasta este modalitatea normală de comunicare.
Bârfa a devenit principala formă de comunicare în societatea umană. A devenit modalitatea de a ne simţi aproape unul de celălalt, deoarece ne face să ne simţimmai bine când vedem pe altcineva că se simte la fel de rău precum ne simţim şi noi. Există vechi expresii care spun: „Mizeriei îi place compania!”, iar oameniicare suferă în iad nu vor să fie singuri. Frica şi suferinţa sunt o parte importantă a visului planetei; ele sunt modalitatea în care visul planetei ne menţine cât maijos posibil.
Folosind analogia şi asimilând mintea umană cu un computer, bârfa poate fi comparată cu virusul unui computer. Virusul unui computer este o parte alimbajului calculatorului, scris în acelaşi limbaj cu celelalte coduri, dar cu o intenţie rea, dăunătoare. Acest cod este introdus în programul computerului tăucând te aştepti mai puţin şi de cele mai multe ori când nici nu eşti conştient de asta. După ce acest cod a fost introdus, computerul tău nu mai lucrează corectsau nu mai funcţionează deloc, deoarece codurile conţin în ele atât de multe mesaje conflictuale, încât acestea opresc efectuarea operaţiilor corecte.
Bârfa umană funcţionează exact în acelaşi mod. De exemplu, începi o nouă materie cu un nou profesor şi vrei să urmezi acea materie pentru o perioadă maiîndelungată. În prima zi în care participi la acel curs, te loveşti de cineva care a urmat acel curs şi care-ţi spune: ”Oh, acel profesor este doar o lichea pompoasă!El nici măcar nu ştie despre ceea ce vorbeşte, dar mai este şi pervers, aşa că fii atent !”
Tu eşti imediat marcat de cuvinte şi de codul emoţional al persoanei care a spus aceasta, dar nu eşti conştient de motivaţia pe care a avut-o atunci când ţi-a spusaceste lucruri. Această persoană poate fi furioasă deoarece nu a promovat în anul următor, sau face simple presupuneri bazate pe teamă şi prejudicii, dar deoarecetu ai învăţat să ingeri şi să accepţi informaţia ca un copil, o parte din tine crede acea bârfă şi apoi tu mergi la cursul respectiv.Când profesorul vorbeşte tu simţi otrava cum iese din interiorul tău, dar nu realizezi că-l vezi pe profesor prin ochii persoanei care ţi-a furnizat respectivabârfă. Apoi începi să vorbeşti şi cu ceilalţi colegi de clasă despre acest lucru, iar ei încep să-l privescă pe profesor în acelaşi mod: o jigodie şi un pervers. Tu chiarurăşti această materie, iar în curând te decizi să renunţi definitiv la acest curs. Îţi blamezi profesorul, dar ar trebui să blamezi doar bârfa.
Toată această neînţelegere se poate produce doar de un mic virus în calculator. O mică informaţie greşită şi comunicarea dintre oameni poate fi distrusă,producând fiecărei persoane care este atinsă infectarea şi apoi aceasta devine o fiinţă contagioasă pentru ceilalţi. Imaginează-ţi că de fiecare dată când ceilalţi tebârfesc, ei introduc un virus de computer în mintea ta, producând o micşorare a clarităţii tale mentale, de fiecare dată. Apoi, imaginează-ţi că într-un efort decurăţire reuşeşti să-ţi clarifici confuziile şi să îndepărtezi o parte din otravă, dar tu bârfeşti şi împrăştii această otravă la altcineva.
Acum, imaginează-ţi că acest aspect merge la nesfârşit, într-un lanţ între toate fiinţele de pe acest pământ. Rezultatul va fi o lume plină de oameni care pot citi oinformaţie prin circuite ce sunt îmbibate cu un virus otrăvitor şi contagios. Încă o dată, acest virus este ceea ce Toltecii au numit MITOTE, haosul miilor de vocicare încearcă să vorbească toate în cadrul aceleiaşi minţi.
Chiar mai rău sunt magicienii negri sau HACKER-ii de computere, care împrăştie virusul în mod intenţionat. Gândeşte-te înapoi la o perioadă în care erai supăratpe cineva şi doreai să te răzbuni pe acea persoană. Pentru a te răzbuna pe persoana respectivă ai spus ceva despre persoana respectivă cu intenţia de aîmprăştia otravă şi a o face pe persoana în cauză să se simtă foarte prost. Ca şi copii, am făcut aceasta deseori în mod inconştient, dar adulţi fiind am devenitmai calculaţi în eforturile noastre de a-i distruge pe ceilalţi. Apoi, ne-am minţit şi ne-am spus că persoana a primit o pedeapsă dreaptă pentru greşelile sale.Când vedem lumea prin virusul unui computer, este uşor să ne justificăm chiar şi cele mai crude comportamente. Ceea ce nu vedem este folosirea greşită acuvintelor noastre, care ne împing tot mai adânc în iad.
Timp de ani de zile am primit bârfe şi blesteme de la ceilalţi, dar şi datorită modului în care noi am folosit cuvintele. Ne vorbim nouă înşine în mod constantşi de cele mai multe ori spunându-ne lucruri ca şi: „Oh, sunt gras, sunt urât.Îmbătânesc, îmi cade părul. Sunt prost, nu am înţeles niciodată nimic. Nu voi fi niciodată perfect.” Vedeţi cum folosim cuvintele împotriva nostră? Trebuie săînţelegem ce este cuvântul şi ce face cuvântul. Dacă înţelegi primul legământ «Fii impecabil cu cuvintele tale.», începi să vezi toate schimbările şi transformările cepot apare în viaţa ta, schimbări mai întâi în modul în care te înţelegi pe tine, iar mai târziu schimbări în modul în care interacţionezi cu ceilalţi oameni, mai alescu cei pe care-i iubeşti cel mai mult.Consideră că ai bârfit de multe ori persoana pe care o iubeşti cel mai mult doar pentru a câştiga susţinerea punctului tău de vedere de către ceilalţi. De câte oriai captat atenţia celorlalţi oameni şi ai împrăştiat otravă despre persoana pe care o iubeai doar pentru a face din părerea ta o părere corectă? Părerea ta nu estealtceva decât punctul tău de vedere. Nu este neapărat şi adevărată. Părerea ta vine din credinţele tale, din ego-ul tău şi din visul tău. Creăm toată otrava şi oîmprăştiem la ceilalţi doar pentru ca să ne simţim bine în ceea ce priveşte punctul nostru de vedere.
Dacă adoptăm primul legământ şi devenim impecabili cu cuvintele noastre, orice otravă emoţională va fi curăţată din mintea noastră şi din modul nostru decomunicare interpersonală, inclusiv comunicarea cu pisica sau cu câinele.
Impecabilitatea cuvântului ne va conferi imunitatea faţă de blestemele altora, faţă de oricine gândeşte urât despre noi. Primeşti o idee negativă doar dacă mintea taeste un sol fertil pentru această idee. Când devii impecabil cu cuvântul, mintea nu mai este un sol fertil pentru cuvintele ce provin din magia neagră. Însă, estefertilă pentru cuvintele ce vin din dragoste. Poţi măsura impecabilitatea cuvântului tău prin nivelul iubirii de sine. Cât de mult te iubeşti şi cum simţi despre tine sunt direct proporţionale cu calitatea şi integritatea cuvântului tău.Când eşti impecabil cu cuvântul tău, te simţi bine, te simţi fericit şi în pace.
Poţi transcende visul iadului doar prin luarea deciziei de a fi impecabil cu cuvântul tău. Chiar acum plantez sămânţa în mintea ta. Dacă sămânţa va creşte sau nu depinde de cât de fertilă este mintea ta la seminţele de iubire. Depinde de tine să faci acest legământ cu tine: Sunt impecabil cu cuvântul meu. Hrana estesămânţa şi pe măsură ce creşte în mintea ta, va genera mai multe seminţe de iubire care vor înlocui seminţele fricii. Primul legământ va schimba tipulseminţelor la care mintea ta este fertilă.
Fii impecabil cu cuvântul tău. Acesta este primul legământ pe care trebuie să-l faci dacă vrei să fii liber, dacă vrei să fii fericit, dacă vrei să transcenzi nivelulexistenţial al iadului. Este foarte puternic. Foloseşte cuvântul în modul potrivit. Foloseşte cuvântul pentru a împărtăşi iubirea ta. Foloseşte magia albă, începând cu tine. Spune-ţi cât eşti de minunat, cât de excepţional eşti. Spune-ţi cât demult te iubeşti. Foloseşte cuvântul pentru a rupe toate acele mici legăminte care te fac să suferi.
Este posibil. Este posibil, deoarece eu am făcut acest lucru şi nu sunt mai bun ca tine. Nu, suntem cu toţii exact la fel. Avem acelaşi tip de creier, acelaşi tip decorpuri, suntem oameni. Dacă eu am fost capabil să rup toate vechile legăminte şi să creez altele noi, atunci poţi face la fel. Dacă eu pot fi impecabil cu cuvintelemele, atunci tu de ce să nu fii impecabil cu cuvintele tale? Doar acest legământ îţi poate transforma viaţa. Impecabilitatea cuvântului te poate conduce cătrefericirea personală, către un mare succes şi o mare abundenţă, îţi poate înlătura fricile şi le poate transforma în bucurie şi iubire.
Doar imaginează-ţi ce poţi crea cu impecabilitatea cuvântului. Cu impecabilitatea cuvântului poţi transcende visul fricii şi poţi trăi o viaţă diferită. Poţi trăi în rai înmijlocul a mii de oameni ce trăiesc în iad, deoarece eşti imun la tot acel rău. Poţi atinge împărăţia raiului doar cu acest prim legământ : Fii impecabil cu cuvântultău.
Don Miguel Ruiz




Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

Nu auzi asa ceva in fiecare zi. Fenomenul care a lovit de 2 ori in acelasi loc, in 24 de ore


Cutremur

Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 s-a produs sambata seara in statul Oklahoma, din centrul SUA, dupa ce un seism cu magnitudinea de 4,7 a fost inregistrat in cursul diminetii in acelasi stat, a anuntat Institutul american de Geofizica (USGS).
Institutul nu a mentionat daca s-au inregistrat victime sau pagube materiale si a evocat un eveniment rar in acest stat.
Postul local de televiziune KJRH, care citeaza serviciile de urgenta din comitatul Lincoln, a informat insa ca s-au constatat pagube semnificative, dar nu a oferit mai multe detalii.
O publicatie din Oklahoma City, principalul oras din acest stat, situat la circa 70 de kilometri de epicentrul seismului, a precizat ca cel de-al doilea seism a fost resimtit pana in nordul statului Texas.
Epicentrul cutremurului, produs la ora locala 22.53 (duminica, 5.53, ora Romaniei), a fost localizat la 6 kilometri est de orasul Sparks, la o adancime de cinci kilometri.
Primul seism, care nu s-a soldat cu victime potrivit USGS, s-a produs la ora 2.12 (9.12, ora Romaniei), la 9 kilometri nord de orasul Praga.
Pentru a remedia limitele scarii Richter, seismologii, si in special cei americani, au recurs la scara "magnitudinii momentului". Conceputa in 1977, aceasta masoara energia degajata de un cutremur.
Sursa: Pro TV

Timpul nu va mai fi niciodata la fel. Oamenii de stiinta vor sa modifice toate ceasurile din lume


Timp, ceas, pat, ora

Timpul, asa cum il stimp noi acum, va suferi o schimbare radicala, scrie BBC. Oamenii de stiinta britanici vor sa faca o revolutie in domeniu si discuta asiduu problema. Iata ce au de gand.
La Royal Society se discuta nevoia de a inlocui definitia scalei timpului planetar cunoscuta sub numele de: Coordinated Universal Time (UTC).
Principala problema de pe masa discutiilor este asa-numita "leap second" - si daca ar fi cazul sa o desfiintam sau nu.
Din 1972 incoace, la fiecare cativa ani s-a mai adaugat o secunda in plus la timpul universal, multi oameni de stiinta nefiind de acord cu aceasta ajustare.
Intrebarea e de ce este ea necesara. Se spune ca Pamantul ramane in urma timpului universal datorita miscarii sale de rotatie.

Ceasurie atomice insa (NPL) sunt mult mai exacte in a masura timpul, decat Pamantul in sine.
Motivul ar fi acela ca in timp ce ceasurile atomice, care folosesc vibratia din atomi ca sa masoiare secundele, sunt incredibil de precise, Pamantul nu este un indicator atat de sigur al timpului, din cauza unei usoare balansari in timpul miscarii de rotatie in jurul axei sale. 
Rory McEvoy, curator de orologie la Observatorul Regal din Greenwich, Marea Britanie, a explicat pentru BBC: "Din 1920, se stie, si inainte de acel moment se suspecta, ca miscarea Terrea nu este chiar atat de constanta pe cat credeam".
Asta inseamna ca timpul bazat pe ceasurile atomice este mereu defazat fata de cel indicat de Pamant.
Asa ca la fiecare cativa ani, diferenta dintre acestea doua a ajuns la o,9 secunde - adica o secunda in plus - aceasta este de fapt acea "secunda sarita" - leap second. Si a fost adaugata pentru a corela din nou cele doua timpuri.
Dar am putea scapa pentru totdeauna de ea, daca in ianuarie 2012, la World Radio Conference of the International Telecommunication Union, de la Geneva, se va hotari sa inlocuim toate ceasurile lumii cu unele atomice.
Pana acum, Marea Britanie, China si Canada sunt cele trei state care se impotrivesc puternic schimbarii. Dar pe de alta parte sunt 13 state, printre care SUA, Franta, Italia si Germania, care vor o noua scala a timpului.
Sursa: BBC NEWS
Sursa: stirileprotv.ro

Preşedintele Israelului: Un atac asupra Iranului, din ce în ce mai probabil

Preşedintele israelian, Shimon Peres, a avertizat sâmbătă că un atac împotriva Iranului este "din ce în ce mai probabil", cu puţin timp înaintea publicării de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a unui raport privind programul nuclear iranian, relatează AFP.

Preşedintelui Israelului: Un atac asupra Iranului, din ce în ce mai probabil
"Serviciile de informaţii ale diferitelor ţări care monitorizează (Iranul) sunt îngrijorate şi exercită presiuni asupra liderilor lor pentru a avertiza că Iranul este pe punctul de a obţine arma atomică", a afirmat Peres, la Canalul doi al televiziunii private israeliene, informează MEDIAFAX.

"Trebuie să ne îndreptăm către aceste ţări pentru a-şi îndeplini angajamentele (...). Ce trebuie făcut, şi este o listă lungă de opţiuni", a adăugat el.

Peres a făcut aceste declaraţii în condiţiile în care AIEA urmează să publice la 8 noiembrie un raport privind programul nuclear al Iranului, pe care experţii israelieni îl consideră alarmant.

În cursul unui alt interviu, acordat duminică dimineaţă postului public de radio, Peres a afirmat că, potrivit "semnelor, Agenţia are dovezi că iranienii vor produce armament nuclear, în pofida dezminţirilor lor".

"Până în prezent, Agenţia a acordat prezumţia de nevinovăţie Iranului. Acest raport, dacă va fi publicat, va înlătura îndoielile", a adăugat preşedintele, preconizând o înăsprire a sancţiunilor "economice şi petroliere" împotriva Teheranului.

Ipoteza unui atac preventiv al Israelului împotriva instalaţiilor nucleare ale Iranului a câştigat teren în ultimele zile, în contextul scurgerilor de informaţii organizate către presă privind o dezbatere care divizează membrii Cabinetului lui Benjamin Netanyahu.

Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a dezminţit luni informaţii potrivit cărora ar fi decis deja, împreună cu premierul Netanyahu, să atace Iranul.

Dar el a adăugat apoi că "se pot crea în Orientul Mijlociu situaţii în care Israelul va trebui să-şi apere interesele vitale în mod independent, fără a fi nevoit să se sprijine pe alte forţe regionale sau altele".

Potrivit Haaretz, majoritatea celor 15 membri ai Cabinetului israelian de securitate se opun în prezent unui atac împotriva Iranului. Numai această instanţă poate opri o decizie atât de gravă.

Numeroşi oficiali israelieni subliniază că Israelul nu este în măsură să lanseze o asemenea operaţiune fără aprobarea şi coordonarea prealabilă cu Statele Unite.

Haaretz citează în ediţia de duminică oficiali americani care spun că, în timpul vizitei efectuate în Israel, la 3 octombrie, de secretarul american al Apărării, Leon Panetta, Netanyahu şi Barak au răspuns în termeni vagi când acesta le-a cerut să se coordoneze cu Washingtonul înaintea oricărei acţiuni împotriva Iranului.

Opinia publică israeliană este divizată practic la egalitate între susţinători (41 la sută) şi opozanţi (39 la sută) ai unui atac împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, conform unui sondaj.

În aşteptarea unei eventuale decizii, Israelul a efectuat recent exerciţii de apărare în regiunea Tel Aviv, dar şi în Sardinia (Italia).

"Statele Unite ştiu că orice atac al regimului sionist împotriva Iranului va produce pagube serioase nu numai pentru acest regim, dar şi pentru SUA", a avertizat şeful Statului Major iranian, generalul Hassan Firouzabadi.

Ministrul iranian al Afacerilor Externe, Ali Akbar Salehi, a afirmat joi, în Libia, că Iranul s-a "pregătit de ce e mai rău".
Sursa: Mediafax
Sursa:  REALITATEA.NET

Risc ridicat de erupţie vulcanică în Canare. Autorităţile au instituit cod roşu

Un sat de pe insula spaniolă El Hierro (Canare) a fost evacuat sâmbătă seara, pentru a doua oară în decurs de o lună, din cauza ameninţării erupţiei unui vulcan submarin, au anunţat într-un comunicat autorităţile din arhipelagul Canarelor.
Un sat din Canare, evacuat a doua oară într-o lună, din cauza riscului unei erupţii vulcanice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Protecţia Civilă din Canare "a ordonat evacuarea (localităţii) La Restinga ca măsură de precauţie". "Această hotărâre a fost luată după observarea unor schimbări în fenomenul eruptiv, în această zonă fiind semnalate coloane de vapori amestecaţi cu cenuşă", la sud de Insula Hierro, se precizează în comunicat.
În satul La Restinga, cu o populaţie de 500-600 de locuitori, a fost instituit deja cod roşu de alertă, nivelul maxim, în timp ce restul insulei a fost plasat sub cod galben.
Activitatea seismică în zona El Hierro a început să se intensifice din nou în ultimele zile, iar specialiştii nu exclud posibilitatea unei noi erupţii submarine, precum cea care s-a declanşat pe 10 octombrie, precedată de un cutremur cu magnitudinea de 4,3.
Noua evacuare a satului La Restinga a fost hotărâtă după un cutremur cu magnitudinea de 4,4, vineri seara, urmat de aproximativ zece replici cu o intensitate mai mică.
Speriaţi de aceste fenomene seismice, numeroşi locuitori - jumătate din populaţie potrivit unui oficial local - au părăsit localitatea înainte de ordinul de evacuare.
Situată în Atlantic pe un fost vulcan submarin, insula, cu aproximativ 10.000 de locuitori, a fost afectată începând din iulie de o multitudine de cutremure, examinate cu atenţie de vulcanologi.
Ultima erupţe vulcanică din Canare a avut loc la Teneguia, pe Insula La Palma, în 1971.

Sursa: mediafax.ro

Red Alert: El Hierro Insulele Canare Volcano - Strong 4.4 Quake - Eruption vulcanice subacvatice - 04 noiembrie 2011

El Hierro actualizări de 11.1-11.5 - măsura în care ...
01.11.2011  - Video realizat la erupţia vulcanului subteran din barca de Ramón Margalef trimis la El Hierro
Au fost 46 cutremure de peste 1,5 ° pe şi în jurul insulei El Hierro, patru dintre ele fiind de peste 3 °, una dintre ele, la 04:15 a ajuns la 3.9 °.
Experţii au informat  Guvernul Insulelor Canare cu privire la criza El Hierro ca erupţia vulcanului au fost informaţi de posibilitatea de o erupe din nou în partea de nord a insulei, după o serie de cutremure, ajungand pana la 3,9 grade pe scara Richter.
02.11.2011 - Nu a fost un cutremur de 4 ° detectate în această dimineaţă, până la coasta de nord a El Hierro ca guvernul se pregătească pentru o nouă erupţie. Personalul militar suplimentar şi materiale, cum ar fi adăposturi (pentru o capacitate de 2.000 de persoane) a fost trimis pe insula El Hierro în calitate de experţi prezic o eruptie noua pe sau în apropierea coastei lui El Hierro, după un model similar urmeaza ultima. În această dimineaţă, la 07:54 a existat un nou cutremur de măsurare 4 ° pe scara Richter a detectat până la coasta de nord a insulei. Acesta a fost simţit de populaţie.
IGN tocmai au anunţat că au upgrade această dimineaţa 4 ° cutremur la nord de Frontera, El Hierro, la de 4,3 ° Richter cutremur.
Au fost 72 cutremure în jurul insulei El Hierro, cea mai mare până în prezent a lovit insula a fost un 4.3 ° cutremure în această dimineaţă la 07:54.
03.11.2011  - "ele" intrării în vigoare a reapărut în aceeaşi zonă ca raportate anterior, in mare, "Mar de Las Calmas" off costul de sud a El Hierro.
Au fost 20 cutremure înregistrând peste 1,5 grade pe scara Richter pe Hierro El insula.
04.11.2011  - barbotare şi efectele abur au fost raportate în domeniul la suprafaţa mării din Las Calmas din costul de sud a El Hierro.
S-au înregistrat 17 cutremure măsura astăzi peste  1.5 grade pe Richter sau în jurul valorii de insula El Hierro, una dintre ele înregistrând 2.9 grade la 03:50, a fost resimţit de populaţie insulei.
Un cutremur cu magnitudinea de 3.8 grade pe scara Richter a fost resimţit de populaţia din El Hierro, in partea de nord a insulei de pe coasta de la Frontera 13:41.
Erupţie vulcanică subacvatice care au loc în largul coastei deEl Hierro, la sud de La Restinga, se îndreaptă spre coasta, în conformitate cu Pevolca. Magmă este de a gasi locuri pentru a sparge prin suprafaţa mării, dar au confirmat că este lent îndreaptă spre coasta a insulei ... continua lectură la  canariesnews
Un cutremur puternic de a avut loc 4.4 la  Vest din Frontera. M 4.4 cutremur a declanşat o serie de alunecări de teren / căderilor de pietre în zona Sabinosa / Guineea. Oamenii au fost atât de înspăimântat în Golfo El zona golfului că ei au rămas pe străzi pentru ceva timp.
05.11.2011 - Directorul planul de protecţie civilă pentru riscurilor vulcanice (PEVOLCA) a decis în această seară pentru a închide tunel rutier Los acces Roquillos până la 7:30, ca o măsură preventivă din cauza cutremurului 4.4 care a avut loc la ora 20:36. Posibilitatea ca un cutremur mai mare ar putea avea loc în conformitate cu National Geographic Institute (IGN) necesare notificarea către public. Deschiderea tunelului în dimineaţa se va face cu măsurile de supraveghere şi de securitate în loc ... continua lectură la  cutremur-raport
Hot eruptiv materiale
Link-uri utile pentru zi (ora), actualizări şi în rapoartele de adâncime:
Sursa şi autor:   cutremur-raport  *  canariesnews  *   * 

Au descoperit fizicienii din SUA „o nouă forță a naturii”?

 
 

TevatronPotrivit agenției de presă AFP, este posibil ca o echipă internațională de fizicieni să fi descoperit o nouă particulă elementară, sau o posibilă forță necunoscută a naturii, cu ajutorul acceleratorului de particule Tevatron, din cadrul Fermilab, laborator aflat sub coordonarea Departamentului de Energie al SUA.
Potrivit declarațiilor unor specialiști, noua descoperire ar putea oferi indicii cu privire la masa obiectelor și la felul în care acestea o obțin, una dintre cele mai aprinse preocupări actuale ale Fizicii.
Poate fi vorba despre o forță dincolo de orice cunoaștere. Dacă se confirmă, are potențialul să deschidă o lume a interacțiunilor cu totul nouă”, a declarat pentru AFP Giovanni Punzi, șef al echipei internaționale de savanți din cadrul CDF (Collider Detector at Fermilab) care analizează în aceste momente datele obținute.
Oamenii de știință susțin că descoperirea nu are legătură cu Particula lui Dumnezeu”, adică bosonul Higgs, o particulă elementară ipotetică pe care experții o caută cu ajutorul acceleratoarelor de particule, pentru a explica de ce obiectele au masă.
Bosonul Higgs este e piesă dintr-un puzzle pe care deja îl avem. Pe când ceea ce tocmai s-a descoperit este ceva care depășește acestă frontieră – o nouă interacțiune, o nouă forță. Singurul lucru cert este că nu avem de a face cu bosonul Higgs, se comportă diferit. În timp ce Particula lui Dumnezeu s-ar dezintegra în quarci grei (denumiți top și bottom), particula descoperită se desprinde în quarci normali”, a mai adăugat Punzi.


Oamenii de știință analizează descoperirea din SUA și urmează să iasă la rampă cu noi declarații publice. Tevatronul a fost cea mai puternică mașinărie din lume pentru acest soi de cercetare până în 2008, atunci când LHC a devenit operațional la CERN.
Sursa: Discovery
Sursa: MISTERELE LUMII