miercuri, 26 octombrie 2011

Joaca statului cu CNP-ul continuă: va fi preluat de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei

Iniţial, CNP-ul trebuia spus obligatoriu la recensământul din 2011, motiv de indignare şi proteste pentru unii dintre recenzaţi. Apoi, purtătorul de cuvânt INS a declarat că este opţional, şi a fost demis pentru asta. Acum autorităţile au ajuns la o nouă concluzie: CNP-ul va fi luat de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, în baza unui protocol.

Recensământ: Recenzorii se vor întoarce să completeze şi CNP-urile
"CNP-ul trebuie obţinut", iar în cazul persoanelor care refuză să îl declare, acesta va fi luat de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, în baza unui protocol care urmează să fie încheiat la nivel naţional. Aceasta este ultima declaraţie oficială în legătură cu CNP-ul românilor şi a fost făcută de şeful Direcţiei Judeţene de Statistică Sibiu, Liviu Boloş,  într-o conferinţă de presă
Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu, a spus că nu ar fi obligatoriu CNP-ul, iar azi a fost demis pentru aceste declaraţii. Şeful INS, Vergiliu Voineagu, a precizat apoi că declararea CNP-ului la recensământ este obligatorie, susţinând că discuţiile privind lipsa sancţiunilor dacă această informaţie nu este furnizată au fost generate de purtătorul de cuvânt al INS, "pregătit insuficient".
"A fost o perioadă de două zile în care a acţionat efectul purtătorului de cuvânt.  Dar sunt puţine cazurile în care populaţia nu şi-a divulgat CNP-ul. Nu se va întâmpla nimic. Noi o să obţinem CNP-urile respective de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor. Nu se poate înregistra formularul fără CNP. Acesta este un protocol între INS şi Serviciul de Evidenţă a Persoanei la nivel de ţară. Deocamdată nu s-a încheiat, se va încheia", a declarat Liviu Boloş, potrivit Mediafax.
"Să luăm exemplul următor: a fost recenzorul într-un bloc şi la unele apartamente nu s-au declarat CNP-urile, iar la altele nu a găsit persoanele acasă. Va mai merge recenzorul pentru că nu i-a găsit acasă. În cazul acesta poate să treacă şi să completeze CNP-ul. Dar, dacă a terminat toată scara de bloc, nu mai merge numai pentru CNP-ul lipsă", a afirmat Boloş.
Peste 4,89 milioane de locuinţe, reprezentând 56,74% din numărul total estimat a fi recenzat, şi 11,8 milioane de persoane au fost înregistrate în perioada 20-25 octombrie a recensământului, conform informaţiilor obţinute din raportările prin SMS şi centralizate de INS, scrie NewsIn.
În 27 de judeţe, înregistrarea datelor statistice a fost superioară mediei calculate la nivel naţional. Procente mai mari s-au înregistrat în judeţele Vâlcea (64,24%), Covasna (63,48%), Braşov (62,67%), Bihor (62,39%) şi Bistriţa Năsăud (62,19%).
Un ritm mai scăzut s-a înregistrat în Bucureşti (43,50%), Ilfov (49,97%), Constanţa (51,41%), Sibiu (54,85 %) şi Caraş Severin (54,85%).


Sursa: REALITATEA.NET

Aria 51

Un articol din 2009, aparut în Los Angeles Times, numea Aria 51 „cea mai faimoasa institutie militara din lume care, oficial, nu exista”. Teatru al unor operatiuni sub acoperire din perioada razboiului rece, locul a actionat pentru multa vreme ca un magnet pentru fantasmagorici, conspirationisti ori curiosi peste masura. Foarte probabil zvonurile, care spun ca locul ar fi un paradis al OZN-urilor si al extraterestrilor, nu sunt reale; totusi e clar ca acolo guvernul SUA ascunde ceva de decenii si este un sambure de adevar chiar si în speculatiile cele mai nebunesti: tunele subterane, aeronave secrete, documente OZN etc.
 
 Asa cum scria recent Patrick J. Kiger, chiar din momentul înfiintarii sale, „Aria 51” a fost probabil unul dintre secretele cele mai prost pastrate din istoria secretelor. Institutia a fost amplasata, în 1950, pe locul unui poligon de bombardamente si artilerie din al Doilea Razboi Mondial, la 150 km nord de Las Vegas. Locul nu apare pe hartile oficiale ale U.S. Geological Survey, iar imaginile sale au fost sterse de pe imaginile oficiale din satelit. Air Force a raspuns multa vreme scrisorilor primite de la civili negand ca ar exista o facilitate cu acest nume. Doar într-o scrisoare din 1998, s-a recunoscut ca ar exista o „locatie operativa langa Groom Dry Lake” în care se desfasoara activitati clasificate.
Cu toate acestea, presa a tot scris despre existenta bazei, începand chiar din 1955, cand United Press anunta prabusirea unui avion secret în Aria 51. În decursul anilor, scurgerile involuntare de informatii au pus ocazional oficialitatile în pozitia jenanta sa ceara retragerea referirilor la Aria 51 din diverse documente. De pilda un articol din Space Review, aflat azi si pe internet, raporta ca în 1974, astronautii de pe statia orbitala Skylab, au facut, involuntar, fotografii ale instalatiilor secrete. Un memoriu azi disponibil pe internet, facut de William Colby, pe atunci directorul CIA, descrie eforturile de musamalizare ale acestui accident.
Aceste eforturi, ca si întarirea rigorilor de mentinere a secretului au avut un succes limitat. O stire din 1980 de la Cox News, si ea disponibila azi pe net, descria testarea în acest loc a unui bombardier B-2 invizibil radar. Alte stiri au provenit de la amatorii care au urmarit sarguinciosi, cu binocluri, de pe margini, ani de-a randul, tot ce zbura deasupra Ariei 51, culegand bucatica cu bucatica diverse informatii cu care sa reconstruiasca apoi întregul. Un articol din 2005 din Las Vegas Sun, face portretul lui Glen Campbell, seful unui astfel de grup de scrutatori, intitulati „The Interceptors”. Unul dintre membrii sai construise modelul la scara al unui avion secret, iar altul masura orice anomalie gravitationala, pe baza zvonurilor ca aici s-ar construi nave antigravitationale.
Imagini luate de un satelit rus, publicate pe internet în anul 2000, au confirmat ceea ce banuiau demult investigatorii amatori, partizanii teoriilor conspiratiei ori ufologii, si anume ca în locul acela exista un complex de cladiri, un hangar gigantic si o pista care sa permita testarea prototipurilor avioanelor din viitoarele generatii. Federatia Oamenilor de Stiinta Americani a reusit nu doar sa realizeze versiuni îmbunatatite prin calculator ale acestor imagini dar chiar sa urmareasca, pe imagini luate la momente diferite, aparitia unor noi instalatii, inclusiv o pista lunga de peste 3600 de metri si lata de 42 de metri, construita în anii ’90, pentru a înlocui o pista mai veche.
La Aria 51, pe langa aeronave experimentale americane, Air Force a testat se pare si avioane inamice capturate. Un articol din 1984 al Associated Press mentiona prabusirea în zona a unui MIG-21 sovietic, soldat cu decesul generalului Air Force care îl pilota.
Dar indiferent ce se petrece realmente în Aria 51, aceste activitati palesc daca se compara cu rumorile. De pilda, intr-un articol din 1996, din New York Times, se mentiona faptul ca unii ufologi au sugerat ca, în zona interzisa, guvernul ar testa nave spatiale extraterestre. Morisca zvonistica de pe internet mai sustine ca resturile presupusei prabusiri OZN de la Roswell, din 1947, împreuna cu cadavrele ocupantilor, ar fi fost expediate la Aria 51 pentru analiza si retroinginerie. Prin 1989, o persoana chiar pretindea ca fusese angajat la Aria 51, unde militarii lucrau la o farfurie zburatoare propulsata cu antimaterie.
Pana una-alta, statul Nevada a denumit oficial „Extraterrestrial Highway” soseaua 375 care trece prin zona, ca o nada pentru turistii avizi de senzational care pompeaza dolari în economia locala. În acelasi sens, website-ul „oficial” Aria 51, administrat de biroul de turism din Las Vegas, lanseaza permanent zvonuri ca aici s-ar realiza arme secrete exotice, cu pulsatii de energie, pentru razboiul meteorologic, calatorii în timp sau teleportare.

Ziua în care Soarele ne va arde dispozitivele electrice / Parlog Nicolae

Ziua în care Soarele ne va arde dispozitivele electriceGalerie foto (1)
Experţii NASA au detectat în decursul săptămânii trecute două erupţii solare de clasă X. Pe baza puterii şi energiei declanşate de acest tip de erupţii, oficialii NASA avertizează că ”orice aparat electric” poate fi afectat.
Cunoscută experţilor sub denumirea de “Regiunea Activă 1302″, zona de pe suprafaţa Soarelui este celebră pentru radiaţiile sale extrem de puternice şi intense, încât aurorele cauzate de particulele solare care au lovit atmosefera terestră au fost observate chiar şi la sud de oraşul Oxfordshire.
Astronomul dr. Ian Griffin, CEO în cadrul Science Oxford a declarat că: “Regiunea Activă 1302 este sursa aurorelor observate ieri, şi va provoca mai multe aurore de acest tip în decursul nopţilor următoare. Pe scurt, dacă Luna nu va lumina cerul, partea activă a Soarelui le va oferi astronomilor britanici un spectacol de neuitat”.
Pericolul persistă însă, deoarece activitatea solară intensă va întrerupe sistemele de comunicaţii, în special în Scandinavia, Canada, Rusia de nord şi Alaska.
O pată solară apare când puternicele câmpuri magnetice de pe Soare, ating suprafaţa acestuia şi se răcesc. Diametrul Regiunii Active 1302 atinge 99.800 kilometri, fiind de câteva ori mai mare decât diametrul planetei noastre.
Sursa: Daily Mail
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Două ceşti de cafea pe zi protejează femeile de depresie

Două ceşti de cafea pe zi protejează femeile de depresie Galerie foto (1)
Un studiu efectuat în SUA, la care au participat 50.000 de asistente medicale, a relevat faptul că femeile care consumă două sau mai multe ceşti de cafea pe zi au şanse mai mici de a suferi de depresie.
Cofeina este elementul bănuit de oamenii de ştiinţă ca fiind sursa acestui efect pozitiv, deoarece cafeaua decofeinizată nu a avut aceleaşi rezultate anti-depresive.
Echipa de cercetători de la Şcoala Medicală Harvard a urmărit 50.000 de asistente medicale de-a lungul a 10 ani, între 1996 şi 2006. Dintre acestea, aproximativ 2.600 de femei au început să sufere de depresie în perioada studiată. Majoritatea persoanelor care au fost afectate de depresie fie nu consumau cafea deloc, fie consumau cantităţi reduse.
Conform studiului, femeile care consumau 2-3 ceşti de cafea pe zi prezentau un risc cu 15% mai mic de a suferi de depresie în comparaţie cu cele care consumau o ceaşcă de cafea pe săptămână. Cel mai încurajator rezultat a fost cel obţinut în rândul femeilor care consumau 4 ceşti de cafea pe zi, riscul de a suferi de depresie fiind cu 20% mai mic!
Cercetătorii afirmă că acest studiu aduce noi dovezi în favoarea efectului pozitiv al cofeinei. Studii mai vechi au arătat că persoanele care consumă cafea prezintă o rată mai mică a sinuciderilor în comparaţie cu populaţia generală.
Profesorul Bertil Fredholm, de la Institutul Karolinska din Suedia, a explicat rezultatele acestui studiu: “Acest lucru confirmă ceea ce ştiam despre efectul cofeinei asupra creierului: aceasta blochează adenosina, eveniment ce are un efect similar cu creşterea cantităţi de dopamină din creier. Devine din ce în ce mai clar că zonele bogate în dopamină din creier au un rol mai important în prevenirea depresiei decât se credea până acum. Iar în ciuda eforturilor repetate făcute în scopul demonstrării unui efect nociv al cafelei asupra sănătăţii umane, se dovedeşte că acest lucru nu este adevărat. Acest studiu elimină încă un motiv de anxietate în ceea ce priveşte consumul de cafea. Dovezile sunt tot mai clare – un consum moderat de cafea nu afectează sănătatea umană”.
Sursa: BBC News
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Tocmai s-a declarat falimentul incipient al Romaniei?

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
Tocmai am aflat ceea ce banuiam de mult: intre faliment si Romania mai stau doar cateva banci amabile ce imprumuta statul. Dar, daca bancile mama din strainatate le vor cere copiilor din Romania sa-si retraga banii de aici, sau nu le vor mai pune sume la fel de mari la dispozitie pentru creditarea statului roman, am imbulipopistrat-o. Adica am terminat-o. Definitiv. Pana acum ni se spunea ca Romania e pe val, ca noi am luat masurile de austeritate inaintea tuturor si uite ce bine ne merge, nu am ajuns ca Grecia. Cum credeti ca rezista Grecia la ora actuala? Din imprumuturi. Ce am aflat noi astazi de la un om ales de popor sa-i reprezinte interesele? Ca Romania, daca nu va mai primi imprumuturi, va intra in imposibilitate de plata chiar de la sfarsitul acestui an.
Desigur, daca vrem sa ne securizam pozitia stabila (care… pozitie? Care stabilitate? Acestea sunt concepte care nu rimeaza cu Romania!) putem lua masuri despre care eu avertizam inca de prin iunie, daca nu ma insel: vor urma noi si noi taieri de pensii si salarii. In urma discursului de ieri-alaltaieri am aflat ca nu se pune problema unor noi impozitari sau taieri. In schimb astazi am aflat ca guvernul ia in calcul inghetarea salariilor si pensiilor pana in semestrul II al anului viitor. In conditiile in care preturile cresc iar salariile si pensiile raman pe loc… asta inseamna tot taieri pentru populatie. Practic nivelul de trai va scadea pana la Groapa Marianelor si chiar mai mult de atat. Pai parca eram bine… Sau masurile exceptionale luate pana acum nu si-au dovedit efectul? De ce oare? Eu zic ca e de vina opozitia. Si daca asta nu e suficient ca poporul sa n-o mai voteze, sa mai adaugam ca opozitia a produs si incalzirea globala, si largirea gaurii de ozon; deci trebuie interzisa. Nu de alta, dar cand tipa ea guvernul nu se poate concentra la masurile de austeritate. Stiti ca avem un executiv debil.
Si, daca nu erau de ajuns aceste vesti, aflam ca razboiul impotriva singurului Rege al Romaniei aflat in viata continua. Nu direct, din partea mai marelui. Pentru ca el nu se injoseste sa mai bage in seama oameni educati precum monarhii. Nu, actioneaza prin interpusi. Oameni nascuti in afara Casei Regale din Romania, dar cu ADN (jumatate) regal. Care scriu scrisori deschise Regelui Mihai I de Romania si-l acuza ca n-a facut nimic pentru poporul roman. Probabil lobby-ul facut in afara granitelor nu se pune. Trebuia sa vina in tara si sa fie impuscat, ca istoria sa-i pastreze o amintire luminoasa. Si in stilul asta au urmat o groaza de invective ascunse sub un limbaj elegant. Intrebare de baraj: cine credeti ca este nasul copilului personajului ce scrie scrisori deschise? Ati ghicit. Cel mai cumatru dintre cumetri. Cel care e ruda prin alianta si cu “arestati politic”…
E bine. Deci noi suntem fericiti ca stam mai bine decat Grecia, Romania luand masuri de austeritate din timp. Noi stam mai bine decat Grecia desi noi traim cu cate 150 de euro pe luna iar ei cu de la 500 in sus. Noi stam mai bine decat Grecia pentru ca ei traiesc numai din imprumuturi si noi nu. Desi astazi ni s-a spus oficial ceea ce banuiam deja cu totii: ca fara imprumuturi putem stinge lumina. Diferenta ar fi ca Grecia are un nume mai bun, pe piata internationala, decat Romania. Deci ea are sanse sa tot primeasca bani. Pe noi, taramul unde cresc infractorii, nu ne mai crediteaza nimeni.
Concluzie? Noi stam mai bine decat Grecia. Poate pe Luna, pentru ca pe Terra Romania sta mult mai rau decat orice stat european…
Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.
Sursa: Digerate

Carnea de peşte reduce riscul de a suferi un atac cerebral / Marius Comper

Carnea de peşte reduce riscul de a suferi un atac cerebral Galerie foto (1)
Un studiu recent, ce a analizat dieta a 400.000 de persoane din SUA, Europa, Japonia şi China, a relevat faptul că persoanele care consumă carne de peşte de câteva ori pe săptămână prezintă un risc mai mic de a suferi de un atac cerebral în comparaţie cu cei care consumă peşte o dată pe săptămână sau mai rar.
“Două-trei porţii de carne de peşte pe săptămână par a fi suficiente pentru a reduce riscul de a suferi un atac cerebral”, a explicat Dr. Dariush Mozaffarian de la Şcoala de Sănătate Publică de la Harvard.
Conducătorii analizei, Dr. Susanna Larsson şi Dr. Nicola Orsini de la Institutul Karolinska din Stockholm, au pus efectul benefic pe seama acizilor graşi omega-3, care au un efect pozitiv asupra colesterolului şi a tensiunii arteriale.
De asemenea, vitamina D, seleniul şi anumite proteine găsite în carnea de peşte ar putea contribui la efectul benefic al acesteia, a adăugat Dr. Mozaffarian.
Cercetarea, ce a fost publicată în ultimul număr al jurnalului Stroke, a fost efectuată pe adulţi între vârsta de 30 şi 103 ani. Rezultatele au arătat că persoanele care consumau cea mai mare cantitate de peşte prezentau un risc cu 12% mai mic de a suferi de un atac cerebral faţă de cele a căror dietă nu includea carnea de peşte.
Sursa: Reuters

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

O singură Supercorporaţie uriaşă conduce lumea

O echipă de experţi de la Universitatea din Zurich a ajuns la o concluzie înspăimântătoare după ce a efectuat o analiză matematică a legăturilor dintre 43.000 de corporaţii transnaţionale.Pentru a modela imaginea sistemului corporativ la nivel mondial, experţii au procesat o cantitate imensă de date ce reflectă raportul de proprietate dintre cele mai mari corporaţii multinaţionale,. O singură Supercorporaţie uriaşă conduce lumea. Aceasta e concluzia studiului apărut în New Scientist.
‘Realitatea este într-atât de complexă, încât a fost nevoie să dăm la o parte dogmele, indiferent dacă este vorba de teorie a conspiraţiei sau teoria pieţei libere’- explică coautorul studiului, James Glattfelder, teoretician în sisteme complexe, subliniind că ‘analiza noastră se bazează pe date reale’. Studii anterioare au arătat că un grup relativ mic de companii şi bănci deţine cea mai mare parte a ‘cozonacului economic’ global, din care tuturor celorlalţi le revin doar firimituri. Însă, toate aceste studii – afirmă experţii de la Zurich – au trecut cu vederea relaţiile indirecte dintre corporaţii şi filialele lor, precum şi companiile afiliate.
Experţii au identificat un nucleu de 1318 de companii, ale căror legături cu altele nu pot fi numite altfel, în opinia lor, decât incestuoase. Astfel, s-a descoperit că fiecare din aceste 1318 are o relaţie extrem de strânsă cu două sau mai multe alte societăţi (numărul mediu de parteneri afiliaţi se ridică la 20). Deşi veniturile oficiale ale acestor corporaţii depăşeşte cu greu 20% din profiturile globale nete, prin intermediul firmelor lor satelit acestea dispun de majoritatea companiilor internaţionale care activează în sectorul ‘real’ al economiei.
Astfel, tentaculele monştrilor corporatişti se extind asupra 60% din veniturile globale, relevă studiul, care arată că majoritatea legăturilor financiare duc în direcţia unei ‘superenclave’ compuse din 147 de companii. Activele acestora se interferează unele cu altele, de fapt, fiind proprietatea lor comună, ceea ce îi asigură acestui conglomerat financiar controlul asupra 40% din averea corporativă la nivel mondial. Cele mai mult din aceste supercorporaţii sunt instituţii financiare. Iată topul primelor zece dintre acestea, întocmit de experţii de la Universitatea din Zurich:
1) Barclays plc;

2) Capital Group Companies Inc;



3) FMR Corporation;



4)AXA ;




5)State Street Corporation;

6) JP Morgan Chase & Co;

7) Legal & General Group plc;


8)Vanguard Group Inc;

9) UBS AG;

10) Merrill Lynch & Co Inc.

sursa
http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/o-singura-supercorporatie-uriasa-conduce-lumea-56473.html
Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

Normalitatea anormala a unei Romanii sucite

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
CNP-ul nu e obligatoriu. La recensamant. Ba e! Ba nu e! Ba e, si pentru confirmare va spun ca purtatorul de cuvant al INS a fost destituit. Decizia de astazi a autoritatilor este ca nefurnizarea CNP-ului la recensamant va atrage dupa sine penalizari. Ce se intampla insa cu persoanele care nu si-au declinat aceste date in cele 2 zile de gratie, respectiv luni si marti? Nimic. In sensul ca recenzorii vor trebui sa se intoarca la locurile vizitate si sa culeaga si aceste informatii. Ca statul sa stea linistit. Nu inteleg obstinatia autoritatilor de a cere aceste date personale, mai ales ca le detin deja, prin seriviciul de evidenta a populatiei. Sau prin o multitudine de alte organe, private sau de stat, pentru ca se stie : in Romania daca vrei sa tragi un vant in casa ta trebuie inainte sa dai o semnatura, o stampila, ceva. Pentru ca altfel esti pasibil de amenda- ai creat o ceata poluanta in care statul roman a ratacit marii infractori economici. Deci din cauza ta nu-i prinde. Important e ca cineva si-a asumat responsabilitatea pentru bataia de joc careia ii suntem supusi, si l-a demis pe purtatorul de cuvant. Care ma indoiesc profund ca vorbea in nume propriu, dar in fine. Romania este tara care l-a dat pe acarul Paun, colt cu tapul ispasitor si ciuca batailor. Modelul continua cu succes, devenind politica oficiala.
Prefectul din Suceava a cerut in 2009 dizolvarea consiliului local din Slatina. Pe motiv ca timp de 3 luni nu s-a luat nici o decizie. Asa ca rolul de a decide a revenit instantei, care tocmai a hotarat.
Consiliul local Slatina a fost dizolvat. Urmeaza alegeri. In teorie cel putin, pentru ca stiti ca nu avem fonduri. Dincolo de faptul ca instanta a decis cu celeritate (suntem tara in care un judecator a fost demis sau schimbat de la caz, nu mai stiu exact, pentru ca a judecat prea repede cauzele), luandu-i doar 2 ani, demiterea consiliului local al unei localitati echivaleaza cu dizolvarea parlamentului. Pentru ca in mic despre asta e vorba. Cum si la anul tot alegeri ar trebui sa fie… exista 2 posibilitati: ori se organizeaza acum alegeri si nu se mai fac la anul, din lipsa de fonduri, ori nu se mai fac nici acum iar primarul va putea decide pe cont propriu ce sa faca cu comuna din dotare cat timp nu are nici un consiliu local in spate. Oricum, e superb. Suntem tara in care alegerile facute de cetateni sunt invalidate de o instanta, la cererea unui personaj numit politic, si nu ales in urma votului. Cine credeti ca reprezinta cel mai tare vointa cetatenilor? In Romania??? Nimeni.Bugetul Camerei Deputatilor creste in 2012. Cu 5%. Ce sa faca si el, in conditii de criza? Sa creasca. Pentru alesii nostri este permisa indexarea cu inflatia a sumelor alocate, pentru cetatenii Romaniei nu numai ca e imposibil, dar mai nou e si interzis. Cat timp alesii de bucura de jobul lor… noi tremuram de frig si foame in case. Si de boala, sa nu uitam, pentru ca nici asistenta medicala nu ne-o permitem.
Un om de afaceri de o vaga origine romana (tata sas) cu cetatenie germana ce se ocupa cu afacerile prin Transilvania a declarat ca
romanii ar trebui indemnati prin spoturi radio sa munceasca 8 ore pe zi. De unde deducem ca omul are afaceri aici, care ii merg foarte bine, din moment ce ramane, dar e nemultumit. Ca romanii nu muncesc. Asa este, nu muncim 8 ore pe zi. Ci intre 14 si 16 (daca gasim). Neoficial, fireste, pentru ca la romani, chiar daca legea nu se respecta, exista o ipocrizie care permite ca orele suplimentare sa nici nu fie consemnate. E drept ca multi dintre noi se ocupa cu socializarea la serviciu. Cu amorul, deseori fizic. Dar aia la care se refera omul de afaceri sunt muncitorii. Care poate nu muncesc ei pana la moarte, dar nici nu pot da rasol 8 ore din 8. Pentru ca altfel, nu-i asa?, omul de afaceri nu ar mai fi avut aici afaceri si motiv sa scoata prostii pe gura. Sau poate are dreptate, daca se uita la televizor si habar n-are care e realitatea. Pentru ca in realitate si in prezent exista 2 Romanii:
Una a elitelor, formata din oameni de varf din zona afacerilor, in general conectati prin legaturi de rudenie sau de iubire (oficiala sau adulterina) intre ei… si o Romanie a detinutilor politici. In care acestia nu sunt cei la care obisnuiam sa ne referim, ci alde Bercea. Tocmai a declarat pentru presa, la judecatorie, ca e
arestat politic. Pentru ca e cumatrul cui trebuie. Asa e cand educatia ti-e fragmentata. Nu intelegi ca insusi conceptul de “detinut politic” se refera la cei arestati de putere pentru ca sunt impotriva regimului. Si nu invers. In nici o forma de guvernamant din lume oamenii nu-s arestati pentru ca sunt de partea regimului, pentru simplu fapt ca opozitia, prin definitie, nu detine aceste parghii. Oricum, fara cuvinte. Sa se compare un asemenea exemplar de cetatean cu un Corneliu Coposu, sau cu alti detinuti politici mai putin cunoscuti marelui public… te face sa vomiti. De scarba!
Si acum, ca de stirile interne sunt satula, sa trecem la cele externe. Sau oarecum externe.
Ambasadorul SUA la Bucuresti a spus ca trebuie sa liberalizam complet piata de energie, adica s-o privatizam. In conditiile in care, daca imi amintesc corect, compania de electricitate americana, dupa ce a fost cativa ani privata, a fost nationalizata. Pentru ca modelul privat de companie nu merge in toate domeniile. Mai ales daca acestea sunt de importanta strategica pentru o tara. Tot ceea ce am privatizat pana acum in Romania a dovedit urmatoarele: cresterea economica vine o data cu trecerea in patrimoniul privat. Nu ca s-ar investi in companii. Sau s-ar restructura. Nu. Folosind aceeasi muncitori si aceleasi utilaje brusc apare performata. Doar pentru ca in consiliul de administratie sunt niste privati. A, la secretul succesului companiilor privatizate ar trebui sa adaugam faptul ca nici una nu-si plateste angaralele la stat. Sau sumele pentru care s-a angajat. Deci, sa privatizam. Ce ne opreste?
Protestatari din Califonia si Altlanta, din cadrul miscarii “Occupy Wall-Street”, au fost
arestati si agresati cu gaze lacrimogene. Simultan in Londa un organ de presa facea o verificare termica noaptea si vedea, culmea, ca in corturile cu pricina nu statea nimeni. Adica aia ar fi fost doar protestatari de zi. Nu aveau schimb de noapte. Daca astea nu sunt incercari de delegitimare a protestelor nu stiu cum altfel se pot numi. Oricum, liderul democratiei de pe glob, America, s-a saturat sa isi piarda timpul cu drepturile omului si libertatea. Si a trecut la fapte. Dispersarea prin violenta.Un sondaj facut pe 1.000 de unguri a relevat un aspect ingrijorator. Circa 30% din respondenti, indiferent de opiniile politice, au declarat ca ar agrea un sistem autoritarist in schimbul prosperitatii. Dramatic. 21 de ani de la revolutii si cetatenii ar accepta orice, numai sa stie ca au un minim necesar. Pentru ca prosperitatea inseamna lucruri diferite pentru categorii sociale diferite: un bogat nu se va considera niciodata bogat, unui sarac ce nu avea unde sa stea ii va ajunge o baraca in plin camp ca sa se considere prosper. Daca acest sondaj s-ar face pe romani rezultatele ar fi mult mai proaste. In sensul ca (sunt ferm convinsa!) peste 50% din populatie, maine daca ar fi alegeri, ar vota un lider autoritarist, alegand sa se intoarca la dictatura. Dar stai, ca peste 50% dintre votanti au ales. Problema e ca ne-am ales doar cu liderul, nu si cu prosperitatea. Cat de curand lui Ceausescu I se vor face statui care se vor vinde pe post de icoane la colt de strada. La care romanii sa se roage pentru mai bine. Dramatic! Si n-au trecut decat 21 de ani. Poate ca unele popoare sunt menite sa fie chinuite. Daca e asa, Romania constituie cel mai bun exemplu.
Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.
Sursa: Digerate

Mâncaruri tabu / Stanescu Mihaela

Mâncaruri tabu Galerie foto (10)
Pentru francezi, melcii – “les escargots” – sunt un deliciu culinar, în vreme ce alte naţii ale Europei consideră scârbos să mănânce aşa ceva. Pentru europeni şi americani, liliecii sunt orice altceva, numai hrană nu; în schimb, locuitorii din multe ţări asiatice n-au nici o problemă cu asta şi nu rareori se pot vedea, în pieţe, tarabe cu lilieci jupuiţi, gata de gătit. Pentru noi, a mânca insecte e o aberaţie, dar lăcustele, furnicile şi larvele de tot felul sunt nişte bunătăţi pentru anumite populaţii din Asia, Africa şi Australia. Fiecare cu mâncarea lui: pe lângă preferinţe – ce ne place să mâncăm -, cel mai important aspect cultural al alcătuirii dietei sunt tabu-urile alimentare – ce anume nu mâncăm, din motive adesea subiective, dar nu mai puţin întemeiate.
Noţiunea de tabu se leagă de interzicerea unul anumit comportament, în virtutea unor tradiţii străvechi. Tabu-urile alimentare, mai specific, se referă la ceea ce nu vrem să mâncăm sau să bem, din motive religioase, culturale, uneori igienice.
De multe ori, nu există motive obiective pentru a refuza un aliment sau altul – nu ne-ar face rău, şi în general, n-ar face rău nimănui – dar nimic nu e mai tare decât obişnuinţa şi puterea tradiţiei.
Reguli, diferite de la o populaţie la alta, dar foarte stricte, guvernează obiceiurile alimentare ale diverselor grupuri umane. Ce animale se pot mânca şi cum trebuie ele sacrificate, pregătite şi consumate; ce părţi din corpurile acestor animale pot fi mâncate şi care nu; ce mâncăruri sunt permise/interzise în cursul anumitor perioade (post, de pildă), sau în anumite situaţii fiziologice (graviditate) sau anumitor clase sociale… toate aceste reguli formează coduri complexe, respectate de mulţi oameni chiar şi în aceste vremuri de libertate a gândirii şi de amestec între culturi.
Uneori e vorba de simple superstiţii:
“[O femeie îngreunată] nu e bine să mănânce două poame cari sunt crescute şi lipite una de alta, [...] să nu mănânce nici un fel de poame îngemănate, căci va face copii gemeni.
Asemenea nu e bine să mănânce duminica fructe păstăioase, căci copilul se face bolând şi tâmp la minte, şi toată viaţa lui comite numai fapte rele.”
“Să nu mănânce carne netăiată din frigare, căci va face copilul cu limba prinsă.”
“Să nu mănânce borş umplut în zi de sec, căci copilul va avea un fel de bubuşoare numite focuri.”
(Simeon Florea Marian – Naşterea la români)
Şi aşa mai departe; erau atât de multe interdicţii speciale în perioada gravidităţii, care se adăugau celor obişnuite, încât te miri că bietele femei gravide mai ajungeau să mănânce ceva. (E drept, însă, că ele nu erau obligate să respecte zilele de post.)

Alteori, interdicţiile fac parte dintr-un întreg sistem de practici religioase. Credincioşii musulmani nu consumă carne de porc şi nici alcool; în iudaism există un cod alimentar tradiţional foarte strict (kashrut), bazat pe prescripţiile din cărţile biblice ale Leviticului şi Deuteronomului, privitor la ce se poate mânca şi ce nu; hinduşii, creştinii, budiştii au şi ei reguli privind alimentele permise ori interzise, în general sau în anumite perioade; fiecare religie, fiecare cultură are tabu-urile ei.
În unele cazuri, tabu-urile au la bază o justificare raţională, legată de sănătate, sau motive de ordin practic. Cu trecerea timpului, obiceiurile respective se consolidează, devenind tradiţii, pe care oamenii le urmează fără a mai căuta de fiecare dată explicaţia, adesea pierdută în negura vremii.
Alteori, nu poate fi identificat un motiv obiectiv, dar este implicat un sistem de simboluri cu înaltă semnificaţie, ceea ce face aceste reguli la fel de bine înrădăcinate: de sărbătoarea creştin-ortodoxă a Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), nu se mănâncă pepeni şi nici alte fructe (ori legume) de formă rotundă (amintind capul) şi nici de de culoare roşie (simbolizând sângele).

Alteori, nu se găsesc explicaţii; tabu-ul există, pur şi simplu, justificat doar prin “aşa e obiceiul” sau “aşa am apucat”. În mod tradiţional, în majoritatea ţărilor Europei (şi multe ţări de pe alte continente) nu se consumă carnea unor animale prădătoare, fie ele păsări ori mamifere; astfel, nu se mănâncă păsări de pradă ori animale carnivore. (O excepţie interesantă este ursul, posibil datorită faptului că, deşi trecut de zoologi în rândul carnivorelor mari, pe baza alcatuirii dentiţiei, el este, în realitate, omnivor, consumând şi o mare cantitate de hrană vegetală).
La fel, culturile de tip occidental au o problemă cu insectele, când e vorba să le mănânce; au trecut două milenii de la vremurile când romanii mâncau larve, iar de atunci, nimeni din Europa nu mai consumă insecte, cu excepţia copiilor foarte mici, care, neştiind ce-i aia un tabu determinat cultural, bagă în gură tot ce găsesc; dacă sunt prinşi asupra faptului, sunt împiedicaţi să înghită goanga respectivă şi li se explică, ritos, că aşa ceva e “câh” şi nu se mănâncă. De ce? Aşa, pur şi simplu. Noi nu mâncăm insecte. (Deocamdată.)
Universul tabu-urilor alimentare e vast şi complex; s-ar putea scrie cărţi întregi pe acestă temă, dar ne vom mulţumi cu câteva exemple, mai vechi şi mai actuale, care conturează o imagine cultural-alimentară a lumii în care trăim.
Carnea – în mijlocul dezbaterilor culturale
Un exemplu interesant de tabu este carnea de porc, în jurul căreia s-au construit diferite ipoteze ştiinţifice pentru a explica interdicţia consumării ei de către multe populaţii ale lumii. După estimările Departamentului pentru Agricultură din SUA, carnea de porc este carnea cel mai larg consumată în lume la ora actuală, regăsindu-se în bucătăriile a yeci de popoare, de pe toate continentele.
Ea nu este însă acceptată de evreii şi musulmanii care urmează tradiţia, nici de budişti, nici de unele secte creştine, precum membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.
Una dintre ipotezele ce urmăreau să explice originea acestui tabu la populaţiile din Orientul Mijlociu datează încă din secolul al XIX-lea, când se vorbea despre pericolul îmbolnăvirii de trichineloză, ca urmare a infestării cu viermele parazit Trichinella spiralis, întâlnit adesea la porcii crescuţi în gospodărie, la mistreţi şi urşi. Azi, acestă ipoteză nu mai este de actualitate.
(Trichineloza este o boală gravă care, netratată, poate fi adesea fatală. A fost descoperită abia la jumătatea secolului al XIX-lea, iar medicamentele antihelmintice potrivite pentru ea – abia în secolul XX. Azi este rară în ţările dezvoltate, ca urmare a controlului strict al cărnii provenite din fermele de porci, dar în lume încă se mai înregistrează peste 10 milioane de cazuri anual. Cauza o constituie consumul cărnii de porc infestate şi insuficient tratate termic, de pildă mezeluri preparate cu carne crudă şi consumate ca atare.)

O altă teorie, propusă de antropologul american Marvin Harris, sugerează că originea tabu-ului se leagă de dificultatea de a creşte porcii în condiţiile specifice existente în Orientul Mijlociu. Porcul este o specie care nu suportă bine clima aridă, având nevoie de multă apă pentru a se răcori şi, spre deosebire de capre şi oi, nu mănâncă doar plantele pe care le găseşte, ci trebuie hrănit, pentru a se îngrăşa, cu alimente precum cerealele, făcând astfel concurenţă omului. În asemenea condiţii, creşterea porcilor ar fi ajuns să fie considerată o risipă, o practică decadentă şi nechibzuită şi, ca atare, condamnabilă.
O explicaţie mai simplă se referă la alimentaţia omnivoră a porcului; acesta nu mănâncă doar hrană de origine vegetală, ci şi mortăciuni şi alte necurăţenii, ceea ce ar explica de ce porcul e considerat, în Orientul Mijlociu, drept un animal “necurat”. (Dar nu explică de ce nu e văzut la fel şi în Europa, unde mănâncă aceleaşi necurăţenii.)

Oricum ar fi, cert este că, pentru unii, mâncarea preferată este o friptură de porc, iar pentru alţii, carnea aceluiaşi animal e dezgustătoare. Misterele culturii…
Lapte şi sânge
Sângele este un alt exemplu interesant: există mâncăruri tradiţionale foarte gustoase preparate cu sânge (destul să amintim mezelurile de felul sângeretelui, care există în numeroase variante în toată Europa, dar şi în Asia), însă anumite grupuri etnice şi religioase resping vehement consumul acestui aliment, indiferent de la ce animal al proveni. Preceptele mozaice şi islamice impun, în cadrul regulilor specifice şi stricte de sacrificare a animalelor, scurgerea completă de sânge a cărnii.
Laptele matern e un aliment tabu pentru adulţi; deşi toţi îl acceptă drept o hrană potrivită pentru bebeluşi, nu este acceptat ca aliment la vârsta matură – decât cel mult ca o curiozitate alimentară. Proiectul recent al unui britanic, de a deschide un local în care să se servească îngheţată preparată cu lapte de mamă, a stârnit un val de comentarii, dintr care multe reflectă atitudinea defensivă faţă de introducerea pe scară largă a acestui aliment în hrana adulţilor.
Cel mai puternic şi răspândit tabu, în zilele noastre, pare a fi cel legat de consumul cărnii de om. Dar n-a fost întotdeauna aşa: acte de antropofagie (adesea practicate în cadrul unor ritualuri) au fost înregistrate până în secolul XX şi chiar şi la ora actuală mai sunt raportate cazuri izolate. În Europa, antropofagia e văzută de mult timp ca o practică abominabilă; religia creştină o considera un păcat oribil şi acuzaţiile de canibalism aduse unor populaţii de pe alte continente au fost folosite de cuceritorii europeni pentru a justifica subjugarea, prin mjloace violente, a respectivelor populaţii, înrobirea şi exploatarea lor.
Cât de puternic este acest tabu în cea mai mare parte a societăţi umane actuale, se poate constata analizând rarele cazuri de canibalism apărute în situaţii limită, de supravieţuire, cum s-a întâmplat în cazul accidentului aviatic din 1972, când un avion s-a prăbuşit în munţii Anzi, iar cei rămaşi în viaţă după prăbuşire au supravieţuit, timp de peste 2 luni, hrănindu-se cu carnea cadavrelor tovarăşilor lor. Supravieţuitorii sunt, de obicei, extrem de traumatizaţi de comportamentul antropofag la care au recurs de nevoie, ceea ce arată cât de dureroase pot fi urmările psihice ale transgresării unui tabu – cu atât mai grave, cu cât tabu-ul este mai bine înrădăcinat în cultura respectivelor persoane.
Tabu în secolul XXI şi dincolo de el
Un tabu nu trebuie neapărat să fie vechi: unul foarte recent apărut pare să fie cel legat de alimentele modificate genetic. Nou, reflectând problemele lumii contemporane, tabu-ul OMG-urilor merge de la o atitudine circumpspectă până la o reacţie de respingere violentă. Teama de necunoscut, îngrijorarea în privinţa efectelor încă puţin înţelese ale acestor organisme asupra mediului natural şi asupra sănătăţii umane face din alimentele provenite din organisme modificate genetic o hrană suspectă, de care e mai bine să te fereşti. Multe mărci de produse alimentare speculează acestă teamă şi existenţa acestui tabu afişând pe ambalajele produselor: Nu CONŢINE OMG!
Ne putem aştepta la apariţia unui tabu asemănător legat de carnea porvenită de la animale clonate, ca şi de carnea sintetică, un domeniu mult investigat în ultimii câţiva ani şi unde chiar s-au înregistrat progrese. Cele mai recente ştiri de pe acest front vorbesc despre un interval înfricoşător de scurt – 6 luni – până când produse precum cârnaţii obţinuţi din carne crescută în laborator vor ajunge în magazine. Artificializarea hranei până la acest grad îi şochează pe mulţi oameni şi va duce, foarte probabil, la o reacţie de respingere din partea lor a acestor alimente bizare, percepute drept chimice, artificiale.

Cine ştie ce ne va aduce viitorul şi la ce noi tabu-uri (sau dispariţii ale unor tabu-uri existente azi) vom asista_ Asemenea schimbări fac parte din evoluţia culturală a umanităţii, o aventură pe care o trăim cu toţii şi căreia globalizarea i-a adăugat o nouă dimensiune, o intensitate aproape copleşitoare. Tabu-urile alimentare ale viitorului ar putea fi foarte departe de ceea ce suntem capabili să ne închipuim azi, chiar în momentele noastre de avânt al imaginaţiei.
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Vezi cum arată răsăritul filmat de pe Staţia Spaţială Internaţională! (VIDEO) Marius Comper |

Vezi cum arată răsăritul filmat de pe Staţia Spaţială Internaţională! (VIDEO)Galerie foto (1)
O filmare inedită, realizată cu o cameră video amplasată pe Staţia Spaţială Internaţională, redă experienţa unică pe care astronauţii o trăiesc de mai multe ori în fiecare zi: cea de a vedea un răsărit al Soarelui din spaţiu.
Staţia Spaţială Internaţională (SSI) orbitează Terra la fiecare 91 de minute, astfel că astronauţii aflaţi la bordul satelitului artificial observă în fiecare zi răsăritul şi apusul soarelui de 16 ori!
Clipul video, format din 600 de cadre, surprinde călătoria satelitului deasupra Americii de Nord şi Americii de Sud. Printre oraşele văzute de la înălţime se numără Vancouver, Seattle, Portland, San Fransisco, Los Angeles, Phoenix şi Mexico City. Printre amănuntele ce pot fi observate se numără ionosfera, partea superioară a atmosferei având culoarea galbenă în filmare, şi mai multe furtuni spectaculoase, fulgerele luminând Pământul.
Iată filmarea surprinsă din spaţiu:

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Prima supernovă observată de om îşi dezvăluie secretele

Articol de Stanescu Mihaela

Prima supernovă observată de om îşi dezvăluie secretele Galerie foto (1)
Sursa: descopera.ro

Astronomii au aflat de ce prima documentare a unei supernove se referea la un corp ceresc supradimensionat. Explozia stelară a fost semnalată de chinezi în anul 185 şi a fost vizibilă timp de opt luni; mult mai târziu s-a dovedit că aceasta era o rămăşită a unei supernove mai mari decât se crezuse, aflată la o distanţă de 8.000 de ani lumină.
Noi observaţii în lumină infraroşie au demonstrat că explozia a avut loc într-o cavitate în spaţiu. Oamenii de ştiinţă spun că această cavitate era aproape lipsită de gaze şi praf, permiţând astfel "schijelor stelare" să se propulseze mai repede şi mai departe în univers.

Steaua, similară cu soarele nostru, s-a stins, transformându-se într-o aşa numită pitică albă, o mică stea cu densitate mare. A absorbit apoi materia altei stele şi, în cele din urmă, a explodat, rezultând o supernovă.

Acum, oamenii de ştiinţă cred că ceea ce localnicii au văzut era de fapt o supernovă de tip Ia, care face parte dintr-o subcategorie de stele variabile cataclismice ce rezultă prin explozia violentă a piticelor albe, atunci când acestea sunt destabilizate din cauza adaosului de materie provenită de la o stea vecină.

Întreaga cercetare a fost realizată de NASA cu ajutorul a patru telescoape, dintre care două (Spitzer şi Wide-field Infrared Survey Explorer) au fost folosite pentru captarea imaginilor în infraroşu.
Sursa: CBS

Furtună solară şi al 9-lea val al schimbarii cu viteza ridicata

Maya, ca  în aproape toate culturile lumii antice, au crezut că pământul, ca parte a ciclului său natural de a fi, trăieşte printr-o serie de "succesive vârstele lume ", fiecare separate de răsturnari bruste planetare fizice.
Calendarul mayas ajunge la un final în al 9-lea val de vineri 28 octombrie 2011 ..
Octombrie 28,2011 este data pentru ultima "Varsta", în calendarul Mayas. Este sfârşitul pentru "Varsta universului". Un alt nume pentru asta este " Finalizarea al Creatiei ".
21 decembrie 2012 data se referă la un eveniment galactic masiv numit Procesiunea Equinox . În cazul în care Soarele se va alinia direct cu centrul galaxiei Calea Lactee, la exact 11:11 pe 21 decembrie 2011. Ambele evenimente sunt extrem de importante, şi extrem de diferite. (Emanuel Sanfeliz)
Potrivit cercetătorilor zilelor noastre, Contorizarea sistemului  pe termen lung calendarul  a fost stabilit de Maya în antichitate, pentru a prognoza sau marca de punctul de tranziţie între vârstele unde este  cuprinsa  lumea.
SOLAR STORM 2012-2013 TRANZIŢIA Punctele Vechii Lumi-o lume nouă - prevăzute de Maya?
NASA a emis un avertisment de  furtuna solara in  2012 si a spus publicului pentru a fi gata pentru un timp, pentru o Furtuna Solara cum intalnesti doar o dată în viaţă . Ceea ce NASA nu vă spune este că soarele nostru  va intra într-un nor interstelar de energie , care este, de asemenea, turbulent, si care va provoca soarelui la maximum în 2012, să devină violent, ceea ce duce la efectul de Carrington care bate în putere şi de comunicaţii în toată lumea. Astfel, vom pierde  funcţionarea  alimentarii cu apa si alimente, care  va deveni infirm şi sistemul bancar va fi blocat.
Solar Storm Warning
NASA - Eliberat 10 martie 2006:
In aceasta saptamana,  cercetatorii au anunţat că o furtună  vine- si este  cea mai intensa furtuna solara din ultimii  cincizeci de anii . Predictiile provin dintr-o echipa condusa de Mausumi Dikpati de la Centrul National de Cercetare Atmosferica (NCAR). "Următorul ciclu de pete solare va fi de 30% la 50% mai puternic decat cel precedent", spune ea. Dacă corecta, anii următori ar putea produce o explozie de activitate solară a doua doar la Max Solar istoric din 1958.
Predictiile lui Dikpati sunt fără precedent. În aproape două secole cercetari, decand au fost descoperite pete solare in ciclu de 11-ani  , oamenii de stiinta s-au luptat pentru a prezice dimensiunea maxima a viitoarelor pete-şi nu au reuşit. Maximul Solar  poate fi intens, la fel ca în 1958, sau abia detectabil, la fel ca în 1805, neascultand de nici un tipar evident.
Cheia acestui mister, Dikpati a realizat-o cu ani în urmă, este o banda transportoare cu privire la soare.
Centura soarelui banda transportoare este un curent, nu de apă, dar de-conductoare electrice de gaze. Acesta curge într-o buclă de la ecuatorul soarelui la poli şi înapoi din nou. Aşa cum banda transportoare a Oceanului cel Mare controleaza vremea de pe Pamant, aceasta banda transportoare solara controleaza vreme pe la soare. Mai exact, ea controlează ciclul petelor solare.
Toate acestea se întâmplă cu încetineală masiva. "Este nevoie de aproximativ 40 de ani pentru a centurii pentru a finaliza o buclă", spune Hathaway. Viteza variază "oriunde de la un ritm de 50 de ani (lent) într-un ritm de 30 de ani (rapid)." Atunci când centura este de cotitură "rapid", înseamnă că o mulţime de câmpuri magnetice sunt în curs de măturat în sus, şi că  viitorul ciclu al petelor solare  va fi intens.
Iunie 2010, NASA avertizează încă o dată populaţia lumii, dar de data aceasta în jurul valorii de, NASA avertizează comunitatea mondială să se pregătească pentru o dată într-o viaţă de furtuna solara timp şi din nou de ştiri alarmante a fost difuzat 14 iulie 2010 care explică acum de ce NASA , împreună cu Academia Naţională de Ştiinţă şi oameni de ştiinţă de renume mondial  sunt toti foarte preocupati de venirea  maximului solar din 2012-2013.
Cu toate acestea nici un oficial guvernamental de înaltă clasa, nu si-a pus gâtul  de a face un anunţ oficial cu privire la implicaţiile catastrofale pe o scară globală, pentru a permite populaţiei generale să se pregătească!
Datele ştiinţifice evidenţiat de către Alexei Dmitriev sprijină, de asemenea NASA versiunea originală 2012 avertizare furtuna solara emise în 2006. Astrofizician Alexei Dmitriev spune că atât sateliţii Voyager 1 şi Voyager  2 arată că soarele nostru, precum şi întregul nostru sistem solar,  se deplasează acum într-un nor interstelar de energie.
Opher, un NASA Heliophysics Investigator Comentarii de la Universitatea George Mason spune că acest nor de energie interstelar este turbulent. Dmitriev explică faptul că acest nor de energie este interesant, pentru atmosferele planetelor noastre şi mai ales Soarele nostru. Deoarece acest nor interstelar de energie continuă să se excita / taxa de soare, aceasta provoacă la soare pentru a deveni mai activi, care rezultă în mai mare de ieşire de la soare. IE: furtuni mai mari şi mai frecvente solare şi CME în urma căruia  intră în vigoare Carrington. Acest nor interstelar de energie electrică este, de asemenea, absorbit de Pământ, şi oamenii de ştiinţă au constatat că aceasta duce la mai multe cutremure de pământ , toate în acelaşi timp efectuarea în mod dramatic vremea noastră aici, pe pământ.
Cand Dr. Dmitriev a fost intrebat care sunt implicaţiile de toate acestea pentru pământ a replicat el, "catastrofă globală! Nu în zeci de ani de acum, ci în cativa  ani "... în faptul că această catastrofă globală este, în principiu chiar după colţ pregatind astfel terenul pentru NASA târziu avertizare furtuna solara 2012-2013.
Efectul Carrington
Ce se intampla daca pe pământ, de fapt, devine o lovitură directă de către o furtuna solara cu adevărat de mari proportii de super-clasa x-exploziile solare, (ejectare Mass coronale sau CME)
Dr. Dmitriev vorbeşte despre efectul Carrington , care poate bate în energie electrică şi toate formele moderne de comunicare la nivel mondial pentru luni de zile, chiar ani de zile. Atunci când acest lucru se întâmplă, anarhia la nivel mondial şi jefuirea în masă va începe imediat după ce lanţul alimentar va deveni paralizat / olog în ţările în curs modernizare, în timp ce penuria de apă va deveni rapid o ameninţare la însăşi supravieţuirea noastră, deoarece energia electrică este ceea ce se execută pompele de apa care ajunge la  locuintele si birourile noastre.
Video 2: NASA UPGRADE 2012 ATENŢIONARE furtuni solare
Acest lucru o dată în viaţă eveniment furtuna solara timp că NASA este de avertizare cu privire la toată lumea nu trebuie să fie luate uşor, mai ales dacă NASA şi al Academiei Nationale de Stiinte are într-adevăr dreptate.
Nu e atât de mult că furtuna solara in sine este ameninţarea reală atunci când, ca foame şi anarhia şi haosul absolută este mai mare amenintare si un Naţională Marshall legea va fi ordonate.
Mesajul Bătrânilor Mayan: câmpuri electromagnetice de această planetă numim acasă slăbesc rapid. Nu te teme de această schimbare, pentru că este un simbol al închidere a energiilor vechi şi apariţia de pace.
Sursa şi autor: mulţumiri speciale pentru cititorul nostru obişnuit Emanuel Sanfelizscience.nasa.gov  *   *   *