sâmbătă, 1 octombrie 2011

Profetia Sfantului Cosma Etolianul se implineste acum? Va sosit hiliarmenul in apele grecesti?

Iata comentariul fratelui un_mare_pacatos postat la articolul Cursul de schimb este lasat sa urce pentru a se mari valoarea accizelor?:
Fantastic!!!
Va mai amintiti de “hiliarmen-ul” profetit de Sfantul Cosma Etolianul? O sa va dau site-ul si textul profetiei:
“Când veţi vedea hiliarmen-ul în apele greceşti, atunci se va plini năzuinţa”
Ei bine,am citit stire foarte importanta.
In urmatoarele saptamani in Marea Mediterana este de asteptat sa vina un grup impresionant de nave de razboi la cererea Moscovei. Va veni cel mai important portavion din flota ruseasca,portavion numit “Amiralul Kuznetov” ce a mai fost in zona Marii Egee in urma cu 3 ani. Acesta va veni din Marea Nordului ,va merge prin stramtoarea Gibraltar si va ajunge in apropierea Ciprului,in zona in care se fac foraje. Acest hilarmen va fi insotita de o forta navala impresionanta, de 6 distrugatoare,de multe fregate si nave de sprijin!!! Unul dintre distrugatoare se afla si vestitul “Amiralul Chabanenko”! De asemenea,navele nu vor pazi doar zona de foraj ci si pentru a fi aproape de Siria!
................................................................................................................

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE CARE II REDUC LA TĂCERE PE OCCIDENTALI. ROMÂNIA ESTE VATRA A CEEA CE NUMIM VECHEA EUROPĂ

Daco get„România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entita-te culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de ară (…). Uluitoarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după aldoilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii „vechii Europe”, o cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii
pe cea sumeriană”
Maria Gimbutas, „Civilizaţie şi cultură
DESCOPERIRI CARE ÎI REDUC LA TĂCERE PE OCCIDENTALI
Şi astăzi se discută în contradictori despre originea şi civilizaţia dacoromânilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!..
Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării. „Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1!).
Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreuină cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.
Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.
Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.
„Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrânderii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”.Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).
Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”. Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr iompresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului. Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titularurile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazuil la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre…
Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor „dizidenţi de catifea”, care, după decembriue 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete” stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional…
În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate.
„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul „naţiunii culturale”. Prin „naţiuni culturale” autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie…modificate, pentru că ele numai corespund „criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lot, cum le place unora să spună. Primele victome se cunosc: Jugoslavia şi Cehoslovacia” (2).
Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o „Românai suverană şi independentă”, cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E…
Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în lor de pelerinaj.
DIN NEGURA TIMPULUI
România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 trburi în lume. Dar noi, românii, rămânem ac eeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial.
De ce ne este frică de ceea ce am fost?…
Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:
- în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există! ;
- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voievodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale
- „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely ” (3).
- descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voievodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!
- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;
- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.
NE ESTE FURATĂ ISTORIA
La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul „conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu. Astfel, „Dacia”, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; „Istoria geţilor”, scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur. „Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită „Istoria Romanilor”. Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia. Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut!
Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie” împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!
Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său”, a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen. Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:
„Călcând în goană goţii Din depărtate Asii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit Venind pe cai gonaci
Al Daciei şi-al Romei Pe greci să îi răpună
Pământ de mult râvnit Pe Misii şi pe Traci,
Nu şterg a voastre nume Cu biciul nici Atilla
Cum nu v-au nici învins Cu hoardele de sciţi
De v-aţi păstrat lumina Nu pot frânge neamul
Aşa cum e înscris. Nepieritoarei ginţi.
Într-un năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.
Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rahonczy” (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române, s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară.
Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii. „În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena. În luna septembrie a nului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: „Victoria dacică” înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice” (4).
În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu, Gheorghe Bariţiu a izbucnit în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea ueni universităţi româneşti în Ardeal.
Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea, se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic, au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.
Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, care a dispărut. „Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu” (5).
Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă Dacia de după cucerire.
Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii noştri. De ce? Pentru că sunt „barbari”. Dacă vrem în Europa trebuie să susţinem că „de la Râm ne tragem”, trebuie să ne uităm trecutul şi tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină vestigii inestimabile ale trecutului!
http://basarabialiterara.com.md/?cat=45

TRACII, STRĂMOŞII ARIENILOR


TraciiNepoţii lui Noe – Tirasienii sau Tracii sau Pelasgii sau Atlanţii sau Vikingii sau Germanii sau Scandinavii sau Englezii
Localizarea fiilor lui Iafet este o sarcină importantă pentru a identifica naţiunile lumii şi binecuvântările date lui iafet de Dumnezeu, prin Noe.
Tiras
Următorul grup este cel al Tirasienilor sau Thirasienilor, numiţi Traci.
Thiras, de asemenea, i-a numit pe cei peste care a domnit Thirasieni; dar grecii au schimbat numele în cel de Traci. (Ant. Jews, ibid.).
Acest popor cuprindea o mare parte din Parţi şi din el s-au desprins Frigienii, care au invadat Anatolia din Tracia, după căderea Troiei.
Şi aceştia vor oferi o mare surpriză cercetătorului Bibliei.
Tirasienii au fost primul popor blond cunsocut în antichitate şi, după cum se bănuieşte, au devenit cunoscuţi ca parte din neamul Get (e pe aproape autorul, reducând neamul tracic la cei mai viteji şi drepţi traci, geţii, n.a.). Vom testa această ipoteză în lucrarea despre Tiras.
Ei sunt, uneori, identificaţi cu Pereseţii (Pelesetii) sau Popoarele Mării (adică pelsagii, îmi permit eu să adaug, n.a.), cunoscuţi de Egipteni şi ca Turshieni şi de Greci ca Tyrsenoi (cf. article ‘Tiras’, Wikipedia stub).
Aceşti oameni erau de mai multe spiţe şi au atacat Egiptul ca o confederaţie, în timpul domniei lui Ramses al III-lea. Ei sunt menţionaţi în mai multe inscripţii.
În anul 8 al domniei sale, alianţa celor “Nouă Arcuri” apare din nou ca o “conspiraţie urzită în insulele lor”. În această menţionare ei sunt dezvăluiţi, fără dubiu, ca popoare ale mării: Peleset, Tjeker, Shekelesh, Denyen şi Weshesh, care sunt clasficate ca “ţări străine” în inscripţie. Ei au campat în Amor şi au trimis o flotă pe Nil. (cf. Wikipedia article ‘Sea Peoples’). Pentru prima dată în istorie Israelienii sunt identificaţi ca fiind unul dintre popoarele din uniunea celor Nouă Arcuri contra căreia a luptat Dinastia a 19-a. Erau armate terestre şi Popoare ale Mării (alias “Marii Verzi”) care trăiau pe navele lor şi se comportau ca Vikingii de mai târziu.
Unii dintre aceştia este posibil să fi fost greci insulari şi, de asemenea, Traci venind din Marea Neagră.
Cartea Jubileelor (Book of Jubilees) spune că moştenirea lui Tiras consta din “patru insule în mijlocul mării care se învecinează cu partea lui Ham” (Jub. 9:13; cf. 8:29). Acestea nu pot fi insulele din Mediterană, pentru că 5 dintre ele fuseseră date lui Javan, iar Creta lui Arphaxad. Ele nu pot fi nici insulele din Marea Egee, pentru că nu se învecinează cu moştenirea lui Ham. Ele s-ar putea să fi fost ocupate de Tirasieni la început, dar moştenirea lor, a Tracilor, se pare că ar fi fost în Atlantic, după Coloanele lui Hercule (Coloanele astea le ştiau strămoşii grecilor în vest, atunci când ei erau în N Mării Negre, iar, când au coborât mai la sud, legenda a rămas cu ele-n vest. Deci ei le-au căutat pe hartă şi au găsit Gibraltarul, nebăgând în seamă Bosforul. Un cercetător american sugerează că dacă toate legendele sunt din zonă, dacă Noe e din zonă, atunci şi legenda Atlantidei e din zonă. Ea, Atlantida, este plasată de autorul respectiv în Marea Neagră, fiind înghiţită la potop, atunci când Mediterana a intrat în lacul de apă dulce care era Marea Neagră -Ryan, Pittman şi Ballard zic asta).
Pe Wikipedia mai putem găsi anumiţi autori care au sugerat că Tiras a fost venerat de urmaşii săi sub numele de Thuras sau Thor, zeul tunetului. Primele legende nordice îl numesc pe Thor drept căpetenie ancestrală şi numesc Tracia ca patrie a acestuia. (Trăiască rasa ariană, al cărei leagăn suntem!, n.a. ).
Popoarele Germanice se închinau şi ele unui zeu numit Tiwaz (despre care anumiţi cercetători spun că ar fi fost, la origine, Odin), al cărui nume a fost transformat în Tyr/Tir, în limbile scandinave, şi Tiw, în engleza veche.
Legendele (sagas) spun despre pe Thor că a fost fiul lui Odin şi al lui Jörd. Jörd înseamnă pământ. Rivala ei a fost Frigg, cealaltă soţie a lui Odin (deci Vineri). (Da, tracii erau poligami, iar cea mai iubită dintre soaţe avea onoarea să fie trimisă, de ruda cea mai apropiată, pe lumea cealaltă, după iubitul soţ, toată povestea fiind urmată de un chef mosntruos, n.a.).
De aici avem ” Tiw’s day or Tuesday, Woden’s day or Wednesday, Thir’s day or Thursday and Frigg’s day or Friday” – ziua lui Tiw sau marţi, ziua lui Woden sau miercuri, ziua lui Thir sau joi şi ziua lui Frigg sau vineri, în calendarele nordice sau saxone. Distincţia făcută între Tiwaz şi Wotan sau Woden, face ca identificarea lui Odin cu Tiwaz, ca acelaşi strămoş, să fie puţin probabilă.
Cartea medievală, de origine rabinică, Cartea lui Jasher (Book of Jasher), îi numeşte ca fii ai lui Tiras pe Rushash, Cushni, şi Ongolis. (http://en.wikipedia.org/wiki/Tiras).
Totuşi, noi mai notăm o altă trimtere la fii lui Tiras ca fiind Benib, Gera, Lupirion şi Gilak (Jasher: Chapter 7.9); http://www.ccel.org/a/anonymous/jasher/7.htm
Legătura cu Anglii şi Englezii pare clară privindu-l pe Ongolis. Chiar dacă textul este medieval, el indică faptul că autorii îi considerau pe Englezi Tirasieni sau încercau să-i identifice cu aceştia.
dacialibera.com
Sursa: MISTERELE LUMII

ISTORIA SCRISĂ ÎN AUR A ROMÂNILOR, ÎNTRE STRĂLUCIRE, MIRACOL ŞI BLESTEM


BratariMOTTO :
Dacă intrăm în camera tezaurului de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, putem să citim ce a însemnat aurul de-a lungul istoriei voastre milenare. După părerea mea, sunteţi singura ţară din Europa care are istoria scrisă în propriul ei aur. Şi asta este un lucru rar şi excepţional, de care puteţi să fiţi mândri. Probabil că numai în America de Sud, la Bogota, în celebrul muzeu al aurului, putem vedea expus aurul indienilor, dar aceasta reprezintă doar o parte a istoriei lor şi nu o întreaga istorie gravată în aur, aşa cum aveţi voi. Nici la Luvru, nici la British Museum şi nici în muzeele din Statele Unite nu găsim ce există in muzeul dumneavoastră de istorie. Sigur, au multe exponate de aur şi aceste muzee, dar ele aparţin altor culturi decât ale ţărilor respective. Este regretabil că voi, românii, nu aţi profitat de această istorie scrisă în aur, aşa cum aţi fi meritat. Şi când spun “aţi fi meritat”, mă gândesc la ceea ce istoria voastră a însemnat pentru Europa, la forţa pe care aurul vostru a avut-o în construirea unei civilizaţii demne de marile civilizaţii ale lumii.
Barbara DEPPERT LIPPITZ
Sala Tezaurului României de la Muzeul Naţional de Istorie. Cinci-şase trepte de marmură, un coridor scăldat în lumina roşiatică, flancat de două grilaje uriaşe, camere de luat vederi şi raze infraroşii întretăiate deasupra covorului gros, care înăbuşă orice zgomot. Înăuntrul sălii, o explozie de aur scânteind lângă pereţii îmbrăcaţi în catifea violet. Aici se află expuse doar o parte din comorile româneşti. Restul se află în depozite secrete. Obiecte unice în lume prin incredibila lor frumuseţe, dar şi prin vechimea lor. Bijuterii din aur datate din 1200 înainte de Hristos, vase şi figuri stilizate ciocănite în foaie de aur, rithoni, grifoni, coroane şi sceptre bătute în nestemate… Câteva vitrine luminate de reflectoare, ascunse aici, într-un subsol blindat, sub metri întregi de beton, păstrează unul dintre cele mai ascunse mistere ale istoriei româneşti. O poveste pornită de la câteva vorbe, care ar putea dezvălui realitatea unei civilizaţii complexe, aproape necunoscută lumii de azi. Un neam îmbrăcat în sclipirile aurului, cunoscător al unei arte comparabile cu a Egiptului faraonic.
CoifULUITOAREA CIVILIZATIE TRACA
Legenda spune că atunci, la începuturile istoriei, regii traci, stăpânitorii Lânii de Aur din cântecele orbului Homer, domnitori şi peste lumea dunăreană, erau uniţi între ei de un jurământ tainic. O lege a tăcerii învelea acest jurământ pentru ca duşmanii să nu ştie ca ei îşi apărau împreună pământurile şi comorile. Vorbele vechi spun că, de fapt, triburile tracice de pe teritoriul României erau într-un fel unite prin înfrăţirea regală a conducătorilor, cu mult înainte de marele Burebista. Cei aleşi, iniţiaţi în « Taina Jurământului » Tracii purtau ca semn de recunoaştere coifuri de aur sau de argint gravate cu semne anume, numai de ei înţelese şi ştiute. Dar asta ar însemna o răsturnare aproape totală a ceea ce se cunoaşte! Să fi fost spaţiul românesc leagănul unei culturi extraordinare, şi asta cu 3.000 de ani înainte de Hristos? O civilizaţie avansată, uluitoare, despre care nu se ştie încă nimic? Marii regi traci, cu nume uitate prin locurile în care s-a născut istoria, să fi fost uniţi şi prin legături de sânge? Să fi existat, poate, o dinastie tracogetă al cărei mister nu s-a gândit încă nimeni să-l dezlege? Iar coifurile din aur să fi fost într-adevăr semnul primei regalităţi din arcul carpatodanubiano-pontic? Cât e legenda aici şi cât e adevăr? Să existe oare, ca şi în cazul uluitoarei poveşti a Troiei lui Schillemann, un sâmbure de adevăr? Am enumerat doar câteva dintre teoriile şi întrebările care nu există în niciun manual de istorie. Puţini ştiu însă că, în România, au fost aduse la lumina câteva tezaure ce ar putea conţine un răspuns. Au fost descoperite, pe rând, nu mai puţin de cinci coifuri tracice, lucrate integral din aur sau argint, care conţin, absolut straniu, aceleaşi motive şi au aproape aceleaşi însemne încrustate pe ele. Coifurile din aur au fost găsite la sute de kilometri distanţă unul de altul, în locuri diferite, dar toate datează din aceeaşi epocă predacică şi au asemănări uluitoare. Primul, cel mai cunoscut dintre ele, coiful de la Peretu, apoi cel din mormântul de la Coţofeneşti, încă unul descoperit la Cucuteni, lângă Iaşi, cel de la Agighiol, dezgropat tot dintr-un mormânt regal şi ultimul, cel mai enigmatic dintre toate, coiful găsit nu se ştie exact cum, pe malul Dunării, lângă Porţile de Fier. Acesta a şi dispărut în mod misterios din ţară, pentru a reapărea tocmai peste Ocean, într-unul dintre cele mai mari muzee ale lumii. Cinci coifuri din metal nobil care seamănă ca şi cum ar fi fost făurite de aceeaşi mână, deşi acest lucru este imposibil. Să fie ele semne ale legăturilor unei civilizaţii uluitoare şi asupra căreia nimeni nu s-a străduit să se aplece cu destul de multă osârdie, exact cum par să fie şi misterioasele cranii din cristal descoperite în şapte părţi ale Terrei?
COIFURI CU PRIVIRI HIPNOTICE
CoifObiecte din aur
Fixate pe hartă, locurile în care au fost descoperite coifurile din aur formează exact un arc de cerc între Carpaţi şi Dunăre, care începe din capătul sud-estic, de la Iaşi, trece prin Tulcea, prin Prahova, apoi Mehedinţi şi se închide în colţul sud-vestic al ţării, lângă punctul de intrare a Dunării în România, la Cazane. “Existenţa unei legături strânse între conducătorii triburilor tracice aflate la nord de Dunăre sau chiar şi cu cei de pe malul sudic, din Bulgaria de azi, ar putea părea, la prima vedere, speculativă, explica marele arheolog român, profesorul Vasile Boroneanţ, cel care a dezgropat tezaurul din aur de la Hinova şi al cărui elev, Emil Moscalu, supranumit “aventurierul arheologiei româneştii a adus la lumină coifurile din mormintele de la Peretu şi Agighiol şi a urmărit primul “teoria Jurământului Traci. “Eu cred că civilizaţia traco-getică din zona dunăreana existenţa aici în urma cu 3.000 de ani era nebănuit de dezvoltată. Atinsese o amplitudine deosebită de ritual specific, religios şi războinic, era stratificată chiar instituţional, sunt dovezi uimitoare ca aveau sisteme de comunicare paleoalfabetice, nedescifrate încă, şi puteau fără discuţie să fabrice propriile obiecte de podoabă necesare acestor ritualuri. Chiar obiecte absolut deosebite, unicat, cum sunt coifurile şi chiar marele tezaur, despre care eu cred că era de producţie autohtonă, fiind prădat ulterior de populaţiile migratoare care au trecut pe aici, şi nu fabricat de aceştia, aşa cum se crede acum. Dovada complexităţii nebănuite a lumii tracice este existenţa obiectelor uimitor de importante şi de complexe descoperite în necropolele din acea perioadă, cum sunt chiar coifurile din aur şi alte piese de tezaur mari, dar şi marea asemănare stilistică a motivelor de pe coifuri, mai cu seamă că ele se regăsesc într-un spaţiu atât de întins, din Moldova până în Banatul de azi, pe toată curbura arcului carpatic. Lumea tracă avea fără îndoială legături cu lumea exterioară, dar existau şi legături între conducătorii triburilor, legături de ajutor reciproc şi de apărare. Uluitorul coif dezgropat la Peretu este inconfundabil. Imaginea lui o cunosc şi copiii de şcoală. Aproape 800 de grame de argint aurit masiv, împodobite cu motive ciudate. Simboluri de animale gravate pe apărătorile obrajilor şi pe partea din spate, iar fruntea lată, prelungită de doi ochi mari, fascinanţi, şi încruntaţi a neînduplecare. Simboluri a căror semnificaţie nu a putut fi încă descifrată. Dar, straniu, aceeaşi privire hipnotică data de ochii supradimensionaţi se repetă identic pe coiful de la Coţofeneşti, din Prahova. Un kilogram de aur pur de 24 de karate, parcă lucrat de aceeaşi mână şi folosind aceleaşi simboluri. Al treilea coif este tot din aur şi are, ca şi celelalte, tăieturi identice în zona urechilor, aceleaşi reprezentări de animale fantastice şi, cu toate că-i lipseşte partea din faţă, se ghiceşte acolo începutul ochilor uriaşi, fabuloşi. Acesta a fost dezgropat aproape de capătul nordic al ţării, la Cucuţeni. “Eu încă nu cred că aceste coifuri sunt legate între ele, cu toate că, în privinţa lor, exista încă teribil de multe necunoscute. Întâi că ele sunt făcute din acelaşi tip de aur: mai galben, mai deschis la culoare decât aurul transilvan, care era unul roşcat, scos din adâncul minelor. Acesta e aur de suprafaţă, din nisipuri aurifere, exploatate pe văile marilor râuri ce coborau dinspre nord şi care are similarităţi clare cu aurul din marile tezaure dezgropate în Bulgaria, la Varna şi Nisipurile de Aur. Eu nu cred că aria extinderii coifurilor din aur urca de la Dunăre către Moldova, ci dimpotrivă, coboară de la munte către câmpiei, mai spune profesorul Boroneanţ.
STRANII RITUALURI DE INMORMANTARE
Trei dintre cele cinci coifuri (Iaşi, Prahova şi Teleorman) au fost descoperite întâmplător de ţărani. La Peretu, Emil Moscalu a dezgropat un mormânt traco-getic, vechi de aproximativ 2.500 de ani, care avea două camere funerare. Într-una se află scheletul unui nobil trac de rang înalt şi, surprinzător, în cealaltă cameră, Moscalu a descoperit că războinicul nu fusese dus singur pe ultimul său drum. Îl însoţeau doi cai şi doi câini, precum şi mai multe zeci de obiecte din argint
placat cu aur, printre care şi marele coif. Înmormântare ciudată, cu influenţe egiptene, nemaiîntâlnită până atunci în zona românească şi care nu se repeta decât în cazul siturilor din care au fost explorate coifurile. “E clar că nu erau coifuri de luptă, ci de paradă. Nu faci un coif din aur sau din argint ca să te apere, materialul e prea moale, deci aveau o altă semnificaţie decât stricta referire la isprăvile de luptă. Iar războinicii îngropaţi aveau ranguri înalte, erau nobili, poate chiar regi, căci au fost îngropaţi cu onoruri, ca niţte eroii. Emil Moscalu, “arheologul fără
odihnă, a descoperit acelaşi mod straniu de înmormântare şi în cazul coifului pe care l-a adus la lumină prin 1930, la Agighiol, în Tulcea. Regele trac de la gurile Dunării a fost îngropat având alături coiful sacru, semn, poate, al legăturii secrete cu cei de neamul sau pe care a dus-o în moarte, apoi caii, carul de luptă şi soţia. “Cel mai puţin se ştie despre coiful de aur descoperit la Porţile de Fier, prin 1913. Se zice că un marinar naufragiat l-ar fi găsit, după retragerea apelor, pe undeva, prin zona insulei Simiani. Apoi coiful a dispărut misterios, în mod sigur scos din ţară cu un vas de cursă pe Dunăre, şi abia jumătate de secol mai târziu a fost publicată prima fotografie cu el. Ajunsese la Viena, în colecţia Trau, şi acum se afla în galeriile Muzeului Metropolitan din New York. “Da, Moscalu a urmărit o teorie a unei legături clare între conducători, plecând de la legendele ce vorbeau despre jurământul regilor traci. Teoria unei uniuni tribale, chiar extinsă, este foarte posibilă şi chiar Herodot afirma că tracii se purtau cu cruzime între ei, dar erau puternic uniţi, în mod ciudat, în faţa unor duşmani comuni. Eu sunt convins că ar putea fi susţinută arheologic, fiindcă pământul acesta mai are încă multe enigme de scos la lumină. Vedeţi, tracii aveau conştiinţa originii lor comune şi pe cea a unităţii lor ca popor. Comunicau între ei şi aveau o artă complexă, dezvoltată dintr-o mitologie puternică, şi e clar ca o civilizaţie clădită pe un astfel de nucleu nu putea să migreze, să plece din teritoriul comun tradiţional, adăuga profesorul Boroneanţ.
O MOARTE MISTERIOASA
Soarta lui Emil Moscalu, arheologul atins de febra descifrării Legământului Trac a avut un final la fel de enigmatic, parcă desprins din poveştile despre blestemul faraonilor. După o carieră strălucită, după ce a căutat zadarnic secretul “aurului sărbilori, a plecat undeva, pe aproape de Peretu, locul descoperirii marelui coif, unde se spunea ca apar noaptea flăcări ale tezaurelor îngropate. Se zice că, după luni de muncă, tot ce a descoperit acolo a fost un schelet cu oase roşiatice, părând că arse în cuptor. Iar câteva săptămâni mai târziu şi-a pierdut minţile. Devenise obsedat de hoţi şi purta tot timpul cu el un rucsac în care toţi colegii lui ştiau că ascundea un obiect preţios. Rucsacul misterios i-a dispărut într-un incendiu izbucnit fără explicaţie pe şantierul unde lucra şi astfel nimeni n-a aflat ce conţinea de fapt. Iar celebrul arheolog a murit în spitalul de psihiatrie, fără să-şi mai fi revenit vreodată… Galbenul aurului închis între pereţii de sticlă ai Tezaurului nu are amintiri, enigmele sunt încă vii. Enigma unui jurământ secret, pierdut în negura mileniilor, a unui arheolog care şi-a sfârşit viaţa în ospiciu, cu minţile arse de fantasme nebune, şi mai ales enigma semnului ascuns în coifurile strălucitoare ale regilor traci.
Sursa: MISTERELE LUMII

Mistere nerezolvate ale istoriei

De-a lungul timpului omul a fost pus în faţa unor evenimente sau descoperiri al căror mister a rămas nerezolvat chiar şi în ziua de azi. Mai jos puteţi vedea zece dintre misterele istorice care au fost intens dezbătute de savanţi.
10. Misterul pietrelor de la Stonehenge

Construit în trei etape pe parcursul a peste 6.400 de ani, în mijlocul câmpiei Salisbury Plain din sudul Angliei, ansamblul neolitic Stonehenge a captivat atenţia vizitatorilor de mii de ani. Misteriosul monument este alcătuit din 30 de blocuri imense din piatră de gresie aşezate vertical, ce cântăresc 26 de tone, deasupra cărora sunt aşezate orizontal alte 30 de blocuri de piatră, fiecare cu o greutate de 6 tone. Acesta este doar unul dintre cele patru cercuri construite din 110 pietre, în mijlocul cărora se află un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte. Deşi nu se cunoaşte cu exactitate când a fost construit, de către cine şi în ce scop, cert este că monumentul a intrigat o mulţime de oameni de ştiinţă care au încercat să găsească o explicaţie plauzibilă.
Teorii
Teoriile vehiculate pe marginea construcţiei Stonehenge variază de la aducerea pietrelor în câmpia Salisbury în timpul perioadei glaciare cu ajutorul gheţarilor, folosiţi pe post de plută, până la mişcarea lor cu frânghii şi buşteni sau chiar intervenţia extraterestră. Ipotezele diferă şi când vine vorba despre motivul pentru care complexul a fost construit. S-a spus că este un templu, un observator astronomic destinat prezicerii eclipselor de Lună, un “panou de control” pentru Marea Piramidă sau că pietrele au puteri tămăduitoare. În urma descoperirii a numeroase morminte în jurul ansamblului, a fost formulată o nouă teorie, conform căreia Stonehenge a fost un loc de celebrare a morţilor. Toate aceste teorii, însă, sunt doar ipoteze, grandiosul monument de la Stonehenge rămânând în continuare învăluit în mister.
9. Asasinarea lui John F. Kennedy
Cel de-al treizeci şi cincilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii a fost împuşcat o data în spate şi o data în cap, în timpul unei parade prezidenţiale pe străzile din Dallas, Texas, pe data de 22 noiembrie, 1963. 45 de minute mai târziu, era arestat Lee Harvey Oswald, iar după alte câteva ore de interogatoriu în care niciuna dintre procedurile obişnuie nu au fost respectate, a fost acuzat de crimă. După numai două zile, acuzatul aflat în custodia poliţiei a fost la rându-i ucis în faţa a sute de jurnalişti, de Jack Ruby, proprietarul unui club de striptease. Pe data de 29 noiembrie, preşedinele Lyndon B. Johnson a creat Comisia Warren, cu scopul de a ancheta cele întâmplate. Concluzia comisiei a fost că Oswald a fost singurul trăgător, gloanţele fiind trase de la etajul şase al clădirii Schoolbook Depository, cu o puşca de fabricaţie italiană marca Mannlicher-Carcano. Ancheta nu a lămurit însă multe aspecte paradoxale ale crimei, iar multe indicii care ar fi putut duce la rezolvarea lor s-au “pierdut”: limuzina cu care se deplasa preşedintele a fost spălată înainte de a fi analizată, cadavrul lui Kennedy trebuia examinat de medical legist local, însă a fost dus la Washington, pălăria şi butonii de la cămaşa pe care o purta Connalty atunci când a fost împuşcat lipsesc, iar fotografiile autopsiei lui Kennedy au dispărut.
Teorii
Multe dintre teoriile conspiraţiei care au înconjurat asasinarea preşedintelui au fost formulate încă din ziua în care rezultatele Comisiei au fost făcute publice. Cea mai vehiculată teorie este cea conform căreia ar fi existat mai mult de un trăgător. Alte teorii ale conspiraţiei fac referire la muşamalizări de către Rezerva Federală, CIA, Serviciul Secret, exilaţi cubanezi, mafia, Comitetul de Supraveghere American, Blocul Sovietic sau guvernul israelian.

8. Craniile de cristal
Misterul craniilor de cristal a crescut în popularitate odată cu lansarea filmului Indiana Jones, dar el datează încă din 1881, când au fost găsite primele două cranii de către mercenari mexicani. În total, treisprezece cranii au fost descoperite prin toată America Centrală şi de Sud. Probabil cel mai faimos craniu este cel al lui Mitchel-Hedges, descoperit de o tânără în vârstă de 17 ani, Anna Mitchel-Hedges, între vechi ruine unde se presupune că odinioară a existat un templu maiaş. Craniul, care cântăreşte aproximativ 6 kilograme şi are o înălţime de 10 centimetri, seamănă foarte mult cu craniul uman, în special în ceea ce priveşte structura maxilarului. În urma cercetărilor amănunţite s-a constatat că a fost sculptat în sensul invers al axei naturale a cristalului, proces imposibil de realizat fără ajutorul razelor laser. Mai mult, în opinia cercetătorilor, craniile de cristal nu pot fi reproduse în zilele noastre nici de cei mai pricepuţi sculptori.
Teorii
Pentru o lungă perioadă de timp, cea mai plauzibilă explicaţie a fost că respectivele cranii de cristal au fost cioplite de către maiaşi sau azteci. De-a lungul anilor, însă, au aparut şi alte teorii cu privire la cei care le-au creat, din ce în ce mai ciudate. Nu este exclusă nici ipoteza conform căreia ele sunt creaţia extratereştrilor, că sunt originare din Atlantida sau Lemuria, sau chiar că au fost lăsate în urmă de o societate care acum trăieşte în centrul Pământului. Cea mai interesantă ipoteză este cea conform căreia craniile reprezintă un fel de bănci de date despre o rasă superioară, care este posibil să fi existat pe Pământ. Misterul lor este adâncit şi de faptul că au fost create cu ajutorul unor tehnologii cu mult peste posibilităţile pe care le aveau maiaşii şi aztecii.
7. Mormântul lui Vlad Dracula
Faimos şi ca personaj al lui Bram Stoker, contele Dracula a fost principe al Valahiei, fiind portretizat şi ca un erou patriot, dar şi ca un conducător crud şi nemilos. Vlad Dracul a fost un conducător care a tras în ţeapă şi a torturat între 40.000 şi 100.000 din inamicii săi, turci sau valahi, care au constituit o ameninţare la adresa puterii sale. După trei domnii separate, a fost ucis în lupta cu turcii în apropiere de Bucureşti, în 1476. Turcii i-au tăiat capul şi l-au trimis Sultanului Imperiului Otoman, Mehmed al II-lea. Locul de odihnă al corpului său nu este cunoscut.
Teorii
Teoria cea mai acceptată despre mormântul lui Vlad Ţepeş este că a fost înmormântat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor. Examinările recente au arătat însă că „mormântul“ lui Ţepeş conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic. O alta teorie spune că trupul lui Ţepeş ar fi fost îngropat pe locaţia mănăstirii Comana, ctitoria voievodului. Însă mănăstirea a fost reconstruită în secolul XVII şi nu au fost găsite niciun fel de rămăşiţe. O alta ipoteză este legată de superstiţie, din cauza legendelor despre vampirii care bântuiau Valahia în vremurile acelea – Ţepeş putea fi mutat oriunde, pentru a preveni şi proteja călugării de a fi omorâţi în somn.
6. Camera de Chihlimbar
Construită în 1701 pentru primul Rege al Prusiei, a fost ulterior mutată în Rusia, ca un cadou pentru Petru cel Mare, iar apoi a fost mutată din nou, la Palatul de Iarnă, de către Ţarina Ecaterina. Camera măsura aproximativ 55 de metri pătraţi, iar construcţia ei a durat mai bine de 10 ani. La împodobirea salonului au fost folosite şase tone de chihlimbar de diverse nuanţe şi nenumărate ornamente din aur sau mozaicuri aurite, încrustate cu pietre preţioase. Când armata lui Hitler a ameninţat Uniunea Sovietică, curatorii au încercat să mute camera încă o dată, dar chihlimbarul a devenit fragil, aşa că a fost ascuns sub un strat de tapet. Naziştii ştiau însă unde să caute faimoasa operă de artă, astfel că soldaţii au dezmembrat camera pentru a putea fi trimisă la Konigsberg, capitala Prusiei de Est. În timpul războiului, Castelul Konigsberg a fost serios bombardat de către Forţele Aeriene Regale, fiind distrus ulterior de forţele Uniunii Sovietice. În ciuda câtorva zvonuri conform cărora faimoasa Cameră de Chihlimbar a supravieţuit războiului, ea nu a mai fost văzută niciodată.
Teorii
Unii oameni cred că celebra Cameră de Chihlimbar a fost distrusă în timpul bombardamentelor şi a pierit pentru totdeauna. Există însă şi optimişti, care cred că ea este încă ascunsă într-un buncăr subteran la Konigsberg, că este îngropată într-o mină în Munţii Mineralieri sau că se afla la bordul unui submarin sau a unui vas care a fost scufundat în Marea Baltică de către Marina Sovietică. În 1997, un mozaic de piatră ce a decorat camera a fost desoperit în Vestul Germaniei, în mâinile familiei unui soldat care a ajutat la demontarea Camerei de Chihlimbar. Restul Camerei nu a mai fost găsit niciodată, în ciuda câtorva zvonuri care au afirmat contrariul.
5. Ghicitoarea Sfinx-ului
Când spunem Sfinx ne gândim la Marele Sfinx de la Giza, Egipt, dar acesta a fost şi un simbol puternic în Grecia, Fenicia şi în Siria. De fapt, ghicitoarea Sfinx-ului îşi are originile în mitologia greacă. Conform grecilor antici, dacă cineva se întâlnea cu Sfinx-ul, era întrebat: “Care este creatura care dimineaţa umblă în patru picioare, după-amiaza în două, iar seara în trei ?”. Dacă răspunsul era greşit, Sfinx-ul îi devora, iar dacă era corect, Sfinx-ul se autodistrugea. Singura persoana despre care se spune că a supravieţuit întâlnirii cu Sfinx-ul a fost eroul grec Oedip, care ar fi răspuns “omul”: O fiinţă umană se târăşte în patru labe când e copil, merge pe două picioare când e adult şi cu o cârjă în calitate de al treilea picior atunci când îmbătrâneşte. Deşi ghicitoarea a fost rezolvată, Marele Sfinx este un subiect care ridică multe semne de întrebare: Cât de vechi este? Cine l-a construit? Şi care a fost scopul pasajelor interioare?
Teorii
Arheologii au contestat vechimea Marelui Sfinx. Conform ştiinţei convenţionale, Sfinx-ul datează din jurul anului 2.500 Î.H şi a fost construit de Faraonul Kafre. Totuşi, în 1989, autorul John Anthony West şi geologul Robert M. Schoch au determinat că cea de-a doua piramidă ca mărime era mult mai veche şi că Faraonul a remodelat-o doar, după gustul său.
4. Monoliţii din Carnac
Pe coasta nord-vestică a Franţei, în oraşul Carnac din Bretania, ordonate în şiruri paralele, există 3.000 de pietre imense, ce se întind pe o suprafaţă de 12 kilometri. Ansamblul de la Carnac a fost construit în timpul neoliticului, probabil în jur de 3.300 Î.H. Primele excavări de amploare efectuate în 1860, au scos la iveală că mai puţin de 700 dintre cei 3.000 de monoliţi se mai află încă în picioare. În zonă există mai multe monumente funerare megalitice (dolmene). Conform tradiţiei locale, motivul pentru care pietrele sunt aliniate în şiruri perfect drepte este faptul că reprezintă o legiune romană transformată în piatră de Merlin sau Cornelius Saint.
Teorii
Nu se ştie care este originea sau scopul acestor pietre, dar ipotezele nu au întârziat să apară. S-a spus că există o legătură între pietre şi direcţiile de apus al soarelui la solstiţiu sau că ar fi fost folosite pe post de observatoare astronomice. O altă utilizare ce le-a fost atribuită acestor monoliţi era stocarea anumitor forme de energie, rămase necunoscute până în ziua de astăzi. Cât despre dolmene, se crede că ele au fost folosite ca instrumente primitive de detectare a seismelor, Bretania fiind zona cea mai activă seismic din Franţa. Echilibrarea pietrelor mari pe pietre mai mici ar acţiona ca un detector de cutremure foarte eficient.
3. Chivotul Legământului
Chivotul Legământului a fascinat lumea încă din momentul în care a fost menţionat în Biblie, în Exodul 25. Dumnezeu i-ar fi cerut lui Moise să construiască un templu unde israeliţii să-L poată venera pe Dumnezeu, iar în acest templu să fie o cameră specială, numită Sfânta Sfintelor, unde să fie pus Chivotul Legământului. El era descris ca fiind un cufăr masiv din lemn de salcâm poleit cu aur, lung de 118 centimetri şi înalt 78 cm. Deasupra avea doi heruvimi cu aripile întinse. Chivotul conţinea trei artefacte preţioase: cele două pietre cu cele Zece Porunci, Toiagul lui Aaron şi o cupă plină cu mană cerească. Chivotul Legământului a fost nu numai în centrul credinţei israelite, dar avea şi puteri supranaturale.
Teorii
Principala întrebare pe care trebuie să ne-o punem este dacă el chiar a existat. Chivotul Legământului ar fi fost ţinut în Templul lui Solomon până când a fost distrus de către babilonieni, în anul 586 Î.H., după care nu a mai fost văzut vreodată. Iar dacă ar fi existat cu adevărat, el a fost distrus de către babilonieni sau a fost capturat şi mutat?
2. Civilizaţia de pe Valea Indusului
Primii indieni s-au grupat în state din nordul Indiei antice (Pakistanul de azi), începând cu anul 7.000 Î.H. Prin anul 2.400 Î.H, şi-a construit mari oraşe de-a lungul fluviului Indus, cum ar fi: Mohenjo-Daro sau Harappa. După 1921, descoperirea ruinelor oraşulului Harappa şi apoi Mohenjo-Daro, au scos la iveală detalii incredibile: erau construite în formă de reţea, asemenea oraşelor moderne, civilizaţia indusului dispunea de un sistem perfecţionat de canalizare, care permite alimentarea cu apă, a inventat o scriitură nedescifrată nici până în ziua de azi şi au dispărut în mod misterios. Străzile oraşelor erau pavate şi mărginite de magazine, iar casele erau dotate cu băi şi duşuri. Cu 1600 de ani î.e.n., oraşele au fost abandonate.
Teorii
Iniţial s-a crezut că civilizaţia Indusului a fost distrusă de o invazie indo-europeană, dar teoria nu este susţinută de nicio probă. O altă teorie care încearcă să explice dispariţia civilizaţiei face referire la inundaţiile dese. Recent, însă, oamenii de ştiinţă au afirmat că oraşul Mohenjo-Daro a fost distrus de o explozie nucleară, după ce au fost descoperite straturi groase de humă şi sticlă verde, la fel ca cele găsite în deşertul Nevada, după fiecare explozie nucleară. Nici schimbarea climatică nu a fost exclusă.
1. Atlantida
Unul dintre cele mai vechi mistere ale lumii, legenda Atlantidei a intrigat umanitatea încă din antichitate. Conform filosofului grec Platon, Atlantida a fost o mare insulă situată undeva la vest de Coloanele lui Hercule (Strâmtoarea Gibraltar), care găzduia o civilizaţie incredibil de avansată. Platon a descris Atlantida ca un loc de o imensă frumuseţe, cu un palat complex aflat în centrul a trei canale sub formă de inel. El spunea că fiecare rege care moştenea palatul adăuga la el câte ceva, încercând să îşi întreacă predecesorul. Astfel au construit un palat care întrecea oricare altul, atât prin frumuseţe, cât şi prin bogăţie. Se spune că Atlantida şi-a găsit sfârşitul în urma unui cutremur puternic, în urma căruia a fost înghiţită de ape.
Teorii
Se pare că toţi cei care au studiat istoria Greciei au o teorie cu privire la locaţia Atlantidei. În plus, multe alte culturi au relatări despre un mare potop şi chiar numele Atlantida nu este întâlnit exclusiv la greci. Presupuse locaţii ale Atlantidei: Santorini, Grecia, Triunghiul Bermudelor, Munţii Atlas din Maroc şi Tunisia, arhipelagul Azorelor (Portugalia), Creta şi chiar Suedia. S-a spus chiar că unii atlanţi au supravieţuit şi s-au stabilit în Anglia (druizii) sau în Egipt.

Infinitul – Călătoria Supremă

Denver International Airport, Colorado, USA. Constructii megalitice moderne, purtatoare de mesaje al caror simbolism trebuie sa ne puna cel putin pe ganduri

Aeroportul International Denver, Colorado, USA.
NEW WORLD AIRPORT COMMISSION.


Instalaţiile aeroportuare în sine au ridicat o tona de întrebări cu privire la scopul real al mega-structurii. Numeroase teorii “creatoare” plutesc în jurul DIA cu privire la bazele militare subterane, cetăţenii străini(aliens) şi / sau creaturile reptilă. Voi rămâne insa la faptele documentate.

Aeroportul a fost construit în anul 1995 pe 34000 de acri (137.000 de metri patrati). Constructia sa a forţat Aeroportul Internaţional Stapleton să se închida, deşi folosea mai multe porti şi piste decât DIA. Costul iniţial al construcţiei a fost de 1,7 miliarde $, dar proiectul final a ridicat factura la 4,8 miliarde de dolari: cu 3,1 miliarde $ peste buget. Numeroase nereguli, au fost raportate în ceea ce priveşte construcţia lui:

* Contractori diferiti au fost angajaţi pentru a construi diferite părţi ale aeroportului. Au fost toti concediati după terminarea muncii lor. Acest lucru i-a facut pe observatori sa creada că a fost o strategie care să facă imposibila cuiva cunoasterea anvergurii complete a proiectului si a scopul acestuia.
* 110 milioane de metri cubi de pământ au fost mutati, cu mult mai mult decât este de obicei necesar. Acest lucru a dus la aparitia suspiciunii ca de fapt se construieste în subteran.
* 5300 mile de fibra optica au fost instalate pentru comunicaţii (intrega coasta a SUA este de 3000 de mile pentru a face o comparaţie).
* Sistemul de alimentare cu carburant poate pompa 1000 galon/minut de carburant pentru avioane. Această cifră este cu totul absurda pentru un aeroport comercial.
* Granit importat din intreaga lume, chiar dacă proiectul a trecut deja extrem de mult peste buget.
* Construirea unui sistem imens de tuneluri (camioane pot circula prin ele) şi trenuri subterane. Cele mai multe dintre ele nu sunt utilizate la momentul actual.
Analiza datelor disponibile mă face să trag cel puţin o concluzie: această structură gigantica va deveni în cele din urmă mult mai mult decât un aeroport comercial regulat. Acesta are capacitatea de a gestiona o cantitate foarte mare de oameni şi vehicule, care a facut observatorii sa creada că structura ar putea fi utilizata ca bază militară şi altele, chiar s-a adăugat că va fi utilizata ca un lagăr de concentrare civil în viitorul apropiat. Nu voi avansa pe această temă, deoarece nu am nici o dovadă a acestor creanţe. Oricum, se intelege de la sine de ce secretul unor astfel de planuri ar fi de top. Să ne uităm la linistitoarea, prietenoasa- arta care se desfasoara sub ochii calatorului la DIA.
1- Calul din Apocalipsa
Deci, acesta vă întâmpină când intraţi pe porţile iadului … Imi pare rău, am vrut sa spun porţile aeroportului. Un armăsar din fibra de sticla cu inaltimea de 32 picioare(ft), cu vene pulsandu-i pe întregul său corp şi ochi demonici roşii stralucitori. Drăguţ. Am auzit ca le place copiilor. Fapt interesant: calul si-a ucis creatorul, Luis Jimenez, în timp ce acesta lucra la el. O parte din sculptura s-a sfaramat şi l-a lovit, provocându-i răni mortale. Prietenii lui spun acum că animalul este blestemat.
Ce reprezintă? Primul lucru care mi-a venit în minte când am văzut această piesă oribila (pentru un aeroport de oriunde) este: calul galben-vanat al Apocalipsei. It is the fourth horse in the book of Revelation in the Bible and is approprietely called “Death”. Este al patrulea cal în cartea Apocalipsei, în Biblie şi este corect numit “moarte”.
Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele de pe pământ. Apocalipsa 6:8
Cu alte cuvinte, calul “moarte” aduce moartea din cauza armelor, a foamei şi a bolii. Asta e extrem de familiar intr-un un aeroport, nu? Se pare ca acest cal nu ar trebui să fie acolo. Dar va veti da seama curând că se potriveşte perfect cu restul DIA. Apropo, aceasta este anusul înfricoşătorului cal!
2 – Lespedea Masonica din piatraPiatra este situata in “Sala Mare” a aeroportului (termen care este, de asemenea, folosit de masoni pentru a se referi la sala de reuniune). Exista simboluri Francmasonice pe piatra si pe “tastatura “, care pare a fi scrisa în Braille.
Inscriptia de pe lespedea de piatra menţioneaza “Comisia Aeroportului Noii Lumi”. Această comisie speciala, nu există, aşa că cel mai probabil se referă la Noua Ordine Mondială.
Există, de asemenea, o capsulă a timpului îngropata sub piatra pentru a fi deschisa in 2094. Braţul înclinat este foarte enigmatic pare a avea un alt scop decât cel de a fi decorativ. Stiti ceva despre asta?
3 – Picturi Murale profeticeÎmpărţite pe patru pereti, picturile murale realizate de Leo Tanguma ar trebui să reprezinte pacea, armonia si natura. Dar eu nu vad acest mesaj deloc. Când analizezi simbolismul picturilor murale, iti dai seama că ele spun o poveste terifianta despre evenimente viitoare pe cale să se întâmple, de parcă ar fi un fel de profeţie.
Există referinţe specifice, sociale şi politice şi alte detalii oculte care practic transforma aceste picturi într-un manifest al Noii Ordini Mondiale. Tanguma initial a confimat spusele conform carora el a fost cel care a trasat liniile directoare pentru tablouri şi a fost plătit cu 100 000 $ pentru primele. Mai târziu, el a negat ca a fost cel care a dat instrucţiunile şi a respins orice întrebări cu privire la sensurile ascunse din picturile sale. Precedentele picturi murale ale lui Leo Tanguma au fost tipice artei Chicano, cu încărcătură politică şi orientate spre comunitate.
Cu toate acestea, activitatea sa de la DIA transmite o ” vibratie ” total diferita, oferindu-mi sentimentul că el pur şi simplu a desenat viziunea altcuiva. Să ne uităm insa la un picturi pe rand:
A) “pace şi armonie cu natura”Deci, site-ul oficial al aeroportului spune că denumirea picturii murale este “pace şi armonie cu natura”. Serios? In centrul piesei, copii întristati cu animale dispărute şi specii de plante. În fundal, o pădure in flacari şi mai în spate, un oraş arzand.Un fapt interesant despre acel oraş este faptul că acesta a fost retusat si pictat de mai multe ori pe parcursul anilor, ca şi cum ar reprezenta ceva important pentru creatori. Pare înconjurat de o ceata de culoare bolnava, ca si cum ar fi fost atacat de arme bio-chimice.
Unul dintre copii ţine o tăblita Maya ilustrând sfârşitul civilizaţiei.

În partea de jos, din această pictură paşnică, vom vedea trei sicrie deschise, conţinand femei moarte apartinand unor culturi diferite. In stânga este o femeie Neagra( de culoare), in centru este o femeie nativ indiana.

De ce sunt ele acolo impreuna cu alte animale? Se prezice dispariţia acestor rase? Se ştie deja că armata a dezvoltat arme chimice specifice fiecarei rase. Iată ce unul din capii Proiectului pentru New American Century (PNAC), care defineşte politica externă şi de apărare a SUA, are de spus despre asta:“…  Arta războiului … va fi cu mult diferita decât este în prezent … “Lupta” probabil va avea loc la noi dimensiuni … formele avansate ale războiului biologic care pot “ţinti” genotipuri specifice pot face din războiul biologic atat un instrument al terorii cat si un instrument util din punct de vedere politic. “
Fata din dreapta ţine o Biblie şi o stea galbena “iudaica” utilizata de către nazişti pentru a-i identifica evrei. Pare a simboliza moartea convingerilor iudeo-creştine. Grupul care sta la originea imaginilor de pe acest aeroport NU SUNT in mod cert creştini sau evrei. Societăţile secrete au propriul lor sistem de credinta care este mult prea complex pentru a fi explicat aici. Vă pot spune însă că sicriele sunt o parte importantă a simbolismului masonic după cum puteţi vedea în imaginea următoare reprezentând simbolurile principale ale Masoneriei. Mormintele sunt, de asemenea, o mare parte a ritualurilor
Skull & Bones.
B) Copiii din Visul de Pace al Lumii
A doua pictura murala este o bucată formata din două părţi. Asa ca o vom analiza de la stânga la dreapta.
Copii de toate culorile, îmbrăcaţi în costume folclorice dau arme înfăşurate în steagurile naţionale ale ţărilor lor unui băiat … german? Huh? Da, costumul bavarez nu lasă nici o îndoială. Băiatul din centrul imaginii, care ţine ciocanul aparent construind ceva, este german. Chiar şi copilul american (îmbrăcat ca un boyscout) pare dornic să dea armele şi pavilionul său băiatului german. Suntem în cel mai mare aeroport din America, în mijlocul SUA, iar aceasta pictura murală este afişată acolo. America, cu bucurie, se preda Germaniei. Este pur si simplu prea ciudat pentru a te gandi chiar. Acest lucru reprezintă în mod evident, ţările lumii care renunţa la armatele şi identităţile lor naţionale pentru “binele comun”. O alta referire la o Noua Ordine Mondiala, cu un singur guvern şi o singura armată. Dar de ce este băiatul german in centrul tuturor? Există atât de multe aluzii la Germania şi Nazism în acest aeroport, incat NU poate fi doar o coincidenţă. Nu pot decat să mă gândeasc la “Operaţiunea Paperclip”, care a dus oamenii de ştiinţă şi cercetătorii nazisti proeminenti în SUA, după al doilea război mondial. Amplasată in partea de jos a picturii este o siluetă cazută care ţine o puscă (reprezentând războiul), cu doi porumbei şezand in partea de sus a acesteia (reprezentând pacea). Cat de afectuos si incurajator. Acum, urmariti linia curcubeului care incepe sub această statuie, merge în jurul copiilor şi vă duce la o a II-a parte a picturii murale (peste care s-a repictat recent).
Monstrul s-a trezit! Această persoană militaristă mare si agresivă este îmbrăcată într-o uniformă nazistă (vezi simbolul de pe sapcă), cu o faţă în formă de mască de gaze. In mâini ţine o puşcă şi o sabie ce molestează destul de violent porumbelul purtător de pace. În partea stângă este descris un sir nesfârşit de părinţi plângand si strangand la piept trupurile lipsite de vlagă ale copiilor lor morti. Aceasta este o pictură cu adevărat atroce, fara nici un mesaj salvator sau moral. Faptul că acest lucru a fost afişat la poarta principală a celui mai mare aeroport din America, în timpul vârstei corectitudinii politice (anii ’90) este total aberant. Figura militaristă este glorificată şi atotputernică, situată în centrul acţiunii. Ea si-a recăpătat puterile sale, pe care părea că si le pierduse după cel al doilea război mondial. Aceasta este din nou în vigoare şi deschide calea spre un nou holocaust.
Priviţi cu atenţie la oamenii din stânga şi copiii morţi dormind pe cărămizi. Nu există nici o urma de violenţă pe ei. Sunt pur şi simplu, lipsiti de viaţă, ca si cum acestia au fost otrăviti de gazul mortal emis de curcubeul de deasupra lor. Monstrul, protejat de masca sa de gaze, a aliniat victimele cu faţă îndreptata spre scrisoarea din stânga jos.Este o scrisoare reala scrisă de Herchenberg Hama, 14 ani, care au murit pe 18 decembrie 1943 în lagărul de concentrare de la Auschwitz (asa cum scrie în partea de jos a scrisorii). Un pic de îngrijorător, nu? Auschwitz-ul a devenit faimos datorita utilizarii gazelor toxice.
Prezenţa unui curcubeu colorat şi a unui ursulet în această imagine, simboluri pe care mintile noastre, instantaneu, le asociaza cu copilaria şi nevinovăţia, este complet revoltătoare şi hidoasa. Un ultim lucru despre sabia incovoiata: este un simbol des utilizat în imagistica masonica.
C) pace şi armonie cu natura
Ce faci atunci când ai ucis cea mai mare parte a populaţiei lumii, cu gaze toxice? Sărbătoresti în jurul unui stralucitoare plante modificate genetic, desigur! Oameni fericiti din întreaga lume inainteaza irezistibil către planta, unii aproape zburand spre ea. Exact in dreptul acestei plante (care nu există în viaţa reală) este un Hristos-ca persoana, dar care nu este in mod cert Iisus.Toate speciile disparute, din pictura murală 1, sunt din nou în viaţa şi poti vedea chiar un mic porumbel care apare din instalaţie. Cât de frumos. Ei se simt mult mai bine acum cand există mult mai puţini oameni pe pământ. Animalele sunt de asemenea fericite şi ele vă mulţumesc ca ati murit. Oamenii pot folosi acum un nivel ridicat de cunoştinţe ştiinţifice pentru a trăi într-o stare de fericire sintetica furnizata de plantele modificate genetic. Bravo lor! Balenele sar în aer, de cinci coti. Dacă te uiţi atent la puii de tigru, ei au fete de copii. Its it quite bizarre. Destul de bizara această întreaga bucată plina de modificari genetice şi de magie.
În concluzie, aceste picturi murale înfăţişeaza în mod clar obiectivele recunoscute, le puteţi citi în documentele in asteptare, ale Noii Ordini Mondiale:
 * Depopularea masiva a pământului
 * Moartea convingerilor iudeo-creştine
 * Un guvern mondial
 * Restaurarea naturii
Dacă aţi citit despre Guidestones Georgia, este posibil să observaţi că temele sunt strict similare. Coincidenta? Guidestones Georgia, de asemenea, au o placa cu o capsulă a timpului îngropata sub ele. Nu există nici o teorie “conspiraţiei” aici, acestea sunt fapte. Totul este scris în piatră pentru ca tu sa vezi. Elitele sunt proprietarele acestui loc şi si-au construi monumente pentru a-si celebra cultura. Cunostintele lor “divine” sunt totuşi inaccesibile pentru tine cu excepţia cazului în care sunteţi un înalt membru. Sunt atâtea de interpretat în aceste picturi murale incat am convingerea că am ratat o multime de detalii (culori, forme, mişcare, simboluri).
Iata inca 2 picturi asupra carora va invit sa va dati parerea in legatura cu semnificatia lor:
Sursa: Romania megalitica