duminică, 26 iunie 2011

Obiecte zburătoare neidentificate, filmate în timpul zilei deasupra Londrei - VIDEO

O înregistrare video, în care câteva obiecte zburătoare neidentificate au fost filmate survolând în timpul zilei capitala Marii Britanii, a fost postată, vineri, pe site-ul YouTube, informează thesun.co.uk.
O înregistrare video, în care câteva obiecte zburătoare neidentificate au fost filmate survolând în timpul zilei capitala Marii Britanii, a fost postată, vineri, pe site-ul YouTube, informează thesun.co.uk.

Imaginile arată câteva discuri luminoase de mici dimensiuni zburând la mare altitudine, în timpul zilei, deasupra Londrei.


Pe fondul albastru al unui cer aproape senin, cinci astfel de obiecte au fost filmate în timp ce se îndreptau în mare viteză - toate în aceeaşi direcţie -, înainte de a dispărea în spatele unui nor.




Un disc strălucitor mult mai mare a apărut la un moment dat din spatele aceluiaşi nor. Acest disc a planat încet într-un cerc strâns, în timp ce alte mici discuri treceau pe lângă el, zburând cu mare rapiditate în aceeaşi direcţie ca şi primele. După câteva momente, discul cel mare a dispărut la rândul său în spatele aceluiaşi nor.

Misterioasa "navă mamă" a revenit pentru scurt timp, iar apoi a dispărut definitiv.

În acest timp, câţiva trecători s-au adunat lângă clădirea postului BBC Radio 1 din Great Portland Street din cartierul West London, pentru a urmări acest "spectacol", pe care l-au filmat pe telefoanele lor mobile.

Această înregistrare a fost postată, vineri, pe site-ul YouTube.

În textul care însoţeşte înregistarea, autorul ei afirmă: "Mi-a luat peste o săptămână ca să le prind, dar în cele din urmă am reuşit să filmez aceste creaturi într-o zi senină şi chiar să fac câteva planuri apropiate cu ele. Se pare că ele atrag un public destul de numeros atunci când apar. Poate cineva să îmi explice ce sunt aceste lumini?".

O înregistare precedentă, în care discuri similare de lumină pot fi văzute mai puţin clar, filmate într-o seară înnorată, este însoţită de comentariul aceluiaşi utilizator: "Am tot văzut aceste lumini ciudate deasupra Central London (clădirea BBC Radio 1) în ultima săptămână. Am reuşit să le filmez cu camera mea video aseară".

Florin Badescu, florin.badescu@mediafax.ro
http://www.gandul.info/international/obiecte-zburatoare-neidentificate-filmate-in-timpul-zilei-deasupra-londrei-video-8390704

SIRENELE

Un mit care nu vrea sa moara

Lumea legendelor si a miturilor e plina de fiinte fantastice: oameni cu cap de pasare, barbati cu trup de cal, femei cu coada de peste si lei cu fata de faraoni. Mai ales mostenirea culturala lasata de Sumer, Asiria si Egipt, este populata de asemenea fapturi mixte, atat de multe si asa de exact descrise, incat intrebarea daca ele nu cumva au existat si in realitate este tot mai frecventa printre oamenii de stiinta de azi. De altfel, multe dintre aceste aratari pot fi vazute cu ochiul liber, in mari muzee din India (Calcuta), Muzeul arheologic din Delfi (Grecia) sau la Muzeul Metropolitan din New-York.
Cea mai celebra reprezentare a unei
astfel de mezaliante om-animal este Sfinxul din Gizeh, inalt de 20 de metri si lung de 74 de metri. Capul creaturii, care iese afara din piatra in care a fost cioplita, se spune ca-l reprezinta pe faraonul Kefren, al carui mormant s-ar afla in piramida alaturata. Restul corpului reprezinta un leu culcat. In ce priveste vechimea statuii, parerile sunt impartite. Cele mai convingatoare sunt datele stabilite de un grup de geologi americani si de geofizicieni din Egipt, care - folosind o metoda noua de masurare - au stabilit ca Sfinxul ar avea o varsta de 7000 de ani. Cu trei mii de ani mai mult decat piramida lui Kefren.

Fecioarele Marii

In secolul 7 inainte de Hristos, in Grecia Antica, rudele Sfinxului erau de sex feminin, niste statui ce se puneau in fata intrarii in temple si morminte, si care pe langa trupurile de leu aveau si aripi. In textele vechi, erau descrise ca niste creaturi demonice, care le inchideau strainilor intrarea in temple.
Prin comparatie, femeile cu coada de peste pareau sa fie inofensive. Sirenele aveau pana la jumatate trup de om, continuat apoi cu coada de peste sau de delfin. Uneori sunt reprezentate chiar si cu doua cozi. Numite si Undine sau Fecioarele Marii (in literatura nordica si germana), ele trec drept neobisnuit de frumoase, traiesc in lacuri, dar mai ales in mari, unde ii ademenesc pe navigatori prin cantecul lor. Descoperitorul Americii, Cristofor Columb (1451-1506), declara ca a vazut trei sirene in apa oceanului. Invatatul si misticul grec Theodorus Gaza (1398-1467) spune, si el, ca s-a intalnit, in calatoria pe care a facut-o in Peloponez, cu sirene "al caror trup era acoperit cu solzi, pana la brau, in partea de sus avand sani feciorelnici".



Cometa miraculoasa

Savantul Imanuel Velikovski (1897-1982), profesor la Universitatea Princetown, credea ca inainte cu 1500 de ani de Hristos, o cometa ce a trecut extrem de aproape de globul pamantesc a provocat nu doar potopul biblic, ci, ca urmare a unor iradieri extrem de puternice, a determinat mutatii genetice printre locuitorii de atunci ai pamantului, fenomen ce a provocat o combinatie intre oameni si animale.

La pescuit de sirene

Dar intalnirile cu sirene nu au fost doar apanajul antichitatii. Astfel, in 1833, sase marinari navigand in largul insulelor Shetland, in Scotia, au spus ca au capturat o fiinta fabuloasa, jumatate om - jumatate peste, mai exact, cu trunchi de femeie si coada de peste, unul dintre legendarii locuitori de pe fundul oceanului, a caror existenta a fost negata constant de stiinta.
Conform marturiilor culese la vremea respectiva de la toti pescarii ce fusesera in barca, acestia au urcat captura la bord cu ajutorul unei plase, apoi au observat-o timp de trei ore, eliberand-o in final. Tot timpul cat a fost prizoniera, faptura aceea ciudata a emis sunete slabe si triste, dar nu a facut nimic pentru a scapa din mana pescarilor.
SIRENELE Ulise si sirenele, pictura din sec. 18
Cand intamplarea s-a raspandit in ziarele timpului, capitanul si unul dintre oamenii de la bord au fost interogati insistent de catre un profesor de la departamentul de istorie naturala, de la Universitatea din Edinburgh (Scotia). Cei doi au spus ca sirena masura aproximativ 1 metru lungime. Partea de sus a corpului era cea a unei femei, pieptul fiind protuberant. Fata, gatul si fruntea erau scurte, precum ale unei maimute, in timp ce aspectul gurii si buzele erau perfect omenesti. Dar cel mai bizar lucru, dupa spusele pescarilor, era partea de jos a corpului, ea fiind identica cu cea a unui peste. In concluzia celebrei sale lucrari, "History of Whales and Seals" ("Istoria Balenelor si Focilor - 1839), in care face referinta la acest incident petrecut in largul insulelor Shetland, zoologul Robert Hamilton scrie: "De data aceasta nu putem recurge la scepticismul obisnuit, afirmand ca este vorba despre foci sau alte animale marine ce au fost observate, si ca aceasta viziune, actionand asupra unei imaginatii infierbantate, a provocat iluzii optice. Este imposibil sa credem ca, avand in vedere circumstantele, sase marinari din Shetland sa fi comis aceasta greseala".

Piatra ucigasa

Numeroasele aparitii ale unor creaturi cu aspect omenesc ce traiesc in mare si traditiile legate de ele au fost asociate cultului zeului Oannes, o divinitate babiloniana cu coada de peste. Cu toate astea, desi majoritatea cercetatorilor estimeaza ca aceste fiinte sunt rodul imaginatiei, multe documente care se bazeaza pe marturii vizuale, demne de incredere, afirma contrariul. In anul 1930, un incident uluitor s-a produs langa insula Benbecula, in Hebride. Dupa ce a fost vazuta inotand in larg, de mai multi pescari ce tocmai isi adunau plasele, o sirena cu coada de peste, dar total lipsita de solzi, a fost omorata, din greseala, de un copil care a aruncat cu o piatra mare in ea. Cand cadavrul a fost aruncat de valuri pe plaja, a doua zi, el a fost examinat de catre Duncan Shaw, seriful districtului. Omul in uniforma a estimat ca micuta creatura avea suficiente caracteristici umane pentru a fi inmormantata. Sirena a fost asadar asezata intr-un sicriu. Numerosi locuitori ai insulei, convinsi ca era vorba despre una dintre acele fiinte fantastice despre care vorbeau legendele lor, au asistat la funeralii cu respect.

Femeia de pe stanca

SIRENELE Sirena din Thailanda. Mitul femeilor peste e foarte puternic acolo
Pe 5 ianuarie 1900, Alexander Gunn, un agricultor onorabil din Scotia, se plimba pe malul oceanului, la aproximativ 5 kilometri sud-est de Sandwood Bay, cand a vazut o fiinta despre care a crezut prima data ca este o femeie asezata pe o stanca, la doar cativa metri departare. Spre marea sa mirare, cand s-a uitat mai atent, a vazut ca avea o coada de peste. Cei doi protagonisti s-au uitat unul la celalalt timp de mai multe minute. Din cauza ca mareea era joasa, sirena nu a putut sa fuga. La un moment dat, teama luand locul mirarii, Gunn si-a luat picioarele la spinare.
Din ziua aceea si pana cand a murit, in 1944, Gunn a ramas inflexibil in legatura cu ceea ce a vazut. "Nu era o foca, ci o sirena adevarata. Puteti sa radeti cat vreti de mine. Stiu ca am vazut o sirena adevarata si nu o sa-mi schimb parerea pentru nimic in lume". Fapt foarte interesant, si alte marturii de data recenta atesta prezenta unor astfel de creaturi in zona litoralului scotian.
Marturiile relatate sunt doar cateva din sutele de observatii extrem de detaliate si demne de incredere, ce au fost facute de-a lungul anilor, despre existenta unor creaturi umane ce traiesc pe fundul oceanelor. Dar oare ce au vazut toti acesti oameni? Niste fiinte nascute din imaginatia lor sau sirene adevarate? Zoologii nu au fost niciodata de acord cu aceste teorii, afirmand ca era vorba despre niste... vaci de mare sau foci incorect identificate.

Prea multi "prosti"...

Dotate cu un corp lung si cu ochi mari, expresivi, focile sunt animalele marine cele mai susceptibile de a fi confundate cu sirenele. Ele chiar folosesc vocalize cvasimuzicale, care confera greutate legendelor si povestilor populare despre sirene, aceste creaturi capabile sa-i vrajeasca pe navigatori cu cantecul lor obsedant.
SIRENELE Sirena impaiata de la Londra
Cu toate acestea, marinarii, pescarii si toti cei ce cunosc bine marea stiu cum arata aceste mamifere, neputand sa le confunde cu niste sirene. Sigur, dintotdeauna au existat spirite imaginative, care si-au exagerat relatarile. Cu toate acestea, numarul martorilor oculari care relateaza intalniri cu sirene este prea mare ca sa fie pusi la indoiala, iar incapatanarea cu care persista in a-si apara afirmatiile, infruntand ridicolul cu care sunt tratati de lumea stiintifica este un fapt ce nu poate fi eludat prea usor. Asadar, este greu de crezut ca existenta sirenelor exprima rezultatul fabulatiilor unei imaginatii bogate.
Dar daca acesti locuitori ai fundurilor marii exista cu adevarat, oare ce sunt ei de fapt? Un raspuns posibil la aceasta intrebare a aparut in 1960, cand Sir Alister Hardy, un renumit om de stiinta britanic, a lansat teoria conform careia umanitatea din zilele noastre ar descinde nu din maimute, ci din niste stramosi acvatici. In absenta oricarei fosile ce ar aduce dovada existentei acestei specii, ipoteza a fost respinsa pe loc de catre paleontologi, dar si-a gasit un discipol infocat in Elaine Morgan. Cartile sale extrem de documentate, precum "Originile acvatice ale omului", care i-au si justificat succesul in librarii, au adus numeroase dovezi anatomice, fiziologice si comportamentale, ce au sprijinit teoriile lui Hardy, suscitand o dezbatere ce s-a lasat cu scantei, printre antropologi.

Maimuta acvatica

Cea mai radicala explicatie pentru sirene se afla in scenariul "maimutei acvatice", o teorie ce sustine existenta unor primate acvatice. Dar in timp ce unele din ele s-au adaptat la viata terestra si au dus la formarea rasei omenesti, altele au ramas in mare, continuand evolutia in mediul acvatic si existand si in prezent. Pentru confirmare este asteptat un cadavru in perfecta stare de conservare, care sa dezlege cu probe concrete misterul existentei lor.

Sirenele in istorie

1. Miturile sirenelor exista inca din perioada civilizatiei mesopotamiene.
SIRENELE Oannes, zeul cu coada de peste
Zeul Oannes traia sub apa, in timpul noptii, si venea pe uscat in timpul zilei, pentru a-si propovadui invatamintele. Sotia sa, Damkina, i-a facut sapte copii, ce aveau cu totii coada de peste. Si mitologia greaca abunda in povesti cu sirene. Principala diferenta intre sirenele "reale" si cele care tin de legenda este ca acestea din urma au trasaturile si comportamentul mai vizibil umane. Se spune ca sunt niste tinere virgine, de o frumusete extraordinara, care ii fac sa-si piarda mintile pe barbati. Sirenele sunt capabile sa converseze cu fapturile umane. Ele pot chiar sa se casatoreasca si sa duca o viata normala.
2. Folclorul marinaresc abunda de povesti care pun in scena sirene cu sanii goi, care incearca cu disperare sa ii atraga pe marinari pe fundul oceanelor. Unul dintre cei mai mari navigatori din istorie, Henri Hudson (in medalion), a descris o aparitie de acest tip, raportata de catre doi dintre membrii echipajului sau, Thomas Hilles si Robert Rayner. Intamplarea a avut loc pe 15 iunie 1608, cand vasul ce se indrepta spre Polul Nord se afla in apropiere de Novaia Zemlia, o insula aflata la nord de Rusia. Iata depozitia lui Henri Hudson: "Spatele si sanii ei erau asemanatori cu cei ai unei femei. Era la fel de inalta ca si noi, avea pielea foarte alba si parul lung, negru. Cand s-a scufundat inapoi in apa, i s-a vazut coada, inotand precum cea a unui peste".
3. In toate timpurile, "sirenele impaiate" au facut obiectul multor expozitii, menite sa-i atraga pe curiosi. De aspect hidos, in general, aceste creaturi, mai mult decat bizare, erau chiar vandute prin porturi, sub numele de sirene. Desi oamenii de stiinta le-au negat vehement recunoasterea, n-au oferit nici o explicatie in schimb. Este si cazul celebrei fapturi impaiate aflate la Londra, in colectia orientala Fermer&Rogers. Cu o lungime de 50 de cm, se compune dintr-un cap de copil si un trup de peste, dar cu brate si torace de maimuta. Mult mai bogat, muzeul regal din Scotia detine sapte exemplare de acest fel, descoperite in diverse localitati de pe malul oceanului.
 
http://www.formula-as.ro/2010/923/enigme-16/sirenele-12577

Tainele Sanzienelor

"Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca..." (Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene)

Pe data de 21 iunie este momentul solstitiului de vara, ce marcheaza inceputul verii astronomice in emisfera nordica, aceasta zi fiind cea mai lunga din an, urmata de cea mai scurta noapte a anului. Din cele mai vechi timpuri, in preajma acestui eveniment astronomic, in mai toate colturile lumii, diverse popoare sarbatoresc atotputernicia Soarelui.
Celebrarile si traditiile europene legate de solstitiul de vara isi gasesc originile inca din perioada precrestina. Unele popoare tin aceste ritualuri pe data de 21 iunie, chiar daca in unele zone ale globului aceasta nu este cea mai lunga zi, iar altele pe 24 iunie, ziua solstitiului din antichitatea
Imperiului Roman. Desi la origine este o sarbatoare pagana, in crestinism, in ziua de 24 iunie, atat Biserica Ortodoxa, cat si cea Catolica si chiar Protestanta praznuiesc nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Nu intamplator, pe masura ce crestinismul s-a raspandit tot mai mult, sarbatoarea pagana a Sanzienelor a inceput sa se contopeasca cu cea crestina. Astfel, nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, cel numit in cartile religioase "Luceafarul" sau "Inaintemergatorul", pregateste venirea Mantuitorului, cea a lui Iisus Hristos, asa cum noaptea solstitiului de vara marcheaza inceputul verii, al "nasterii" Soarelui.

Solstitiul de vara in jurul lumii

Bulgaria, 24 iunie, Enyovden

Pe 24 iunie, bulgarii celebreaza sarbatoarea numita Enyovden. In folclorul bulgar, se spune ca in dimineata acestei zile, cand soarele rasare, el "face cu ochiul" oamenilor, le zambeste si danseaza pe cer. Oricine vede acest rasarit va fi sanatos tot anul.

Croatia, 23 iunie, Ivanje

In Croatia, pe 23 iunie se sarbatoreste, mai ales in mediul rural, Ivanje. Ivan este denumirea slava pentru Ioan. Conform traditiei, pe malurile apelor se fac focuri de tabara, iar tinerii se intrec in a sari peste ele. Initial, aceste focuri se faceau pentru a alunga spiritele si duhurile rele.

Finlanda, 20-26 iunie, Juhannus

In jurul anilor 1300, in Finlanda, sarbatoarea solstitiului de vara era numita Ukon juhla, de la Ukko, in mitologia finlandeza zeul cerului si al vremii. Dupa ce sarbatoarea s-a transformat intr-una crestina, ea este cunoscuta ca Juhannus (Ioan in finlandeza). Aceasta se tine in sambata din saptamana 20-26 iunie. Si in Finlanda se fac focuri pe lacuri sau pe mare, pentru a indeparta spiritele intunericului. In folclorul finlandez, aceasta noapte este foarte puternica, benefica pentru fecioarele ce sunt in cautare de pretendenti sau pentru femeile maritate ce vor sa ramana insarcinate. Datorita pozitiei geografice a Finlandei, in jurul Cercului Polar de Nord, aceasta noapte "alba" este foarte scurta sau chiar inexistenta.

Italia, 21-24 iunie, San Giovanni Battista

In Italia, sarbatoarea Sfantului Ioan Botezatorul a fost celebrata la Florenta inca din perioada renascentista. Festivalurile dureaza si in zilele noastre, ca si atunci, 3 zile. Sarbatorile verii au loc in Genova, Florenta si Torino, Sfantul Ioan Botezatorul fiind patronul acestor orase. In piatetele din centrul oraselor se organizeaza focuri de tabara si se lanseaza artificii, oamenii danseaza, canta si petrec timp de 3 nopti.

Romania, 24 iunie, Sanzienele sau Dragaica

Denumirea de "sanziene" impleteste trei elemente strans legate intre ele. Primul se refera la zanele, de obicei bune, active in noaptea de 23 spre 24 iunie, adica noaptea Sanzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce infloresc in preajma zilei de 24 iunie, flori avand importante atribute magice. Ultimul element vizeaza chiar sarbatoarea de pe 24 iunie, sarbatoare numita, mai ales in sudul Romaniei, si Dragaica.
Tainele Sanzienelor
In folclorul romanesc, Sanzienele sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc indeosebi prin paduri sau pe campii si colinda nevazute de ochiul profan. La origine, cuvantul este format din alaturarea "san" (sfant) si "zana". Sunt socotite zane ale campului, dand puteri deosebite florilor si buruienilor, astfel incat acestea, in preajma sarbatorii de pe 24 iunie, devin plante de leac.
In ajun de Sanziene, seara, fetele de maritat si flacaii se intalnesc. Baietii construiesc ruguri, aprind faclii si le invart in sensul miscarii soarelui, strigand:"Du-te, Soare, vino, Luna/ Sanzienele imbuna,/ Sa le creasca floarea - floare,/ Galbena, mirositoare,/ Fetele sa le adune,/ Sa le prinda in cunune,/ Sa puna la palarie,/ Floare pentru cununie,/ Babele sa le rosteasca,/ Pana-n toamna sa nunteasca."
Sarbatoarea Sanzienelor era pentru tinerele fete si un prilej de a afla cand si cu cine se vor marita. Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, si cele ale fetelor, in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca coronitele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, cel ursit mai trebuie asteptat.
In noaptea ce urmeaza, femeile maritate pornesc spre locuri stiute doar de ele, pentru a aduna ierburi de leac si descantece. Se spune ca in aceasta noapte zanele umbla pe pamant si impart rod holdelor, dar si femeilor casatorite, inmultesc animalele, vindeca bolile, apara recoltele de grindina sau alte napaste venite din ceruri.
In acelasi timp, magia isi "celebreaza" stravechile ritualuri ale noptii. Vrajitorii si magicienii cei mai iscusiti folosesc, in aceste ore intunecate, incantatii, adevarate chei tainice pentru a deschide portile dintre noi si celelalte lumi paralele, parasind limitele timpului "profan", accesibil oricui, pentru a pasi in dimensiunea timpului "sacru", nepamantean, care permite accesul la miraculos si magic, in toate sensurile lor.



Padurea Baciu

Despre Padurea Baciu din zona Clujului se povestesc multe lucruri misterioase. Unii spun ca in padure exista o zona magnetica, unde nu creste iarba si nici alte plante, iar arborii sunt contorsionati parca in "chinurile facerii". Pare-se ca aici vegheaza niste fapturi care adancesc de-a binelea misterul. Caci, desi nu se vad cu ochiul liber, apar in fotografiile pe care le fac turistii.
Zice-se ca padurea are un spirit al ei, un spirit care trebuie respectat si care nu trebuie provocat sau invadat abuziv. Este un loc imprevizibil, care poate sa uimeasca, dar poate sa si sperie. Multi care au fost acolo povestesc despre o chemare neomeneasca, ce inca ii atrage catre inima padurii. Aceste forte ale padurii se dezlantuie cu precadere in noaptea de Sanziene.
In urma cu cativa ani, am colindat din sat in sat, prin mai toata comuna Baciu, in cautarea unor raspunsuri. Localnicii se cam feresc sa vorbeasca deschis despre misterele padurii si despre noaptea de Sanziene. Aici superstitiile sunt inca bine inradacinate, iar oamenii tematori.
Badea Gheorghe din Suceagu, comuna Baciu, este un barbat darz si greu de clintit din convingerile sale. In varsta de 83 de ani, "Badita", cum ii spun vecinii, a vazut multe la viata lui
Tainele Sanzienelor
"No, d'apoi ce vrei sa cunosti dumneata ii greu de aflat... Io ti-oi spune niscaiva povesti, numa' sa nu zica lumea ca mi-s zalud. Badea Ion, de colo, de pasta dealu' acela, mi-o fo pretin bun, o fost barbat cinas (frumos). Eram flacai pe atunci si curiozitatea era mare; padurea asta blestemata ne atragea pe toti. Auzisem din batrani ca in noaptea de Sanziene umbla zanele prin padure despuiate si joaca hora. Ion o venit la mine sa merem impreuna noaptea, la padure. Numa' eu nu am vrut asa ceva, mi-era frica ca Sanzienele imi pocesc gura. Asa se zicea, ca daca te intalnesti cu Sanzienele noaptea, iti stramba gura, de nu mai poti a scoate o vorba. Si Ion s-o dus singur, o umblat el toata padurea si, asa-mi pare, ca a ajuns la legheleu (camp). In Poiana Rotunda, cum ii zice amu, se adunau Sanzienele, jucau si strangeau flori. Nu oi sti sa-ti spun ce o putut sa se preintample acolo, numa' a doua zi, Ion nu mai era om! O trecut pe langa casa mea in zorii diminetii, merea incetu, avea ochii rataciti, parca era bolund (nebun). L-am strigat, dar nu m-o auzit, m-am dus la el, l-am luat de camasa si l-am scuturat. Nu auzea si nici nu vedea. Avea parul alb, alb, in cap. Ce s-o fi petrecut cu bietu' Ion in noaptea aceea, eu n-as putea a-ti zice, numa' de atunci e mut, bolund si l-a parasit si femeia!"
Sanzienele, aceste entitati spirituale care aduc atatea beneficii, daca sunt deranjate in ritualurile lor nocturne, pot abate asupra curiosilor multe nenorociri. Si daca incearca cineva sa le pacaleasca. Iubeste-le, dar nu le trada. Nu te vor ierta niciodata.
http://www.formula-as.ro/2010/924/enigme-16/tainele-sanzienelor-12599

Reconstruirea Templului lui Solomon si venirea lui Antihrist


„Go to Hell!!!” – Prințesa Hel


Una dintre cele mai cunoscute expresii în limba engleză este “Go to Hell”. Puțină lume știe însă că Hell în cauză nu este Iadul propriu-zis, ci provine de la numele unei fete și este legat de două dintre marile legende mesianice ale lumii.
Nordicii insulelor, păstrători ai misticismului și mitologiei primare germanice dar și indo-europene, propun, în perioada pătrunderii creștinismului în Scandinavia, o sinteză a vechilor credințe, o variantă politeistă a mântuirii Christice. Astfel, din legende și mituri vechi poate de mii de ani, ultima tresărire a vechilor credințe aduce lumii poemul Edda și odată cu ea un pantheon complex, cu mult mai important decât o simplă culegere de legende și mituri.
Personaj central, Loki, zeu, diavol și eliberator al oamenilor, le aduce acestora focul, puterea zeilor, iar zeilor “puterea” oamenilor – moartea. Raagnarok.
Loki se însoțește cu o ființă mai veche decât zeii, o gigantă, Angerboda, iar ca rezultat al împerecherii divinului rebel cu străvechiul rival al planului divin apar trei odrasle – lupul Fenrir, cel care va aduce înfrângerea marelui zeu Odin, șarpele Jormungand, cel ce va aduce sfârșitul lumii așa cum o cunoșteau zeii, și Hel, o fată… mai specială.
Zeii hotărăsc să scape de cele trei progenituri – lupul are cea mai bună soartă, este ținut sub stricta observație chiar în Valhalla, șarpele este trimis pe fundul mării, dar cea mai temută este Hel, exilată tocmai în tărâmul morților, practic într-un alt realism, departe de ceea ce zeii doreau să vadă.
De unde vine numele Hel? Într-o antică limbă proto-germanică regăsim denumirea Khalija, cu înțelesul de ascuns, ca și un alt cuvânt apropiat ca vechime șI înțeles, din dialectele kurgan, proto-indoeuropene, Kel.
Cum arăta Hel, prințesa tărâmului de dincolo? Există două reprezentări – într-una Hel are o înfățișare normală în partea de sus – și putrezită de la brâu în jos, în partea ascunsă.
Cealaltă imagine este mai interesantă – și face o legătură cu originea străveche, legendară, a nordicilor, acel izvor al fabulous al omenirii – subcontinentul indian. În această înfățișare Hel apare pictată pe jumătate în albastru întunecat, precum demonii sau divinitățile întunecate din mitologia vedică și prevedică.
Precum întunecata Kali, al cărei nume semnifică timpul nesfârșit, dar și întunericul – nu obligatoriu într-un sens rău, ci acela de un alt realism, o alta realitate.
Vorbeam de cele două aspect mesianice care își dau mâna în legenda lui Hel și Baldur.
Baldur este un spirit divin, fără puterile unui zeu, ușor de rănit sau de ucis, precum sufletul uman pur, dar fără de care înșiși zeii (planul divin!) sunt în pericol de a dispare. Parabola este unică, ea leagă biunivoc sufletul și spiritul uman de planul divin, Messia Baldur, zeul vulnerabil prin puritatea sa, fiind legătura atât de ușor de rupt.
Odată ucis în realitatea zeilor, aceștia o roagă pe prințesa celeilalte realitățI să îl înapoieze pe salvatorul pierdut. Hel însă era atrasă de Baldur – și bine ar fi să nu folosim termenul dragoste.
Hel știe însă ce importanță are Baldur, mântuitorul, pentru zei și oameni, e gata să riște o despărțire, dar pune o condiție – va renunța la Baldur doar dacă întreaga lume, fără excepție, va dovedi că îl regretă și îl iubește. Cu alte cuvinte, că atracția ei prețuiește cât nevoia de mântuire a întregii lumi, dar și ca toți, dar absolut toți, doresc mântuirea luminii.
Ceea ce nu întâmplă…
Atunci Hel oferă lumii, oamenilor și zeilor, o altă “mântuire” – Ragnarok-ul, sfârșitul realității luminii.
La fel cum Kali, în mitologia originară, încheie realitatea acestei lumi având la picioare zeitatea supremă – Shiva.
O ipoteză ar putea fi că Hel șI Kali sunt una și aceiași – o personificare a unei alte realități, care nu poate coexista cu a nostră, un personaj messianic care deschide pentru oameni și zei poarta către această altă realitate pe care o numim, cu o rezonanță atât de înspăimântătoare, întuneric.
Hel este un personaj fascinant și înspăimântător, pe cât de des pomenit, pe atât de necercetat. O zeiță – cu siguranță cea mai des invocată divinitate… Cu câtă necunoaștere și inconștiență însă…

sursa: cronicasupranaturalului.ro
          http://cronicasupranaturalului.ro/?p=86
Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

VIDEO: Orasul fantoma filmat in China este miraj, realizare de tip BLUE BEAM sau iluzie draceasca?

Citez din articolul Apariţie spectaculoasă în China: Un oraş fantomă, filmat pe malul râului Xin’an!:
Locuitorii din Huanshan City au rămas de-a dreptul şocaţi după ce au fost martorii unui miraj spectaculos al unui oraş fantomă, care a apărut pe malul raului Xin’an, unde de obicei nu se afla nimic.
Imaginile au fost surprinse la începutul acestei luni după o perioadă cu foarte multe ploi şi în condiţii de umiditate crescută, pe malul râului Xin’an, lângă oraşul Huanshan, situat în estul Chinei, scrie Daily Mail.
Clădiri înalte, munţi şi copaci au apărut de nicăieri, din ceaţa groasă care s-a ridicat la apus din râu, în condiţiile în care acolo nu exista nicio constructie. Martorii apariţiei fantomatice cred că este vorba despre un oraş dintr-o lume paralelă.
Expertii care au analizat fotografiile şi filmele făcute de localnici au confirmat faptul că niciuna dintre clădiri nu este deja prezentă în peisajul citadin obişnuit al zonei. Cei mai multi cred că apariţia este doar un miraj – o formă de iluzie care apare în mod frecvent în condiţii de umiditate excesivă.
“Este extraordinar. Parcă ar fi o scenă dintr-un film, într-o lume de basm”, a declarat o localnică. Femeia a mai spus că această apariţie nu este singulară, dar că este cea mai spectaculoasă.


Comentariu saccsiv:
   Articolul e cam neterminat. Miraje exista, chiar daca sunt rare. Sunt imagini ale unor locuri, cladiri sau localitati reale, insa aflate uneori la distante foarte mari. Daca se descopera care ar fi orasul a carui imagine a aparut la Huanshan City, treaba ar fi simpla. De ce nu s-au obosit chinezii sa cerceteze, nu stiu. Ni se spune ca „Expertii care au analizat fotografiile şi filmele făcute de localnici au confirmat faptul că niciuna dintre clădiri nu este deja prezentă în peisajul citadin obişnuit al zonei.”. Dar repet, orasul nu trebuie neaparat sa fie din zona.
Daca insa imaginile nu sunt ale unui oras real, atunci totul se complica. Chestia cu alta dimensiune o exclud din start, fiind din categoria new age.
Ar ramane cam doua varinate. O facatura de tip:
VIDEO (si transcriptul): Proiectul NASA – BLUE BEAM
Sau o iluzie draceasca.
Sursa:Saccsiv's Weblog

ROMÂNUL CARE SCRIE NOUL "SHOGUN": "Iertaţi-mă că nu sunt japonez", captivanta poveste de viaţă a lui George Moise, ginerele lui Tata-san


”Japonezii au 21 de zile de concediu şi, din bun simţ, îşi iau 4”. Dezvăluiri extraordinare dintr-o lume pe care n-o vom înţelege
"Giogi-san, ochii tăi sunt ... sunt altfel", îi spune lui George Moise nepoţica lui Kana, în vârstă de trei ani, care apoi îi turteşte nasul, mult prea ascuţit pentru Japonia. Orice ar face Kana şi oricât ar încerca să îi repare nasul, bărbatul va fi mereu altfel decât cei printre care trăieşte acum. Însă cumva e altfel şi decât cei pe care i-a lăsat în urmă.
Vacanţe de o singură zi

De trei ani, românul George Moise locuieşte în peninsula Shizuoka, oraşul Ito, la două ore de Tokyo, unde familia soţiei sale, Miwako, are un ryokan, o pensiune tradiţională japoneză. Oaspeţii sunt întâmpinaţi de soacra lui sau de soţia lui, ambele îmbrăcate în kimono, şi sunt serviţi cu ceai verde. În timpul vizitei li se pun în faţă 10 feluri de mâncare, fiecare gătite în alt mod, şi li se dă posibilitatea să facă tradiţionalele băi termale fierbinţi. Relaxarea în pensiunea aflată pe un deal de pe care se vede golful Ito durează, însă, doar o zi.
"Relaxarea dăunează grav ritmului în care se munceşte, iar japonezii nu sunt obişnuiţi cu atâta dolce farniente. Dacă lucrează într-o corporaţie, un japonez are concediu legal de 20-21 de zile din care, din bun simţ, îşi ia patru pe an. Dacă japonezul se numeşte Miwako şi e soţia mea, nu prea are concediu. Cei care lucrează în hoteluri, pensiuni, restaurante nu prea au concediu, mai ales în criza economică, dublată de criza după cutremur", povesteşte românul în vârstă de 37 de ani, care a publicat recent, la editura Curtea Veche, cartea "Iertaţi-mă că nu sunt japonez", despre experienţa lui în Ţara Soarelui Răsare. S-a împrietenit cu un japonez, Kotaro-san, care are 70 de ani şi s-a retras la Shizuoaka. "După ce ani de zile a muncit la restaurantul lui de tăiţei, din Tokyo, s-a mutat aici la ţară, unde şi-a deschis un restaurant tot cu tăiţei. N-o face pentru că e avid de bani sau pentru că are de întreţinut copii. Ci pentru că aşa e el", a observat scriitorul.
Însă vârstnicii nu se uită cu ochi buni la tinerii care au cam uitat să scrie, folosesc foarte mult calculatorul şi telefonul, sunt pasionaţi de high tech şi merg cu turul pantalonilor lăsaţi, ca în Bronx. "Vârstnicii spun că cei din generaţia lor aveau două trei joburi, iar tinerii fac mofturi la un part-time", povesteşte George Moise.
Ai impresia că cineva îi dirijează să nu se ciocnească între ei
Şi acum, după trei ani de stat în Japonia, scriitorului i se pare că trăieşte într-un film. "Mi se întâmplă uneori, când stau între ei şi îi aud cum sorb tăiţeii, să mă uit în jos după subtitrare. Am senzaţia uneori că sunt într-un film japonez. Pereţi de hârtie, femei în kimono, stăpânul casei care mârâie. Aşa vorbesc bărbaţii pe aici". Şi aşa vorbeşte şi socrul său. Tata-san, pe care l-a poreclit Shogunul. În afară de felul în care vorbesc bărbaţii, Japonia i-a mai stârnit lui George Moise o mirare auditivă. "Printre primele lucruri care m-au frapat a fost sorbitul tăiţeilor. Ştiam că japonezii pun mare preţ pe politeţe şi mi s-a spus toată copilăria să nu sorb la masă. Şi ei sorb ca elefanţii la râu. Ulterior am aflat că eticheta cere să-i sorbi cu zgomot. Sorb ca să îi răcească", explică George Moise. Un alt lucru care l-a uimit în Japonia a fost că nicăieri, nici chiar în cele mai aglomerate oraşe, nu se aud claxoane. "Ce m-a mirat la început la Tokyo şi la Yokohama este că, deşi sunt oraşe mai aglomerate decât Bucureştiul, nu se aud claxoane, nu se înghesuie nimeni în staţii, se merge pe sensuri. De asta ai şi prima impresie că ai de-a face cu nişte roboţi, că cineva îi dirijează să nu se ciocnească între ei. Au înţeles că sunt foarte mulţi şi sunt foarte conştienţi de propriul lor volum", crede românul.
Cum a trăit românul cutremurul
Însă cel mai emoţionant lucru legat de japonezi este spiritul lor de sacrificiu, pe care o lume întreagă l-a putut vedea după tsunami. "După cutremur, au fost oameni care au pierdut pe cineva din familie, soţia - copilul de câţiva ani. Oamenii ăia s-au înscris în echipele de voluntari, să caute supravieţuitori, ca să nu treacă şi alţii prin ce trec ei. E, dacă vreţi, un invers al unui specific românesc, aici se practică resuscitarea caprei vecinului", spune George Moise care a văzut că şi astăzi sunt oameni care nu pornesc instalaţiile de aer condiţionat ca să facă economie la energie electrică, extrem de preţioasă după incidentele de la centrala de la Fukushima. Când s-a petrecut cutremurul, George Moise era la pensiune. "De obicei ei sunt destul de calmi, aşteaptă să se termine, apoi îşi văd de treabă. Atunci părea că nu se mai termină, dar am zis să nu zic eu primul că e cam lung şi s-o zbughesc afară. Am aşteptat să zică unul dintre ei: 'E cam lung, nu-i aşa?' după care am ieşit ordonat afară. Ne-am îngrozit abia după ce am văzut imaginile la televizor", spune George Moise care va dona banii rezultaţi din vânzarea cărţii victimelor cutremurului din Japonia.
Dintr-o agenţie de publicitate pe un vas de croazieră, iar apoi în Japonia
Absolvent de jurnalism şi scenaristică, George Moise a lucrat în România într-o agenţie de publicitate şi se vedea la acea vreme făcând ani buni meseria de copywriter. Apoi au început frustrările alimentate de neînţelegerile cu şeful său, directorul de creaţie, despre care spune că "îşi masca incompetenţa prin zgomot". Aşa că s-a decis să renunţe la job şi s-a angajat ca fotograf pe un vas de croazieră. "Mi-am dat demisia şi am ieşit, fără să am niciun plan. Dar când sari din avion nu te gândeşti la aterizare, ci la cât de frumos o să zbori", povesteşte românul. În croaziera Fort Lauderdale (Miami) - Acapulco, pe când fotografia îmbarcarea pasagerilor, i-a atras atenţia o tânără japoneză. "O vezi pe fata aceea? Este viitoarea mea soţie", i-a spus el colegului său, un englez. Apoi, Miwako şi el şi-au tot întâlnit accidental privirile pe vas, s-au întâlnit şi faţă în faţă şi, în cuvinte puţine, pentru că ei, precum multora dintre japonezi, îi era frică să vorbească japoneza, au stabilit că îşi vor scrie. Cartea ei de vizită s-a pierdut însă printre ale altor pasageri, românul nu i-a scris, iar într-o zi a venit, pentru el, un mail pe adresa companiei. Era de la Miwako, care îi mulţumea pentru poze şi îl întreba de ce nu i-a scris. Apoi George Moise a plecat în Japonia, cu o viză turistică, de două săptămâni.

"Când am ajuns acolo, a fost ca şi când cineva m-ar fi luat de mână dintr-o mulţime de oameni agitată şi m-ar fi aşezat pe o bacă, să mă liniştesc puţin". Şi-a promis să revină şi a reuşit să o facă aproape un an mai târziu, în 2008, când a reuşit să facă rost de bani pentru a se înscrie la o şcoală de japoneză. Altfel i-ar fi fost imposibil să obţină viza care să-i permită să stea în Ţara Soarelui Răsare.
Cine sunt românii care locuiesc în Japonia
"Titlul cărţii, 'Iertaţi-mă că nu sunt japonez', nu este un regret sau o renegare a originilor cum mi s-a mai reproşat. Vine de la faptul că orice străin care ajunge aici încalcă, fără să vrea, regulile locului şi ceilalţi îl corectează cu mai multă sau mai puţină blândeţe. La început vorbeam tare, nu stăteam frumos la masă, că îmi amorţeau picioarele, nu mă înclinam cum trebuie, intram încălţat, iar ea mă corecta. La care eu i-am zis: 'Ei, nu pot, iartă-mă că nu sunt japonez'", spune George Moise. Acum, el a învăţat regulile locului şi nu doar atât: în afară că se ocupă de turiştii de la pensiune, are în paralel un mic business pe partea de fotografie copii, românul mai găteşte, ocazional, sushi în restaurantul pe care familia îl are la Yokohama.
Potrivit autorului, comunitatea românilor care locuiesc în Japonia este alcătuită în mare parte din femei, căsătorite cu japonezi. Unele au fost înainte hostesse în baruri, altele au venit aici pentru că s-au îndrăgostit de cineva şi au vrut să îşi întemeieze o familie. Lucrează, acum, ca profesoare de engleză, în agenţii de publicitate sau în companii. "Sau fac meseria de mamă, care nu e uşoară", adaugă George Moise, care spune că atunci când va avea un copil îl va învăţa limba română: "Nu neapărat dintr-o mândrie naţională, dar mă gândesc că limba asta a noastră ciudată îi va deschide orizonturile spre italiană, spaniolă, franceză, limbi pe care le va învăţa mai uşor".niciodată.
http://www.gandul.info/magazin/romanul-care-scrie-noul-shogun-iertati-ma-ca-nu-sunt-japonez-captivanta-poveste-de-viata-a-lui-george-moise-ginerele-lui-tata-san-8383407

Soros: Ieşirea unei ţări din zona euro este probabil inevitabilă. Suntem pe marginea unui colaps economic

Miliardarul George Soros consideră că ieşirea unei ţări din zona euro este probabil inevitabilă şi cere politicienilor să aibă un "plan B" prin care să prevină colapsul economic al Uniunii Europene.
Soros: Ieşirea unei ţări din zona euro este probabil inevitabilă. Suntem pe marginea unui colaps economic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Soros nu a precizat care ţară ar putea părăsi zona euro, însă cel mai probabil candidat pare a fi Grecia, unde politicienii trebuie să adopte săptămâna viitoare măsurile dure de austeritate cerute de instituţiile financiare internaţionale în schimbul ajutorului extern de care statul are nevoie pentru a evita falimentul.
Miliardarul a reiterat că moneda euro a avut încă de la început un defect fundamental, pentru că nu a fost susţinută printr-o uniune politică sau printr-o trezorerie comună a statelor care au adoptat-o.
"Euro nu a avut nicio prevedere pentru corecţie. Nu a existat niciun aranjament pentru ieşirea unei ţări din zona euro, lucru probabil inevitabil în actualele circumstanţe", a spus el.
Deşi consideră că "supravieţuirea Uniunii Europene este de interes vital pentru toată lumea", Soros a arătat că UE are nevoie de schimbări structurale pentru a evita un proces de dezintegrare.
"Nu există niciun plan B în acest moment. De aceea autorităţile se conformează convenţiei şi insistă pe conservarea aranjamentelor existente, în loc să admită că există defecte fundamentale care trebuie corectate", a afirmat miliardarul.
El consideră că liderii europeni trebuie să adopte noi măsuri pentru a remedia situaţia din UE, referindu-se la felul în care criza datoriilor de stat din ţările puternic îndatorate, de la "periferia zonei euro", testează coeziunea europeană în contextul nemulţumirii contribuabililor din ţările mai bogate cu privire la pachetele de bailout.
"Să admitem că suntem pe marginea unui colaps economic care începe, să zicem, în Grecia, dar se poate răspândi cu uşurinţă. Sistemul financiar rămâne extrem de vulnerabil (...) Suntem la marginea prăpastiei şi este momentul să recunoaştem că este nevoie de schimbare", comentează Soros.
Potrivit acestuia, printre măsurile care ar putea fi adoptate de UE se numără crearea unui buget central european mai amplu, direcţionarea către acesta a unei porţiuni din veniturile din taxa pe valoare adăugată sau dintr-o taxă specială asupra tranzacţiilor financiare, înfiinţarea unei instituţii europene de garanţii pentru bănci şi triplarea fondului de bailout prin suplimentarea acestuia cu venituri din taxe.
http://www.mediafax.ro/economic/soros-iesirea-unei-tari-din-zona-euro-este-probabil-inevitabila-suntem-pe-marginea-unui-colaps-economic-8390503/